Se caută apartament de închiriat!

Nu, nu e pentru mine, ci pentru amicul Alex, care m-a sunat luni sau marţi, în zilele alea libere, iar eu n-am avut când să-i răspund, aşa că i-am întors apelul abia ieri. După ce mi-a dat un SMS că e urgent – scuze, Alex!

Bref, Alex mi-a zis că e disperat niţel, fiindcă el şi Alexandra, iubita lui, trebuie să se mute, şi nu găseşte nimic care să-i convină şi ei. Ştiind pasiunea Alexandrei pentru cosmeticale, l-am întrebat, în glumă, de ce nu închiriază Casa Poporului sau Baia Griviţa, fiindcă îmi imaginez că acolo ar avea Alexandra suficient spaţiu, în baie, pentru a-şi aranja toate sticlele şi sticluţele, borcănaşele, loţiunile, cutiuţele…

Da, nene, fata asta are un arsenal întreg de cosmetice, chestie care la prima vedere ar putea părea un pic enervantă, mai ales pentru Alex, care în baia comună are loc doar pentru periuţa de dinţi! Daaaaar! Când mergem în gaşcă la mare cine are şi cremă de plajă, şi după plajă şi cu vreo trei feluri de SPF? Şi farduri în toate culorile, din care se alimentează toate fetele?! Aham! Alexandra! Şi când ai nevoie de un sfat despre ce ţi s-a potrivi, pe cine suni?! Aham! Tot pe Alexandra!

De altfel, dacă mă uit în baia mea, chiar nu pricep foarte clar de ce mi se plânge Alex. Mă rog, exceptând fapul că toţi agenţii imobiliari din oraş îi spun că nu prea are şanse să găsească un apartament de 75 de metri pătraţi în care baia să fie, aşa, de vreo 50 de metri pătraţi. Ca să aiba Alexandra suficient spaţiu!

Serios, dacă ştiţi un apartament decent cu o baie foaaaarteeee maaaaareeee, ajutaţi-l pe Alex, îl găsiţi pe facebook, aici. Cei doi plătesc preţul pieţei şi se grăbesc să se mute, iar eu am promis că scriu pe blog ca să-l ajut.

Comments

4 responses to “Se caută apartament de închiriat!”

  1. Adriana P Avatar
    Adriana P

    Recomand sa inchirieze un hamam. Cred ca le-ar conveni amandurora :). Recomand apartamentele de 4 camere din complexele rezidentiale, cele de 3 si 2 camere au baia mare cam mica :)

  2. ruxandra Avatar

    baia grivita! io am zis! :))
    (e si renovata recent)

    saaaau un apartament “putin” rearanjat!

  3. Alex Avatar
    Alex

    Adriana, nu ar fi rau :))
    Insa noua nu ne trebuie loc mare de “imbaiat”, ci mai mult o baie normala cu mult extra spatiu de depozitare. Cada are dimensiunea perfecta, numai buna sa incapem amandoi :D
    Multumim pentru sugestii si daca puteti sa raspanditi mesajul sunteti cei mai grozavi! :)

  4. […] dedicate FITS, aşa că am treabă până peste cap. Totuşi, am vrut să vă reamintesc de problema aparent imposibil de rezolvat a amicului Alex. Îl mai ştiţi pe Alex?  Cel care-şi căuta un […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471