Aproape de final cu serialul meu despre ce fel de oamni caută agenţiile importante de relaţii publice din România. Până acum am avut câteva doamne şi un domn – mă întreb, astfel stând situaţia, dacă meseria asta nu e mai de doamne, cumva?! :)

Astăzi ne povesteşte cum face recrutarea în agenţia pe care o conduce Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR. Imola este una dintre doamnele acestui serial pe care o cunosc şi o admir, de asemenea, pentru calmul (cel puţin aparent) cu care practică această meserie şi pentru că e, ei bine, o prezenţă foarte plăcută.
Iată ce mi-a spus ea despre cum ajung oamenii să lucreze la McCann PR:

Depinde foarte mult de pozitia pentru care facem recrutarea.

Daca angajam entry level, nu te poti baza pe experienta si incerci sa gasesti in ochii candidatului sclipirea de geniu care va face din el accountul perfect :)

Glumesc, desigur, dar ma bazez pe intuitie in astfel de cazuri si nu am dat gres de multe ori pana acum. Conteaza felul in care vorbeste, atitudinea la interviu si chiar felul in care se imbraca. Insa hotaratoare pentru o angajare pe perioada nelimitata este perioada de proba, care la noi in agentie este de 3 luni. In aceste 3 luni vad exact daca persoana este potrivita, are atitudinea corecta fata de munca, observ felul in care relationeaza cu colegii, daca isi asuma (si le duce la capat) cele mai plictisitoare taskuri, gen monitorizari, liste de presa, RSVP-uri, daca are idei etc.

Tot in perioada asta imi dau seama catre ce conturi sau specializare ar putea fi orientat. Nu e o munca usoara, mai ales pentru colegii mei cu experienta care isi asuma educarea unui astfel de invatacel.

Daca insa angajam om cu experienta, conteaza foarte mult clientii pentru care a lucrat si complexitatea proiectelor derulate; de obicei cerem si referinte. Oricum, daca omul este bun, se vede imediat.

Dar, ca multe alte agentii, si eu prefer sa imi cresc oamenii. Cum spuneam, nu e usor, dar la final, cred ca e mai bine.

Mai aştept un răspuns, la ultimul mail trimis către un manager de agenţie. Dacă vine la timp, îl pubic mâine. Dacă nu, o să citiţi un articol cu concluziile acestui serial :)

Vă povesteam, săptămâna trecută, şi i-am scris despre asta şi Cristinei, că l-am vizitat pe Adi Hădean la Camino, restaurantul unde găteşte şi unde, într-una din zilele petrecute la Cluj, la Festival, printre alte comedii, ne-a tentat c-o degustare de deserturi. Dar fiindcă promovez #obiceiurisanatoase, zic să începem cu felul 1.

Piaţa.

Camino e în Cluj, în Piaţa Muzeului, un loc în care nu mai ajunsesem până la această vizită, chiar dacă e la doi paşi de centru şi în drum e şi-un Petru. Piaţa asta a muzeului mi-a adus aminte de Lisabona fiindcă oricum nu are aer mioritic ci pare suspendată, aşa, atemporal, pitită între case vechi, cu măsuţe din ratan sau fier forjat şi cu ditai obeliscul în mijloc. Apropo, îi zice Obeliscul Carolina, este cel mai vechi monument laic din Cluj şi a fost ridicat în 1817 pentru a cinsti cum se cuvine vizita împăratului Francisc 1 şi a nevesti-sii, Carolina Augusta.

Restaurantul

Îi zic aşa pentru că aşa îi zic stăpânii lui, dar nu are nimic din aerul obişnuit al unui restaurant (în afară de meniu, poate) ci arată mai degrabă a bistro. Păstrează atmosfera boemă a spaţiului, cu tavan înalt, boltit pe care se văd urmele trecerii timpului. Adică e curat, renovat, dar pereţii au fost meşteşugit refăcuţi ca pentru a păstra patina vremii trecute. Camino îşi află întrarea printr-un gang, lat, ce te lasă să pătrunzi până spre curtea interioară, minunat decorată şi ea, cu măsuţe de fier forjat şi cu diverse dichisuri ori mesaje, de-ai senzaţia că e un loc de vizitat şi nu un restaurant. Şi, desigur, să nu uităm de mesajele inspirate gen:

Antreuri, supe şi dichisuri

Auzisem că la Hădean se mănâncă un super humus, cu seminţe prin el, şi nişte bruschete de te lingi pe degete, cu roşii, pastă de brânză ori cremă de-un peşte şi capere. Şi, ce să vezi, chiar aşa şi e. Te lingi pe degete, fiindcă roşiile mai alunecă de pe felia de pâine crocantă şi proaspătă, înnobilată şi ea cu seminţe şi arome de busuioc.

Pe supe doar le-am gustat (de la alţii), fiindcă îmi părea prea tentantă promisiunea medalioanelor din muşchi de porc tăvălit bine prin mirodenii, înconjurat de-o felie subţire de costiţă, cât să ţină zemurile şi gusturile adunate şi să frăgezească bine carnea. Care şi aia se topeşte în gură. Alăturea fripturii, sau cum să-i zic?, Hădeanul a pregătit o paleaşcă de cartof dat prin răzătoare şi amestecat cu diverse, cât să se ţină împreună şi să rezulte aşa, de-o porţie cât palma de cartof nici prăjit, nici copt, da’ şi prăjit şi copt. Grozăveniei îi zice roşti şi vine, cică, de la elveţieni. Neutră, însă, nu e, deloc, mai ales dacă-i adăugaţi nişte smântână şi-un damf de piper peste.

Am mai încercat, în altă zi!, nu săriţi!, gulaşul. Care e niţel altfel, normal, că doar nu era gătit de Şoni ci de Adi. Deci carnea e mărunţită bine, numa’ s-o vări în gură, de picant e picant, dar numai cât să poţi duce chiar de nu eşti fan picanterii la masă (eu nu sunt, prefer arome nu tării, să-mi dea lacrimile!), iar porţia vine însoţită de două… hai să le zicem găluşte, mai lunguieţe, ca-n poză, făcute de bucătarul la care tot fac referire aicea. Şi care se topesc în sos. Treaba asta o poţi mânca şi cu lingura şi cu furculiţa, da’ nu-i o ciorbă cu zeamă multă ci mai degrabă are consistenţa unei tocăniţe.

Desertul

Am mâncat desertul locului, o cremă de urdă, un pic duce, cu bucăţi de portocale prin ea, am gustat şi plăcinta cu mere şi desertul englezesc cu cremă de şampanie, zic sincer, şi mărturisesc cum că tate merită testate. Şi am avut parte (nu în aceeaşi zi!) şi de o degustare de deserturi, opt la număr şi cele mai multe cu ciocolată prin dânsele.

Ne-am băgat linguriţele prin ele, toţi mesenii, câţi eram, şi-am plescăit bucuroşi de-aşa festin nevinovat, căci, vezi, nu eram la masă, eram la degustare, când e musai să le încerci pe toate, ceea ce am şi făcut şi vă doresc şi vouă… dar cu ceva cumpătare, fiindcă la final ţi se poate apleca de la prea mult dulce.

Că aşa-i şi-n viaţă!

Ne apropriem de finele acestui serial prin care mi-am propus să aflăm, direct de la sursă – doamne şi domn (!) care conduc agenţii cunoscute de PR din România – ce trebuie să ştie şi cum trebuie să fie un potenţial candidat pentru un job într-o agenţie de relaţii publice.

Astăzi e rândul Mirelei Meiţă, Director General la Chelgate România. Chelgate este o companie de PR fondată acum 23 de ani şi are birouri la Londra, Bruxelles şi Bucureşti. Pentru că Mirela a fost şi ea extrem de detaliată în răspunsul ei, fără multe alte introduceri, iată cum se face recrutarea în agenţia pe care o conduce.

După câţiva ani de recrutări, am ajuns la concluzia că nici experienţa anterioară şi nici salariile peste media pieţei nu sunt cele care fac diferenţa între un angajat mediocru şi unul exceţional. Ceea ce contează este motivaţia şi interesul lui de lucra şi de a face carieră în domeniu iar atitudinea şi interesul pentru meserie nu se schimbă şi nu se învaţă. Pur si simplu le ai sau nu le ai. 

La Chelgate procesul de recrutare pentru o pozitie de entry sau mid level este următorul: atunci când primim un CV luăm în considerare în primul rând modul în care este scris şi structurat şi mai ales scrisoarea de intenţie sau textul e-mailului. Dacă textul scrisorii de intenţie si CVul sunt originale şi sugerează o persoană ordonată, cu exprimare clară şi interesata să lucreze în domeniu urmează cea de a doua etapă: interviul. La interviu pe langa intrebările standard suntem interesaţi şi de presa pe care o citeşte, carţile şi hobby-urile pe care le are, temperamentul şi motivaţia lui, umorul si modul in care reactioneaza la stres.

Dacă însă personalitatea candidatului este interesantă urmează a doua etapă în care acesta trebuie sa realizeze două materiale scrise: unul în română şi unul în engleză. Se urmareşte argumentul în susţinerea unei idei, corelaţiile, capacitatea de analiză şi sinteză, iar aceasta etapa este decisiva. Noi suntem o firmă britanică şi trebuie să ţinem legatura cu colegii din Londra,  participăm la licitaţii internaţionale sau avem parteneri străini sau clienţi care nu vorbesc româna şi atunci cunoaşterea aprofundată a limbii engleze este un un criteriu esenţial în recrutare. Dupa aceste etape, urmaza o perioada de proba.
Pentru poziţiile de senior preferăm să ne formăm oameni din interior sau să lucrăm cu colaboratori externi bine specializaţi în domeniul în care ne desfăşurăm campania. Probabil că este mai costisitor, dar atât clienţii căt şi echipa sunt în avantaj, beneficiind de interacţiunea cu persoane diferite, cu multi ani de expertiză la care altfel nu ar fi avut acces.

Suntem în permananţă interesaţi de oameni pasionaţi de public relations  si public affairs şi avem şi unprogram de internship “PR Ad hoc???. Cu siguranţă acest proiect ne va ajuta să identificăm oameni valoroşi cu care să lucrăm în viitor.
Se spune că resursa principală a unei agenţii sunt oamenii. Eu cred însă că resursa principală sunt oamenii potriviţi. Şi mai cred că formula de angajare pe care am dezvoltat-o în timp a adus în companie oameni valoroşi, inteligenţi şi cu umor fapt reflectat în cifra de afaceri, numărul de contracte şi nu in ultimul rând de atmosfera din agenţie.

Iată, deci, ce se caută la Chelgate şi, să nu uit!, să ştiţi că şi acolo există o pisică, o cheamă Cleo. Mâine, cea care vorbeşte aici, printre rânduri, despre ce fel de oameni recrutează agenţia pe care o conduce, este Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR.

Later Edit: And the winner is… Aniel Pătru, dar cum el nu poate venit, next best e Cristi Clita. Felicitări şi… vizionare plăcută! :)

Tintin este unul dintre cele mai logevive şi îndrăgite caractere de bandă desenată, aventurile sale au fost traduse în 80 de limbi şi vândute în sute de milioane de copii. Există chiar şi un soi de ştiinţă, tintinologie, care studiază păţaniile, simbolurile şi spusele acestui reporter care, dimpreună cu Snowy, căţelul lui, a cucerit Europa şi se pregăteşte acum să treacă Oceanul în cadrul unei aventuri cinematografice.

Stevel Spielberg nu are nevoie, fireşte, de nici o prezentare şi, sper, nici tehnologia IMAX. Ei bine, ia un regizor cu imaginaţie şi experienţă în construcţii epice, un reporter celebru care luptă împotriva nedreptăţilor şi proiectează-le pe IMAX 3D, calitate imbatabilă a sunetului şi a imaginii. Ce rezultă? Iată un preview:

Abia aştept să văd “Aventurile lui Tintin: Secretu licornului” şi, cu ocazia asta, ofer o invitaţie dublă pentru mâine seară, de la ora 18.45, la avanpremiera filmului în România, la IMAX (Afi Palace), celui sau celei care îmi spune de la ce personaj de desene animate ar trebui să învăţăm câte ceva, şi ce. Aveţi vreme până mâine la ora 12, când anunţ câştigătorul sau câştigătoarea.

Întrucât juriul sunt… eu, vă urez inspiraţie! :)

Mulţumesc, Oxygen PR pentru ocazia de a face cadou o experienţă frumoasă unui cititor de printre rânduri :)

Poate că ar trebui să mă rezum la a spune “La mulţi ani, Majestate!” şi atât… Dar n-am s-o fac, fiindcă mă întristează prea tare reacţiile unora.

Discursul regelui este un moment istoric în sine, un pas spre normalitatea şi sănătatea morală a unei societăţi lipsită, în acest moment, şi de una şi de alta.

Discursul regelui a îndemnat la decenţă, demnitate, moderaţie şi, de ce nu, chiar un dram de umilinţă, o clipă de răgaz pentru a nu uita şi a ne uita în trecut şi a pricepe mai bine ceea ce am putea fi capabili să facem. Fiindcă nimic n-o să mă convingă că românii sunt mai proşti decât alte naţii. Au, în schimb, cele mai păcătoase mentalităţi şi prejudecăţi!

Discursul regelui este adresat, în egală măsură, celor mici şi celor mari, conceput în vorbe simple, pe înţelesul oricui vrea să priceapă că valorile umane, la fel ca şi valorile unui stat, sunt cele care ţin de respect, civilizaţie, curaj, etică, datorie.

Desigur, însă, pentru cei care au îmbrăţisat un set diferit de valori, discursul regelui e imposibil de înţeles şi apreciat. Iar dacă România e astăzi acolo unde e (şi nu e bine!), asta se petrece pentru că mulţi au ales să defileze cu valorile greşite şi facile, fiindcă exersarea trufiei nu-ţi lasă, nu-i aşa?, vreme de introspecţie!

Pentru mine cele mai emoţionant moment de la Festivalul Internaţional de Film de Comedie de la Cluj a fost legat de doamna Draga Olteanu Matei. Mi-au dat lacrimile şi când s-a urcat pe scenă pentru a prezenţa “Cucoana Chiriţa”, dar şi când a primit, la Gala de închidere, premiul de excelenţă pentru întreaga carieră.

Seara, după Gală, la coctailul de la City Plaza, mă preumblam prin hol după un pahar cu suc. La o masă, actriţa dimpreună cu Dorel Vişan şi alţi doi domni. Cum mai devreme, după Gală şi după ce acceptase să facă o fotografie cu câţiva dintre bloggerii prezenţi la Festival, schimbasem o privire şi un zâmbet, mă gândeam să merg către dânsa s-o întreb ceva despre… în fine, nici nu e important.

Cu paharul de suc în mână, m-am îndreptat spre masa doamnei, gândindu-mă cum să formulez întrebarea. Doamna mi-a observat intenţia şi mi-a zâmbit deschis. Şi cum păşeam către masa celor patru, m-am gândit că e seara dânsei, şi că ar trebui să nu fie deranjată de nici o întrebare, chiar şi despre film şi comedie şi Caragiale, fiindcă se afla printre prieteni şi oameni în preajma cărora se simţea relaxată.

Aşa că m-am oprit, mi-am dus mâna la piept şi am făcut un gest de reverenţă. Doamna actriţă a zâmbit şi a  înclinat uşor capul, mulţumindu-mi pentru reverenţă şi pentru că am ales să nu-i “cer” să redevină serioasă într-un moment în care era relaxată. Şi m-am simţit de parcă mi-ar fi acordat o sută de interviuri!

Azi e ziua dânsei, împlineşte o vârstă la care (mulţi) alţi oameni nu mai vorbesc despre comedie şi despre cât e de important este râsul în viaţa noastră. La mulţi ani, cu drag!

foto Nicu Cherciu

Acum vreo zece zile discutam cu cineva despre criteriile de angajare în PR  şi uite-aşa mi-a venit ideea de a face un fel de serial în care să fie vorba despre ce trebuie să ştie şi cum trebuie să fie un potenţial candidat la angajarea într-una dintre agenţiile de PR importante de la noi. M-am bucurat să primesc răspunsuri de la manageri de agenţii a căror muncă inspiră, agenţii creative şi cu echipe vesele.

Dacă răspunsurile de până acum au venit exclusiv de la doamne care conduc agenţii de relaţii publice, azi este rândul unui domn să ne vorbească despre criteriile de angajare ale agenţiei în care este partener şi, de asemenea, Managing Director: Bogdan Theodor Olteanu, pe care s-ar putea să-l mai ştiţi şi ca BTO.

Bogdan are background şi experienţă în presă, apoi a fost consultant politic. În 2005 a ajuns la Millenium, al cărei departament de PR l-a condus din 2006 până în 2010 când departamentul a devenit agenţia Borţun•Olteanu. Restul e istorie, încă se scrie şi se scrie frumos.

Dar cum trebuie să fie cineva pentru a ajunge să lucreze la Borţun•Olteanu? Iată ce spune Bogdan, cu introducere, aşteptări şi… fără încheiere :)

Introducere.

Cred că există foarte multă loterie în procesul de recrutare şi că oricât de bine îl structurezi vei avea surprize. Abia după cîteva luni de muncă poţi să fii sigur cu ce te-ai ales.

Harvard Business Review, care ştie ce spune, este de părere că “Using interviews, reference checks, and sometimes even personality tests, they try to infuse logic and predictability into hiring. Still, success remains elusive. Several recent surveys conducted by both business academics and independent consulting firms have found that between 30% and 50% of all executive-level appointments end in firing or resignation???

Subscriu. Şi economisesc timp ghidîndu-mă exclusiv după intuiţie. Îmi place sau nu (fără argumente) un om? Îmi inspiră (sau nu) încredere? Şi iau foarte repede o decizie.

Aşteptări.

Sunt lucruri pe care le aşteptăm de la toată lumea şi lucruri care sunt foarte specifice pentru un post/poziţie. Aşteptăm de la oricine să fie inteligent, curios, ambiţios şi responsabil. Şi să aibă simţul umorului.

Dacă vorbim despre un junior căutam calităţile de mai sus într-o formă (şi cantitate) care să poată fi crescută/cultivată repede. Nu avem foarte mult timp şi nici foarte multă răbdare.

Dacă angajăm un om cu experienţă ne aşteptăm ca istoricul personal să fie relevant. Munca anterioară într-o altă agenţie este cel mai bun scenariu, pentru că este o experienţă aparte, care nu poate fi simulată/compensată. Trecutul cu pricina trebuie să fie imediat vizibil în muncă – cu oamenii experimentaţi avem şi mai puţină răbdare.

În general preferăm să creştem oameni mai degrabă decît să-i angajăm gata formaţi. E un pic mai complicat, dar merită.

Anecdote.

Cei mai buni juniori angajaţi în ultima vreme au fost complet neplanificaţi. Pe Emilia Florea am cunoscut-o la un workshop organizat de Advice. Eram acolo cu Ligia Adam, să facem pe deştepţii. Ne-a plăcut de ea şi am luat-o acasă, deşi nu aveam ceva concret de făcut cu ea. Plopeanu şi Olteanu şi Văcariu au fost la noi în diverse internship-uri şi pe urmă le-am păstrat şi le-am găsit de muncă.

Bibliografie suplimentară.

Prima aniversare

Safe is small

Independence is beautiful

Responsabilitate in PR

It’s all my fault

Chiar nu mai e nimic de adăugat! :)

Mâine descoperim ce fel de oameni caută Mirela Meiţă, Director General la Chelgate România.

Comedy Cluj s-a încheiat aseară, însă doar teoretic, odată cu Gala de premiere a laureaţilor acestei ediţii. O gală în care au fost anunţaţi câştigătorii şi în care unii dintre reprezentaţii sponsorilor au avut ocazia de a fi aplaudaţi pentru susţinerea unui eveniment care să ne descreţească frunţile: Festivalul Internaţional al Filmului de Comedie.

Au urcat pe scenă o parte dintre cei care au jurizat, reprezentantele Kodak, JTI şi BT, directorul Festivalului, Sorin Dan (Felicitări!), o parte din echipă (Biine, Beşliu!) şi câştigătorii. Într-un moment foarte special, Dorel Vişan a făcut o prezentare cu adevărat impresionantă pentru actriţa care a câştigat, seara trecută, premiul de excelenţă al acestei ediţii a Festivalului: doamna Draga Olteanu Matei.

Actriţa (şi nu numai) a avut lacrimi în ochi, a ridicat sala în picioare şi a primit ovaţii, şi a avut un discurs bestial, şi chiar pot să-i spun aşa, de vreme ce fraza “Fornicating under the consent of the king” a fost rostită în cadrul acestui discurs. Şi un catren scurt de Blaga, o ironie extrem de fină dar nu mai puţin muşcătoare la prestaţia deplorabilă a prezentatorului Galei. A fost GENIALĂ!

După Gală am vizionat filmul care a primit “Premiul Publicului”, The Infidel (GB), cel mai bun film pe care l-am văzut eu la acest Festival, foarte curat făcut, foarte bine jucat şi regizat.

Povestea, în două vorbe, este aceea a unui musulman care descoperă că a fost înfiat şi că, în realitate, este evreu, iar filmul surprinde oscilarea lui între religia în care a fost crescut şi cea în care a fost născut. E bun pentru subiect şi e haios pentru că actorul principal trece prin tot soiul de întâmplări el nefiind, de fapt, religios. Foarte mult plăcut.

Dar, cel mai mult, mi-a plăcut de doamna Draga Olteanu Matei. Nu că n-aş fi admirat-o deja dar pentru că, deşi nu mă gândeam că e posibil, după aseară o admir încă şi mai mult.

“Tineretul din ziua de azi”. Mă enervează sintagma asta – dispreţuitor rostită şi continuată, de obicei, cu “pe vremea mea nu se întâmpla aşa ceva…”

Tocmai am avut parte de o mostră de “superioritate” cuconească într-o cafenea, Klausenburg, în care zen-ul e garantat de atmosfera miunată creată de loc, de muzică, de cafea şi de servicii.

Doar câteva secunde am lipsit de la masa de patru persoane la care mă aşezasem, fiindcă urma să am o întâlnire în patru, timp în care doamnele de alături, tot patru, s-au autoservit cu un scaun de la noi la masă, ca să-şi pună genţile pe el. Politicos, le-am spus că scaunul cu pricina nu e liber şi că, oricum, politicos e să întrebi dacă se poate, nu să te autoserveşti.

Replica? Sunt nesimţită, că aş putea să fiu copilul lor şi nu le ţin eu lecţii de bună purtare! Am replicat că vârsta n-are nici o legătură cu bunele maniere pe care le ai sau nu le ai. Au sărit toate cu gura pe mine, că ce tupeu, auzi, că parcă e cafeneaua mea, să decid eu cine ce scaune foloseşte. Şi că tineretul din ziua de azi e atât, vai!, atât de obraznic!

Mno, acuma ce să zic? “Cuconetul din ziua de azi…!” ?!

Ieri în cadrul frumosului Festival am avut plăcerea să revăd Cucoana Chiriţa, film realizat în 1986, pe un scenariu scris – după cum aveam să aflu – chiar de actriţa care interpretează rolul principal, doamna Draga Olteanu Matei. Prezentă la proiecţie, ne-a povestit câteva păţanii de la filmări şi ne-a spus că personajul Coana Chiriţa i-a fost inspirat lui Alecsandri de către bunica lui care era un fel de “early adopter”.

Mie mi s-a părut nemaipomenită emoţia doamnei, căreia i-au dat lacrimile când a urcat pe scenă în aplauzele celor prezenţi. M-am ridicat în picioare. A fost un moment foarte special, şi la fel a fost şi revedere filmului, cu atâtea pociri de limbă română şi franceză, monşer!, furculisioane, amoruri şi cânticele. Vorb’aia: nu se mai fac filme ca pe vremuri, dom’le! :)

Ceea ce mă aduce la următorul film văzut aseară, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, avanpremieră. Probabil că mi-ar fi putut plăcea, dacă nu eram la un festival de film de comedie. Dar sunt la un festival de comedii, iar filmul nu se poate încadra la această categorie, aşa că am avut tot timpul senzaţia că sunt un pic păcălită. În fine, o să revin cu subiectul, că merită un post separat.

Acum ne pregătim de un alt prânz a la Hădean. Adi Hădean şi, mai târziu, de Gala d închidere. Apropo, filmul câştigător la secţiunea scurt metraje e chiar favoritul meu! :)