Ca să fie clar: bărbaţii nu-s curioşi, nu! Ei fac research, se informează, se miră, se nedumeresc. Şi uite-aşa a progresat lumea de la bizonul aţos vânat cu suliţa goală până la prăjiturelele cumpărate în miez de noapte de la non-stop.
Totuşi, uneori au şi ei curiozităţi. De exemplu, despre exe. Adică de ce reprezentantele aceastei categorii, în loc să rămână unde e treaba lor, adică în trecut, se interesează în continuare de soarta lor. Şi cum adică să rămâna ecşii “Amici”? Mai jos, explic, pe rând. Şi cu un desen.
E adevărat, uneori problema poate deveni spinoasă. Personal, cu excepţia păruielilor, cred că am avut ghinionul de a experimenta aproximativ tot spectrul exesc în splendida şi deplina sa desfăşurare. Cel mai frecvent întâlnit gen e exa care-şi vede de treburile ei până când el începe o relaţie şi, brusc, ea nu mai vrea să fie exă. Să vezi atunci telefoane şi SMS-uri şi invitaţii la film şi mailuri şi poze cu camera ei proaspăt redecorată în bleo. Hm… Să-i rup ei capul? Să-l rup pe-al lui? Cine e de vină, de fapt?
Şi totuşi, nu e (doar) vina exelor
De foarte multe ori, domnii au prostul obicei de a pleca la vânătoare înainte ca mâncarea să se strice (băi, şi e tipic masculin să te intereseze doar mâncarea în povestea asta, apropo!), ba uneori simt aşa, o nevoie atavică, să schimbe meniul, chiar dacă nu e nimic în neregulă cu mâncarea. Şi ce fac ei, draguţii? Îşi pun penele şi kiltul de piele, se vopsesc pe faţă, se tăvălesc prin noroi, şi pleacă la vânătoare.
– Helăăău, domnu’, mă scuzi că întrerup momentul “Me, Tarzan!”, dar când crezi că ajungi pe-acasă?
– Ăăă, păi, ştii? Ăăăă, nu prea aş mai veni. Să vezi, că mâncarea era… ăăă… nu era…. Şi a trecut pe-aici o turmă de căprioare… Şi eu… ăăăăă… trebuie să închid acum. Da’ mai vorbim. Pa!
It’s called CLOSURE!
Sunteţi grozavi şi mirobolanţi şi “King of the word” şi “This is Sparta!” şamd, dar nu vă înduraţi, la drept vorbind, să spuneţi, asumat şi politicos şi definitiv: Uite, nu mai merge. Şi nu mai merge pentru că… Asta e, de fapt, nu ne potrivim. Nu sunt fericit. Am încercat, nu pot. Dacă nu e nebună (dar cine a ales-o aşa?) n-o să arunce cu oala de sarmale după voi. Poate c-o să fredoneze “It mush have been love” vreo săptămână, dar o să-şi vadă de viaţă dacă sunteţi fermi şi n-o sunaţi peste trei zile s-o întrebaţi ce mai face. Apropo, asta e ilar nu trist, am mai spus:
Dar, nu! Prea rar există closure, fiindcă habar n-aveţi ce vreţi! Şi de ce să nu rămână o portiţă deschisă la peştera unde-i cald şi bine?! Sau măcar un geam, acolo, un oberliht, un nume în agenda de telefon, ori în lista de messenger, o aluzie pe blog sau pe reţelele sociale… Cutărică visează cai verzi pe pereţi. Like. Like. Like. Like. Dar tu ştii, şi ştie şi ea, că tabloul din dormitorul pe care l-aţi împărţit chiar e cu cai verzi pe pereţi. Unlike.
Am întâlnit şi ecşi fericiţi
Nu, nu e haios să te joci cu sentimentele ecşilor. O facem, totuşi, de naşpa ce suntem. Dar nu e ok. Relaţiile pe care le avem ne modelează. Învăţăm, fie unul de la altul, fie împreună. Evoluăm. Astfel, a încerca să ştergi orice urmă din relaţie cu buretele, e doar o dovadă de imaturitate. Poate fi dureros de acceptat, dar şi asta e o lecţie..
Cât despre “amici”, dacă despărţirea a fost civilizată şi agreată de ambele părţi, dacă am petrecut suficient timp împreună, sigur nu devenim doi străini peste noapte. E suficient cât să ne sunam din când în când şi poate să ne vedem şi la o cafea. Şi, da, chiar să-l rogi să aibă grijă de motan când tu lipseşti de-acasă câteva, mai multe, zile. Been there, done that. Nimeni nu a fost rănit.
PS pentru cazurile, desigur, atipice, de răzgândire (mulţumesc, Daniela)
Am fost educati sa fim monogami pentru a putea fi mai usor de controlat(manipulat) . Pana la urma oricat de inteligenti am fi tot din regnul animal facem parte. Asa ca si un leu la circ prin oricate cercuri de foc ar trece la un moment dat isi aduce aminte ca este o felina feroce si-l face un mic dejun sau o cina pe dresor. Asa si noi, oricat de indoctrinati am fi sa formam familii etc etc etc animalul din noi se readuce pe sine in starea naturala de polygam. Iar cel mai simplu este sa ajungi acolo unde ai mai fost asa ca o ,,exa”” este mult mai usor de convins decat sa te apuci sa faci o noua cucerire :))))
Semnat un …EX :)))
dap, scuza veche .. nu. nu mai tine, imi pare rau :))
sau, ma rog, am putea sa facem si noi la fel. de fiecare data cand ni se pare ca relatia actuala nu merge, sau ca noul tip nu e fix ce ne dorim, pana se schimba, daca se schimba, sunam un fost. e? ti’ar placea? :D
am citit ce scris Costin. Am scris si eu apoi. Acum am citit ce zici tu. Imi pare clar. Diferentele nu-s asa de mari cum par. In orice final cautam un vinovat. Rar suntem vinovati in mod egal. Pentru cel pentru care vinovat e celalalt e mai simplu sa se rupa de poveste. Pentru cel ce se simte nedreptatit e mai greu. “Cel” poate fi ea sau el. E fix la fel. Pentru mine sa te gandesti sincer la cum ii merge celuilalt mi se pare o dovada interna ca a insemnat ceva pentru tine.
nu sunt, si totusi sunt. partea cu closure chiar nu prea intra in obisnuintele domnilor. da, si mie mi se pare de bun simt sa iei in calcul ce simte celalalt cand te desparti. ma rog, exista si exceptii dar care nu fac decat sa intareasca regula.
Exele sunt si ele bune. Ca rezerve, ca amintiri, ca reconfirmari a faptului ca “esti bun”. Zic si eu, eu sunt cuminte cand vine vorba de exe. Cred :))
ca “erai bun” :))))
Si noi femeile plecam la vanatoare (ah si cat de natural) atunci cand mancarea inca exista, incalzita, dar nu stricata…inca.
Si da, instinctele animalice exista la barbati, dar si la femei.
In ambele cazuri, toata chestia e daca alegi sa recunosti sau nu (fata de tine, cel putin), si daca esti capabil sa-ti asumi si sa mergi mai departe.
Zic, iarasi.. e doar parerea mea.
sa’ti asumi ce ca sa mergi mai departe? vanatoarea sau mancarea calda?
Pai ziceai de ???exe??? si te-ai axat pe ???exi???… not fair