Aş vrea eu să fiu Dancing Queen! Mă rog, de fapt, n-aş zice că stau fix rău la capitolul bâţâială pe ring, dar în nici un caz nu m-aş putea clasifica la vreo categorie mai serioasă. Taman de-aia m-am bucurat ca un copil că o să merg la cursuri de dans. Şi nu aşa, oricum, ci în grup organizat de Borţun-Olteanu în cadrul campaniei pentru Venus Gillette. Adică nu doar că am primit produsul “în teste” ci, dincolo de piele fină, chiar ni se oferă o experienţă numai bună de povestit – aviz companiilor şi agenţiilor care doresc campanii! :D
Deci, lecţii de dans, da? Şi nu cu oricine ci cu renumitul Bursuc, foarte simpatic, de altfel, pe care toată lumea îl ştie de la Dansez pentru tine. Aseară Joi seară, însă, la prima lecţie, eu am dansat pentru mine, na! Şi probabil că şi la celelalte şapte care urmează.
Dar s-o luăm încet… în paşi de dans, mai precis vals lent, adică ce am învăţat aseară. Nu eram eu dacă nu întârziam “niţel” – de data asta chiar nu din vina mea! – sau aş fi avut vreme să trec pe acasă pentru a-mi lua nişte încălţări de dans. Dar cum povestea e la persoana întâi, eu am întârziat şi eu am ajuns la cursul de dans… în “papuci”. De stradă, dar papuci. Norocul meu este că ieri am învăţat vals, adică ceva mai lent, dar chiar şi aşa, tot am mai scăpat paşi aiurea din pricină de încălţări. Bad me!
Pas, ţop, ţop, pas, ţop, ţop, pe vârfuri, ca o dansatoare desăvârşită în papuci ce sunt!, pas lateraaal, grijă la genunchi, capul sus, măi!, zâââmbeeeeşte!, pas, ţop, ţop, pe vâââr-furi!, aaaacum, haideţi, cu mine, capul sus am zis!, aşaaaa, foarte bine, stăm drept, da?, hai, încă o dată! Pas în faţă, pas lateral, pătrat, pătrat “sărit”, întoarcere precum figurinele din ceasul turnului sighişorean de care n-am mai apucat să scriu – dar speranţa moare ultima!
Dacă mi-a plăcut? Daaaaaaa! Mi-a plăcut teribil, n-am avut un dram de febră musculară, am repetat paşii azi dimineaţă şi o să-i şi predau mai departe, că doar n-o să valsez de una singură sau cu colegele bloggeriţe! Ta na naaa! De fapt, dacă aveţi un pic de răbdare, în clipul de mai jos sunt câteva fete care se descurcă aproape la fel de bine ca noi, după lecţia de ieri:
Ce trebuie să ştiţi, însă, dacă vă vine ideea de a vă apuca de aşa lucrătură, este că nu e simplu. Trebuie concentrare, trebuie disciplină şi coordonare. În plus, pe lângă toate astea (şi încălţăminte adecvată!), mai e nevoie să ai şi ceva graţie, nu să te mişti, trop-trop, ca robocop, oricât de precis, şi, da, să nu uiţi să zâmbeşti!
Începe WOW, ediţia a doua. Cristi Manafu, gazda, o prezintă pe Georgiana Gheorghe, Communication Manager Danone, care ne arată un clip inspiraţional cu eroine.. „Addicte aux héroïnes???, foarte fain. Un clip despre femei puternice care pot schimba ceva în jur, pe ele, chiar, despre filosofia unui brand, Activia.
(netul de la Inter e parolat, aşa ca live doar de pe telefon)
Manafu spune câteva cuvinte despre WoW şi o prezintă pe Sandra Pralong, prima vorbitoare, care îşi propune să ne inspire dar şi să ne provoace şi întreabă „Cine nu e pe Facebook????. Nimeni n-a ridicat mâna.
„Internetul nu ne schimbă viaţa ci starea de conştiinţă. Ne face conştienţi de lucrurile petrecute fără ca noi să fim acolo???.
În plus, pe Internet, suntem egali. Lucrurile pe care le vedem şi le judecăm, la cineva, în viaţa reală (greutate, stil de a se îmbrăca etc), nu se văd pe Internet.
(Lavinia Biberi a uitat Bucuria acasă. Prietenii ştiu de ce nu suntem veseli în legătură cu asta!)
Cu cât ceva e mai rar, cu atât e mai valoros. Pe Internet, însă, cu cât ceva e împărţit de mai mulţi e mai valoros – Sandra Pralong.
România are cam opt şase milioane şi ceva de useri de Internet. Statisticile spun că 36% dintre români sunt conectaţi. E mult, dar e foarte puţin dacă comparaţi procentul cu Estonia sau Lituania (~70%) sau chiar şi cu Bulgaria (40%). Astfel că noi, cei care avem acces la net, avem, de asemenea, şi o mare răspundere, care nu se limitează la a fi activ pe Internet ci ne obligă, cumva, la a transforma România. Pentru că avem altfel de conştiinţă şi altfel de valori.
Cristi Manafu o întreabă pe doamna Pralong care ar fi argumentul suprem pentru a rămâne în România.
Răspunsul e un citat din Noica: „Aici totul e de făcut???. Da. Dar dacă nu toată lumea vede lucrurile la fel…
… pe fondul muzical prea bine ştiut de unele dintre noi, melodia pe care am învăţat aseară paşi de dans – de vals, ca să fiu mai precisă!
UPDATE: am descoperit autorul!!! se numeşte Henry Seroka, piesa se cheamă Waltz şi este inclusă pe albumul La Cabana.
Cristina povesteşte ce reacţii au existat când a anunţat demisia ei de la Tabu („Eşti nebună!???), despre alte trei începuturi în viaţa ei: Radio 21 (radio), Europa FM (PR) şi Tabu (presă scrisă), şi despre cât e de importantă (şi ce îţi poate aduce) recunoaşterea faptului că… nu ştii! :)
(S-a oprit cântecul. S-a reluat cântecul. Doar Cristina a observat asta. Ceilalţi sunt ff atenţi la ceea ce spune ea – au şi de ce!)
Morala: În viaţă te repeţi şi te învărţi ca într-o spirală. Ca şi în dans, însă, dacă ştii ritmul şi paşii, când te împiedici, poţi să te ridici şi să continui.
Cristi Manafu spune că cea mai tare reţea socială era gaşca din faţa blocului. Pe undeva, are dreptate, cred, dar mai mult decât atât, evocarea vremurilor în care stăteam „cu cheia de gât??? – şi atfel o introduce pe Sanda Nicola.
(funny enough, din trei vorbitori, so far, doi au spus că s-au pregătit prea puţin pentru evenimentul de azi…)
Sanda vorbeşte despre viaţa ei în online şi despre faptul că un mare fan Facebook. Cei mai activi pe facebook sunt cei care consumă cel mai mult dar şi produc cel mai mult. Ne uităm pe pagina ei de Facebook şi ascultăm câteva vorbe despre emisiunea ei, Cu cheia de gât (B1, dacă nu mă înşel)
(încă nu ştiu parola de la Inter-NET, aşa că scriu acum, public later)
(şi tocmai mi-am amintit că am uitat să aduc tricoul FITS Roxanei Precu. Sunt varză!)
Vedem un promo mic la Genereraţia cu cheia de gât şi mă ia cu fiori când văd poze cu pionieri, cu pionieri care dau flori, cu pionieri care dau flori tovarăşilor (aham, am fost în şcoală de protocol)
Altfel, îmi pare rău, Sanda e foarte simpatică, dar prezentarea ei îmi pare, într-adevăr, nu foarte potrivită. Sau, mă rog, pe mine nu m-a captivat. A vorbit despre emisiunea pe care o realizează şi despre cât e de greu să ţii publicul la TV în timpul verii. Agreed!
Urmează Cori Grămescu, despre o experienţă de asemenea personală: cum s-a trezit, acum trei ani, fără business (sală de fitness). Acum are un nou business, acelaşi, LadyFit, exclusiv pentru doamne şi domnişoare, singura sală din lume în care se desfăşoară clase de aerobic, în fiecare oră, de dimineaţă, de la prima oră, până seara târziu.
Vorbeşte despre greşelile pe care le-a făcut în business-ul trecut şi cum acestea i-au folosit în ceea ce face azi.
„Mi se pare cel mai greu lucru să duci o sală de sport din offline în online, şi aceasta a fost prima provocare???.
„Primul nostru site, frumos colorat, a fost un eşec. Noi postam lucruri, dar nimeni nu le citea. Şi aşa a fost şi cu blogul. Aveam content, original, nu aveam cititori???. Soluţia salvatoare: forum, împreună cu reţelele sociale. Toată comunicarea sălii de fitness e făcută de doar două persoane: Cori şi încă cineva.
„Am decis să nu plătim publicitate, fiindcă ne dorim să livrăm informaţii utile, nu o reclamă, pur si simplu. Şi e foarte important să „practice what you preach???, ca să poţi convinge.
(nu mă prind dacă patiseria din farfuria de lângă laptop e cu ciocolată (yuk!) sau cu stafide (yummy!), dar nu mă risc)
Urmează ultima vorbitoare… ăăăă… ultimul vorbitor din primul panel, Costin Cocioabă a.k.a. ecostin sau Mr. ReFresh.
Primul slide îl prezintă pe motanul Micky. Pe măsură ce se întunecă în sală şi poza se vede mai bine, din sală de aude un „awwwwwww??? prelung. Băgaţi la cap: să-ţi placă!
Verbe (fără pisică): a asculta şi a reacţiona. Şi bancul cu Noe, nu-l mai redau, dacă e cineva care nu-l ştie cu siguranţă nu a ajuns fix pe blogul meu! Şi revenim la să-ţi placă, cu Micky cu tot. Regula de bază: dacă nu-ţi place, se vede.
Final words la primul panel:
Sandra Pralong: lucrurile pe care le-am auzit sunt faine şi foarte fireşti. Întrebarea mea e ce putem face pentru a aduce aceste reguli de transparenţă şi echitate, regulile de business, pe cele din performanţa sportivă, să le aducem pe toate acestea în viaţa cetăţii.
Eurupţie AntiCorupţie – căutăm voluntari şi idei pentru ca lucrurile ce ne macină societatea să devină tabu.
(Sanda Nicola a plecat deja)
Cristina Bazavan: ca să ai succes, e nevoie de rigoare şi disciplină. Oricâtă poezie, oricât vals, fără acestea două nu poţi ajunge prea departe.
Cori Grămescu: e nevoie de modele şi de oameni de la care să învăţăm. Online-ul ne oferă acest lucru, găsim modele, vise, online.
Costin Cocioabă a vorbit despre importanţa de a fi conectat mereu, inclusiv la piscină (într-un şir de exemple), ceea ce a dus la o întrebare haioasă şi la o insistenţă uşor stupidă)
Am fost, abia duminică, din motive de diverse prin agendă, m-am distrat, am dansat, m-a prins ploaia, am fotografiat culorile, am râs, am admirat, am salutat şi am pozat! :)
Iar vineri, mâine, adică, similar, dar mai.. delicat, tot pe stradă, dar Mătăsari: Femei pe Mătăsari. Dar care nu se vând la colţ de stradă, nu, ci îşi vor expune arta şi talentul pentru a schimba percepţia negativă a acestei zone şi pentru a redefini rolul femeii în societate. Evenimentul ţine până duminică pe seară :)
E o chestie cu taţii de fete. Bărbaţi în toată firea care sunt învârtiţi până la ameţeală pe un deget mic de fetiţă. Un pic de încruntare, poate o privire tristă sau, dimpotrivă, un zâmbet irezistibil, după caz, erau tot atâtea metode pentru a-l face pe tata să nu-mi poată refuza nimic. Nu că eu aş fi fost eu prea pretenţioasă sau el prea sever.
Se punea la mintea mea mai mult decât o făcea mama, bătea colţul de masă ori de dulap de care mă loveam în goana mea neatentă de copil zvăpăiat, şi mă încuraja mereu – încă o face – când simţea că dau de vreun hop. Ştiu că ar face la fel şi azi dacă i-aş spune când am probleme. Dar, pentru că m-a învăţat să stau pe picioarele mele şi să-mi asum ceea ce fac – bine, rău -, acum nu prea-i mai spun când dau de greu. Mă rog, poate că i-am moştenit şi ceva din orgoliu! :)
În schimb, eu am tocit istorie (materia predată de el aproape 40 de ani) pentru bac de mi-a ieşit pe nas pentru ca să iau 10, ca să fie mândru de mine. Şi mă străduiesc să nu-l dezamăgesc deşi, dincolo de principii, care sunt aceleaşi, cred că e niţel îngrijorat că încă nu am familia mea sau că în loc să fac economii prefer să mă bucur acum de ceea ce pot cumpăra cu bani: lucruri sau experienţe.
Un lucru e sigur, însă: am cel mai minunat tată pe care şi l-ar putea dori cineva. Iar azi, de e ziua lui, îi urez cu maxim de drag La mulţi ani! Să-mi trăieşti, tata! Şi… mulţumesc!
Cum ziceam, sunt o entuziastă a produselor de îngrijire a pielii, dar nu prea sunt suficient de disciplinată ca să respect paşii pe care trebuie să-i faci, zilnic, pentru a avea cele mai bune rezultate. Zi-i lipsă de timp, şi un ten binecuvântat, totuşi, care nu mi-a făcut niciodată probleme deosebite.
Totuşi, odată intrată în hora “Onlineriţe cu Farmec” (Dăm şi noi Like, da?), am primit o poală de produse şi mostre cu creme, care mai de care, din gama Gerovital Plant, formula nouă, fără conservanţi. Şi, pe deasupra, şi cu extract de floare de colţ, adică fix planta aia care apare şi se dezvoltă te miri pe unde, în cele mai neprietenoase condiţii, bătută de ploi, vânturi şi UV. În plus, specialiştii de la Farmec (mi-ar plăcea să le văd laboratoarele, apropo! Poate cu proxima ocazie când ajung la Cluj) au adăugat în formulă şi extracte de sunătoare, coada calului, cimbrişor şi nalbă, numai bune pentru remineralizare şi un plus de protecţie.
Dar destule informaţii, mai bine vă spun cum e cu produsele… pe pielea mea! În primul rând, le-am folosit pe toate, urmând paşii ce trebuie urmaţi, ceea ce, din start, e mare lucru pentru mine. Demachiantul e fluid şi prietenos, curăţă bine şi lasă pielea.. nu ştiu cum să descriu asta, dar în lipsă de alt termen o să-i spun aerisită. E o formulă clar îmbunătăţită faţă de clasicul Lapte Doina. De asemenea, cremele hidratante şi nutritive (am folosit-o pe una ziua şi pe una seara) sunt plăcute, cu o consistenţă faină, lasă tenul neted, elastic şi plăcut la atingere (cel puţin aşa mi s-a spus că e!)
Despre crema antirid şi cea specială pentru ochi şi buze nu pot spune mare lucru, fiindcă nu sufăr de riduri… încă! Le-am aplicat şi pe ele, însă, şi, deşi în jurul gurii n-am observat vreo modificare (dar, repet, nu am riduri), zona din jurul ochilor este, parcă, mai luminoasă, iar cearcănele mai puţin vizibile – yey!
În schimb, că am lăsat ce-i mai bun pentru final, m-am îndrăgostit de crema antiimperfecţiuni! Nu că n-aş fi eu perfectă, hahahaha!, dar, cum să spun, crema asta mă face să fiu mai mult decât, fiindcă livrează exact ce promite în titlu. Şi, dacă nu mă credeţi, încercaţi-o şi după aia mai discutăm!
Am fost mereu sedusă de produsele de îngrijire pentru noi, femeile: creme, loţiuni, poţiuni, toate, aranjate în cutiile şi tuburile lor mi se păreau – din copilărie – fermecate. Sigur, e foarte posibil ca acest lucru să se fi datorat şi faptului că mama folosea, majoritar, produse Farmec. De altfel, nici acum nu-i lipseşte celebrul Lapte Doina. Şi nici mie.
Iar Farmec, precum vremurile, a evoluat, atât în termeni de formulă cât şi în termeni de ambalaj, transformându-se, dintr-o răţuşcă mai degrabă urâţică, în “Regina cremelor”, mai ales după ce s-a însoţit, definitiv şi irevocabil, cu Gerovital, un fel de comandat al luptei împotriva ridurilor.
Cum ziceam, sunt vrăjită de produsele astea pentru doamne şi domnişoare. Dar sunt, în egală măsură, şi foarte comodă. Aşadar, de cele mai multe ori nu urmez paşii pe care ştiu că ar trebui să-i urmez, demachiere/curăţare, tonifiere, hidratare, ci mă mulţumesc să folosesc şerveţelele demachiante şi o cremă hidratantă. Bad Ruxa, ştiu!
Dar de-acuş s-a isprăvit! Fiindcă, la invitaţia irezistibilei Alina Crancău, am acceptat să intru în echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) şi în concursul organizat, desigur, de Farmec. Aşadar, am primit o cutie cu produse din gama Gerovital Plant: lapte demachiant vitaminizant, ser contur ochi şi buze şi cremă hidratantă, dar şi multe multe mostre cu cremă antirid, nutritivă şi cu cremă antiimperfecţiuni. Asta din urmă m-a interesat peste măsură, pentru că, având acizi din fructe, acţionează ca un peeling uşor şi chiar lasă obrazul luminos şi vesel!
Faza e că noi, echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) testăm produsele astea de la Farmec şi vă povestim ce şi cum. Şi dacă facem Buzz-ul ăl mai mare, avem şansa de a ajunge la Sighişoara, într-un weekend de răsfăţ şi bună învăţare despre cum (chiar) trebuit îngrijit tenul. Şi vă povestim şi vouă în stilul nostru inconfundabil şi fermecător. Noi, adică: Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca. Şi dacă sunteţi aşa de simpatici cum vă ştiu, şi dacă daţi click aici, vă puteţi pune şi badge-ul nostru pe poza de la FB, ca să ne mândrim şi noi cu cine ne susţine! :)
Iar eu vă mai povestesc ce şi cum şi dacă am reuşit să mă disciplinez, pe măsură ce folosesc produsele!
I-am invidiat pe domnii bloggeri care s-au răsfăţat în Heineken Mansion, dar nici noi n-am fost mai prejos! Uite-aici:
Ei – limuzină, noi – limuzină
Ei – Heineken Mansion, noi – Heineken Mansion
Ei cameră cu bere, noi la fel!
Ei jocuri, noi la fel (aţi rătăcit un zar, bă, şi n-am putut să jucăm yams, huo!)
Ei meci de fotbal, noi meci de… cinema! Adică am văzut, la aceeaşi plasmă uriaşă, meciul filmelor româneşti la finala pentru trofeul Gopo, cu strigăte de susţinere (sau dezamăgire) cu tot! Şi am avut şi comentator, pe Cristina!
Fiindcă, da, şi noi bem bere. Care, bere, Heineken adică, merge bine, nu ştiu cum, da’ merge, cu “stick”-urile din morcovi, yummy! Şi, cel mai bine, cu distracţia! Iar toate astea se potrivesc perfect în Heineken Mansion, un spatiu dedicat, gândit în acest sens, cu cinci dormitoare tematice, în care estimez că cei care se vor număra printre câştigătorii campaniei “Fii printre stelele UEFA Champions League” nu vor dormi prea mult, fiindcă ce sens are să dormi când eşti într-un loc aşa de mişto?! Detalii despre campanie găsiţi, fireşte, pe www.heineken.ro
Câţiva ani buni am avut obiceiul de a hălădui Romană-Universitate printre tarable cu mărţişoare împreună cu Alf, un bun şi vechi prieten. Treceam totul în revistă, măsuram, comparam, cârcoteam şi ne amuzam teribil. Era ritualul nostru anual: weekendul de dinainte de 1 martie, soare, ploaie, noi mărţişoream!
Între timp Alf a plecat în Elveţia, aşa că tradiţia noastră s-a pierdut. Aparent, odată cu creativitatea celor care se ocupă de confecţionarea micilor daruri simbolice.
În anul iepurelui se poartă pisicile!
La finele săptămânii trecute, însă, am ajuns la Muzeul Tăranului Român, la târgul de mărţişoare. Îmbulzeală mare, mărţişoare la grămadă, produse “unicat” care în mod evident erau în serie, chestii aşa-zis originale dar care aveau lipsuri mari la capitolul estetică. Am văzut şi idei faine, însă. Mie mi-au plăcut cel mai tare mărţişoarele lui Jennifer Deplanque, o tânără franţuzoaică stabilită la Cluj, după ce a venit în România cu o bursă Erasmus pentru a studia Arte Plastice. Mărţişoarele ei sunt broşe, o ramă ovală, ca de camee, iar desenele – toate cu pisici în diferite ipostaze – dau dovadă de umor, talent şi creativitate, şi sunt perfecte pentru mărţişoare personalizate. Practic, aveai de ales în vreo 30-40 de variante, care mai de care mai haioase. Jennifer are şi un blog, aici, unde puteţi vedea şi alte creaţii.
În rest, deşi e anul iepurelui, s poartă mâţele. Pe post de mărţişor. Sau pernă. Sau pet de pluş. Sau pluş antistres. Cred că două treimi din tarabe presupuneau măcar o variantă pisicească! Everybody wants to give a cat, se pare! :)
Vedeţi mai jos ce-am fotografiat pe-acolo. Sau aici, dacă le vreţi mai mari. Târgul mai e deschis şi mâine, pentru domnii zăpăciţi care au uitat că vine primăvaraaaaaa!
Mă rog, înţeleg că vine cu minus 17 grade. Da’ vine, ce! Măcar în calendar!
Deci, care va să zică, domnii bloggeri s-au adunat şi ne-au (în)cântat în felul lor timid şi reţinut (hahahhahahaha), cum că, vezi Doamne, le e greu să spună alea două cuvinte de la Taxi. Adică oameni cu mii de Like-uri şi RT-uri la activ, vorbe scrise pe blogurile lor de, puse cap la cap, ar înconjura pământul de câteva ori, jucători de fotbal, bere, rugby şamd, găsesc dificilă rostirea a două mici cuvinte, opt litere cu totul. Şi, oricum, dacă nu erau Cristina şi echipa Tabu, însemna, clar, că nu! :)
Sigur, domnilor, că vă iau peste picior, aşa fac eu când situaţia ameninţă să devină un moment “awwwww”, n-o luaţi personal, zău! Am zis că sunteţi simpatici, na, revedeţi-vă!
Dar oare ce li s-ar cuveni domnilor pe post de contradedicaţie? Un pic de ajutor, un hint, acolo: dacă nu puteţi rosti cele două cuvinte, spuneţi măcar că, la o adică, sunteţi prin preajmă. Se pune! :)
Ta daaaaaaa! Aaaaadiiiii Hăăăăădeaaaaaan! Adică @adihadean.
Felicitări, domnu’, sper să faci ce-ai spus că faci, şi anume: “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu???. Sau măcar prima parte, documentată cu poze, spre bucuria fanelor care s-au implicat în campania ta într-un număr atât de covârşitor.
De altfel, votul publicului a fost decisiv, întrucât, după notele juriului, Adi Hădean şi Andrei Dobra au întrunit acelaşi număr de puncte, la zecimală: 10,8. Următorii clasaţi au fost Marius Matache, cu 9,8 puncte, şi Andrei Crivăţ, cu 8 puncte.
Mno, asta a fost. Domnu’ Hădean, vreau să precizez clar că tre’ să vedem poza cu strampii, fiindcă Mister Twitter musai să fie parolist, ne-am înţeles?
Toţi finaliştii vor primi tricouri personalizate de la partenerul nostru, Smart Gits, aştept mail sau comentarii cu măsura şi culoarea preferată pentru tricoul misteristic, fiindcă de mesaj mă ocup eu, mwahahahaha!
Şi de anunţul lui Patrick de Hillerin potrivit căruia Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, cum ziceam!
Felicitări şi mulţumiri tuturor participanţilor, nominalizatorilor şi votantelor, Academiei Române de Twitter şi mulţumiri speciale juriului, fără de care toată această joacă ar fi fost mai puţin amuzantă, dragele de Mădălina Uceanu, Oltea Zambori, Daniela Petrescu şi Miruna Molodeţ.
Revin cu un post de poveste a poveştii, interviuri, declaraţii pe civorul roşu şi tot aşa :))
