Acum vreo trei săptămâni, m-am întâlnit prin oraș cu Vlad Bălan, unul dintre tinerii actori pe care i-am cunoscut la Ideo Ideis. Pe-atunci, cand l-am cunoscut, era încă elev de liceu, acum se pregătește de ultimul an la Actorie și, între timp, a câștigat experiență și niște premii, asta ca să fac un rezumat foarte, foarte scurt – citiți unul mai lung la finele acestui text.

Chiar a doua zi după ce ne-am întâlnit, Vlad pleca la Timișoara la T4T, un festival de teatru tânăr, pentru a susține o serie de traininguri cu aspiranții la actorie. L-am rugat să-mi scrie câteva rânduri-gânduri despre asta și le-am primit ieri, la Ideo, împreună cu o introducere și autoprezentare pe care vă invit să le citiți cu bucuria de a afla că ???tineretul din ziua de azi??? are și reprezentanți demni de toată lauda!

Și mulțumesc, Vlad, pentru rânduri și gânduri!

Zilnic, la Ideo, se strâng multe momente surprinse de camera foto. Multe mii de cuvinte care sunt, poate, mai grăitoare într-o imagine decât ar fi în vorbe.

Adi Bulboacă, șeful departamentului Foto de la festival, alege în fiecare zi fotografia zilei pentru cititorii de printre rânduri. Azi e un instantaneu surprins în holul Casei de Cultură, într-un cadru aranjat de Ada Galeș, care se ocupă de departamentul Scenografie la Ideo Ideis, și poate fi sufrageria de acasă. Fiindcă așa e anul ăsta, Ideo Ideis e acasă.

Adi Bulboacă e unul dintre cei mai dedicați fotografi din zona de teatru, iubește mult meseria asta, și se vede, și îl recomand pentru orice proiect care implică un fotograf pasionat. Mai multe dintre imaginile surprinse de el găsiți pe blog și pe pagina lui de Facebook.

____

Puteţi citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi partenerilor din acest an.

Umblu mult departe de casă într-un an și de fiecare revin obosită dar bucuroasă de a fi trăit, din nou, experiențe mișto, de a fi cunoscut oameni faini. Și tot de fiecare dată, casa mea îmi înlocuiește energia dată la schimb pentru experiențe și bucurii. Inevitabil. De atfel, e și motivul pentru care am decis să cumpăr apartamentul ăsta la câteva miute după ce am intrat în el, la vizionare. E un loc bun pentru mine.

Fiind cât se poate de bucureșteancă, pentru mine ???acasă??? e la cinci minute de mers de apartamentul meu, acolo unde locuiesc părinții, unde mi-am petrecut (încă) cea mai mare parte din viață și de unde mama mă sună de fiecare dată când pregătește ceva bun.

Sunt multe imagini puternice la Ideo Ideis, imagini care fac poate chiar mai mult de o mie de cuvinte. Îmbrățisări, zâmbete, visări, bucurii, tot ce să puteți imagina ca se vede și se transmite (de) la un astfel de festival.

Adi Bulboacă, șeful departamentului Foto e responsabil cu surprinderea lor și l-am rugat să aleagă, zilnic, câte un moment, după propria lui inspirație, pentru a-l împărtăți cu voi.

Acesta e imaginea primei zile de la Ideo, cu bucuria revederii.

Adi Bulboacă e unul dintre cei mai dedicați fotografi din zona de teatru, iubește mult meseria asta, și se vede, și îl recomand pentru orice proiect care implică un fotograf pasionat. Mai multe dintre imaginile surprinse de el găsiți pe blog și pe pagina lui de Facebook.

____

Puteţi citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi partenerilor din acest an.

Ideo Ideis este cel mai minunat* dintre festivalurile despre care scriu în fiecare an și, înainte să se supere colegii din TNRS & FITS, echipa faină de la TIFF, Plai sau Comedy de așa superlativ, o să spun că e așa pentru că toate celelalte de care am zis mai sus se întâmplă în orașe cu teatru și cinema, cu tradiții culturale și cu autorități care se implică în viața culturală a urbei. La Alexandria, însă, nu existau premisele pentru un festival de teatru fiindcă în oraș nu există o astfel de instituție.

Exista, în schimb, o trupă de teatru de liceeni, iar unii dintre ei și-au spus că nu e prea mult să organizeze un festival de teatru tânăr chiar la ei în oraș. Zis și făcut! Și așa a apărut Ideo Ideis, iar când spun că e minunat mă gândesc că, da, e aproape de-o minune festivalul ăsta, de la simplul fapt că există și cum a pornit, de la oamenii care îl alcătuiesc și-i calcă pragul, an de an, mentori, prieteni, parteneri, gazde până la oricine caere se lasă atins de magie și devine parte din povestea asta!

Vineri, în ultima zi de JAZZ TM, ploaia a fost harnică: a început cu noaptea-n cap, devreme, ca la instrucție: rap-rap-rap! În mintea mea se deslușeau clar, însă, trompeta de la The Lost Song, sunetul aproape ireal care mi-a însoțit orele mici pierdute în Vama Veche, pianul lui Teo Milea cu notele lui neoclasice și, în sfarșit, sitarul Anushkăi Shankar, cam de pe altă lume și el.

Printre picăturile de ploaie și printre rânduri, glumind și povestind, cu regretul că ploaia ne ținea prizonieri pe terasa acoperită de la Symphony Cafe (BIG Like pentru rabdare și serviciu prompt cu zâmbetul pe buze, băieți și fete!), cu pretextul unei înghețate, m-am fâțâit, totuși, până la Catedrală și înapoi, în Piața Operei, suficient cât să aud mai plin sunetul de pe clapele albe și negre, ba chiar să asist un pic la repetițiile lui Teo.

Când am acceptat invitația la JazzTM a fost așa, cu un pic de strângere de inimă, pentru că nu mă consider suficient de jazzificată pentru a relata, muzical vorbind, o desfășurare de nume ca cele aflate pe afișul acestei a doua ediții a festivalului. După prima seară, însă, mi-am dat seama că vreo cronică muzicală presărată cu tempouri și armonii ar fi total irelevantă față de ce se întâmplă pe scenă, în spatele și în fața ei. Adică, negreșit, artiștii invitați sunt foarte buni, toți, dar, indiferent de gusturi și preferințe muzicale, că nu toată lumea vibrează la toate concertele, atmosfera este cea care desăvârșește acest melanj muzical și artistic. Și ce atmosferă!

Better than cream cheese and bagels
Better than honey on bread
Better than champagne and pretzels
Better than breakfast in bed

Better than chili rellenos
Better than chocolate eclairs
Better than hothouse tomatoes
Better than fresh bartlett pears

Ieri, după o noapte în care n-am putut dormi deloc, am pornit către Timișoara la întâlnirea cu muzicieni de soi strânși sub semnul și îndemnul celei de a doua ediții de JAZZ TM. Opt ore de drum când însorit, când plouat, cu muzică și fără peripeții s-au terminat în parcarea Hotelului Timișoara, la doi pași, hai, poate trei, de backstage-ul festivalului și de Piața Operei, devenită cândva, nu știu când, a Victoriei. Oficial.

După ce am personalizat camera de hotel cu ce-am adus și eu de pe-acasă, am coborât să-mi salut deja-prietenii care se ocupă de producție – adică echipa extinsă de la PLAI: management și voluntari – și de care a ajuns să-mi fie drag, cumva, mai ales după ce, anul trecut, la PLAI, am asistat la una din ședințele lor. Sunt foarte mișto. Toți!

Deși mă gândeam că ziua de ieri va sta sub semnul regretului apropierii finalului acestei ediții, de fapt nu prea a fost așa! M-am bucurat de fiecare moment festivalier, am mișunat, alături de mii de oameni, pe străzile și piețele Sibiului. Am și tremurat un pic, pe seară, însă doar cât să fie mai bine primit paharul târziu cu vin roșu, servit în companie select(at)ă la Clubul Festivalului !

Marele regret care însoțește și această ediție de FITS este, firește, că nu văd destule spectacole. Destule, sau măcar mai multe, însă echilibrul scris-văzut-scris e, și așa, destul de precar. Mult de scris, mult de văzut, și, deși Contantin Chiriac, președintele FITS, pare să fi găsit formula de a fi în mai multe locuri în același timp, o ține doar pentru sine (serios nu știu cum face!)

Totuși, regretul ăsta nu e relevant pe lângă bucuria unor spectacole pe care vrei să le vezi de multă vreme, întâlniri artistice pe care știi că o să le ai în cadrul Festivalului, așa cum a fost cazul la mine cu Mozart Steps, spectacolul de teatru coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu.