N-am mai fost la Astra până acum. Nu știu de ce, că îmi plac mult documentarele – eu sunt printre cei care văd documentare – multe! – și pe canalele de streaming. Mi se pare că-ți deschid mintea într-un fel foarte mișto, că-ți dau idei și iți ridică cortina spre unele părți de viață și lume la care cum altfel ai putea avea acces?!

Am fost anul ăsta, și nu oricum, doar ca să văd filme (nu că asta ar fi fost un lucru rău, recomand 5*/5!), ci și ca să moderez câteva (vreo 14!) sesiuni de Q&A, adicătelea discuțiile de după.

Sigur ați auzit că anul ăsta Timișoara este Capitală Culturală Europeană, n-aveați cum altfel. Am fost acolo zilele trecute și-am prins și City Celebration, un eveniment preț de un sfârșit de săptămână care a strâns un program cu zeci și zeci de propuneri de toate pentru toți.

Sunt – deja! – de patru zile la TIFF, un pic musafir și un pic mai mult parte din echipă. Văd mult mai puține filme față de câte mi-ar plăcea să văd, fac interviuri și reportaje, scriu, fac Q&A-uri și apoi mai scriu nițel.
Apropo de Q&A-uri, fac o paranteză mică:

A mai rămas mai puțin de-o lună până începe #FITS30*. Anul acesta Festivalul a ajuns la cea de a 30-a ediție și are ca temă Miracol, astfel că toată lumea e invitată la Sibiu între 23 iunie și 2 iulie ca să fie #ParteDinMiracol. Apropo, astea sunt cele două hashtag-uri oficiale, a se folosi fără număr!

În ciuda faptului că în fiecare an mi se cer recomandări de spectacole, mă feresc, de obicei, sa le fac pentru că știu că plăcutul sau neplăcutul unui spectacol ține mult de niște variabile la care n-am acces.
Prin urmare, nici acum nu fac recomandări, dar m-am decis să scriu la ce spectacole în sală m-aș duce dacă aș avea vreme să mă duc la câteva spectacole (n-am!) și de ce le-aș alege.

E din nou acea perioadă din an în care Clujul îmbracă haine de sărbătoare cinematografică și tot centrul forfotește festivalier. Sunt aici pentru zece zile de filme și discuții despre industrie, articole, interviuri și Q&A-uri, dar, poate cel mai important, pentru a mă revedea cu oameni dragi pe care prea rar apuc sa-I văd acasă. Pentru că… agende și viață, știți cum e.

Să nu ne mai ținem respirația: nici o televiziune de la noi nu transmite Ceremonia de acordare a Premiilor Oscar anul ăsta, iar pe twitter și pe site Academia dă doar Red Carpet, să caște lumea gura la cine ce rochiță poartă. Premiile se transmit exclusiv de câtre ABC – până în 2028, apropo, au exclusivitate – așa că dacă se gasește prin grilă cineva cu contract, bine, dacă nu, nu. Anul ăsta e Pro7, dacă îl aveți în grilă poate aveți șanse să vedeți ceremonia. Dacă nu, nu.
Și-acuma hai la filme, norminalizați și favoriți, dacă tot am făcut efortul să le văd pe majoritatea.

Ani la rând m-am ferit să ies din casă la Noaptea Muzeelor și, admit onest, am zâmbit la vederea cozilor imense de la intrări: păi, dacă tot te pasionează arta, ce contează câțiva lei pentru bilet?
Dar, pe măsură ce-au trecut anii, am devenit un mic fan al manifestării pentru că, între timp, au început să fie organizate tot felul de evenimente speciale în noaptea asta, expoziții pe care ai ocazia să le vezi doar atunci. Mai mult, am decis că orașul plin de plimbăreți culturali are ceva mișto, occidental, pe placul meu.
Anul ăsta, mă plimb între Primăverii și Odeon, via Piața Victoriei, la expozițiile unde se îmbină arta și tehnologia, și musai îmi iau o baterie externă cu mine pentru telefon, că o să-mi trebuiască.

Se întâmplă să fie ăsta al doilea text consecutiv legat cumva de creativitate, dar poate nu e chiar întâmplător: obișnuiți-vă cu ideea că e un must-have în calitățile pe care un angajator le caută acum – sau ar trebui să le caute, în orice caz. Creativitatea se află în top 3 skills pe care trebuie să le aibă cineva care-și dorește să fie performant pe piața muncii în 2020, potrivit World Economic Forum, și oamenii ăia cam știu ce spun și ce le trebuie.
Prin urmare, nu e chiar surprinzător că International Advertising Association (IAA) organizează pe tema asta o nouă ediție a conferinței sale globale, Creativity4Better, și nici c-o face în România, nu după succesul de anul trecut.

Azi începe la București, în patru locuri simpatice din oraș*, DokStation, un festival de nișă care prezintă documentare cu și despre muzicieni.
Sunt o avidă consumatoare de (auto)biografii, îmi place să văd viața oamenilor dincolo de reflectoare, fiindcă mereu am crezut  că, dincolo de geniu, talent și generozitatea cu care îl împart, artiștii ăia de succes sunt, de fapt, cu puține excepții, nefericiți. Mai mult, publicul e adesea o curvă care nu se sfiește să le pretindă tot, orice i se pare că i se cuvine, și i se pare că tot i se cuvine, și la primul semn de imperfecțiune, la primul semn că artiștii ar fi oameni, nu semizei, se năpustește cu critica și ură asupra lor. Mi se pare că le datorăm mai mult respect. Nu ca artiști ci ca oameni.
În filmele de la DokStation vezi și asta, șoc și groază! artiști sunt și ei oameni! Cu bune, cu rele. Și, desigur, ai ocazia să te uiți un pic în spatele cortinei și să înțelegi mai bine o industrie de sute de miliarde de dolari.

Sunt la Sibiu zilele astea, la conferința organizată de ARTmania: East European Music Conference, și la festival, desigur. E a doua ediție a evenimentului și al doilea an de participare pentru mine, chiar dacă muzica nu (mai) e neapărat domeniul meu de activitate. Se vorbește mult despre festivaluri și promovare și alte chestii conexe*, iar asta mă interesează.

* Chiar acum stau la masă cu o avocată din Germania care îmi povestea cum au rezolvat ei problema pirateriei și că  artiștii germani sunt printre cei mai bine plătiți de YouTube, pentru că GEMA, cea mai mare organizație de colectare a drepturilor de autor muzicale de la ei, a negociat direct cu YouTube.