Acum nişte ani, când am conceput primul comunicat despre concertul Billy Idol la noi, am scris doar atât: “Comunicat de presă: Billy Idol vine la Bucureşti. Gata”, pentru că nu era nimeni care să nu-l cunoască pe artist. Mă rog, ulterior am dat şi nişte detalii, totuşi! :))

Mi-am amintit de asta pentru că, de vreo lună de zile, dacă nu şi mai bine, nu cred că mai e cineva care să nu ştie că e un film, Despre oameni şi melci, că e cu Dorel Vişan, Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu şi alţii (remarcat Clara Vodă şi Andreea Bibiri), că e făcut de Tudor Giurgiu şi că e, evident, un film românesc. E cineva? Nu şi nici nu mi-am închipuit asta. Aşa că, întocmai ca atunci, cu Billy Idol, aş putea să vă spun doar că de azi îl puteţi vedea în cinematografe şi basta! În rest, sigur ştiţi câte ceva, fiindcă Despre oameni şi melci are parte de cea mai amplă campanie de promovare făcuta la noi pentru un film românesc. Sau pentru un film – am citit pe undeva ca valoarea campaniei ar fi cam de o sută de mii de euro, dar eu ştiu că e mai mult.

Mie îmi plac urşii de jucărie, cu urechile lor rotunde, pufoşi, cuminţi, prieteni de nădejde. Într-o vreme aveam obiceiul să adun tot soiul de obiecte-urs, o colecţie din care, între timp, am donat mare parte (există şi o întâmplare haioasă legată de asta, dar nu e vremea ei acum), aşa că plecăm de la premisa că-mi plac urşii, inclusiv ăia de pluş, da?

Ispitită de ursul Ted, erou principal în filmul cu acelaşi nume, şi de promisiunea că e mare glumeţ, m-am dus să-l văd pe film. Mă aşteptam la o comedioară uşoară, cu umor măcar din când în când şi cu un scenariu oarecât înduiosător fiindcă, dăăăăă!, vorbim de un urs de pluş aici!

Ei bine, n-ai să vezi! În afară de câteva replici mai distractive, ursul ăsta e aproape enervant. Bea bere, fumează iarbă, pipăie femei, înjură ca un birjar, şi poate că asta n-ar fi cel mai rău lucru dacă n-ar fi băgăcios, egoist şi nesuferit! Povestea cu băiatul de 35 de ani care nu e-n stare să se maturizeze nici măcar cu riscul de a-şi pierde iubita (şi cine vrea s-o piardă pe Mila Kunis?!), iubita care e VP la o firmă de PR, frumoasă, deşteaptă şi sufletistă, care stă, de mai bine de patru ani, alături de un tip (Mark Wahlberg) care o arde toată ziua cu ursul plin de obiceiuri proaste (aka prietenul cel mai bun din copilărie) şi ursul Ted care, deşi e un urs magic, vorbitor, nu e în stare să scoată nici un ban din asta!

Mă rog, filmul a reuşit încasări de aproape patru ori mai mari decât bugetul şi recenzii mai degrabă pozitive. Mie, însă, nu mi-a fost pe plac, în ciuda unor replici şi momente funny. Ea e exagerat de răbdătoare, el e exagerat de iresponsabil, ursul e exagerat şi-atât. Necâştigător!

PS Voi puteţi, totuşi, să încercaţi, dar să nu vă treacă prin cap să vă luaţi copiii la Ted. O să aveţi cam multe vorbe şi faze de explicat… :))

Ultimul film din trilogia Batman semnată Christopher Nolan, The Dark Knight Rises, are astăzi premiera în România, după două avanpremiere, marţi şi joi. Cum marţi eram pe coclauri, am văzut filmul aseară, la un eveniment organizat de Mountain Dew, unul dintre partenerii producţiei. Că veni vorba, pe site-ul lor am văzut şi varianta Dark Berry – sper să vină şi în România, că-s curioasă ce gust are!

Impresionantă producţie, apropo, două ore şi 40 de minute de film, ca să iei a mai mare cutie cu floricele şi ăl mai mare suc, şi să caşti gura la revenirea lui Batman / Bruce Wayne, acelaşi Christian Bale – destul de “yummy”, de data asta alături de Anne Hathaway pe post de Cat Woman – neconvingătoare. Celălalt personaj feminin, Miranda Tate, e interpretat de Marion Cotillard. Din distribuţie mai fac parte Morgan Freeman, Michael Caine, Gary Oldman şi, într-o foarte scurtă apariţie fără replică, Miranda Nolan, verişoara regizorului – ca să vedeţi că şi peste ocean e cu nepotism! :)

Una peste alta, filmul te ţine în priză pe toată durata, chiar dacă sunt faze lungiiiiiteeeee, iar în cele 11 minute de până la detonarea bombei se întâmplă o groază de chestii care durează mult mai mult în realitate. Şi mai sunt şi alte chestii discutabile, dar, în fine, să dăm ficţiunii ce-i al ficţiunii şi supereroilor ce e al lor şi să zicem că filmul e ok.Şi, oricum, mergeţi să-l vedeţi sau nu, şi-a scos deja banii, încasările de până acum depăşind deja cele 250 de milioane de dolari, cât a fost bugetul!

Şi campania de promovare a filmului e impresionantă, cu parteneri care au plătit bani grei pentru asociere (linkurile sunt către site-urile dedicate ale partenerilor filmului), printre care şi: Nokia, care propune explorarea Gotham City promovându-şi Nokia Maps, Mountain Dew, care comunică parteneriatul şi în România, după cum vă povesteam şi care are un concurs ce vă poate trimite într-un tur VIP la studiourile WB, Chrysler, Visa (ofertă specială pentru mers la film cu VISA Signature card), Greyhound, care are un concurs prin care se poate câştiga o excursie la NY şi o experienţă a la Bruce Wayne,  BMW, Kaspersky (tot concurs) sau  ASUS.

De asemenea, nici alte mărci nu au dat înapoi de la un parteneriat cu Warner Bros şi au scos produse dedicate fanilor, cum ar fi French Connection, Diesel sau chiar Jaeger-LeCoultre, o varianta a seriei Reverse, cu un preţ estimat la peste zece mii de dolari:

şi Converse – ăstia-s chiar haioşi:

Sunt sigură că există mult mai multe produse şi campanii legate de TDKR şi, oricum, fani sau nu ai trilogiei semnată Nolan, merită să vedeţi filmul, chiar şi pentru trimiterile la haiducii de altă dată (într-o manieră care te face să-i deteşti pe cei moderni) sau teme mai filosofice, cum ar fi teama de moarte. Mă rog, am zâmbit îngăduitor.

Anul trecut am prins un final de săptămână la Anonimul, revăzând acolo prieteni, dar şi marea cea mare, caldă, lină şi curată, multe filme şi o atmosferă boemă, relaxată, cu siguranţă răcoritoare, cel puţin pentru suflet.

Anul ăsta, Anonimul se află la cea de a noua ediţie, rămâne la fel de independent şi tocmai a publicat lista de scurt metraje selectate pentru competiţie la această ediţie – doamna Irina Margareta Nistor a ales din peste 300 de propuneri!

Mai multe despre Anonimul (site | FB | Twitter), însă, într-un interviu cu Miruna Berescu, directoarea Festivalului, căreia ţin să-i mulţumesc că a strecurat printre multele task-uri festivaliere şi răspunsul la întrebările mele.

N’am gasit prea multe detalii despre editia din acest an, asa ca e cu atat mai bine sa afle lumea ce si cum se pregateste (si) in acest an la Anonimul – inteleg ca are loc intre 6 si 12 august.

Da, intre 6 si 12 august. Pe 6 seara are loc Deschiderea, iar Inchiderea sambata, pe 11 seara. Pe 12 revenim in Bucuresti si ne pregatim de retrospectiva.

Stiu ca sunt trei sectiuni in competitie: lungmetraj si scurt metraj de animatie si fictiune + premiul Ovidiu Bose Pastina (mi se pare minunat ca dati acest premiu, apropo) si, anul trecut, a fost si un premiu al bloggerilor acreditati – repetati figura si in acest an?

Sectiunile competitionale raman aceleasi: lungmetraj cu şapte titluri selectate de Ludmila Cvikova – selectorul nostru din 2008, fost selector la Festivalul de la Rotterdam şi în prezent Head of International Programming la Doha Film Institute, scurtmetraj animatie si fictiune unde publicul voteaza separat Cel mai bun scurtmetraj de fictiune, respectiv de animatie.
Premiul Ovidiu Bose Pastina este acordat de Fundatia Anonimul, principalul organizator al Festivalului, unui scurtmetraj aflat in competitie care se apropie cel mai mult de spiritul si amprenta lasata de Bose.
Cat despre premiul dat de bloggeri anul trecut, acela a fost o “intamplare”, pentru ca el s-a nascut ad hoc si loco, dupa ce Cristina Bazavan a aflat povestea lui Andrei Dobrescu – el a venit la prima editie a Anonimul cu cortul si si-a promis ca se va intoarce o data si cu un film. A facut-o si eu stiu ca o va mai face.   

Pe langa competitie sunt o multime de evenimente conexe, proiectii, filme premiate, dezbateri, programe speciale – ce pregatiti la aceasta a noua editie a Festivalului?  

Cate filme se vor vedea la Anonimul in acest an? Anul trecut ati deschis festivalul cu Tree of Life, anul asta ce film face onorurile si cine este invitatul special?

Concret, nu pot spune multe la acest moment. Pe parcursul confirmarilor de filme, invitati, Deschidere, Inchidere, programe paralele o sa le anuntam. Am avut intotdeauna incapatanarea ca ceea ce anuntam sa se si intample. Nu cred ca ni s-a intamplat sa anuntam vreun invitat si el sa nu apara si stim ca asta se mai practica. Mie mi se pare tot o forma de respect pentru cel care poate, citind ce scriu eu ca voi face si voi drege, isi face bagajele si vine. Si acolo, surpriza!, doar ca neplacuta. Asa ca incepand de undeva de saptamana viitoare vom incepe sa anuntam pe rand ce vom face anul asta. 

Cum va descurcati cu bugetul in acest an in care, in mod evident, cel putin in ceea ce priveste alte festivaluri importante, ministerul culturii a avut alte prioritati? Mai mult, e an electoral, deci Consiliul Judetean se pregateste de alegeri, si, din pacate, nici ICR-ul nu trece printr’o perioada prea vesela. Cine va ajuta in acest an?

Eu stiu ca toate institutiile de stat si companiile private trec prin taieri de bugete, dar  CNC, ICR, Consiliul Judetean Tulcea si Ministerul Culturii sunt alaturi de noi si in acest an. Parteneriatul nostru cu aceste institutii este vechi si nu mai este, speram, doar o chestiune de buget, este un proiect comun care trebuie continuat. Pana acum am gasit acelasi principiu si la partenerii nostri de stat si la cei din mediul privat de afaceri. 

Ce s’a schimbat in Sfantu Gheorge odata cu Anonimul? Cred ca va iubesc teribil localnicii, doar le umpleti casele si barcile cu turisti :)

Eu sunt prima care nu-si mai aduce aminte foarte bine cum arata Sf Gheorghe in 2003 inainte ca festivalul sa existe. El exista in forma de idee, nebuneasca chiar si pentru mine atunci. S-a schimbat mult, iar eu vreau sa sper ca nu e doar in mintea noastra ca cei din sat s-au atasat deja de noi. Cand noi ii intrebam cum le-am schimbat viata, desi sunt foarte sinceri si nu cred ca sunt diplomati, raspund ca de abia ne asteapta. Intre timp, in acesti opt ani de Anonimul, turismul s-a dezvoltat foarte mult si in afara saptamanii de festival. si eu cred ca pentru o comunitate izolata peste iarna, acesta e un lucru foarte bun.   

Cat de mare este echipa care lucreaza pentru Anonimul 2012 si care sunt rolurile cheie din aceasta echipa?

Irina Margareta Nistor – selector scurtmetraj si Ludmila Cvikova – selector lungmetraj fac parte din echipa, nu? (n.m. Desigur!)

Nu este o echipa mare dar este o echipa care nu se schimba in fiecare an. Lucram impreuna de ani de zile, cele mai importante colege au inceput la Anonimul ca voluntare si acum pot spune ca nu m-as descurca fara ele. sau poate ca da, dar nu vreau sa incerc :))
Livia Vasuianu – PR & Events Coordinator
Madalina Dima – Programme Coordinator
Felicia Andrei – Guest Management
Domnica Predoiu – Short film Competition Coordinator

 … Si cine este spectatorul de Anonimul? Pe cine asteptati voi la Sfantu Gheorghe, an de an? Cititorii ar trebui sa stie ca spectatorul de la Anonimul este, in primul rand, membru al juriului, nu’i asa?

Spectatorul de Anonimul iubeste filmele, asta pot sa spun cu mana pe inima. E greu sa vii intr-un loc in care de multe ori trebuie sa iti iei cazare cu jumatate de an inainte sau sa vii cu cortul daca stai cu spatele seara de seara la ecran. Ce ma bucura este ca am inceput, dupa atatia ani, sa recunosc feţe, am cunostinte pe care le-am intalnit la Anonimul si cu care tin legatura si in timpul anului. Cred ca ceea ce ne-a apropiat pe noi foarte mult de publicul nostru a fost tocmai trecerea de la juriul profesionist la juriul din care poate face practic fiecare din cei veniti la festival, cu conditia sa fi vazut filmele sau macar unul care i-a impresionat atat de mult incat sambata sa mearga sa voteze. Sunt din ce in ce mai multi cei care voteaza!

In primul an a fost o guerrilla surda :) iar acum deja stim ca publicul va veni sa voteze si noua nu ne ramane decat sa vedem favoritul cui castiga. Sa nu iti inchipui ca noi, din echipa, desi nu votam, nu avem favoriti. Avem si punem si pariuri :))
Era si intr-un fel nefiresc sa nu recunoastem noi insine intai particularitatea festivalului nostru. Este greu ca un eveniment de cinema sa stranga in fata aceluiasi ecran, la acelasi film si 4000 de oameni. Si atunci? Cum sa nu iei asta in calcul? Cum sa nu-i responsabilizezi? Votul in sine este o asumare a parerii tale, chiar vedeam oameni care odata ajunsi in fata calculatorului de vot inca ezitau…

Pentru ca mai citesc si alti bloggeri aici, intentionati sa acordati in continuare atentie blogosferei? Anul trecut au fost patru bloggeri oficiali, alesi impreuna cu Vodafone. Continuati proiectul si in acest an?

Nu stiu inca daca vom continua proiectul de anul trecut cu Vodafone, ce stiu sigur este ca vom continua sa invitam bloggeri. 

De final, una mai personala: care sunt, pentru tine, 1.cele mai grele si 2. cele mai frumoase lucruri la Anonimul, momentul tau de drag suprem de festival?

Asta personala e cea mai grea si iti multumesc pentru ea: m-a facut sa imi aduc aminte de atatea momente speciale, nici nu stiam ca sunt atat de multe de care imi aduc aminte cu drag.

Cel mai greu a fost inceputul, acum dupa opt ani imi dau seama de ce toata lumea ne privea ca pe niste cazuti din stele :) chiar si mie imi venea greu sa explic oamenilor din Romania, culmea!, nu din afara, cine suntem si ce vrem si mai ales de ce vrem ceva atat de departe. Cu cat a trecut timpul cu atat cei care fusesera deja la Anonimul, invitati sau in public, m-au ajutat poate fara sa vrea, s-au spus atatea vorbe frumoase despre loc, despre festival, despre ce incercam noi sa facem acolo poate mai ceva ca un PR profesionist.

Cele mai frumoase momente sunt legate de oameni. Am cunoscut oameni atat de calzi, de intelepti si de apropiati, oameni de la care am avut ce invata, si ei sunt atat de multi…
Iar momentul meu de drag suprem a fost anul trecut cand l-am invitat pe scena pe Nuri Bilge Ceylan, asta e un moment pe care n-o sa-l pot uita usor.

Încă o dată, mulţumesc, Miruna! Iar voi, cetitori printre rânduri, să nu uitaţi acasă soluţiile antiţânţari când mergeţi la Anonimul! :)

Şi pentru că, tradiţional, la artificiile ce marchează închiderea ediţiilor de Anonimul, se aude Allegria, voila:

Nu sunt un fan al filmelor cu super eroi dar cum, mai nou, încep să aibă umor, dialoguri (mai) bine scrise şi un scenariu care nu se clatină la fiecare fază, parcă încep să-mi placă. Cel puţin unele pe care le-am văzut în ultima vreme au fost chiar ok şiiiiiiii… au avut în distribuţie şi băieţi frumoşi! The Amazing Spider-Man (cu cratimă, cică aşa e varianta asta) nu face excepţie, pentru că rolul eroului care se caţără pe clădiri nu mai e deţinut de Tobey Maguire, cam tristuţ, aşa, ci de frumuşelul Andrew Garfield (28 de ani) pe care s-ar putea să vi-l amintiţi din The Social Network. Şi Kirsten Dunst ne-a scutit cu prezenţa ei (deloc nu-mi place fata asta), iar iubita lui Peter Parker/Spiderman e Emma Stone, în rolul lui Gwen Stacy. Şi, ca să fie treaba treabă, se pare că cei doi s-au amorezat şi dincolo de ecran, deci chimia e pe bune!

Mie mi s-a părut, aşadar, cel mai bun film din serie din câte am văzut, poate şi datorită efectelor speciale, a distribuţiei sau a faptului că personajul principal e bine lucrat şi jucat, are o logică, un background, iar Peter Parker se şi schimbă odată cu abilităţile păianjeneşti ale lui Spider-Man, aşa cum e şi firesc! În plus, dacă aveţi chef să vă gândiţi la filosofeli, urmăriţi-l pe şopârlul cel rău dar animat de bune intenţii… apropo de binele cu forţa care uneori nu e chiar bine.

Deci, da, mergeţi să-l vedeţi pe Amazing Spider-Man,  de vineri încolo, preferabil în formula IMAX 3D, la Cinema City, fiindcă îşi merită banii şi pentru că, oricum, din când în când, măcar pentru două ore, oricine are nevoie să creadă că există eroi pe lumea asta!

Ah, era să uit să vă arăt colecţia specială The Amazing Spider-Man de la OPI, cu nume foarte simpatice: Call Me Gwen-Ever, Into The Night, Just Spotted The Lizard, My Boyfriend Scales Walls, Number One Nemesis, Your Web or Mine şi Shatter The Scales.

Fiecare dintre noi are prieteni. Mai multi, mai buni sau mai puţin buni, fiecare după cum ne e felul şi după cum… merităm! Dar, cu siguranţă, sunt câţiva oameni, nu prea mulţi, care sunt mereu pe aceeaşi lungime de undă cu tine, alături de care poţi să râzi să să plângi deopotrivă, iar unul dintre aceştia e şi prietena ta cea mai bună, cea care îţi ştie secretele, bucuriile, iubirile, cea care a fost lângă tine şi la bine şi la greu şi alături de care ai făcut atâtea năzbâtii!

Ei, pentru voi două, Cinema City are program special joi seară, la avanpremiera “Caut prieten pentru sfârşitul lumii“, una la care se vând deja bilete. Pe lângă faptul că poţi vedea filmul înaintea tuturor (sic!), organizatorii au pus la cale şi o mulţime de surprize pentru tine şi prietena ta, după cum poţi vedea mai jos:

Eu am o invitaţie dublă pentru tine şi prietena ta la acest eveniment, la Cinema City Cotroceni (click pe imagine să vezi programul), unde vă aşteaptă, după cum spuneam, o mulţime de alinturi.

Concursul se încheie joi, la ora 11, când anunţ câştigătoarea, iar pentru a căpăta invitaţia aş vrea să-mi spuneţi care e cea mai importantă calitate a prietenilor voştri :)

Iată şi trailerul filmului:

Update: Laura Ducu e cea care merge diseara la film si alinturi cu prietena ei, dupa cum s’au pronuntat prietenii mei de pe FB… wait, Laura nu poate merge. Alina, esti prin preajma? :)

Marţi am fost la avanpremiera Ice Age 4: Continental Drift, la invitaţia celor de la TVR2, care s-au străduit ca, pe lângă vizionare, să pună la cale o mulţime de chestii amuzante şi trataţii pentru mulţimea de copilaşi prezenţi la eveniment: demonstraţie de măiestrie într-ale patinatului cu un grup de fetiţe nu mai mari de 10 ani, fragile şi drăguţe ca nişte păpădii, un nene care a sculptat în gheaţă ghinda lui Scrat, baloane şi multăăăă îngheţatăăăă!

Ca să fiu sinceră, nu aveam aşteptări prea mari, fiincă Ice Age 3 m-a cam dezamăgit, şi, la fel, recent vizionatul Madagascar 3. Totuşi, această continuare a aventurilor din Epoca de Gheaţă e haioasă, personajele noi sunt simpatice şi ele, interacţiunile sunt neforţate, dialogurile amuzante. Era şi mai amuzant, cred, dacă nu-l vedeam dublat, dar pentru cât m-au distrat observaţiile copilaşilor din preajmă în timpul filmului, cred că pot să le fac această concesie.

De exemplu, un băieţel care stătea chiar lângă noi s-a întors spre mama lui şi i-a zis, referindu-se la leneşul Sid: “ăsta e plost. plost lău”. Asta nu l-a oprit, însă, să se distreze foarte bine şi la fel păreau că fac şi ceilalţi pici din sală.

Pe scurt, probabil că ştiţi deja, veveriţoiul Scrat, preocupat să-şi pitească preţioasa ghindă, provoacă un cataclism care duce la formarea continentelor, iar amicii noştri animaţi se trezesc separaţi de familia lui Manny, Peaches, Ellie şi cei doi oposumi, plutind în derivă pe o plută de gheaţă când se întâlnesc cu nişte piraţi conduşi de ceea ce pare a fi un urangutan, Gutt pe numele lui. Şi de aici, aventuri şi poante, personaje noi, Shira (voce Jennifer Lopez) şi cei mai simpatici hyracşi, adică ei:

Fireşte, totul e bine când se termină cu bine, filmul e 3D iar floricelele sunt calde! :)

L-am văzut săptămâna trecută la avanpremieră, la Sun Plaza | CinemaCity – îmi place acolo, fiindcă din metrou intri direct în mall şi nu trebuie să treci prin canicula nesuferită de afară. Plus că (încă) sunt reduceri prin magazine! :D

Dar să nu divagăm! Vorbim despre film, aşadar, Rock of Ages | Rock pentru totdeauna, o comedioară muzicală cu parfum de anii ’80 dar adusă (nu rău) în prezent, cu un mix de actori necunoscuţi – Julianne Hough (enervantă voce!) & Diego Boneta, tinerii care se amorezează unul de altul în primele cinci minute şi după aia, în restul filmului, cântă de nu se văd – şi artişti consacraţi: Tom Cruise, Mary J. Blige, Alec Baldwin, Paul Giamatti şi Catherine Zeta Jones.

Filmul nu e vreo capodoperă, bine?, dar e suficient ca să nu-ţi dai seama când trec cele două ore şi, de asemenea, e mai mult decât indicat pentru o doză de bună dispoziţie la care contribuie în mod decisiv coloana sonoră, cele câteva mix-uri fiind o găselniţă chiar bună. Altfel, scenariul e din aceeaşi poveste cu Burlesque: fata cea naivă de la ţară vine în oraşul mare cu gânduri de celebritate, se îndrăgosteşte, se desparte, se regăseşte, iar povestea din fundal e despre cum să salvăm un club şi despre ceva politică dusă la extrem – Nevestele (cu adevărat) disperate antirock, conduse de CZJ!

Dialogurile şi poveştile de pe lângă sunt atât de subţiri, însă, încât au fost replici şi scene la care am râs cu lacrimi (cum era aia cu pătura, Burlacu?),  însă nu fără simpatie fiindcă, aşa cum ziceam, filmul te ţine cuminte pe scaun şi, iată, te înveseleşte corespunzător, chiar dacă toate personajele sunt construite cu tuşe mult prea groase pentru gustul meu.

Bonus: Tom Cruise, care cântă cu vocea proprie şi personală, cu pectoralii la vedere (pas mal!), în skinny jeans şi fardat a la Alice Cooper, în scena de sex de pe masa de biliard cântând I wanna know what love is până cade Malin Akerman de pe masa de biliard, iar eu era să pic de pe scaun de râs!

Coloana sonoră, mai jos, şi, dacă intraţi pe site-ul filmului, puteţi asculta fragmente:

1.  “Paradise City??? – Tom Cruise
2.  “Sister Christian??? / “Just Like Paradise??? / “Nothin’ But A Good Time??? – Julianne Hough, Diego Boneta, Russell Brand, Alec Baldwin
3.  “Juke Box Hero??? / “I Love Rock ‘n’ Roll??? – Diego Boneta, Alec Baldwin, Russell Brand, Julianne Hough
4.  “Hit Me With Your Best Shot??? – Catherine Zeta-Jones
5.  “Waiting For A Girl Like You??? – Diego Boneta, Julianne Hough
6.  “More Than Words??? / “Heaven??? – Julianne Hough, Diego Boneta
7.  “Wanted Dead Or Alive??? – Tom Cruise, Julianne Hough
8.  “I Want To Know What Love Is??? – Tom Cruise, Malin Akerman
9.  “I Wanna Rock??? – Diego Boneta
10.  “Pour Some Sugar On Me??? – Tom Cruise
11.  “Harden My Heart??? – Julianne Hough, Mary J. Blige
12.  “Shadows of the Night??? / “Harden My Heart??? – Mary J. Blige, Julianne Hough
13.  “Here I Go Again??? – Diego Boneta, Paul Giamatti, Julianne Hough, Mary J. Blige, Tom Cruise,
14.  “Can’t Fight This Feeling??? – Russell Brand, Alec Baldwin
15.  “Any Way You Want It??? – Mary J. Blige, Constantine Maroulis, Julianne Hough
16.  “Undercover Love??? – Diego Boneta
17.  “Every Rose Has Its Thorn??? – Julianne Hough, Diego Boneta, Tom Cruise, Mary J. Blige
18.  “Rock You Like A Hurricane??? – Julianne Hough, Tom Cruise
19.  “We Built This City??? / “We’re Not Gonna Take It??? – Russell Brand / Catherine Zeta-Jones
20.  “Don’t Stop Believin’???- Julianne Hough, Diego Boneta, Tom Cruise, Alec Baldwin, Russell Brand, Mary J. Blige

Îmi amintesc ceva de Dallas difuzat la TV chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, dar eram prea mică pentru detalii. Oricum, ştiu că ai mei se uitau şi, când a fost difuzat după Revoluţie, m-am uitat şi eu. Seducătorul Bobby, JR cel fără scrupule, Sue Ellen focoasă, Pamela frumoasă şi Miss Ellie care făcea pace în toată gaşca. Plus coloana sonoră de pe generic, plus Southforkul cel cu piscină, maşinile luxoase, poveştile cu sex, adulter, lăcomie,  şi, în fine, America – visul de aur al celor care trăiau din plin ororile comunismului. Dallas cel original a încântat sute de milioane de privitori din 1978 până în 1991.

Ieri, după ceva mai mult de două decenii de la episodul în care JR era împuşcat, a debutat, în State, o nouă serie de Dallas, cu moştenitorii celor doi fraţi, John Ross şi Christopher, construiţi după modelul JR şi Bobby, cel rău şi cel bun, şi cu o parte din eroii principali ai seriei iniţiale – mai puţin Pamela şi Miss Elie.

În contextul în care cei care s-au uitat iniţial la Dallas nu cred că vor găsi amuzante sau interesante noile aventuri ale petrolierilor, iar cei care nu s-au uitat nu pot să priceapă, oricum, de ce naiba e tot tămbălăul, sunt chiar curioasă ce cifre vor avea. Deocamdată TNT a realizat doar zece episoade, să testeze piaţa.

Voi o să vă uitaţi?

Oare de câte ori ţi-ai dorit să dai timpul înapoi, hm? Când replica cea mai bună îţi venea fix după ce momentul trecuse, când te-ai întâlnit din întâmplare cu băiatul care-ţi place şi tu erai ciufulită şi nearanjată, când ai spus o vorbă (g)rea şi după aia ai descoperit că destinatarul nu o merita şi, nu în ultimul rând, când citeşti o carte sau vezi un film şi i-ai schimba finalul ori măcar unele dintre alegerile pe care le fac personajele.

Cum ar fi fost să poţi să-i spui lui Romeo: Băăăă, nu bea otrava, că Julieta nu e moartă, de fapt!”, iar el să… te asculte?! Sau să-i şopteşti lui Scarlett să nu mai facă pe nebuna, că Rhett chiar o iubeşte, şi şi ea pe el, chiar dacă nu-şi dă seama, ori să-i explici lui Harry Potter o parte din ceea ce va să vină către el?! Să schimbi istoria literaturii!

Ei, am veşti pentru voi: Nu se poate! :)))

Se poate, totuşi, să-i schimbăm soarta lui Kiddo, numele primului film românesc interactiv şi al eroinei principale, peliculă văzută la TIFF, sâmbătă. Kiddo e o fată săracă dintr-un cartier împuţit (ar putea fi în orice oraş românesc), cu un tată (Adrian Titieni) care bea de stinge şi ultimul obiect din casă, şi cu un frate cu un sever handicap locomotor, care nici nu poate vorbi.Ca să iasă din mediul ăsta cumva, Kiddo (Anamaria Maier, f convingătoare) se apucă de box. În loc să-şi lovească tatăl şi soarta, dă cu pumnii în sacul de box, cu la fel de multă duritate pe câtă duioşie are atunci când îşi îngrijeşte şi protejează fratele.

Partea de interacţiune vine încă de la început, când primeşti două beţe fosforescente, roşu şi albastru, şi instrucţiuni. Pe parcursul filmului, din când în când, ecranul se împarte în două, iar spectatorii votează fie o opţiune de scenariu,  fie să dea filmul înapoi ca să fie puşi în situaţia de a schimba o decizie luată mai devreme. E distractiv, pentru că treaba asta se întâmplă relativ des, e distractiv pentru că, din câte povesteau realizatorii filmului, situaţiile sunt diferite de la o proiecţie la alta, şi o să fie şi mai distractiv la anul, când Kiddo o să devină film de lung metraj cu nenumărate variante.

Dacă-l mai prindeţi pe undeva, mergeţi să-l vedeţi, şi nu doar pentru faza cu interactivitatea ci şi pentru că se joacă bine, cu un Adrian Titieni atât de detestabil în rolul tatălui, încât până şi ţie, spectator în scaunul de la cinema, îţi vine să-l pocneşti!