Acum nişte ani, când am conceput primul comunicat despre concertul Billy Idol la noi, am scris doar atât: “Comunicat de presă: Billy Idol vine la Bucureşti. Gata”, pentru că nu era nimeni care să nu-l cunoască pe artist. Mă rog, ulterior am dat şi nişte detalii, totuşi! :))
Mi-am amintit de asta pentru că, de vreo lună de zile, dacă nu şi mai bine, nu cred că mai e cineva care să nu ştie că e un film, Despre oameni şi melci, că e cu Dorel Vişan, Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu şi alţii (remarcat Clara Vodă şi Andreea Bibiri), că e făcut de Tudor Giurgiu şi că e, evident, un film românesc. E cineva? Nu şi nici nu mi-am închipuit asta. Aşa că, întocmai ca atunci, cu Billy Idol, aş putea să vă spun doar că de azi îl puteţi vedea în cinematografe şi basta! În rest, sigur ştiţi câte ceva, fiindcă Despre oameni şi melci are parte de cea mai amplă campanie de promovare făcuta la noi pentru un film românesc. Sau pentru un film – am citit pe undeva ca valoarea campaniei ar fi cam de o sută de mii de euro, dar eu ştiu că e mai mult.
L-am văzut la TIFF, astă vară, şi l-am revăzut săptămâna trecută, într-o avanpremieră dedicată bloggerilor bucureşteni, la finele căreia am stat de vorbă cu regizorul şi cu Andi Vasluianu despre film, un eveniment la finele căruia am plecat acasă cu o casetă de lemn în care locuia un melc. Viu!
Aşadar, pentru că despre oameni se scrie mereu, despre film am stabilit că ştiţi, o să vă spun ce am aflat despre melci: în corpul ăla mic al lor există plămân, ficat, rinichi, stomac ba chiar şi inimă, că au trei buze (!) şi că sunt hermafrodiţi, adică pot să fie, după cum au chef şi nevoie, fetiţe sau băieţi.
Mie nu-mi plac, că se târâie şi n-au coloană vertebrală, că sunt prea timizi şi înceţi, că-şi duc casa după ei – probabil au credit la bancă pentru ea?! – şi, în fine, fiindcă poezia barbiliană n-a fost niciodată în topul preferinţelor personale. Aşa că mai bine vă spun tot de film.
Povestea e cu privatizarea industriei româneşti de după revoluţie, cu un director corupt dar adorabil, pentru că e magistral interpretat de Dorel Vişan, cu o secretară frumoasă care joacă bingo cu gândul la emigrare, cu Gică, un soi de lider sindical care se joacă (dar nu bingo) cu secretara şi vrea să salveze uzina de la distrugere printr-o metodă cel puţin inedită, cu Michael Jackson (bravooo pentru idee!), cu nişte francezi mâncători de escargoţi şi cu Bolero-ul lui Ravel cântat la triolă şi… creioane! M-am interesat, asta a fost ideea unei doamne care e profesoară de muzică şi care se numeşte Tiberia Gheorghe. Să fiţi pe fază în film, o să râdeţi tare!
Nu e o capodoperă, dar cei care au trăit vremurile alea de la o vârstă în sus vor râde mult, atât nostalgic cât şi pentru că scenariul, jocul actorilor şi dialogurile nu-ţi dau posibilitatea să faci altfel, iar cei care erau prea mici ca aibă amintiri din acele vremuri vor recunoaşte câteva mituri: mileurile şi bibelourile, trataţia cu dulceaţă, plimbarea cu barca pe lac, inspecţia în sala de clasă, la şcoală, şi pe Puya la karaoke.
Mie mi-a plăcut, ceea ce vă urez şi vouă, alături de bucuria de a vedea un film românesc bine făcut!
Căci Vivre à même l’éternité, c’est vivre au jour le jour!
Concurs!
Şi cum, pentru a vă decide, trebuie să-l vedeţi, am pentru voi o invitaţi dublă la Despre oameni şi melci. Ca să intraţi în posesia ei, trebuie să-mi spuneţi, până marţi, ce-aţi face voi, ca lideri sindicali, dacă fabrica în care lucraţi umează să se închidă şi, ca s-o salvaţi, e nevoie de 300.000 de dolari! Cum strângeţi banii dacă un credit la bancă e exclus? Aveti la dispoziţie doar ajutorul colegilor din uzină şi sunteţi în 1992. Enjoy!
UPDATE: La film merge Andrei Iacobescu, după cum au decis prietenii mei de pe FB care m-au ajutat cu extragerea câştigătorului! Vizionare plăcută, Andrei, iar vouă, celorlalţi, vă mulţumesc frumos pentru participare şi pentru că citiţi printre rânduri! :)
Propunerea mea ar fi ca noi, liderii sindicali, alaturi de colegi, sa ramanem peste program cu cel putin 2 ore zilnic, pe o perioada suficient de lunga, astfel incat productia, implicit, veniturile fabricii sa creasca.
As cauta pe cineva dispus sa investeasca in fabrica suma respectiva. Bineinteles, i-as mobiliza si pe colegi in ceea ce priveste aceasta cautare, precum si pentru a demonstra ca firma respectiva este cea mai buna varianta de investire.
As da acatiste :) As calatori in viitor as lua ostatic un Patriciu sau un Tiriac si l-as tine in trecut pana ar vrea sa doneze banii de buzunar 300000 euro pt ca sa il eliberez sa poata sa se duca la loc catre viata de huzureala din 2012 :)) Si as infiinta o linie de productie auxiliara tip video-chat ceva. Ar fi primul de acest fel in Romania din 1992 :) sigur ar avea succes. Ar putea participa si colegii cu drag la astfel de activitati :)
Daca ar fi o fabrica de stat as sugera privatizarea… Daca nu, ne-am mobiliza cu totii(uniti de acelasi tel, in stil american) si pentru a o salva am munci fara plata dar ne-am implica si intr-o activitate auxiliara. Am promova fabrica si am face bani din rating…
Comment 3, unde 1 si 2 sunt duplicate inexistente:
Ca lider ce sunt, cu abilitati intreprinzatoare, as infiinta o platforma in interiorul fabricii- Fabribook- unde angajatii sa-si creeze conturi in vederea participarii la brainstorminguri despre cum sa salvam fabrica. Ideile ar fi multe si variate (cum sunt si cele de mai sus) si unele vor fi atat de originale, incat vom domina competita, iar muncitorii altor fabrici vor vrea sa ne “imprietenim” doar pentru a face parte din sistem. Si vom promova “Dacia”, Ëugenia”. vacantele prin sindicat la Baile Herculane.