Sunt vremuri (g)rele pentru toți. Țări mari și mici, mai bogate sau mai puțin, oameni și companii depotrivă – absolut toată lumea, la modul propriu, trece printr-o provocare dificil de gestionat, cu atât mai complicat cu cât nu are nici măcar un orizont clar de limpezire.
În asemenea condiții, în care fiecare se gândește mai degrabă cum să-și securizeze viața, dragii și interesele personale, solidaritatea și generozitatea sunt cu atât mai mult de prețuit.
Am scris pe FB și o să mai scriu despre inițiativele care ajută. O să mai scriu și aici pentru că am convingerea de nestrămutat că avem nevoie să știm că există oameni și companii care s-au mobilizat și că orice inițiativă de genul ăsta ajută la echilibrarea balanței pe care statisticile despre efectele coronavirus atârnă dureros de greu în fiecare zi.
Sunt unul dintre copiii care au avut de tras de pe urma comparării lor cu alți copii care erau mai cuminți, mai ordonați, mai devreme acasă și mai cu moț, oricum, decât subsemnata. Chestia asta ar fi putut să mă facă mega antipatică – nu că n-aș fi, oricum! – dar pentru că, totuși, au fost și tata și bunică-mea în povestea asta, m-a făcut să spun oamenilor pe care îi apreciez că îi apreciez.
Și, pentru că viața m-a dus în zona asta de cultură, artisticăreli, creativitate, scriitură și d-astea, sunt atât de norocoasă încât să fi putut spune, ba chiar în mai multe rânduri, ???Mulțumesc pentru arta ta, e minunată???.
Dacă Raiul ar fi o corporație și God un proprietar care s-a cam plictisit de Pământ sau, ma rog, a ajuns la momentul în care e gata să admită că toată chestia e un pic greșită și mai bine o distrugem?!
Iar God ar fi Steve Buscemi, căruia îi dă replică Harry Potter aka Daniel Radcliffe. N-ar fi mișto o miniserie pe tema asta? Ba da. Și s-a făcut, e pe HBO. Cu plăcere!
Am văzut zilele astea mai multe păreri despre subiectul ăsta decât mi-aș fi dorit și, mai rău, am văzut multe păreri alandala. Mă rog, ca pe orice subiect, gura lumii slobodă.
Sunt oameni care au afirmat sus și tare că singurătatea e ok, că e în regulă, lasă că ce mare lucru?! Dincolo de faptul că, daca e atât de bună, nu înțeleg de ce nu-și expun opiniile la ei pe peretele din sufragerie sau într-un carnețel, în solitudinea cea bună, doar pentru ei, și o fac public, singurătatea nu e ok.
Am citit acum că noul ministru al Justiției, domnul Predoiu, a spus că nu putem discuta, cel putin nu acum și, după cum se vede cazul, nici prea curând, de abrogarea legii recursului compensatoriu, ca ne ceartă CEDO, prin urmare hemoragia de infractori nu se oprește.
Știți ceva? Mi se rupe că ne ceartă CEDO. Mi. Se. Rupe!
Iată un moment în care chiar și Grinchul meu interior nu-și poate stăpâni entuziasmul pentru sărbătorile care vin: lansarea reclamei de Crăciun de la John Lewis.
În fiecare an, bunii oameni de la John Lewis, anul ăsta în parteneriat cu Waitrose, lansează o reclamă care, de obicei, stoarce măcar un zâmbet cât magazinele lor, dacă nu chiar și niște lacrimi.
Ia să vedeți:
Nu știu dacă e cineva căruia boala asta perfidă să nu-i fi luat pe cineva drag, nu cred. Mie nenorocita asta de boală mi-a luat cea mai bună prietenă. Și pe soră-mea. Și pe tata.
O să înțelegeți, sper, de ce, după ce am aflat că există, o să-mi instalez aplicatia DreamLab, dezvoltată pentru a accelera cercetarea împotriva cancerului cu ajutorul telefoanelor mobile, și de ce, mai jos, încerc să vă conving și pe voi să faceți asta.
La finele săptămânii trecute am ajuns iar la Sibiu, parte cu treabă, parte cu plimbare. Sigur, pretextul era profesional, dar până la urmă s-a dovedit a fi o evadare de-acasă perfectă. Da, chiar într-un oraș în care am fost de zeci de ori până acum!
Zilele trecute am ajuns la Constanța, dar nu la mare ci la spital. Mai precis, la Județeanul constănțean unde a fost anunțată finalizarea renovării secției de terapie intensivă neonatală, un proiect care a durat aproape trei ani de la gând la desăvârșire și care a fost realizat prin munca și donațiile unei fundații – Vodafone – și a două asociații – Dăruiește Aripi și Inima Copiilor.
Ca om preocupat de evenimentele culturale, de organizarea, comunicarea și sponsorizarea lor, sunt atentă mereu la ce parteneriate au marile festivaluri de la noi: în ce constau, cât și cum se implică partenerii, ce comunică și, mai ales, ce experiențe în plus aduc pentru public.
Ca o paranteză, nu mai cred de multă vreme în sigla, oricât de mare, așezată pe un banner și un link în comunicatul de presă. Sigur, voi puteți în continuare să vindeți sau să cumpărați și asta, nu e bai!
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'