January 22

Iarna florilor

Prima ninsoare serioasă din oraş are darul sa ma înveselească, indiferent ce se întâmplă în rest, şi să mă scoată afară din casă. La fel s-a întâmplat şi ieri, când m-am întâlnit c-o floare peste care se aşternuse zăpada.

Ce-o fi fost în capul lui de trandafir de s-a apucat să înflorească în ianuarie nu e greu de înţeles după toate zilele astea de iarnă cu soare şi temperaturi care ne zăpăcesc. Dacă şi anotimpurile încep să ne facă surprize, de la oameni la ce să te mai aştepţi?!

Sau poate că e un trandafir foarte foarte curajos, unul care sfidează anotimpurile pentru a ne bucura?

Oricum ar fi, am zâmbit şi l-am luat cu mine, aşa, în poză, ca să-mi amintesc, în caz că uit, că până şi iarna, pe ninsoare, dacă te uiţi bine în jur, poţi să descoperi un trandafir înflorit…

January 17

Vrei o schimbare? Foarte bine! Începe cu tine!

Vrem o ţară mai bună, dar prea adesea pretindem lucrul ăsta fără ca noi să fim cetăţeni mai buni, fără ca noi înşine să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le avem de la politicieni, fără să ne dăm seama că această hulită clasă politică este exclusiv produsul nostru, noi am creat acest monstru şi tot noi, atunci când ne-a convenit, l-am tolerat lăsându-l să crească şi apoi să-şi bată joc de noi.

foto

Românii sunt în stradă acum, cerând o viaţă mai bună. Dacă asta e sau nu o soluţie, nu ştiu. Eu, una, aşa cum am spus, nu cred că asta e soluţia, cred mai degrabă în procesul schimbării de sine. Aşa cum unii argumentează că doar dacă ieşim cât mai mulţi în stradă îi facem pe politicieni să se teamă de noi, spun şi eu că doar schimbându-ne, noi, fiecare, toţi!, facem ca societatea aceasta să fie mai bună şi, inevitabil, să avem politicieni mai buni.

Ce poţi să faci pentru tine, pentru cei din jur, pentru o viaţă mai bună?

Nu mai arunca hârtii, chiştoace, pungi, sticle pe jos, atunci şi acolo unde-ţi vine. Pune-le la coşul de gunoi.

Strange după tine. exemplu: ai aruncat bradul de Crăciun şi ai umplut scara cu ace uscate?! Mătură-le. Dada, chiar tu. Şi nu-ţi mai spune că e treaba femeii de serviciu a blocului, că de-aia o plăteşti. N-o plăteşti suplimentar pentru mizeria ta suplimentară.

Vorbeşte politicos cu cei din jur. Dacă tu ai o zi proastă nu e nevoie să otrăveşti dispoziţia tuturor! Încetează să te mai gândeşti doar la tine tot timpul!

Şi, apropo de asta, vorbeşte şi scrie corect! În felul ăsta măcar n-o să mai alegi politicieni care vorbesc agramat. Şi sunt mulţi.

Dă înapoi ceea ce primeşti: cărţi, bani, telefoane, urări, vorbe bune.

Încetează să mai ceri lucruri doar pentru că tu crezi că ţi se cuvin. Dacă ţi le permiţi, foarte bine. Dacă nu, fă în aşa fel încât să le meriţi! Abia atunci, dacă nu le primeşti, protestează!

Nu mai accepta mizerii şi abzuri, orcât de mici. Nu mai închide ochii la vanzătoarea care-ţi dă o ciungă în locul restului. Nu mai accepta să te fure la magazin. Nu, nici cu zece grame. Nu mai accepta supă rece sau mâncare cu gust îndoielnic la restaurant. Sună la Protecţia Consumatorului.

NU MAI DA ŞPAGĂ! Nici la medic, nici la secţia financiară, nici profesorului de la facultate, nicăieri!

Nu mai face blatul! Nici în transportul în comun, nici în tren.

Plăteşte-ţi amenzile! Le-ai încasat pentru că ai greşit, nu pentru că ai fost prins.

Nu mai accepta ca cerşetorii sau băieţii din parcare să te şantajeze. Nu mai accepta muzica tare dată de vecin: cheamă poliţia. Sunt obligaţi să vină!

Nu mai sta cu mâinile în sân când vezi femei bruscate, fizic sau verbal, nu mai rămâne inert când vezi părinţi altoindu-şi copilul. Şi, apropo, n-o face nici tu. Nu e vina lui că e obraznic, e vina ta şi a educaţiei pe care i-o dai.

Învată-ţi drepturile legale, respectă-le şi cere respectarea lor, atunci când îţi sunt încălcate. Nu mai pleca capul.

Nu în ultimul rând, nu începe să faci lucrurile astea de mâine. Fă-le de acum.

January 13

Cursuri de modelaj în lut, un obicei sănătos

Din categoria “Obiceiuri sănătoase pentru minte, inimă şi literatură”, ieri am început un curs de modelaj în lut la Fundaţia “Calea Victoriei”. Mi se pare cel puţin seducătoare ideea de a realiza ceva cu pretenţii estetico-artistice (sau chiar util) dintr-o bucată de material cleios iar după experienţa #dinromania mi-am promis că revin la meşteşugul ăsta! Dincolo de asta, pentru mine e o provocare suplimentară fiindcă degetele mele au o forţă adesea mai mică decât cea necesară deschiderii unei sticle cu apă! Dar asta e altă poveste.

Ieri am avut prima “oră” din cele patru pe care le conţine acest curs, am învăţat cum să modelez lutul şi să realizez o placă de lucru şi chiar am realizat o primă “operă de artă”, inspirată de una adevărată, tabloul Le fils de l’homme realizat de suprarealistul Magritte, unul dintre pictorii mei preferaţi.

Lutul e destul de ascultător, aşa că dintr-o “cărămidă” lată de vreo cinci centimetri am reuşit să realizez, prin (multă) frământare, tasare, mângâiere, pocnire şi alte… “tehnici”, o placă de lucru de vreo 12 pe 18, sau aşa ceva, groasă de aproximativ un centimetru. Pe placa asta urma să trasez contururile personajului cu ajutorul unui beţişor subţire de lemn şi recunosc cinstit că profesoara, Alina Dumitraşcu, a fost cea care a făcut asta pentru mine, altfel, netalentată dar perfecţionistă cum sunt, probabil că trăgeam linii si acum! A rezultat asta:

După asta a trebuit să aleg şi să realizez diferite elemente din lut pe care să le suprapun peste desen pentru a le scoate în evidenţă Am bibilit prea mult la el, poate că ar fi trebuit să-i fac toată haina suprapusă şi cred că şi norii sau marea aveau şanse mai pune la reprezentare. În fine! Ideea e că pentru vreo două ore nu m-am gândit la altceva decât la ce fac în momentul ăla iar mintea mi s-a curăţat la fel de uşor ca palmele şi unghiile după întreaga operaţiune.

Pe rând, “opera mea de artă” a arătat aşa:

şi, mai apoi, aşa:

Varianta finală are un mic detaliu, adică am “muşcat”, cu o daltă, o bucată din măr, în aşa fel încât arată ca cel de la Apple, însă am uitat să fac fotografie după asta, vă arăt varianta finală săptămâna viitoare, când o să fie şi uscat! Mai jos vedeţi alte câteva realizări ale colegilor de la curs: nouă doamne şi un singur curajos de sex masculin!


Merg la acest curs încă trei săptămâni de acum aşa că o să am ocazia să experimentez şi să realizez şi alte obiecte, mai mult sau mai puţin artistic. Oricum, nu asta contează cel mai mult ci distracţia şi relaxarea celor două ore, zen-ul de după, faptul că învăţ ceva nou şi faptul că, pentru două ore, sunt departe de lumea dezlănţuită.

Toate acestea fac parte din obiceiurile sănătoase pe care Activia le susţine, pe lângă o alimentaţie echilibrată, şi sunt încă o dată recunoscătoare pentru includerea în această campanie fiindcă, fără să-mi propun să am astfel de experienţe pentru a vi le împărtăşi în cadrul campaniei, sigur n-ajungeam de capul meu la un asemenea curs. Şi nici nu ştiam ce pierd! Zău că trebuie să încercaţi şi voi!

PS dacă n-aveţi vreme de curs, încercaţi să vă jucaţi acasă cu plastilină sau lut – se găseşte prin fondurile plastice şi nu e scump. Garantez distracţie pentru toată familia!

January 8

Tristeţea bradului după sărbători

Mi-a plăcut de el de la prima vedere. Stătea înghesuit alături de alţi confraţi şi cu toate că nu era atât de bine expus, l-am ales pe el. Nici măcar nu m-am tocmit, deşi de obicei mă amuz încercând să fac o “afacere”. Nu, de data asta era ceva deosebit, urma să petrecem multe zile împreună, să-mi pună îmaginaţia la încercare, să devină centrul atenţiei şi al sufrageriei.

Era deja cioplit la bază, pe măsura suportului în care avea să locuiască – vremelnic – în casa mea. L-am proptit bine, în speranţa că orice atacuri ale domnului Sony nu-l vor destabiliza şi am început să-l împodobesc. Doar cu alb, argintiu şi albastru, şi cu o mare fundă roşie în vârf. A durat cam o oră, fiindcă între timp a trebuit să alerg motanul ca să recuperez nişte fire de beteală din botul lui.

Când a fost gata i-am făcut poze, am pus colinde şi m-am bucurat de mirosul lui proaspăt şi de clinchetul globurilor când, din neatenţie, treceam prea aproape de el. Casa era mai veselă, mai festivă datorită lui. Până şi domnul Sony l-a apreciat suficient de mult încât să nu se caţere în el, chiar dacă l-a inspectat îndelung, iar unele globuri au căzut pradă curiozităţii sale.

Dar, inevitabil, sărbătorile de iarnă au trecut, iar ramurile s-au mai lăsat şi e cazul să ne revenim din reveria zilelor relaxate. Nu s-a uscat, încă nu-i cad acele şi se mai simte, uşor, mirosul de pădure. Însă e o chestiune de zile, aşa că în seara asta i-am scos podoabele una câte una, cu gândul să-l scot din casă până nu începe să-şi împrăştie acele peste tot.

E gol acum, parcă dezbrăcat, timid, în colţul lui. Şi nu mă îndur să-l aunc ca şi cum aş arunca o cutie goală. Nu ştiu cât o să-l mai ţin, dar cu siguranţă la anul nu-mi voi mai cumpăra brad tăiat. Pur şi simplu e prea tristă despărţirea şi mă simt prea aiurea când vine vremea să-l arunc.

January 3

Nu mai amâna să spui lucruri bune

Eu nu sunt chiar cea mai îndemânatică persoană din lume şi, chiar dacă ştiu să schimb o garnitură sau un bec, treburile mai complicate, cum ar fi montarea maşinii de spălat, nişte rafturi care să stea şi să stea drept!, montări, demontări de lustră, calorifere sau maşină de spălat, toate astea şi multe altele erau lăsate în grija lui Nicu.

Nicu era omul bun la toate şi om bun de pus pe rană, nu spunea niciodată “nu se poate” şi, adesea, am insistat să-i plătesc bani mai mulţi decât ceruse, pentru că aşa mi se părea mie corect evaluată munca lui. Nicu era genul ăla de lucrător cu extrem de mult bun simţ, nu pleca niciodată fără să strângă după el, ba chiar spăla pe jos, dacă era cazul, chiar dacă eu insistam că asta pot face şi eu. Spunea, glumind, că tre’ să lase curat la locul de muncă. Aproape că nu există colţ din casă care să nu fi beneficiat de ajutorul lui, de la prize până la rafturi, ţevi şi tot aşa! Sunt, totuşi, nouă ani de când am apartamentul.

Nicu muncea până la epuizare, una care i-a adus şi-o boală de ficat, găsise un job la câşiva kilometri de Bucureşti şi făcea naveta, iar după aia robotea prin vreo casă ori alta ca să facă un ban în plus. Îşi măritase fata în toamnă şi aşa adunase ceva datorii pe care se grăbea să le plătească. Cu toate astea, niciodată nu l-am văzut plângându-şi de milă ba chiar din contră, mereu avea câte o vorbă bună, chiar şi atunci când eu tunam şi fulgeram la adresa vecinilor inundatori!

– Vrei o bere, Nicule?
– Ete na, io şi berea! Nişte suc n-ai? Sau, mai bine, fă-mi şi mie o gură de cafea, dacă ai şi nu e deranjul prea mare.

Şi… acum o oră m-a sunat mama să-mi spună c-a murit Nicu. I s-a făcut rău după ce s-a întors de la serviciu, şi s-a dus repede, pe fugă, parcă, aşa cum era tot timpul, mereu mai avea ceva de făcut, un loc în care să ajungă, cineva de ajutat. Era tânăr, cred că nici 50 de ani n-avea!

A fost unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care i-am cunoscut şi acum îmi pare rău că nu i-am spus asta, explicit, aşa, ca să se bucure şi să ştie că-l apreciez tare ca om, nu doar ca “om bun la toate”. Aşa că nu mai amâna să spui o vorbă bună cuiva care te ajută, să-i spui că-l apreciezi dincolo de plata pentru serviciul făcut. Lasă-le pe altele să fie subînţelse, pe astea chiar rosteşte-le.

Nu mai amâna.

December 31

Vă mulţumesc pentru un an plin de emoţii!

Mie mi se pare că anul ăsta a trecut cel mai rapid din istoria trecerii anilor personali şi ştiu sigur că asta a avut cumva legătură cu blogul. Pe de-o parte pentru că am avut parte, datorită lui, de o mulţime de aventuri, excursii, evenimente, conferinţe şi experienţe de neuitat, pe de altă parte pentru că mi-a impus disciplină de a scrie (aproape) zilnic.

Am încercat să fac o retrospectivă, dar sunt atât de multe lucruri făcute anul ăsta încât îmi este aproape imposibil şi ar ieşi un post kilometric. Am pierdut-o pe Darly şi îmi e dor de ea, însă caut să merg mai departe respectând lecţiile ei de fericire.

Sunt multe lucruri cu care rămân din 2011, haita din Redescoperă România, prieteni noi şi prieteni mai vechi, locurile vizitate, un răsărit, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film de la Bucureşti,  întâlnirea cu Julie Taymor şi Elliot Goldenthal, concertul de hang, SMS-urile, obiceiuri sănătoase, Clujul şi oamenii lui, Sibiul şi oamenii lui (unii, nu toţi!), “depinde” şi nişte ochi albaştri, fenomene paranormale via Canada şi iar oameni speciali. Printre ei, şi voi, ce care citiţi printre rânduri – vă mulţumesc!

Pentru mine, 2011 a fost un an fabulos!

S-ar cuveni să mulţumesc pentru multe dintre şansele primite în acest an – sper că m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor şi poate chiar le-am depăşit pe alocuri. Ştiu că sunt lucruri pe care n-am apucat să le termin în 2011 şi nu prea am scuze pentru asta (faţă de mine cel puţin), iar în 2012 îmi propun să fiu mai riguroasă şi să mă enervez mai puţin!

Dacă o să reuşesc sau nu, rămâne de văzut peste un an! Până atunci, însă, hai să avem un 2012 excepţional!

December 27

De ce a câştigat Ştefan Stan la Vocea României

Aseară, în cadrul unui super show marca ProTV, a fost desemnat câştigătorul concursului Vocea României în persoana concurentului Ştefan Stan. Fireşte, aşa cum era de aşteptat, decizia publicului a fost – încă este! –  îndelung comentată de… public!

Iuliana şi Cristian, favoriţii mei înainte de finală!

Am fost din nou în studioul Mediapro pentru a urmări finala, cu gândul că favorita mea, Iuliana Puşchilă, are, totuşi, şanse nu foarte mari să câştige. Din păcate, după un debut spectaculos, alături de antrenorul Horia Brenciu, pe “Time of my life”, celelalte două cântece nu prea au fost inspirat alese. The Winner Takes It All e fix genul de cântec pe care o puştoaică de 16 ani nu poate să-l interpreteze cu dramatismul de rigoare, oricât de bună voce ar avea – iar Iuliana are voce foarte bună! De duetul cu Voltaj nici n-are sens să pomenesc altfel decât pentru a vă spune că, de fapt, Iuliana trebuia să cânte cu Direcţia 5, trupă care s-a răzgândit în chiar ultimul moment. Păcat!

Aşa e când speranţa de acasă nu se potriveşte cu cea din studio, favoritul meu aseară a fost Cristian Sanda, pe care l-am şi votat, de altfel, cu conştiinţa clară a faptului că cei mai mulţ dintre români NU îl vor vota pe el, fiindcă… n-are maiou, mdeah! Din punctul meu de vedere, Cristian a fost cea mai bună voce aseară. E tânăr, însă, are vreme să confirme şi sper să o facă!

Dragoş Chircu a avut, ca şi Iuliana, ghinion la duete. Loredana şi Pepe au fost incomparabil peste el şi niciunul dintre ei nu şi-a bătut foarte tare capul pentru a-l pune pe Dragoş – sau vocea lui – în valoare. Rămâne de văzut dacă antrenoarea Loredana va continua să-l susţină sau nu.

Ştefan Stan ESTE Vocea României

În fine, Ştefan Stan, câştigătorul, a avut una dintre cele mai constante prezenţe din concurs, fără să exceleze dar şi fără să comită greşeli majore. Maioul şi lanţurile şi-au făcut treaba, zâmbetul la fel, piesele bine alese, nu prea sus, nu prea jos, vârsta şi experienţa scenei şi poate chiar menţionarea unui caz umanitar pentru care urma să doneze o parte din bani, l-au propulsat pe primul loc în preferinţele celor care au votat. Iar finala lui a fost cea mai bună. Şi asta a fost!

Şuvoiul de comentarii contra Ştefan Stan e matematic firesc: a câştigat în ciuda altor trei candidaţi la titlu, nu avea cum să fie Vocea României cu peste 50% din totalul de voturi, aşa că e normal să fie contestat de votanţii tuturor celorlalţi trei. La rece, însă, dacă e să socotim doar finala şi prin comparaţie cu ceilalţi, a fost cel mai potrivit să câştige  – şi, repet, spun asta în condiţiile în care am avut alţi favoriţi!

Oricum, e prematur să ne pronunţăm acum cu privire la justeţea deciziei. Ştefan va avea un album produs de Universal Music, dar şi ceilalţi trei vor avea câte un single şi un videoclip şi vom putea vedea atunci cine confirmă şi cine nu.

Una peste alta, însă, Vocea României s-a clasat pe primul loc la formate importate până acum în frumoasa ţărişoară, Pro-ul a făcut treabă foarte bună, confirmând, încă o dată, că atunci când vine vorba de astfel de producţii, este, fără drept de apel, lider de piaţă!

De culise: am fost plăcut impresionată de vedetele Pro prezente în platou fiindcă au preferat să lase locurile de pe scaune pentru invitaţi iar ele au stat cuminţi pe trepte, fără fiţe, fără pretenţii, şi la fel afăcut şi Maria Apostol, mai marele PRilor din trust. La pauză, vedetele s-au pozat cuminţi cu oricine a solicitat acest lucru. Jos pălăria!

PS fac deja demersuri pentru un articol despre punctul de vedere al Cosmote despre asocierea cu show-ul. Asta ca sa nu va vină idei “originale” :D

December 20

Femeia anului

… în Franţa a fost desemnată Anne Sinclair, soţia lui Dominique Strauss-Kahn, pentru a fi rămas, public, alături de soţul ei atunci când acesta a fost târât într-o cascadă de scandaluri sexuale şi a fost nevoit, ca urmare a acestui lucru, să demisioneze din funcţia de director al FMI-ului.

Aşa cum era de aşteptat, Anne Sinclair a întrunit mai multe voturi din partea femeilor decât a bărbaţilor, care ar fi desemnat-o câştigătoare în acest top pe Christine Lagarde, actuala şefă a FMI-ului.

Mi s-a părut aproape eroică atitudinea doamnei Strauss-Khan de la bun început, felul în care, fără să dea declaraţii sforăitoare, şi-a sprijinit soţul pur şi simplu prin a fi rămas şi apărut, public, alături de acesta şi are, de asemenea, admiraţia mea – pentru cât o conta! Fireşte, dacă s-ar fi distanţat ori ar fi cerut divorţul, scandalul ar fi fost cu atât mai mare iar gurile rele ar fi văzut în asta o confirmare a acuzaţiilor aduse lui DSK. Iar înainte să vă grăbiţi să spuneţi c-a rămas cu el pentru bani, vă zic eu că Anne Sinclair e o reputată jurnalistă şi vine dintr-o familie foarte bogată, n-are nevoie de banii lui DSK.

Noi în România nu prea am avut scandaluri de genul ăsta, la nivelul ăsta, dar cel mai probabil e Anne Sinclair ar fi fost catalogata “fraieră” în loc să fie desemnată femeia anului. Sau poate am eu o părere prea aspră în legătură cu compatrioţii mei…

foto

December 19

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,

(pauză)

zilele astea mă tot gândesc la tine şi încerc să fac asta cu mintea copilăriei, când obiceiul de a primi daruri mi se părea, alături de altele, miraculos! Între timp, am învăţat că e cel puţin la fel de plăcut să dăruieşti pe cât e să primeşti, am învăţat că generozitatea e un obicei sănătos şi tocmai datorită acestui lucru viaţa mea, cum sunt sigură că o ştii, a devenit mai frumoasă.

Nu-ţi  scriu, aşadar, să-ţi cer lucruri pentru mine, mai ales că deja am primit daruri. Întâi agenda roşie, atât de frumoasa agendă roşie cu copertă de piele, pe care o ador aşa de tare încât, anul ăsta, renunţ la cea de la Taschen – tu ştii că asta nu e puţin lucru! Trimite, Moşule, gânduri bune la expeditor, coz… everybody’s daaancing!

Pe urmă am primit o jucărie de la Ikea, ca un reminder că fiecare jucărie cumpărată din acest magazin până pe 24 decembrie înseamnă că un euro se duce spre programele de educaţie făcute de UNICEF şi Salvaţii Copiii. Noi îi cunoaştem pe unii dintre aceşti copii, Moşule, şi ştim că au nevoie de ajutor. Aşa că, te rog, cumpără cât mai multe jucării de la Ikea, bine? Ca să ştii, de la Ikea am luat daruri pentru prieteni, doi pui de pernă şi o pătură moale pentru lenevit între cele două sărbători de iarnă.

Vineri seară, dragă Moşule, am primit încă o jucărie via Secret Santa de la petrecerea bloggerilor: Şoimul Mileniului, nava lui Han Solo din Războiul Stelelor, pe care am asamblat-o singură, ca un copil mare ce sunt! Başca, a fost o petrecere minunată by Vodafone, True Club & Manafu, de-am dansat până pe la 4 dimineaţa! Să le dai chef şi inspiraţie pentru alte năzbâtii de genul ăsta, Moşule, fiindcă, ştii tu, ne place, place, place!

Ieri mi-a sărit în braţe o Mirună (5 ani) mânjita cu frişcă pe jumate din faţă, dar nu m-am supărat: râdea cu toată faţa şi ştiu că s-a bucurat tare să mă vadă fiindcă ştie că mă pun la mintea ei. Sub bradul din casa prietenilor era un dar parfumat şi pentru mine – îl voi pune la bună păstrare şi folosire, tot pentru prieteni şi chiar destul de curând. Şi am mai primit şi o pisică. Hei, nu e ce crezi! O pisică de turtă dulce! :)

Pe seară, am primit un specacol de improvizaţie la Joy Pub, unul făcut de trupa Obligo, unde am râs mult şi de la care mi-a venit o super idee, tot cu daruit, fiindcă – am stabilit deja, da? – că generoziatea este bună!

În seara asta iar mă alint, că merg la concertul lui Tecuceanu featuring Anca Duma, să le ofer încurajări şi aplauze, fiindcă şi ei ne dau muzică şi voie bună, iar banii strânşi pe bilete se duc la Paşi către viaţă, ca să ţină copilăria departe de spital!

Nu în ultimul rând, te rog să ai grijă şi de Bibi.

Dragă Moşule, eu îţi urez multă sănătate şi… să nu uiţi să porţi fular fiindcă am auzit că vine frigul! Salutări şi renilor!

Ruxandra

PS Fără pijamale anul ăsta, te rog!!!

December 11

Dacă e 11.12, atunci e China. China Birta!

Acu’ fix 10 ani, Republica Populară Chineză intra în Organizaţia Mondială a Comerţului. Desigur, acest lucru e doar o simplă coincidenţă şi nu are nici o legătură cu faptul că tot azi e ziua popularului Chinezu, intrat de ceva vreme în organizaţia mondială a oamenilor faini.

La mulţi ani, Cristi, alături de familia ta frumoasă: domnişoarele, doamna, tânărul domn. Să le trăieşti, tovarăşu simpaticu’! În fiecare zi! :))