February 19

Despre respectul şi admiraţia faţă de artişti

Ieri seară am fost curioasă să văd cum se face relatarea unui eveniment trist, serviciul funerar al lui Whitney Houston adică, la CNN, aka cea mai cunoscută televiziune de ştiri din lume. Mă aşteptam, de bună seamă, la profesionalism, dar ce am văzut a fost mai mult decât atât.

Nici fanii şi nici presa nu au avut voie să se apropie la mai mult de un block distanţă de biserica New Hope din Newark, locul unde a avut loc serviciul funerar, şi nu, n-am văzut la uşa bisericii paparazzi şi nici oameni care se înghesuiau claie peste grămadă să prindă două vorbe de la familie sau de la celebrităţile venite să aducă un ultim omagiu artistei. CNN a avut un ministudio aproape de biserică iar acolo au venit toţi cei care au vrut să intre live cu redactorii – îmbrăcaţi şi ei în negru – pentru a spune câteva vorbe despre Whithey Houston. Inutil să spun că #whitneycnn a fost trending topic pe twitter, nu?

Serviciul funerar, că nu pot să-i spun slujbă, a fost transmis live de către AP (singurii care au avut acces în interior), dat live pe CNN şi preluat, îmi imaginez, de multe site-uri. M-am uitat şi eu, printre picături. Până când au început luările de cuvânt, în biserică a cântat un cor de gospel, în stilul lor caracteristic, cu bătăi din palme şi mişcările alea care aduc a dans.

Primul care a vorbit a fost pastorul bisericii, care i-a rugat pe cei prezenţi să-şi închidă telefoanele mobile, să nu pozeze, să nu înregistreze, fiindcă totul se transmite live, apoi le-a spus unde sunt ieşirile din clădire, în caz de pericol. M-a impresionat mult că toţi cei care au vorbit au spus câte o poveste cu Whitney şi au făcut-o chiar cu mici glume, pe alocuri, glume la care s-a râs, pentru că oamenii erau acolo să se bucure de viaţa ei, nu să-i plângă moartea.

Probabil că asta e diferenţa majoră faţă ceea ce se întâmplă la înmormântările noastre. Slujbele sunt mereu aceleaşi, cu cântecele nesfârşite ale popilor care spun mereu şi mereu aceeaşi poeste, care nu i-au cunoscut – de multe ori! – pe cei disparuţi, ceea ce face ca totul să fie extrem de impersonal. De altfel, îmi amintesc că în timpul slujbei pentru Darly, bunica mea, dascălului i-a sunat telefonul (cu sunet, da?) şi s-a dus un pic mai încolo să şi răspundă, de-mi venea să-i crăp capul!

Au curs şi lacrimi aseară, fireşte, dar, mai mult decât atât, au fost zâmbete şi chiar râsete. Mi-a plăcut mult ce-a spus cea care i-a fost cumnată dar şi manager, Patricia Houston, respectiv că Whitney şi-a a trăit la 20 de ani pentru public, la 30 si 40 pentru familie, şi acum venise vremea să trăiască pentru ea, însă n-a mai avut forţa s-o facă pentru că în deceniile anterioare dăduse tot ce avea mai bun altora.

Ne-am obişnuit să ne luăm artiştii preferaţi de-a gata, să-i stoarcem de tot ce au de oferit şi, mai ales, prin presa tabloidă, de ceea ce nu-şi doresc să ofere, fărâmele din viaţa lor privată, atâta câtă e, între avioane, concerte, repetiţii, înregistrări şi obligatoriile apariţii la evenimente. Uităm, prea adesea, că sunt oameni, la fel ca oricare dintre noi, şi că arta lor, care ne bucură pe noi, i-a propulsat la statutul de persoane publice, dar că ei sunt, totuşi, oameni. Cu sentimente, cu trăiri, dintre care unele, măcar unele, ar trebui să li se permită să le rămână personale.

sursa foto

February 13

ŞOC! Iarna ninge! Şi la vară o să fie caniculă!

Săptămâna trecută am fost cam tot timpul prinsă cu turneul Saltimbanco aşa că am mâncat mai mult uscate decât verzi, frigiderul golindu-se pe măsură ce treceau zilele. Rămasă în pană de imaginaţie dar şi de ingrediente, azi pe seară am decis să înfrunt iarna, vitejeşte, cu câteva straturi de haine care să mă apere de urgie. Când am ieşit din bloc, linişte. Mă uit în dreapta, în stânga, nimic! Urgie asta nu era nicăieri! Strada era liniştită, acoperită de ninsoarea cea cuminte.

Am înaintat cu curaj până acolo unde era curăţat, cam un metru şi jumătate de trotuar, până în locurile de parcare. Aici, da, era nişte urgie, pentru că potecuţa până în stradă e îngustă, iar drumarii au sigilat trecerea cu un munte de zăpadă pe care, daca vrei să traversezi, trebuie să-l escaladezi. Asta am şi făcut.

Nici vizavi situaţia nu e mai roz. Trebuie să urc treptele ce duc către parcul Gării, să-l traversez şi să ajung pe Dinicu Golescu, la Angst, ca al’ceva mai acătării n-am în preajmă. Prin parc, o poteca îngustă doar, dacă mă întâlnescu cu cineva fiecare tre’ să facă un pas în lateral, acolo unde zăpada e până la genunchi. Coafura rezistă.

Îmi iau ce-mi trebuie, mai puţin ouă, că s-au terminat toate. Ultima lămâie, chiar ultima!, probabil prea urâtă şi prea tristă ca să se fi legat cineva de ea, pleacă cu mine. O fi urâtă, dar n-am de ales! Iau carne, lapte, iaurt, un compot de piersici, mă enervez că nu găsesc pâine cu seminţe, kiri, în fine, să ajungă vreo două zile, în caz că nici mâine nu înverzesc copacii!

Pe drumul de întoarcere, văd, printre nămeţi, un copil. E îmbrăcat într-o salopetă din cap până în picioare, ca un cosmonaut, şi nu i  se zăreşte decât capul din nea, când şi când. E vesel ca un pui de căţel, se rostogoleşte prin zăpadă râzând. Ta-su curăţă maşina c-o lopată, ăsta mic se bagă unde e grămada mai mare. Şi râââdeeee, mamă ce mai râde! Nu pot să-mi iau privirea de la el!

În fine, mă urnesc spre parc. Nici ţipenie, doar un câine care mă latră de la o distanţă sigură şi pentru el şi pentru mine. Dacă s-ar apropia politicos, l-ar servi cu ceva de prin plase, dar dacă ţipă, să se lingă pe bot! Lumina care vine din jurul parcului e ca din poveste, face zăpada să sclipească frumos. E multă zăpadă, băncile sunt aproape acoperite, nu-mi amintesc să mai fi văzut aşa zăpadă multă, neatinsă. Îmi vine să fac un înger, dar perspectiva de a lăsa plasele cu provizii la cheremul lui Azorică de colo nu mă încântă, şi cine-a mai văzut îngeri cu plase?!

E atât de linişte şi de calm totul c-aş rămâne acolo. Mâncare am, companie am, haine groase am. Curăt o bancă de zăpadă şi stau pe spătarul ei şi mă uit cum ninge. Parcă n-a fost niciodată aşa frumos parcul ăsta, atât de alb, de liniştit, de neatins. Nu se văd hârtiile aruncate aiurea, scuipaţii şi seminţele, nu se văd oamenii care o ard pe-aici între două trenuri şi nici mormanul de gunoi care pare să nu încurce niciodată autorităţile sau priveliştea ministeriabilă a lu’ madam Boagiu – mai e ea ministru sau nu?!, că nici nu ştiu.

Merg încet spre casă, traversez, escaladez. Nu e frig, nu bate vântul, dar totul e atât, atât de alb şi de frumos!

Nu-mi pasă ce spun adulţii! Mie îmi place şi mă gândesc acum că dacă oricum nu putem face nimic să oprim ninsoarea, am putea măcar să încercăm să pornim de la premisa că iarna… ninge, şi că odinioară, când eram copii, lucrul ăsta ne făcea extrem de fericiţi. Chiar aşa mult ne-am schimbat?!

Pentru cei care au deschis televizoarele (mult) mai târziu, Aripi de zădadă e pe coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume, film făcut după volumul patru din Cireşarii!

February 12

A murit Whitney Houston

Super senzaţia muzicii pop a anilor ’80 a murit în această noapte, într-o cameră de hotel din Beverly Hills. Ştirea a fost confirmată de o sursă oficială din staff-ul artistei. Avea 48 de ani şi, deocamdată, cauzele morţii nu au fost făcute publice.

I-am ascultat muzica, îmi place vocea ei şi îmi pare rău că, după o carieră de succes, problemele personale n-au lăsat-o să revină în top: Când am decis să devin cântăreaţă, mama mea m-a avertizat c’o să fiu singură, spunea, într-un interviu mai vechi cea care este, conform Guiness Book, cea mai premiată artistă din lume: 2 Emmy Awards, 6 Grammy Awards, 30 Billboard Music Awards, 22 American Music Awards, dintr-un total de peste 400 de premii şi distincţii. De asemenea, “I Will Always Love You” a mai stabilit câteva premiere şi recorduri la vremea lansării sale. Şi a fost şi o femeie foarte frumoasă!

Sper să nu înceapa lumea şi de data asta că era o drogată şi vai de capul ei. Hai să respectăm ce-a reuşit să facă în viaţă, că nu e puţin, şi ce rămâne în urma ei, şi să ne pară rău, poate, că n-a apucat să ne bucure şi cu alte cântece.

Fiica ei, Bobbi Kristina, are doar 19 ani. Sigur că presa de scandal nu se va abţine, dar oare cum i-o fi acestui copil să-şi piardă mama şi să mai şi citească mizerii despre ea cu ocazia asta? Sper să depăşească cu bine momentul ăsta trist şi să nu uite că mama ei a fost o super artistă care a încântat o lume întreagă şi că trebuie să fie mândră de ea!

February 3

Ştiri din lumea noastră

Nu ştiu cum, dar azi am dat de-o grămadă de ştiri care mi-au atras atenţia şi cum nu am vreme sa scriu despre fiecare în parte, iată colecţia:

Malev, linia aeriana ungară, în faliment după 66 de ani de activitate. Nici Spanair nu se simte prea bine.

Vântu, condamnat la închisoare cu executare pentru şantaj. Ca şi în cazul Adrian Năstase, decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Evenimentul zilei revine la bulina roşie. Nostalgii…

Partidul verde cere impozitarea silicoanelor. Life in plastic may not be so fanastic, after all!

Teo Trandafir a demisionat din funcţia de deputat prin intermediul unei scrisori deschise. Motivele invocate au fost legate de sănătate. Fosta parlamentară are un singur proiect de lege, cel al timbrului cultural, şi trei luări de cuvânt dintre care una a fost cu ocazia depunerii jurământului de credinţă. Aş zice că cetăţenii sectorului 4 n-au pierdut cine ştie ce.

Suntem mai puţini cu vreo două milioane, împărţiţi, aproximativ egal, la oraşe şi sate. Mai mulţi la oraşe. Nişte urbani şi nişte civilizaţi, ce să mai vorbim! Apropo de asta, cică 88,6% români şi doar 3,2% romi.

24 de decese în România din cauza frigului şi ce recomandă Ministerul Sănătăţii. Printre altele, evitarea consumului băuturilor alcoolice. Aparent, îngrijitorii maimuţelor de la un Zoo din Kazahstan nu ştiu de asta, aşa că-şi răsfaţă protejatele cu vin fiert ca să reziste mai bine la temperaturile reduse.

Slayer, din nou în România, pe 4 iunie, la Arenele Romane.

ONU a declarat că foametea din Somalia este, în mod oficial, terminată, dar că 2,3 milioane de somalezi au nevoie în continuare de asistenţă din acest punct de vedere. Între timp, UNICEF a anunţat, săptămâna trecută, că 500.000 de copii din Yemen sunt subnutriţi şi ar putea muri sau avea probleme fizice şi psihice din această cauză.

Copii din Yemen (foto)

 

January 26

Alfabetul fericirii

Săptămâna asta scriu în fiecare zi câte un text legat de fericire, în ideea că trecem prea adesea pe lângă ea, mai ales din nebăgare de seamă. Ne pierdem prea adesea în detalii si planuri de viitor, uitând că viaţa e acum. Am făcut un inventar al lucrurilor care mă fac să zâmbesc, să mă bucur, să fiu fericită, sper să vă inspire şi pe voi! Primele care s-au nimerit, acum aş putea adăuga încă vreo câteva cuvinte pentru (aproape) fiecare literă! :)

Anemonele

Bătaia cu zăpadă

Creioanele colorate

Darly

El

Filmele bune

Grădinile

Hohote de râs

Iertări

Jocurile

Kilograme. În minus!

Lumina frumoasă

Muzica

Nopţile albe

Opera

Prietenii

Queen (trupa)

Ruperile de nori

Sony

Şoaptele

Tarhon

Ţopăitul pe muzică

Uitarea

Viaţa însăşi

www

Xeres

Y, generaţia

Zâmbetele

Alfabetul vostru care e?

January 25

Indicele fericirii brute

Aşa cum am spus, săptămâna asta gasiţi zilnic câte un articol despre fericire aici, printre rânduri, iar peste weekend măsurăm comentariile şi se lasă cu un premiu. Nu că momentele fiecăruia de fericire n-ar fi un premiu în sine, dar am în minte ceva mai… material, o să vedeţi voi! :)

Azi vorbim despre fericirea… ca indice al bunăstării. Nu neapărat în sensul de “Banii aduc fericirea”, ci în sensul foarte concret în care a ales un mic stat, Bhutan, să măsoare calitatea vieţii cetăţenilor. Pardon, a supuşilor, fiindcă Bhutan e regat.

Conceptul a fost propus acum 40 de ani şi se pare că această manieră de a măsura lucrurile este una cât de poate de bună, de vreme ce unii lideri mondiali au început să aducă în discuţie introducerea acestui indicator în paralel cu binecunoscutul PIB.

Fireşte, fericirea (buthanezilor) ar fi cumva greu de apreciat în cifre, dar elementele care sunt calculate pentru a afla valoarea acestui indicator sunt măsurabile, şi nu se referă la consum ci pur şi simplu la calitatea vieţii. De exemplu, se consideră mai important că eşti mulţumit cu un televizor vechi decât că nu ai unul care să-ţi permită să vezi filme 3D! În ecuaţia asta contează destul de mult, îmi închipui, faptul că micul stat se străduieşe să păstreze multe dintre tradiţiile sale, iar budhismul este religia pe care toată lumea o practică.

În 2006, Med Jones, preşedintele Institutului Internaţional de Management, a venit cu o nouă interpretare a acestui concept, un punct de vedere care încearcă să măsoare cumva acest indice al fericirii prin urmărirea şi măsurarea a şapte indicatori: 1. economic (venituri, cheluieli, datorii, economii),  2. mediu (poluare, trafic etc), 3. sănătate fizică, 4. sănătate mintală, 5. sănătate a muncii (şomaj, procese pe dreptul muncii, plângeri etc), 6.  social (divorţuri/căsătorii, discriminare, conflicte domestice etc) şi, în fine, 7. politic, adică gradul de libertate civilă, respectarea drepturilor omului şi aşa mai departe.

foto

De altfel, studiile şi sondajele realizate la nivel mondial arată că acest concept este întrucâtva mai potrivit decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru a măsura calitatea vieţii şi poate aşa se explică de ce tările cu cei mai fericiţi oameni nu sunt neapărat cele mai bogate din lume.

În fine, eu aş spune că merită câteva minute de reflecţie ideea că nu tot ce ni se “vinde” ca fiind necesar pentru o calitate mai bună a vieţii ne face fericiţi iar adevăratele resorturi ale stării de bine nu stau în a avea ci mai degrabă în a fi

January 24

Un cântec vesel să cântăm! Dar care?!

De ieri şi până la finele acestei săptămâni, unul dintre subiectele zile pe blog e despre fericire, ca o colecţie, ca un reminder şi, de ce nu, ca o lecţie. Nu uitaţi şi că, la finele săptămânii, se lasă cu un premiu pentru cei mai activi comentatori.

În sensul ăsta, azi mă gândeam să facem împreună un playlist… fericit! Sunt cântece care pe mine mă teleportează instant într-o zonă de bună dispoziţie, orice s-ar întâmpla în jur. E drept, nu multe, e drept, uneori depinde de stare, de chef, dar mulţumesc… portativului!, treaba asta funcţionează! Dar cum? Ei bine, iată cum!

Muzica, ciocolată sau sex: tot o dopamină!

Atunci când ascultăm muzică, lobul frontal şi cel temporal procesează sunetele, iar neuronii din dotare se apucă să descifreze melodia şi ritmul. Mulţi cercetători sunt de părere că toată această activitate se petrece în emisfera dreaptă, dar până acum nimeni nu a demonstrat cu precizie unde se întâmplă muzica în mintea noastră, şi poate că nici nu e atât de important lucrul ăsta. Totuşi, există diferenţe ce ţin de mai mulţti factori, cum ar fi experienţa pe care o avem cu respectiva muzică, dacă sunetul e live sau înregistrat ori dacă piesa are sau nu şi versuri – caz în care intră în acţiune şi zonele care procesează limbajul.

Cercetătorii au mai arătat că atunci când ascultăm muzică nici zonele responsabile cu imaginile nu rămân reci, fiindcă “desenăm” în minte imagini formate de versurile cu pricina, şi, de asemenea, tot mintea noastră transmite impulsuri care ne fac să ţinem ritmul cu piciorul ori cu mâinile, chiar şi fără să ne dăm seama. Practic, ne punem mintea în mişcare când ascultăm muzică şi, ce e mai important, se eliberează dopamine – un efect similar, aşadar, cu antidepresivele, sexul sau o tabletă de ciocolată.

Meloterapia e un playlist!

Studiile arată că mintea noastră recunoaşte un cântec vesel sau un cântec trist de la vârste foarte fragede, câteva luni, şi, în timp ce e clar că muzica ritmată ne înveseleşte, nici unele cântece mai puţin vesele s-ar putea să nu ne facă rău, tot aşa cum plânsul este considerat catarsis; ridică tensiunea şi încetineşte pulsul, ajutând la calmare. Şi uite-aşa s-a dezvoltat meloterapia care, conform studiilor, chiar ajută în calmarea durerilor postoperatorii, în reducerea stresului la femeile însărcinate şi, în general, induce o stare de bine.

Îmi e greu să aleg acum doar trei cântece care mă fericesc instant. De altfel, am, pe youtube, o întreagă listă cu asemenea piese reunite sub numele de “good mood” şi vreo câteva CD-uri cu mp3-uri care se cheamă, generic, muzică de mickey mouse” – nu ştiu nici eu de ce i-am spus aşa. Totuşi, aşa, rapid, iată trei piese care mă binedispun instant şi care şi-au păstrat această caracteristică de-a lungul anilor:

Hungry Heart – Bruce Springsteen

Maxi Jazz, Faithless cu Insomnia

de asemenea, cântecul care e în coloana din dreapta a blogului zilele astea şi care a fost dragoste la prima audiţie. în caz că dispare de acolo, e vorba de James, Getting Away With It All (Messed Up)

În fine, al treilea, ales dintr-o listă destul de lungă, Celia Cruz – La vida es un carnaval

Astea sunt propunerile mele! Mă ajutaţi să fac un playlist încă şi mai mare, întru buna dispoziţie universală? :)

January 23

12 + 2 sfaturi pentru fericire

Fiindcă se spune că ianuarie e cea mai depresiva lună din an, săptămâna asta public zilnic câte un text despre fericire, iar în weekend am şi o surpriză pentru cei mai activi comentatori ai acestei minii serii de printre rânduri.

Îmi place versul Ţapinarilor, fericirea-i un lucru mărunt, şi nu e prima dată când se regăseşte prin textele mele, fiindcă sunt sigură că fericirea nu e o stare nesfârşită de beatitudine a unei persoane care nu se opreşte din fumat “maria” şi vede totul în roz. Dimpotrivă, fericirea e compusă din momente şi, aşa cum mi-a arătat bunica mea, Darly, în Lecţiile ei de fericire, îşi poate găsi resursa în orice lucru mărunt dacă înveţi să faci asta.

Recent, belgianul Leo Borman a lansat o carte care se numeşte “World Book on Happiness” şi din care au fost extrase 12 sfaturi pentru a atinge acea stare de bine pe care, în lipsă de altceva, o numim, uneori destul de prozaic, fericire. Cartea adună rezultatele multor studii şi sondaje realizate de psihologi din toată lumea preocupaţi să afle care e secretul fericirii. Iată cele 12 sfaturi, aşa cum sunt ele rezumate în acest volum (via Daily Mail):

1. Acceptă ceea ce ai.

Studiile arată că pierdem o groază de timp exprimându-ne nemulţumirea faţă de lucrurile pe care nu le avem, în loc să observăm şi părţile bune din viaţa noastră, lucru care, de bună seamă, sporeşte frustrările. Altfel spus, e bine să ai aşteptări şi aspiraţii dar nu uita să te bucuri de lucrurile pe care ai reuşit să le faci până acum fiindcă ele sunt, de bună seamă, vise împlinite!

2. Să-ţi facă plăcere ceea ce faci.

Banii plătiţi pentru munca ta sunt buni, iar dacă sunt şi mulţi, e cu atât mai bine! Totuşi, dacă nu-ţi place munca ta, dacă nu eşti fericit/ă acolo, pleacă înainte de a-ţi pierde sănătatea, prietenii şi familia din pricina orelor de program şi a frustrării care, n-ai ce face, se adună! Mai târziu s-ar putea să cheltui o bună parte din banii obţinuţi pentru a-ţi recăpăta sănătatea pierdută din pricina stresului. Prietenii, însă, nu-i recapeţi cu bani.

3. Trăieşte azi!

Nu te îngropa în trecut, nu visa la viitorul cel frumos! Trecutul e istorie, fără el n-ai fi cine şi cum eşti, iar planurile sunt bune. Dar, nu uita, viaţa e ceea ce ţi se întâmplă acum!

4. Alege fericirea

Poate că nu-ţi dai seama de asta, dar felul în care te raportezi la lucrurile din viaţa ta e o alegere care îţi aparţine…

5. Relaţiile cu ceilalţi

Dincolo de faptul că unele studii au arătat că cei căsătoriţi sunt mai fericiţi. Fie că suntem sau nu parte dintr-un cuplu, starea noastră de bine depinde, uneori, şi de cei din jur, de felul în care aceştia se raporează la noi şi de felul în care se comportă cu noi. Ceea ce ar trebui să reţineţi este că şi noi, la rândul nostru, suntem “cei din jur” pentru alte persoane şi că felul nostru de a ne purta nu rămâne fără urmări.

6. O persoană activă

Starea de bine poate fi multiplicată prin interacţiunea cu ceilalţi, aşa că nu refuza ieşirile şi întâlnirile cu prietenii. Atitudinea de mistreţ neprietenos nu te va ajuta prea mult în a fi fericit/ă, aşa că zâmbeşte mai des şi ieşi mai des cu prietenii!

foto

7. Nu face comparaţii

Ambiţia e sănătoasă şi poate impune o stare de optimism, mai ales dacă ţi-ai făcut şi planuri despre cum să ajungi de la punctul A la punctul B. Nu confunda, însă, ambiţia şi invidia fiindcă aceasta din urmă e dăunătoare, şi nu pentru ceilalţi ci chiar pentru tine!

8. Rămâi tu însuţi!

De câte ori te întrebi “ce-o să zică cutare sau cutare?” şi eziţi să faci ori să spui ceva, cutare şi cutare câştigă iar tu pierzi o şansă la fericire. Fără să te transformi într-un nepolitios monstru egocentric şi egoist, ţine mai întâi cont de tine şi de sentimentele tale şi apoi de ceilalţi.

9. Nu te îngrijora! 

Ştii, cu siguranţă, cântecul ăla, don’t worry, be happy! Ei bine, află de multe ori perspectivele pesimiste asupra viitorului nu devin realitate. De fapt, cam în 90% din cazuri. Aşadar, fă-ţi griji doar pentru 10 la sută din ceea ce urmează, iar cu restul o să te descurci când şi dacă e cazul.

10. Organizează-te!

Ce pot să spun?! Harababura din casă, birou şi program dăunnează grav fericirii!

11. Gândeşte pozitiv

Nu te limita doar să fredonezi “Always look on the bright side of life” ci urmează sfatul din refren!

12. Preţuieşte fericirea

Învaţă lecţiile pe care ţi le oferă viaţa în sensul ăsta, ţine minte (fă-ţi un blog, notează într-un jurnal) ocaziile în care te-ai simţit preţuit, bucuros, apreciat, vesel, fericit. Învaţă din ele, multiplică-le!

***

Eu aş mai fi adăugat cel puţin două chestii, respectiv Umorul şi Generozitatea. Zâmbeşte necunoscuţilor, pe stradă, cumpără, aşa, aiurea, o floare şi dăruieşte-o unei femei prea serioasă ori prea tristă, ia o acadea pentru un copil (da, şi tu eşti copil, dacă vrei!), învaţă să faci ceva cu mâinile tale (dragii mei prieteni vor primi obiecte din lut făcute chiar de mine – mwahaha, şi să nu vă prind că le aruncaţi!), dansează, oricât de stângaci şi, chiar acum, dar chiar acum!, trimite un sms cu un gand bun unui prieten cu care n-ai mai vorbit de ceva vreme! Sigur se va bucura!