Mda, dacă ai dat search pe google cu titlul acestui post o să te dezamăgesc: în cazul în care nu ţi se întâmplă ceva regretabil dar implacabil şi definitiv între timp, bătrâneţea vine la pachet cu viaţa şi cu toate beneficiile de care ne bucurăm pe parcursul ei. Deci nu, nu poate fi oprită decât în basme şi filme, însă efectele înaintării în vârstă asupra organismului pot fi încetinite. Ideal ar fi să ducem o viaţă sănătoasă, cumpătată, fără excese, de nici un fel, fără stres şi fără chimicale, dar şi ăsta e tot un basm, aşa că de-aia s-au inventat tot felul de adjuvanţi meniţi să ne ajute organismul să treacă peste hopurile la care îl supunem.

Trei mese la ore regulate şi încă două gustări, alimentaţie sănătoasă, da?, nu patiserie şi covrigi de la colţ, mezeluri toată ziua, legume şi carne crescute cu forţa şi alte “bunătăţi” din astea – câţi dintre voi respectă regula asta? Aham! Hai să punem la socoteală şi plăcerile vinovate de care nu ne prea ferim: mai pierdem şi nişte nopţi, ne enervăm, ne cresc stresul şi colesterolul, mai o bere, mai o tărie, punem şi fumatul la socoteală, pentru cine fumează, şi uite aşa ne îmbătrânim, noi pe noi, mai tare şi mai repede decât prevede buletinul.

Hei! Nu sunt un lup moralist, şi eu mai pierd nopţi, fumez, şi nici nu spun că la mine în frigider sunt acum doar alimente sănătoase (hei, ştiţi ceva?! de fapt, cam sunt!) sau că n-am luat un ketonal mai devreme, că mă doare o măsea. Dar pe lângă toate astea am învăţat, mai ales în ultimele luni, să am obiceiuri sănătoase, şi mai iau şi diverse vitamine, chestii d-astea.

Şi, mai nou, a apărut şi la noi REVIDOX ( site, Facebook, Twitter) , un produs care luptă cu efectele îmbătrânirii celulare şi care reuneşte, într-o singura capsulă, toate beneficiile conţinute în 45 kg de struguri, extrase printr-un proces 100% natural – o inovaţie rezultată în 10 ani de cercetare ştiinţifică la unul dintre cele mai bune institute de profil din lume.

Nu vă spun că se învârte soarele după el, pentru că nu l-am testat, însă beneficiile, spun producătorii, încep să apară în câteva săptămâni, şi se văd cel mai bine la nivelul pielii, dar se simt şi în interiorul organismului, la nivelul inimii şi al creierului, încetinind procesul de îmbătrânire.

O să-l testez şi eu dar, mai mult decât atât, vreau să ofer unuia dintre cititorii mei ocazia să vadă despre ce e vorba, cu condiţia să ne spună şi nouă după aia ce şi cum. Aş fi putut să ofer trei cutii pentru trei cititori, însă am ales varianta un cititor care primeşte trei cutii, ca să ne edificăm pe de-a-ntregul asupra beneficiilor. Doamne, domnişoare sau domni, asta nu e relevant, dar aş prefera pe cineva trecut/ă de 30 de ani ca să se vadă mai bine efectele Revidox.

Ca de obicei, vă aştept cu comentarii pentru a câştiga produsul (repet, e 100% natural, un extract concentrat din struguri şi rodii) şi de data asta trebuie să-mi spuneţi care sunt plăcerile voastre vinovate. Includeţi aici tot ce e imoral, ilegal sau îngraşă (sic!), şefii şi colegii nsuferiţi, cutia aia de îngheţată pe care aţi mâncat-o într-o singură seară (da, ştiu!), ţigările, cheful din weekend de la mare şi nunta la care aţi fost acum două săptămâni sau aşa ceva.

Produsul nu e chiar ieftin, în jur de 200 de lei pe lună, aşa că asta înseamnă că vă răsplătesc sinceritatea cu o promisiune confirmată de mii de alţi consumatori şi un premiu în valoare de aproximativ 600 de lei. Eu zic că nu e rău! Concursul durează până sâmbătă, 21 iulie. Să auzim, deci, care sunt plăcerile voastre vinovate!

UPDATE: and the winner is… Laura Frunză. Laura, iti trimit acuşi un semn sa-mi dai adresa ta ca sa poţi primi capsulele de tinereţe! :)

Vă mulţumesc tuturor pentru participare, mai facem concursuri! :)

Aseară, după uimitorul Spider-Man, sau cum l-or traduce în româna (vă povestesc şi de film, mai încolo un pic), am mai umblat un pic prin mall cu direcţia magazinul de tutun, astfel că am trecut pe lângă magazinul cu LEGO şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut în vitrină, în stânga intrării, sprijinit de o jucărie, următorul anunţ (total greşit): Accesul minorilor neînsoţiţi în magazin este interzis.

De ce e greşit? Păi întâi pentru că e un magazin de jucării în care minorii ar trebui să fie tentaţi să intre, nu împiedicaţi. Presupun că anunţul ăla a fost pus acolo pe motiv că ăştia mici mai dărâmă una-alta dacă părinţii nu sunt atenţi şi onor domnii de la magazin sunt prea leneşi ca să le pună la loc. Aşa că au pus anunţul cel stupid.

După aia e greşit pentru că minorii mici, până în vârsta şcolară, oricum nu ştiu să citească, aşa că puţin le pasă de anunţ! Şi dacă intră ce? Există un angajat care se ocupă cu placatul copilaşilor şi aplicarea unui şut corespunzător pentru un exit cât mai eficient?! Şi dacă dărâmă, ce? Nu de-aia sunt puşi acolo oamenii din magazin, ca să se joace cu copiii, să le arate ce e-n cutii, să-i încânte şi să-i distreze?! Că, se ştie, dacă ai cucerit copilul, părintele o să cumpere, că n-are încotro, toţi vor să-şi vadă odraslele fericite, aşa cum e şi normal! Şi, oricum, copiii mici nu umbla de capul lor prin malluri!

Iar dacă copilul ştie să citească, probabil că nu mai deranjează nimic prin magazin, a ajuns la vârsta aia la care părinţii au încredere să-l lase să meargă la mall, la un film, cu alţi copii. Apropo, dacă sunt însoţiţi de alţi minori au voie? Doi câte doi, aşa? Şi la cei de 16-17 ani cum se verifică vârsta? Le cer buletinul la intrarea în magazin?!

Când vor înţelege ăştia cu magazine în România că treaba asta cu vândutul ţine mai mult de experienţa pe care o oferă decât de produsul în sine, şi când vor înceta să considere potenţialii cumpărători doar nişte persoane care le deranjează odihna permanentă?!

Acum nouă ani, când mi-am cumpărat apartamentul, IKEA era prezentă în România doar la modul inspiraţional şi aspiraţional, fiindcă ştiam de obiectele lor drăguţe şi funcţionale, dar nu aveam de unde să le cumpăr, aşa că marile obiecte de mobilier din casa mea nu provin de acolo, dar cele mai multe dintre accesorii şi alte câteva lucruri menite să-mi ordoneze casa au pe ele eticheta companiei suedeze.

Îmi mai place IKEA şi pentru felul în care comunică, pentru că Fundaţia lor cheltuie anual sume foarte importante pentru diverse cauze, pentru că ştiu că au super programe de comunicare internă, dar nu ştiam, să-mi fie ruşine, de proiectul PS, adică exact aşa cum ştiţi, post scriptum, o reinventare a trecutului în termeni de mobilier şi accesorii, cu materiale noi si funcţii noi, curaj, creativitate.

Anul acesta, la a şaptea ediţie a IKEA PS, cei 19 designeri au (re)creat 46 de obiecte (vedeţi mai jos câteva), folosind bambus, plastic reciclat, lemn şi plastic compozit sau pânză pentru că reinventarea ideilor şi produselor vechi şi adoptarea ideilor, materialelor şi tehnologiilor actuale înseamnă reducerea impactului asupra mediului.

Mie mi-au plăcut cel mai tare comoda de mai jos, ale cărei componente pot fi rearanjate şi căreia i se pot adăuga şi alte elemente:

cuierul ăsta, pentru că e colorat şi pentru că e foarte deştept, “bumbii” pe care se agaţă diverse pot fi mutaţi mai sus ori mai jos, în funcţie de nevoile voastre:

şi poliţa asta, perfectă pentru cărţi, de exemplu, şi pe care cred că am s-o şi cumpăr la următoarea vizită în magazinul din Băneasa:

Odată cu informaţiile despre această colecţie am mai primit un stick (făcut din hârtie şi metal) pe care sunt detaliile despre întreaga colecţie, poveşti (de exemplu, o tânără care a reinventat un scaun creat de tatăl ei, tot designer Ikea), dar şi un aparat foto, designer: Jesper Kouthoofd – KNÄPPA, pe numele lui – cu carcasă de carton şi stick USB integrat, ca să pot fotografia cu el ce e IKEA în casa mea şi să adaug folografiile la această colecţie. Pentru că trebuie să-l ţii nemişcat în timp ce captează imaginea, nu prea mi-a ieşit cine ştie ce poză, dar perseverez. Vedeţi “minunea tehnicii” mai jos:

PS – vouă ce vă place din colecţia asta? :)

Poate şi voi aveţi, la fel ca mine, telefoane mobile vechi, încărcătoare care nu se mai potrivesc la nici un terminal, căşti rupte şi alte accesorii. Eu am. Dintr-un motiv sau altul, in afara de telefoanele furate (multe!), le-am păstrat pe toate cele pe care nu le mai folosesc. Ba chiar şi vechiul Alcatel OTEasy cu carcasă turcoaz (sic!) şi un Sagem de care ne-am luat odată tot departamentul de Mkt şi PR de la Jurnalul, că era 1 leu la oferta pentru grup. Nu l-am folosit niciodată.

M-am întâlnit cu toate fostele mele telefoane mobile la finele săptămânii trecute, când am prestat activităţi administrative – citeşte spălat, curăţenie, şters praful, geamurile şi ordine, ceea ce detest să fac, dar întrucât strâng după mine aş face bine să nu mă mai plâng atâta. Până acum le ignoram, că ştiu că nu e bine să le arunci, la buy-back aş lua cel mult un zâmbet ironic pentru ele, aşa că rămâneau în acelaşi sertar de la curăţenie generală la curăţenie generală. Şi, dimpreună cu toate accesoriile şi cutiile lor, nu ocupă chiar puţin loc. Dar de-acuş, vorba greierului, s-a isprăvit!

Le duc la Germanos (sau la Cosmote) fiindcă acolo, pentru orice telefon mobil pe care îl duci, angajaţii plantează un copac. Şi, acum, serios vorbind, ce e mai bine? Un telefon vai mama lui la mine în sertar sau un copac în plus într-o pădure? Aham. Eu aleg copacul. Şi sper că şi voi.

Şi când o să fie cod vişiniu de caniculă, peste 10 ani, şi-o să vreţi umbră, mă mai gândesc dacă vă primesc sub copacul meu, să ştiţi! Al meu, dada, că eu îmi propun ca la toamnă, când cei de la Cosmote şi Germanos vor să facă bilanţul şi plantarea, să mă duc şi eu cu o etichetă pentru pom! Aşa, ca eu să ştiu că e şi al meu, iar el să ştie că, atunci când era mic a fost un telefon mobil! (nu, nu vor creşte mobile în el!)

Acu’, serios vorbind, în telefoanele noastre se găsesc, printre altele, tot felul de metale rare, aur, nichel, cobalt şi altele la fel de rare, ale căror costuri de extracţie şi prelucrare sunt destul de însemnate – un articol interesant aici, dar dacă sunteţi curioşi, sunt multe resurse şi statistici legate de asta. Una peste alta, se estimează că sunt cantităţi însemnate din aceste metale în sertarele noastre reunite. Oricum ne schimăm telefoanele cam la doi ani, fiindcă mereu apare câte ceva mai nou, mereu apar funcţii pe care ni le dorim. Aşa că, în loc să le ţinem în sertar, vă propun să contribuim şi noi la ideea de “puţin mai bine pentru planeta” asta. Oricum nu le mai folosim aşa că mai bine plantează oamenii ăştia nişte copaci! Părerea mea!

foto

Bună! Numele meu este Ruxandra Predescu şi îmi plac poveştile

Aşa am început ieri, la TEDx-ul din Iaşi, cu povestea îndrăgostirii mele de teatru.

Iniţial, prezentarea mea era mai centrată pe ideea Cultura face diferenţa, cu ceva antropologie şi cu o grămadă de exemple de oameni sau comunităţi care s-au dezvoltat, inclusiv economic, nu doar social, prin cultură, şi chiar cu exemple locale – fiindcă m-am documentat în sensul ăsta în cele două zile petrecute la Iaşi. Şi, fireşte, cum altfel, o scurtă poveste despre FITS din aceeaşi perspectivă. Cum am fost rugată de organizatori, însă, am virat-o spre lucruri mai concrete legate de comunicarea FITS-ului şi apoi m-am mutat la Iaşi, spunându-le celor din sală cât mult mi-au plăcut lucrurile descoperite în oraşul lor. Şi sper că i-am convins ca ceea ce au spus, toţi, în încheierea speech-ului meu, Cultura face diferenţa, este real şi se întâmplă!

Mi-a plăcut la TEDx Iaşi pentru că am văzut multe feţe tinere, oameni frumoşi care cred că pot schimba ceva, altfel decât ieşind în stradă, altfel decât uitându-se la televizor, prin participare. Şi, aşa cum am văzut eu Iaşiul, oamenii cu care am vorbit, felul în care a fost organizat şi comunicat TEDx-ul, chiar cred că am motive să fiu optimistă în legătură cu potenţialul existent în oraş.

Am reţinut ideea lui Marius Ursache, bravatar.me, mult plăcut (de altfel, mi s-a părut cea mai bună prezentare), dar şi altele dintre cele expuse de vorbitori şi singurul regret este că a trebuit să plec atât de repede, altfel pierdeam avionul, şi nu am apucat să mai stau de vorbă cu participanţii.

De reţinut, admirat şi aplaudat, efortul şi rezultatul rapsodului Cosmin Vaman, care a făcut, pe loc, în timp ce se desfăşura, balada TEDx-ului şi un rezumat cu mult mai bun decât aş putea eu, cu sau fără note muzicale! Ascultaţi!

În fine, felicitări organizatorilor, dar şi participanţilor, pentru deschidere şi pentru că au fost un public atât de generos! Bravo!

Acum vreo doi ani, când Nokia a anunţat N8, telefonul cu cameră de 12 MP, m-am întrebat ce naiba sens are să pui o cameră şmecheră pe un telefon atâta timp cât treaba lui e să fie… telefon! Anul trecut, în martie, însă, când mi l-am cumpărat, socoteala a părut mai simplă: nu mai trebuia să port după mine două aparate – telefonul şi săpuniera Canon -, să mă obosesc cu acumulatori şi alte chestii care-ţi complică viaţa. Aşa că l-am luat şi nu-mi pare rău, ba chiar dimpotrivă, pentru că ştie de toate şi, da, face poze foarte ok.

Azi, însă, în studioul lui Alex Gîlmeanu, Nokia a prezentat un aparat cu o cameră foto care e şi mai tare, cu senzor de 41 MP, şi care face nişte super poze şi filmări. Prezentarea norvegianului de la compania mamă, invitat pentru eveniment, a fost uşor cam lungă şi cam tehnică, dar n-am putut să nu remarc şi admir claritatea fotografiilor şi a filmuleţelor făcute cu Nokia 808 Pure View, c-aşa se cheamă aparatul, sau uşurinţa cu care era manevrat pentru setări sau felul în care arată, în print de 50 pe 70, o poză făcută cu telefonul în cauză.

Ca de exemplu asta (pe care am pus-o wallpaper fiindcă e muuult prea mişto!):

În comunicatul de presă se spune că De la lansarea sa, Nokia 808 PureView a obţinut numeroase premii, fiind desemnat cel mai bun dispozitiv mobil la Mobile World Congress 2012 şi obţinând premiul pentru cea mai importantă inovaţie în domeniul camerei foto în 2012, acordat de Technical Image Press Association (TIPA) aşa, ca să ştiţi şi părerea industriei.

Aparatul nu e cel mai subţirel din lume, dar dacă, pe lângă tot ce ştie şi poate un smartphone obişnuit, vreţi şi super poze pe care să le încărcaţi instant pe reţelele sociale, Nokia 808 vine în România luna viitoare la un preţ recomandat de 650 de euro, pentru varianta “la liber”. Iată şi detaliile tehnice: Nokia 808 PureView – Data Sheet

Aici găsiţi mai multe fotografii făcute cu 808-ul şi mai jos e cea pe care am primit-o eu la eveniment, frumos înrămată. E pe perete deja şi mă duce la mare!

PS Zilele astea mă joc cu un Lumia. Vă povestesc cum e după ce mă plictisesc. Dacă mă plictisesc. Până una-alta, ştie cineva cum pot sa NU amestec toate contactele ci să le păstrez pe cele din mail şi reţele sociale separat de cele din agendă? De Lumia zic. Pricep utilitatea sincronozării, dar eu sunt aşa, mai old school, îmi place să ţin lucrurile separat :)

Acum nişte ani, mai mulţi, aşa, un medic pe care l-aş călca cu mşina dacă aş avea permis, mi-a prescris prost nişte pilule care mi-au dat peste cam tot metabolismul şi uite aşa, în mai puţin de două luni, am luat vreo 15 kilograme. Cred că până şi aerul se punea pe mine, şi a fost groaznic să mă trezesc, peste noapte, de la xs la l. Medicii la care am fost atunci au dat din umeri: o să se regleze. Mda. Nu s-a.

Am ţinut atunci cele mai dubioase diete, în speranţa că ceva o să funcţioneze… parţial aşa a fost, dar n-am mai ajuns niciodată la măsurile iniţiale. Acum, după trei săptămâni de vieţuit brambura, cu mic dejun, însă, dar dormit foarte puţin, abia aştept s-ajung acasă şi să mă pornesc cu vreo dietă, să mă resimt bine în pielea mea. Sau, mă rog, cel puţin un pic mai bine. Mi-am stresat organismul într-un mare fel în perioada asta şi nici n-am băut cei doi litri de apă pe care-i beau de obicei. Deci dietă, somn, hidratare.

Acuma… cea mai sinistră, dar şi cea mai eficientă dietă pe care am ţinut-o vreodată a fost aia cu supa de varză, nu neapărat pentru că mâncarea asta e oribilă la gust, ci pentru că presupune excluderea completă a sării din alimentaţie, chestie care mie îmi e foarte peste mână, fiindcă îmi place să mănânc sărat. Probabil o să ţin disociatul. Sau o cură cu cireşe – la câta poftă îmi e, cred că pot să mănânc o săptămâna fără griji doar cireşe! :))

Zilele trecute, o amică îmi spunea că se pregăteşte de concediu, şi că ţine dietă. Ce dietă, o întreb? Pe culori. Pe ce?! Pe culori, dragă, îmi zice prietena. Cum pe culori? Păi da, într-o zi mănânci alb, în alta roşu, în alta verde, şi tot aşa. Nu i-am zis că mi se pare dubioasă ideea, adică dacă prăjitura are glazură albă e ok? Bezelele-s bune la ziua albă şi îngheţata cu fistic la ziua verde?! Beats me!

Oricum, ideal e să mergi la nutriţionist, să nu te înfometezi aiurea, să mănânci şi să trăieşti, cât de cât, măcar, într-un stil regulat, şi să faci sport. Iar dacă nu ai vreme (sau bani) să mergi la medicul nutriţionist, poţi încerca cu ajutor din partea naturii, aşa cum m-au rugat să vă spun cei de la SOS Silueta, care vor să atragă atenţia asupra pericolelor metodelor nesănătoase de slăbit.

Şi pentru că-şi pun produsele unde-şi pun şi sfaturile, cel sau cea care îmi spune cea mai nebună dietă încercată sau auzită, primeşte un asemenea produs – până pe 14 iunie puteţi face asta. De asemenea, dau leapşa, şi acelaşi premiu, către Denisuca, Anca Duma şi Zăinesca, sa zică şi ele ce dubioşenii de diete au auzit :)

foto

UPDATE: and the winner is…. Ioana Dumitrache. Scuze că a durat un pic mai mult până la anunţ. Iti dau email, Ioana, cu detaliile, iar vouă, celorlalţi cititori, siluetă de invidiat vă urez! :)

Unul dintre proiectele din cadrul TIFF, început în această ediţie, este 10 pentru film. Mai precis, 10 + 2* pentru film, o idee (care mi se pare mai mult decât binevenită) de promovare a unor actori de teatru în lumea filmului. A existat un juriu format din opt persoane, fiecare a făcut câte zece propuneri şi, într-un final, au fost aleşi 10 actori, mai tineri – aflaţi la vârsta BAC-ului – , şi mai puţin tineri (63 de ani), după câteva zeci de roluri în teatru.

Am avut ocazia să-i întâlnesc astăzi aproape pe toţi, să le ascult o scurtă autoprezentare, de câte 2 sau 3 minute pentru fiecare, să le admir entuziasmul şi bucuria, în unele cazuri aproape uluirea, dar să nu fiu cucerită chiar pe deplin. Nu mă înţelegeţi greşit, fiecare dintre ei e un actor bun care promite sau care a confirmat deja, însă astăzi, în faţa presei, doar unii dintre ei, ceva mai puţin de jumătate, au trecut testul acestei autoprezentări menită, aşa cum a spus Levente Molnar**, să ne facă să-i iubim.

Iar eu sunt îngăduitoare, am citit interviurile de pe Liternet, prezentările lor, şi-mi plac pentru că înţeleg cât de mult muncesc, cât le e de greu să se afirme, să devină cunoscuţi şi căutaţi şi, în consecinţă, ce emoţii pot avea fiind parte dintr-un asemenea proiect. Publicul, însă, nu e. Şi nici nu are de ce să fie, aşa că lăsaţi emoţiile în culise, dragi prieteni, şi cuceriţi publicul, în primul rând, vrăjiţi-l atît de tare încât după ce vă vor cunoaşte, în seara asta, de la ora 18, la Cinema Florin Piersic, să meargă acasă, să scrie pe reţelele sociale şi să spună la prieteni “Oamenii ăştia trebuie să facă film, vrem să-i vedem pe marele ecran!”, şi la fel să faceţi şi cu profesioniştii cu care urmează să vă întâlniţi în aceste zile. Cuceriţi-i!

Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (editor al portalului Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu???, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti). Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță???, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann???, Rîmnicu-Vâlcea).

* + 2 pentru că juriul a decis să acorde această şansă pentru două tinere speranţe: Vlad Bălan şi Mădălina Ciontea.

** Director Casting, Impresar acreditat de Ministerul Culturii, actor, Location Manager la Mănăştur Open Air în cadrul TIFF şi Project Manager la 10 pentru film

Peste trei zile, dar şi între timp, mă voi întâlni din nou cu cei 12 pentru film, şi sper să-i regăsesc, dacă nu cu contracte semnate, măcar cu mai multă încredere în ei, nişte informaţii, know-how pentru autopromovare şi contacte care să-i trimită pe marile ecrane.

Va urma…

Acum câţiva ani, când lucram la Jurnalul, baia mea arătam aproape la fel ca cea a lui Alex şi Alexandrei, şi asta pentru că aveam o colegă – chiar colegă de birou! – care era distribuitor Avon. Fiindcă aveam un program infernal, nu aveam vreme să ajung prea des să-mi fac refill la diverse smacuri şi cosmeticale, aşa că preţuiam de două ori prezenţa colegei/distribuitor în birou: pentru munca ei, dar şi ca provider de accesorii, lacuri de unghii, dermatografe (alea cu pernuţă la celălalt capăt, atât de moi, mmm!), spume de duş şi de baie, gomaj, măşti, cercei şi tot soiul de alte lucruri de prin broşurile Avon. Parte pentru că nu puteam rezista, că-s colorate şi miros frumos, parte pentru că aveam nevoie şi era comod să mi le aducă colega cu banii la salariu.

După ce am plecat de la JN, n-a mai fost colega şi îmi amintesc distinct de o ocazie în care am dat cu tunul pe Twitter şi pe FB căutând un distribuitor Avon fiindcă sunt aproape dependentă de baza lor de machiaj MagiX – dintre toate produsele încercate, faţa mea pe asta o iubeşte cel mai tare şi pace! Şi de ce aş vrea eu să-mi supăr tenul?! Totuşi, a fost nevoie de câteva zile bune de căutat un distribuitor care să-mi aducă produsul.

Ulterior, am descoperit în Sibiu, într-un gang pe Bălcescu, un magazin cu multe produse de-ale lor, aşa că atunci când vin aici (şi acum, da), îmi fac o mică provizie. Deci, vedeţi beneficiile pe care compania le oferă distribuitorilor, ceva reducere de până la 40%, nişte cadouri, livrare în două zile, în fine, le găsiţi pe net, şi, dacă sunteţi din Bucureşti şi intraţi în povestea asta, insist să-mi spuneţi asta la comentarii, cu o adreesa de email validă – vorbesc foarte serios!

Iar dacă vreţi să vedeţi ce mai face amicul Alex, domnul acela care nu prea ştia ce vrea, nici prea mică nu era bine, prea mare nici atât!, a mai apărut un episod din povestea lui şi a Alexandrei, finalul de sezon să-i zicem. Enjoy!

Ieri a apărut un nou episod din saga Alex-Alexandra difuzat pe Spaţiu pentru mine, şi m-am uitat, curioasă, să văd ce-au mai născocit autorii. Aşa am aflat că, după ce s-a plâns că au o baie prea mică, iar cosmeticele Alexandrei sunt înşirate peste tot, Alex a primit o baie mai mare, iar acum se plânge că are o baie prea mare. Adică, practic, cei doi locuiesc acum  în baie! Serios!

Mie mi-ar fi plăcut să am o casă mare, iar cada să nu fie ascunsă după o uşă şi să fie din aia drăguţă, veche, cu labe de bronz. Sau, ok, aş accepta şi una îngropată. Neapărat cu suficient loc în jur pentru a-mi pune toate chestiile care fac baia o experienţă relaxantă: spumă, sare, lumânări, carte… Dacă s-ar putea şi loc pentru laptop, să mă uit la câte un serial stând în apa caldă şi parfumată. Mmmm! ZEN!

Dar nu la fel de zen am fost când Alex s-a apucat să spună că acuma baia e prea mare, după ce tot el exagerase cum că baia e prea mică! OK, aia din episodul 1 chiar era prea mică, iar asta e prea mare, dar n-o să-i dăm satisfacţia de a admite aşa ceva!

Bine, bine, ştiu că în general femeile sunt greu de mulţumit, dar, dacă la început am fost aliata lui Alex, prins între pereţii băii şi capriciile Alexandrei, acum e invers, şi chiar cred c-a exagerat cu toată tevatura, “n-am loc să mă dau cu skate-ul de atâtea cosmetice” +  când e mică nu e bine, când e mare tot nu e bine! Hm! Totuşi, cred că e OK că admite că acum treaba a scăpat un pic de sub control şi vrea să îndrepte lucrurile. Dar nu l-am auzit spunând “Mda, am greşit un pic, scuzaţi”!

Eu aşa zic, dar poate că eu am pretenţii (prea) mari. Voi ce ziceţi? Să-şi ceară scuze sau nu?!