Ieri a apărut un nou episod din saga Alex-Alexandra difuzat pe Spaţiu pentru mine, şi m-am uitat, curioasă, să văd ce-au mai născocit autorii. Aşa am aflat că, după ce s-a plâns că au o baie prea mică, iar cosmeticele Alexandrei sunt înşirate peste tot, Alex a primit o baie mai mare, iar acum se plânge că are o baie prea mare. Adică, practic, cei doi locuiesc acum  în baie! Serios!

Mie mi-ar fi plăcut să am o casă mare, iar cada să nu fie ascunsă după o uşă şi să fie din aia drăguţă, veche, cu labe de bronz. Sau, ok, aş accepta şi una îngropată. Neapărat cu suficient loc în jur pentru a-mi pune toate chestiile care fac baia o experienţă relaxantă: spumă, sare, lumânări, carte… Dacă s-ar putea şi loc pentru laptop, să mă uit la câte un serial stând în apa caldă şi parfumată. Mmmm! ZEN!

Dar nu la fel de zen am fost când Alex s-a apucat să spună că acuma baia e prea mare, după ce tot el exagerase cum că baia e prea mică! OK, aia din episodul 1 chiar era prea mică, iar asta e prea mare, dar n-o să-i dăm satisfacţia de a admite aşa ceva!

Bine, bine, ştiu că în general femeile sunt greu de mulţumit, dar, dacă la început am fost aliata lui Alex, prins între pereţii băii şi capriciile Alexandrei, acum e invers, şi chiar cred c-a exagerat cu toată tevatura, “n-am loc să mă dau cu skate-ul de atâtea cosmetice” +  când e mică nu e bine, când e mare tot nu e bine! Hm! Totuşi, cred că e OK că admite că acum treaba a scăpat un pic de sub control şi vrea să îndrepte lucrurile. Dar nu l-am auzit spunând “Mda, am greşit un pic, scuzaţi”!

Eu aşa zic, dar poate că eu am pretenţii (prea) mari. Voi ce ziceţi? Să-şi ceară scuze sau nu?!

Share: