Îl ştiţi pe Alex, tipul care-şi căuta o baie mai mare. Ei, da, e o campanie Avon pentru a comunica beneficiile pe care le au reprezentanţii. Dincolo de asta, însă, discuţia despre problema celor doi, Alex şi Alexandra, se potriveşte în multe cupluri. Baie comună, pasiuni diferit. Şi mă întreb: oare poate să funcţioneze?!

sursa foto

Cei doi aveau o baie mică, iar ea e înnebunită după cosmetice – hai, ziceţi că la voi în baie, doamnelor, nu e patria fardurilor, cremelor, şampoanelor, balsamurilor, maştilor! În plus, mai e şi distribuitor Avon, are reducere la produse şi, deci, tentaţia să-şi cumpere şi din aia, şi din aia, e foarte mare, aşa că firma îi ajută cu spaţiul – vedeţi voi cum!

Totuşi, chiar şi aşa, cu spaţiu mai mare, pasiunile şi jobul ei ocupă, totuşi, un loc primordial în viaţa lor de cuplu şi mă întreb cât e de corect asta într-o relaţie. Sigur, e chiar recomandat să nu-ţi pierzi identitatea proprie şi să te transformi într-un accesoriu al celuilalţi, dar, totuşi…

Când prea mult EU e prea mult într-un cuplu?!

Vedeţi aici, pe Spaţiu pentru mine, cum continuă saga Alxandrei şi a lui Alex. Deocamdată încă e amuzant, dar nu pot să garantez acelaşi lucru şi pentru episoadele viitoare!

Da, ştiu, asta e o întrebare retorică! Cine nu vrea să scape de aspectul neplăcut de coajă de portocală şi, dacă s-ar putea, ca prin minune, cu bagheta magică sau cu inelul Arabellei – mai ţineţi minte?!

Ei bine, am veşti pentru voi! NU SE POATE ca prin minune!

Din păcate, celulita apare uşor, chiar şi la persoanele care nu sunt supraponderale, şi nu pleacă aşa, doar pentru că o rogi frumos şi nici măcar dacă o ameninţi. Nu merge nici cu hipnoză, serios că nu! De fapt, singurele variante prin care poţi scăpa de celulită fără să dai faliment cu împachetări şi electrostimulări, e să munceşti. Tu cu tine! Să-ţi faci timp să mănânci sănătos, să te stresezi mai puţin, să faci mişcare… Dar nu vă spun nimic nou, nu-i aşa?

Ba da, vă spun! Nivea a lansat recent o aplicaţie menită să-i ajute pe cei (da, şi bărbaţii fac celulită!) decişi să scăpe de inesteticul duşman şi le propune… 3M: mişcare, mese, masaj, adică exact combinatia care ajută la reducerea celulitei.

Da, ok, 3M, asta ştim şi noi, ce mare lucru?! Ei, e mai mult decât atât. Aplicaţia vă ghidează şi alege cele mai potrivite sfaturi pentru voi şi stilul vostru de viaţă şi, ce e mai mişto, vă încurajează! De fapt, nu ştiu de ce zic “vă”, că şi eu m-am plimbat pe-acolo! :) Deci NE încurajează cu câte un SuperLike la fiecare acţiune concretă întreprinsă pentru a scăpa de urâcioasa pacoste.

Şi nu e numai asta! Există câteva mesaje de incurajare pentru prietenele tale care se antrenează pentru sezonul estival, foarte simpatice, pe care le poţi trimite, şi mai există şi premii! Zece biciclete cochete, 300 mingi de fitness, 150 de farfurii porţionate pentru dietă şi 100 de seturi de Nivea Q10 compuse din gel şi cremă anticelulitică. Eu zic să vă faceţi şi voi cont şi să încercaţi să le urmaţi sfaturile, că acuş’ se termină cu ploile şi aversele şi vine vremea costumelor de baie!

Şi, pentru a vă încuraja să încercaţi, am pentru voi un set din aceste produse. Fiindcă al treilea M vine de la masaj şi, dacă tot facem masaj, măcar să ajutăm pielea cu ceva care îi este propriu, respectiv coenzima Q10: produsul intră uşurel în piele şi merge unde are el treabă, netezindu-şi calea. Ca să intraţi în posesia acestui set, aş vrea să-mi spuneţi cum vă automotivaţi să nu călcaţi strâmb atunci când vine vorba de diete. Adică ţii dietă, da? Ei, cum faci să rezişti când te întâlneşti cu prăjitura vieţii tale?! Ce faci? Ai o poza cu celulita proprie şi personală în portofel?! (Bună idee, asta, nu?)

Deci hai cu ponturile la rezistenţă şi al vostru-i setul Nivea Q10 anticelulită! Şi nu uitaţi: meritaţi un SuperLike!

Update: cele două produse – cremă şi gel – merg la Alina. Aştept poveşti despre această experienţă! :)

Acesta este un guest post scris de Andreea Burlacu – ea a reuşit să ajungă la conferinţă, spre deosebire de mine, şi îi rămân datoare pentru text! Poftim, am spus-o cu martori, Burlaco! Acum luaţi de citiţi ce povesteşte Andreea de CSR şi alte lecţii.

Dupa o zi complexa in care s-a discutat despre reducerea impactului asupra mediului, a sosit momentul dezbaterii subiectului dezvoltarii comunitatilor locale.

Mona Nicolici (Petrom, Community Relations & Social Affairs Manager) a deschis primul panel cu o lectie invatata in cadrul indelungatei sale activitati in CSR: sustenabilitatea nu poate fi obtinuta decat prin crearea de valoare comuna, iar inovatia si cresterea sanatoasa a unui business trebuie sa tina cont de comunitatea in care activeaza. (Business growth innovation + community development = shared value )

Petrom crede în dezvoltare sustenabilă, din comunitate pentru comunitate

Reteta pe care cei de la Petrom o folosesc in cadrul proiectelor de CSR e reprezentata de cei 3O: obiective, obstacole si oportunitati, iar in ceea ce priveste obiectivele, Mona Nicolici a declarat: “investind in abilitatile oamenilor din comunitati si in oportunitatile existente in locurile in care activam pentru a investi in viitorul Romaniei, astfel incat comunitatile sa se autosustina si dezvolte. Cum putem ajuta comunitatile fara sa uitam de obiectivele de business: crearea unui spatiu de valori comune, idei care sa genereze castiguri de ambele parti???

Obstacolele cele mai des intalnite sunt diferentele psihologice si cele demografice dintre comunitati. Astfel, s-au creat zece “action teams” cu oameni care cunosc problemele comunitatii, inteleg dificultatile cu care se confrunta acestea si pot gasi solutii viabile.

foto: Revista BIZ

Explicand modul in care Petrom s-a implicat in comunitatile in care activeaza, Mona Nicolici subliniaza importanta de a avea oameni in acele comunitati, pentru ca “nu ai cum sa intelegi o comunitate stand acasa, la televizor???

Directiile pe care se concentrează cei de la Petrom sunt: cultivarea unui comportament de business responsabil, adica educarea angajatilor cu privire la sustenabilitate, cartografierea impactului business-ului asupra comunitatii, a problemelor socio-economice din comunitati, identificarea nevoilor si a urmatorilor pasi de urmat.
Noile directii de urmat sunt:  gasirea unor noi surse de venituri pentru comunitati: dezvoltarea antreprenoriatului social, parteneriat cu FDSC granturi ONG-urilor locale, incubator de afaceri, cresterea nivelului de educatie prin Scoala lui Andrei: cresterea resurselor educationale, continuarea dezvoltarii sistemului de telemedicina, continuarea crearii si dezvoltarii grupurilor de initiativa.

O alta strategie demna de studiat este cea pe care o adopta GSK in Romania. GSK a identificat cele mai mari nevoi, apoi a stabilit trei piloni principali: sanatatea pentru toti, comportamentul etic, oamenii si comunitatile.
Andreia Cucu (GlaxoSmithKline, Central Europe Communications Lead, PR & Communication Manager GSK Romania) a anuntat ca anul acesta, GSK Romania va lansa primul raport de CSR pentru activitatile de la noi din tara, un raport demn de urmarit si studiat pentru toti cei interesati de domeniul CSR-ului.

Semne de întrebare de la conferinţă, gânduri şi concluzii

Nu in ultimul rand, debaterea a ridicat niste semne de intrebare foarte interesante, intrebari pe care vi le expun pentru o meditatie adanca acasa: (plus cateva ganduri personale)

1) Sunt multi care spun ca filantropia corporativa este fie o incercare de distragere a atentiei de la probleme reale, fie doar o miscare de PR. Ar trebui sa le mai cerem companiilor sa ajute?

Companiile sunt parte a comunitatilor, consuma si aduc anumite prejudicii, fapt pentru care sunt datoare sa contribuie. E normal ca ele sa participe la dezvoltarea durabila a societatii. Intr-adevar trebuie sa fim atenti la modul in care acestea aleg sa faca CSR, insa daca impactul lor asupra dezvoltarii comunitatii este considerabil, conteaza mai putin intentiile PR-istice.

2) De unde stim daca actele de generozitate (in interiorul sau exteriorul companiei) sunt “sincere”? Conteaza?

Toti actorii actioneaza conform unui plan in vederea atingerii unui scop. Atat timp cat efectul implicarii conteaza in societate, investitiile pe care o companie le aduce in comunitate sunt mari, consider ca “sinceritatea” este un element mai putin important.

3)Sunt importante rapoartele de CSR? Le citeste cineva? Daca se poate si fara, n-ar fi mai inteligent pentru companii sa nu le faca?

Sunt importante atat timp cat sunt sincere si ofera date la ca realtfel nu putem avea acces. Sunt cu siguranta citite de cei interesati de domeniu ce activeaza si isi doresc sa-si extinda aria de cunostinte.

4) Au curajul companiile sa raspunda la preocuparile majore ale stakeholderilor? Avem exemple cu adevarat inspirationale?

5) Cum convingem un director financiar, un CEO sau un actionar interesat doar de profit ca transparenta este buna? Cum ramane cu problema competitiei si cu riscurile de imagine? Nu e mai profitabil sa nu fii tu cel transparent?

Ei, poate aveţi şi voi nişte răspunsui, hm?

Am “cetăţenie” de Bucureşti prin naştere, îmi curge Dâmboviţa prin vene, vorba aia!, şi chiar dacă avem o relaţie cu năbădăi, eu (încă) îl iubesc pe oraşul ăsta! Are multe hibe pentru că de-a lungul anilor s-au trezit tot soiul de venetici sa-l pună în ordine, însă fără drag de el şi de bucureşteni, altfel decât în vremea alegerilor.

Şi mai are hibe pentru că celor care locuiesc aici nu prea le pasă de oraş: îl murdăresc, îl poluează, nu-i respectă istoria, nu-i observă frumuseţile şi nici nu-şi bat capul să le păstreze, ba din contră: sunt unii care, dacă ar putea, ar “rade” tot ce e vechi, pentru că, nu-i aşa, un bloc de 10 etaje aduce venituri mai mari decât o casă boierească de la 1800 toamnă.

Sunt foarte sensibilă la clădirile vechi ale Bucureştiului, dar şi la celelalte probleme, aşa că ştiam cine e Nicuşor Dan de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi, fireşte, de candidatura lui la Primăria Bucureştiului. De aici şi până la a accepta invitaţia de a-l cunoaşte, în acest context, nu a fost decât un pas mititel, aşa că aseară am stat un pic de vorbă, alături de alţi câţiva bloggeri.

Sediul campaniei electorale e într-o clădire veche de pe lângă Facultatea de Drept. Când am intrat în curtea interioară şi apoi pe scara antică, de lemn, mă aşteptam un pic la altceva, nu neapărat mai luxos, dar…Nu ştiu, diferit! Probabil tricicleta de plastic şi câteva boarfe înşirate pe-acolo m-au descumpănit :)

Duţu, un Security Manager foarte prietenos

Pereţii din casa scării erau scorojiţi şi, pe alocuri, se zărea cărămida. Din loc în loc se mai vedea câte un poster care îmi indica faptul că sunt pe drumul cel bun. Am intrat într-o cameră, nici prea mare nici prea mică. Primul care mi-a ieşit în cale a fost Duţu, un dulău extrem de prietenos care seamănă leit cu Lăbuş din Toate pânzele sus! M-am aplecat pe vine să-l mângâi.

– El cine e?, am întrebat fără adresă, pe oricine-o răspunde

– E Security Manager-ul, îmi spune râzând un bărbat, după care adaugă:

– Are şi blog. Blog de câine! (e pe bune, am verificat, el e cătelul. Îl cheamă Duţu Maxim)

“Bună, sunt Nicuşor Dan”

Mă ridic în picioare. În faţa mea e chiar Nicuşor Dan. Fără fasoane, îmi intinde relaxat mâna şi mă salută. Ne prezentăm şi ne tutuim, fără să ne cerem permisiunea în sensul ăsta. Pentru mine e un semn că nu e gomos, iar ăsta e un semn că e bine!

Mă aşez pe un fotoliu verde, cam ostenit, ceilalţi patru stau pe o canapea care, şi aia, a prins vremuri mai bune. Pe pereţi sunt afişe electorale, două modele de tricouri, două modele de sacoşe de pânză şi nişte variante de fluturaşi. Într-un colţ, pe o sobă cu plăci albe de teracotă sunt puse post-it-uri cu numere de telefon, un fel de organigramă. Un laptop şi un desktop sunt pornite pe un birou, mai încolo, pe două rafturi sunt răsfirate tot soiul de materiale şi câteva cărţi. Văd istoria Teatrului Naţional din Bucureşti şi alte câteva cărţi despre Catedrala Sfântul Iosif, încă una, ceva cu urbanism, am uitat titlul. Mai sunt şi altele, tot despre oraş.

Cei prezenţi sunt tineri, toţi, pe unul dintre ei îl şi cunosc şi schimbam câteva vorbe. Duţu se învârte în jurul cozii, nu-şi găseşte locul. Revin pe fotoliu, mai schimb câteva vorbe cu Simona şi cu Elena şi mă gândesc că ar trebui să fie mai mulţi bloggeri la întâlnirea asta, însă cu voce tare nu zic nimic. Candidatul este aşezat în faţa noastră pe un scaun, dar nu pare să fie deranjat de postura asta, de student în faţa unui panel de examinatori. De fapt, pare să fie relaxat şi stăpân pe sine, egal cu el însuşi.

Discuţii libere despre un oraş sufocat

Începem. Ne spune că ne admiră şi că avem o responsabilitate mare în contextul mediatic de astăzi, pentru că mesajele noastre sunt nepervertite şi sincere. Nu ştiu dacă l-a învăţat cineva să spună asta, dar cred că e destul de hârşit prin media cu Salvaţi Bucureştiul ca să ştie cum e treaba cu mass-media la noi!

Discutăm deschis, despre schimbările pe care le-ar face în primul şi în primul rând la Primărie şi sunt puţin surprinsă când, la întrebarea mea, referitoare la candidaţii de sector pe care îi sprijină spune că acolo nu e prea important, că sectoarele sunt ale partidelor. Vorbim despre trafic, despre câinii maidanezi şi, ce mă doare pe mine, despre clădirile de patrimoniu. Aflu lucruri noi despre zona Berzei-Buzeşti pe care Oprescu a pus-o la pământ chiar dacă nu avea dreptul legal de a face asta, şi mi se pare aproape incredibil atunci când Nicuşor Dan pronunţă cuvântul “reconstrucţie”.

Cu oamenii din stafful de campanie

Nu avem foarte mult timp de vorbit, pentru că în maxim o oră trebuie să plece pentru a fi prezent în stdioul unei televiziuni. Treburi electorale, deh. După ce a plecat, am mai stat la poveşti cu staff-ul de campanie şi mi-a făcut plăcere să aflu detalii. Chiar dacă am refuzat toate propunerile de campanii politice de când fac PR, tot îmi place adrenalina unei campanii electorale.

Adrenalina se simte şi aici, chiar dacă nu e fix cum mi-aş fi imaginat-o, totuşi pot să simt vibe-ul: e unul bun, ponderat dar decis, elegant, de bun simţ, dar ferm. Ştiu sigur că la un alt sediu de campanie aş fi fost înconjuată, zăpăcită cu mesaje şi zâmbete “profi”, cu trimiteri la platforma electorală, cu bătăi puternice în piept şi strigăte tarzaniene, iar cafeaua fierbinte ar fi curs lejer, ba poate că ar fi fost şi nişte platouri cu pateuri şi fursecuri. Şi aş fi primit tricouri, plase şi insigne branduite electoral.

Dar nu sunt proastă şi, mai ales, nu sunt manipulabilă – lăsaţi-mă să-mi ofer atâta credit! Eu mă uit la om, nu la politician. Şi vreau altceva pentru Bucureşti, altceva decât ce am avut până acum, fiindcă, privind în jurul meu, pe stradă, nu mă bucură ce văd.

Nu-mi trebuia întânirea asta ca să mă conving că Nicuşor Dan e altceva, de-asta nici nu insist cu soluţiile lui, sunt pe site şi pe pagina lui de facebook – uitaţi-vă şi singuri. Eu am vrut doar să văd dacă ar putea să facă ce spune, că nu e demagogie, că omul ăsta e suficient de determinat pentru aşa o misiune. Şi, da, cred că este.

Deci o să-l votez. Şi, dacă vă e drag de oraşul ăsta, poate faceţi şi voi la fel. În definitiv, cu ceilalţi m-am lămurit deja şi, oricum, mai rău n-are cum să fie. Aşa că eu am să dau o şansă bunului simţ fiindcă îmi vreau oraşul înapoi!

Şi duceţi-vă la vot! Altfel nu aveţi chiar nici o scuză când o să vă plângeţi!

Mâine şi poimâine, la Bucureşti, are loc European CSR Lessons, o conferinţă care îşi propune să aducă în discuţie subiecte de actualitate despre acest domeniu, alături de invitaţi importanţi, şi de la noi şi de afară, care să povestească despre activitatea lor şi despre ce şi de ce e CSR-ul ăsta.

Mie (la noi) CSR-ul mi se pare mai degrabă doar o altă formulă prin care companiile mai fac un pic de PR, arătându-şi muschiul de “good citizen” şi, eventual, primind nişte reduceri la impozite, fără, însă, ca acest lucru să fie făcut din convingerea, onestă şi reală, că o parte din profitul companiei trebuie să meargă înapoi spre comunitate şi că există o responsabilitate în sensul ăsta (Branson a zis-o foarte bine la Bucureşti).

Fireşte, există şi excepţii, ştiu firme importante în România care chiar fac lucruri importante şi durabile, ca efort, pentru comunitate, doar că sunt puţine. Majoritatea preferă să se plângă de lipsa bugetelor pentru marketing, PR, publicitate şi, mai foarte la coada listei, CSR, fără să-şi dea seama că exerciţiul lor financiar ar putea profita dacă exerciţiul lor social ar fi unul real, valoros, pe termen lung şi, mai ales, de bună credinţă. Fiindcă o acţiune drăguţă din când în când nu e CSR ci PR!

Sigur, presupun că pe 15 şi 16 mai la Pullman, aceste idei basic nu vor fi aduse în discuţie. Mie mi-a plăcea, însă, ca mulţi oameni care au la îndemână bugete de comunicare, marketing şi, da, CSR, să meargă şi să înveţe mai multe despre ce şi cum pot face pentru ca firmele pe care le reprezintă pot deveni mai responsabile cu toate categoriile de public şi cu mediul înconurător.

Din păcate, eu nu pot ajunge mâine, pentru că e conferinţa de presă a FITS la Bucureşti, dar miercuri voi încerca sa fiu acolo şi vă povestesc ce şi cum.

Poate ştiţi, poate nu, dar Revista BIZ (iar) a făcut Top Social Brands, adică un clasament al companiilor campioane în Social Media de pe la noi. Treaba asta se află la ediţia cu numărul patru şi a tot evoluat de atunci, tot asa cum a făcut-o şi industria, iar topul se află aici.

Am auzit că ar fi fost oaresce discuţii privind ordinea în clasamentul propus de BIZ, poate justificate, poate nu, asta e mai puţin important. Ceea ce este important, însă, e că sunt companii care investesc, şi nu puţin, în social media! E important pentru că se apropie de noi – şi când zic noi, nu zic (doar) bloggeri ci consumatori – e important că investesc, e important că învaţă cum arhitectura comunicaţională se redesenează, că vechile fortăreţe construite în jurul brandurilor trebuie să devină, odată cu şi în Social Media, prietenoase case deschise. Bucuroşi de oaspeţi?

Sigur că interesul final în toată împrietenirea asta e dat de nişte obiective de business – cu toţii o ştim! Dar interesul ăsta e comun pentru toate brandurile, chiar şi tanti Florica de la care iau eu brânză în piaţă e interesată de asta, la fel buticarul din colţ, însă, cumva, eu simt nevoia să le felicit pentru cele care îşi asumă riscurile deschiderii către comunicarea directă cu publicul.

Şi, fix din perspectiva asta, dragi social media users, mai ales bloggeri şi mai ales cei care au ceva influenţă prin mediul ăsta, poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ardem smetii campaniilor pe care companiile le fac în Social Media, cu sau fără activare pe bloguri. Nu pentru că, dacă îi criticăm, ne-am lins pe bot de buget data viitoare, ci pentru că, dacă îi criticăm, s-ar putea să ridice podurile la fortăreaţa aia de care ziceam mai sus.

Companiile învaţă Social Media, şi la fel şi noi.  Zgomotul de pe FB sau Twitter poate fi amuzant, la fel şi nenumăratele poze #yola şi #yocu, dar, din când în când, mie chiar îmi place să aflu ce mai fac brandurile mele preferate. Aşa că,  în loc să le criticăm tentativele de apropiere, nu mai bine încurajăm această apropiere şi, fireşte, când e cazul, le atragem atenţia asupra a ceea ce nu fac bine?

Nu de alta, dar presupun că fiecare dintre noi ar prefera nişte explicaţii în locul smetiei, nu?

PS Dragi branduri, azi v-am luat apărarea, fiindcă am pus accent pe faptul că faceţi lucruri în Social Media, şi nu neapărat pe ce şi cum faceţi asta. Totuşi, e bine să ştiţi că nimănui nu-i place să primească invitaţii fără rost sau, şi mai rău, fără respectarea regulilor gramaticale! Nu ne subestimaţi inteligenţa şi, pe alocuri, nici bunul simţ! :)

În ultimele şase luni am experimentat, alături de Activia, ce va să însemne să ai obiceiuri sănătoase şi v-am povestit despre toate acestea, am promovat şi am oferit, sper, premii, experienţe şi idei pentru ca lucrurile faine care vi se întâmplă, sau pe care le faceţi să se întâmple, să devină şi mai multe…

… sau voi să deveniţi mai conştienţi de ele fiindcă unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în aceste şase luni de campanie este că uneori ni se întâmplă lucruri faine peste care trecem fără să le băgăm în seamă. E ca şi cum, atunci când îţi faci ordine în şifonier descoperi o cămaşă fabuloasă pe care nici nu mai ştiai c-o ai şi te simţi de parcă ai fost la shopping şi-ai adus acasă un lucru grozav pe care n-ai cheltuit nimic!

Mi-am propus, în astea şase luni, să fiu mai atentă la ce am şi la ce pot să învăţ, mi-am propus să fac mai multe lucruri “pentru minte, inimă şi literatură” şi să vă îndemn şi pe voi să faceţi acelaşi lucru cu menţiunea că lipsa timpului este, de cele mai multe ori, doar un pretext pentru a rămâne în zona personală de confort.

Şi, da, am fost tentată să sar peste cursul de modelaj în lut în seara în care a nins de-a blocat oraşul, dar m-am mobilizat şi am mers, iar în cele două ore petrecute acolo, concentrată asupra bulgărelui de clei, ninsoarea a încetat să mai fie o problemă. Am fost tentată să sar şi peste alte lucruri pe care mi-am impus să le fac, cu diferite pretexte, mai mult sau mai puţin străvezii, însă n-am făcut-o: comoditatea NU e un obicei sănătos. Şi cu atât mai puţin comoditatea de a nu trăi experienţe noi!

Nu, n-am de gând să fac o recapitulare a lucrurilor pe care le-am şi le-aţi scris în aceste şase luni: le puteţi regăsi, pe toate, aici, şi cele scrise de mine, dar şi ideile voastre, fiindcă unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit de la participarea mea în campania asta a fost nu doar expunerea obiceiurilor mele sănătoase, ci să învăţăm, pe cât se poate, unii de la alţii.

Un sfârşit e un început

Vineri, la Women on Web, Georgiana Gheorghe, directorul de comunicare Danone, a anunţat că Obiceiuri Sănătoase devine platforma generală de comunicare Danone în social media, extinzându-se, astfel, de la comunicarea unui singur brand, Activia, la comunicarea tuturor brandurilor Danone în acest mediu. Admit că am fost un pic mândră că am reuşit, împreună cu voi şi cu celelalte colege din această campanie, Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata, să încurajăm dialogul sub această umbrelă. Deci Obiceiuri Sănătoase continuă, chiar dacă această campanie este acum la final.

Cât despre mine, ei bine, am ales să rămân în continuare alături de Activia, pentru că m-au convins eforturile lor de promovare a ceea ce este şi ar trebui să fie bine pentru noi, pentru sănătatea noastră. Nu în ultimul rând, preocuparea asta pentru ce-i sănătos mă face să mă simt bine cu mine, aşa că în următoarele trei luni urmează noi provocări, atât pentru mine cât şi pentru voi!

Aţadar, rămâneţi… printre rânduri! Şi, pentru că, aşa cum am spus, sfârşitul ăsta e un început, am un ultim dar pentru voi în aceast campanie, via Editura All, şi anume Enciclopedia Alimentelor, un volum ce conţine 2500 de termeni şi 1700 de alimente, dar şi peste 100 de pagini dedicate alimentaţiei sănătoase, de la timpul de digerare şi asimilare pentru diverse grupe alimentare până la diete recomandate în diverse afecţiuni. În fine, e chiar genul de carte pe care vrei s-o ai la îndemână.

Ce trebuie să faceţi pentru a intra în posesia acestui volum?! Să-mi spuneţi care e acel obicei sănătos care vă face viaţa mai frumoasă, în ficare zi, fie că e vorba de sunat un părinte, vreo dietă specială, sport sau renunţarea la fumat acum ceva timp! :)

UPDATE: vă mulţumesc tuturor pentru inspiraţie şi idei şi pentru ca mi-aţi povestit ce obiceiuri sănătoase aveţi – le trec frumos la e-catastif. După cum au decis prietenii mei de pe FB, Enciclopedia Alimentelor de duce de la Editura All via printre rânduri la Rocksanne. S-o citeşti sănătoasă!

Îmi plac florile şi mi se pare fascinantă imaginaţia naturii transpusă în petale delicate. Îmi place să le aranjez, să le alint şi nu prea îmi lipsesc din casă, indiferent de anotimp, aşa că m-a bucurat invitaţia de a participa, ieri, la un atelier de aranjat flori.

Am aflat câteva trucuri pe care vi le povestesc şi vouă, cum ar fi că tulpina florii se taie în diagonală, preferabil sub apă, pentru ca aerul să nu pătrundă în tulpina plantei şi, astfel, să impiedice apa s-o hrănească. Şi neapărat între noduri. Când puneţi floarea în apă, scăpaţi de cât mai multe frunze (aha, deci de-aia ţin mult narcisele, pentru că n-au frunze!), fiindcă acestea putrezesc uşor în apă, iar bacteriile ajung la floare şi îi scurtează viaţa. Trucul cu zahărul?! Uitaţi de el, n-are nici o treabă! Nu uitaţi, însă, să schimbaţi apa florilor voastre în fiecare zi.

Toate lucurile astea le-am aflat de la Ştefan Diţu, medic de felul lui, dar atât de pasionat de flori încât a transformat acest lucru într-un business. S-a specializat în design floral şi face asta atât de bine încât ia şi premii pentru buchetele lui. Şi se vede că iubeşte florile din felul în care le prinde, uşor, în mână, le combină şi le aranjează în aşa fel încât culorile şi formele felurite să se îmbine pentru bucuria privitorului. Ştie toate denumirile de flori, ba chiar şi cum se cheamă celelalte plante ornamentale pe care le avea în faţă, şi ne-a răspuns la întrebări în timp ce lucra la un buchet chiar în faţa noastră. În afară de lalele şi frezii nu ştiu cum se cheamă florile pe care le-a pus acolo, dar buchetul a ieşit vesel şi colorat.

Cu lecţia învăţată, am purces şi noi, “ucenicele”, întru aranjamente florale. Eu, una, n-aş fi ales doar flori din aceeaşi gamă cromatică, aş fi spart rozul şi movul cu nişte galben, de exemplu, dar cum nu aveam galben, am căutat să pun un pic mai mult verde. Ce-a ieşit? Un buchet, fireşte, iar după cum se vede mai jos, domul Sony a fost topit de admiraţie!

O să am ocazia să vă mai povestesc despe flori, aranjamente dar şi despre acest business, întrucât m-am cerut o zi în magazinul lui Ştefan, iar el a acceptat! Nu e ca şi cum aş avea două mâini stângi, aşa că sper să nu regrete! :))

Evenimentul de ieri a avut loc la Lente, o cafenea cochetă de pe lângă Armenească, unde plăcinta cu mere e divină şi unde vă puteţi refugia la un Catan alături de prieteni.

Mi-a plăcut provocarea din invitaţie: dacă te-ai identifica cu o floare, care ar fi ea şi ce culoare ar avea? Eu am ales anemona, elegantă şi totuşi sălbatică, viu colorată însă discret parfumată! Voi ce-aţi alege?

Şi pentru că, de data asta, cine alege, culege, un cititor de printre rânduri va avea norocul şi bucuria de a câştiga un loc la următorul atelier de aranjamente florale, care are loc tot la Lente, tot cu Ştefan, pe 13 mai. Hai cu răspunsurile! :)

Cu o sapitamana in urma am fost la Universitatea Bucuresti, la invitatia Mihaelei Mureşanu, pentru a discuta cu masteranzii de la cursul ei despre cum să abordezi un blogger. În mod corect. Si pprietenos. Şi am primit un mail.

Cu vreo doua saptamani in urma (sau aşa ceva( am primis de la Coca cola HBC si Nect advertising următoarea provocare

Cum se leaga toate astea? se leaga. Fiindca scriu blond acum, si asta e si motivul petru acare am renuntat la diacritice, sa pricepeti, totusi, ceva din ceea c escriu. sper!iar subiectul de care vreau sa scriu e taman felul in care anordezi bloggerii.

de exemplu, next si coca cola hnc – ASA DA! mi/au oferit o experient, respectic posibilitatea de a intra la Targsor, puscaria de femei. apoi mi’au trimis informatii despre resursele limitate de apa ssi banca de apa. apoi scrisarea pe are o vedeti mai sus, insotita de cea mai simpatica blind ceva, chestia aia care se [une l ochi sa impiedice lumina sa te deraneze dimineaa. stiti voi ce zic! apopo, cea pe care am primit’i eu are pisici pe ea, deci cu atat mai eprsonalizat. si, poftim, scriu despre asa, chit ca scriu, sunt sigura, cu o tona de greseli.si pe urma am primit, tot e la ei, o invitatie, si si aia avea schepsis.

exemplu de Assa NU vine de la o adresa de yahoo, foarte profi, un butic de cratie, sapte idei prenumele sau, care mi’a trimis un mail nepersonalizat, atat de nepersonalizat ca nici macar nu are o formula de adresare! i mail sunt anuntata ca sapte idei astia s’au desis sa fie alaturi de cultura iar eu sunt intrebata aca stiu de noaptea muzeelor si daca as vrea sa fac parte din campania de promovare online a evenimentului. tot ce am d facut e sa scriu un articol frumusel si sa’l postez pe blof.

dara alte detalii despre evniment in afara de o harta cu muzeele implicate. si data. fara link la un site, fara semnatura, dara nimic. si, promit, fara alt efect in aara acestui post. sper ca e destul de frumusel! :D

vreti sa stiti ce le’am spus celr de la mster depre felul in care se construieste relatia cu un bloffeR? le’am zis asa: personalizai si targetati. cu exemple concrte. asa cum a remarcta si mihaela, profesoara lor.

linkurile l/am pus uitandu’maa, nu de alta, dar imi era teama sa nu sterg tot postul!

PS am mai scriu despre asta si aici, tot ca reacţie la un mail foarte inspirat.

V-am mai povestit, când şi când, de Fundaţia Friends for Friends – FFFF – şi de isprăvile lor inspirate şi inspiraţionale. Cea mai recentă dintre ele se numeşte Creative Fitness Studio, un training de patru săptămâni întru întărirea muşchilor creativi, serie la care am participat şi eu. Mă rog, cam la jumătate din cele opt întâlniri, dar premisele nu se schimbă, provocarea rămâne, aşa că m-am gândit ca în această săptămână să vă ofer, zilnic, până vineri, câteva gânduri despre creativitate din variate perspective profesionale.

Atfel, am întrebat un avocat, un PR, un inginer, un profesor şi un specialist HR despre cum se strecoară creativitatea în munca lor şi vă spun şi vouă ce am aflat, cu speranţa că o să vă inspire pentru idei out of the box, iar când ne întoarcem din mini vacanţa de 1 mai, închidem seria cu poveştile despre creativitate ale unui artist şi, cum altfel, o răsplată (şi o provocare!) pentru voi!

Până atunci, însă, azi vorbeşte despre creativitate Mihaela Mureşanu, Cadru didactic asociat, Master Modele de Comunicare si Relaţii Publice la Universitatea Bucureşti, pe care am întrebat-o despre creativitatea în activitatea didactică. O fi, n-o fi, ne trebuie sau nu, vedeţi ce-a răspuns Mihaela – mulţumesc, doamnă! :)

Cum se manifestă – sau ar trebui să se manifeste! – creativitatea în spaţiul didactic? E loc de ea sau urmăm litera manualului şi gata?!

Categoric! Creativitatea este trăsătura de baza a unui bun pedagog. Chiar dacă ai o materie care nu evoluează, deşi puţine sunt acestea, în fiecare domeniu apar lucruri noi de la zi la zi, nu poţi să predai ca o maşina informaţia şi atât. Fiecare participant la curs este unic, vine din zone diferite de învăţământ, are acces la alte resurse şi surse de informaţie, prin urmare trebuie să te adaptezi publicului astfel încât să nu plictiseşti, dar nici să nu laşi în urmă pe cineva.

În plus, orice materie poate deveni atractivă pentru elev dacă profesorul este pasionat de ceea ce predă şi reuşeşte să transmită această pasiune şi auditoriului său. Şi da, aici e nevoie de multă creativitate.

E vorba mai ales despre o creativitate ce are legătură cu felul în care expui informaţia studenţilor sau despre cum îi faci pe aceştia să fie interesaţi şi implicaţi în timpul cursului?

Un curs este un act de învăţare, nu o ocazie de a ţine o prelegere şi a-ţi etala cunoştinţele în faţa unui public. Trebuie să-ţi manifeşti creativitatea în ambele momente ale actului comunicarii, şi atunci când transmiţi informaţia, dar şi când ceri feedback, pentru a te asigura că mesajul a ajuns ca atare şi receptorul a procesat corect informaţia.

Prin implicarea auditoriului în actul de predare a informaţiei, te asiguri că atenţia acestuia va rămâne tot timpul alertă şi va recepta mai bine mesajul pe care vrei să-l transmiţi. Ai nevoie de creativitate când încerci să aduci cât mai mult în zona practică teoria şi trebuie să le arăţi studenţilor cum pot utiliza ei informaţia pe care le-o predai, făcând împreună exerciţii sau dându-le teme în urma cărora pot vedea un rezultat imediat.

De exemplu, unul din cele mai bune cursuri pe care le-am urmat la masterul de comunicare de la SNSPA a fost cel de Mass Media, ţinut de dl. prof. Paul Dobrescu. Acesta ne-a cerut să urmărim campania electorală atunci în derulare şi să urmărim cum este aplicată teoria pe care o învăţăm din carţi într-un caz concret. Acelaşi lucru încerc să fac şi eu la cursul meu şi aloc un procent mare din timp studierii realităţii imediate a presei şi a mediilor de comunicare în momentul în care predau cursul, cu exerciţii aplicate sau aplicabile unor situaţii reale.

3. Care crezi că sunt consecinţele lipsei de creativitate în activitatea didactică la nivelul studiilor universitare?
Lipsa de interes pe care studenţii ajung să o manifeste pentru materii pe care în alte împrejurări le-ar considera poate foarte interesante şi utile, neasimilarea unor informaţii şi de aici lacune în nivelul de cunoştinţe al absolventilor, viitori specialişti în diferite domenii.

Pentru a ilustra situaţia învăţământului din acest punct de vedere, cred ca s-ar putea face o paralelă cu trecerea la manualele alternative. Aceste manuale aveau scopul de a grada şi adapta informaţia la nivelul elevului, dar şi de a o face mai interesantă şi interactivă. Din pacate, aceasta trecere de la forma clasică de învăţământ nu s-a facut şi la nivelul pedagogilor, aceştia predând materia ca după vechile manuale fără a valoriza cum ar fi trebuit ce le oferea structura celor alternative.

Această tară se manifestă îndeosebi la nivel universitar, unde se consideră că nivelul intelectual şi de maturitate al studenţilor este ridicat şi nu mai ai nevoie de nici un artificiu pentru a-i face interesaţi de materia predată, iar simpla alegere de a urma cursurile unei facultăţi atestă interesul pe care studentul îl va manifesta pentru acestea. Lucrurile nu stau chiar aşa şi asta conduce la blamarea unui sistem universitar cu profesori bine pregătiţi, dar care nu reuşeşte să atragă, mulţi studenţi dorind să-şi continue studiile post-universitare la şcoli din afara ţării.

Don’t think. Thinking is the enemy of creativity. It’s self-conscious, and anything self-conscious is lousy. You can’t try to do things. You simply must do things – Ray Bradbury