Autodenunț

În ultimele zile m-am gândit bine de tot la întreaga situație, să știți. Și la argumente pro, dar și la cele contra, de ce să spun, poate nu se știe, poate s-a uitat, nici prea multe imagini nu există, video nici atât, că cine să facă, arhiva TVR-ului a ars sau a făcut baie, înțeleg, oricum nu se simte prea bine, și nici nu cred că au apucat să digitalizeze mare lucru.
Dar să nu divagăm!

Înțeleg, pe cuvânt, că judecata o să fie aspră și astringentă ca o curățare facială cu buretele de vase după un peeling chimic. E normal să mă aștept la așa ceva, probabil merit, adică, de fapt, sigur merit, nu există scuze, nici nu are sens sa le caut. Și, oricum, am văzut zilele astea, judecăm omul în funcție de amănunte din biografiile neamurilor, fix precum comuniștii, că și acolo era despre dosar, nu despre cât și ce ai putea produce tu în întrecerea socialistă sau chiar după ce aceasta a luat sfârșit, acum 30 de ani (dar asta nu contează, desigur)!

Bașca, avem dreptul să judecăm pe alții, e primit la naștere, sau odată cu accesul la internet și contul pe rețelele sociale, nu mai știu exact, că eu am dat acolo Save Password și parcă am mai bifat ceva, probabil a fost fix dreptul ăsta de a judeca pe oricine, dar n-aș deranja providerul cu asemenea detalii filosofice, total lipsite de consistență.
… Deși ar fi cel puțin simpatic să sun la Call Center la provider și să întreb explicit de dreptul de a judeca pe oricine pe Internet, unde e, nu am hârtia, vă rog să mi-o dați degrabă. Și, dacă tot suntem aici, și pe aia cu obligativitatea de a avea o părere, mai ales dacă nu e documentată. Ca să știm o treaba!

Vedeți? Vedeți cum vă amețesc și schimb vorba, o dau la întors, că – am zis! – mi-e greu să admit niște fapte din trecut, mai ales că astea sunt chiar ale mele, personal, pe persoană fizică, așadar, nu se face nimeni altcineva vinovat de ele. Sigur, contextul, dar cui îi pasă de context?!

A și început de la o vârstă fragedă, de la grădiniță, și e cu formă continuată, că am repetat faptele reprobabile și la școală. E o pată de neșters în biografia mea și simt că datorez tuturor adevărul, pentru a fi expusă la judecată mai apoi, judecata aia de la provider, că parcă ne dau la toți diplomă de drept și permis în alb de intrare in magistratură odată cu accesul la net!

În fine, nu vreau s-o mai lungesc, iată faptele, așa cum au fost!

Subsemnata etc etc, declar că am fost șoim al patriei. În această calitate, am purtat cu mândrie uniforma aia oribilă cu fustă albastră și bluză portocalie, ba am participat și la ceva manifestare omagială, cu un costum care avea aplicate pe el fructe de plastic. În acest moment doresc s-o dau în vileag și pe mama, complicele care a lipit fructele de costum ca să fiu eu costumată și drăgălașă la evenimentul omagial de pe stadion.
Ulterior, fără să prezint regrete pentru aceste fapte, am ajuns și pionier, ba chiar cadru de conducere, cu șnur, cu tot, și am și fost selectată să dau flori la un congres, acțiune datorită căreia am primit foloase necuvenite cum ar fi: 1 (una) sticlă cu Pepsi și 2 (două) tartine cu salam de Sibiu. Flori n-am mai dat, că, de fapt, eram ???rezervă???.
Și am fost și la Cântarea României. Nu-mi amintesc să fi recitat poezii omagiale, dar Partidul! Ceaușescu! România! sigur am cântat.

Nomenclaturistă (de) mică, aia am fost!


PS Da, sunt ironică, pentru că da, mi se pare de rahat să judeci un om după ce a făcut un părinte al său și nu după propriile sale fapte.