Pe vremea când eram Ilinca Dima (nu întrebați, e o poveste lungă, și deja e noapte), adică pe la începuturile mele de blogger (unșpe ani, copii! când au trecut?!?!), povesteam diverse întâmplări din viața mea, un fel de aventurile mele povestite chiar de mine. De obicei, în cheie comică, că așa-s eu, fac mișto, și în primul rând de mine.
N-am prea mai scris așa după aia, nu musai pentru că mi-am propus să scriu altfel, ci pentru că așa m-a dus inspirația și, dincolo de altceva, e important pentru mine să rămân autentică (și) pe blog. Dar în seara asta facem o excepție. Ca să nu râd singură. De mine, desigur. Deci cum a fost ziua mea de azi.

Imediat după învestire, în fata Guvernului. Opresc dubele microbuzele cu noul Guvern (desigur!). Primul care penetrează ușile duble ale Palatului Victoria e un bărbat cu mustață. Strigă scurt, peste umăr, dar fără să privească în urmă: După mine!
Intră în sala de ședinte, se trântește pe scaunul din capul mesei.
– Sorinele, puștiu’, adă tu niște zaibăr d-ăla bunu’, să ciocnim.

E o serie de interviuri/destăinuiri în IQads în perioada asta despre femei ca directori de creație în agențiile de publicitate. Problema, de altfel, nu e doar la noi, și nu doar în domeniul ăsta. Gender gap, știți voi.

Ieri am citit părerea Gabrielei Lungu, una conform căreia femeile ar merita (dar nu cu orice preț și nici așa, doar pentru că sunt femei) măcar șansa de a demonstra că pot face performanță ca directori de creație. Azi am citit opinia* lui Bogdan Naumovici, despre care sper, în continuare și în ciuda evidențelor, că are o și componentă apreciabilă de trolling, altfel nu-mi explic, zău, de ce ar zice că bărbații au mai multă empatie într-un text aproape haios, dar lipsit de empatie.

Cititorii mei m-acuză
(și eu dau vina pe muză)
Că pe blog nu am mai scris
Ca s-alung al lor plictis.

Scuze aș avea, zic drept,
Dar nu musai de efect.
Și, oricum, nici n-ar conta,
Cititorii-ar comenta!

They did it! De azi, Facebook a introdus noile modalități de apreciere a unei postări în rețeaua socială, așa cum a promis Mark de ceva vreme. Și dacă, apropo de găselnițe facebookiene, aia în care poți semnala că ești safe într-o zonă în care tocmai a avut loc un atentat sau vreun prăpăd natural mi s-a părut empatică și mi-a plăcut, asta mi se pare detestabilă. Și nu doar din perspectiva de simplu utilizator cât din perspectiva ăluia care se îngrijește de mesajele care apar pe pagina unor branduri.

WTF, Facebook, ești cu capul?!

Sunt de aproape trei saptamani plecată creanga prin țară și, așa cum vă ziceam data trecută, dorm în fiecare noapte în alt hotel, cabană, pensiune. Pe repede înainte, doar vreo șase ore de somn în medie, dar suficient cât, cu un nes, să pot funcționa până la următoarea pensiune, cabana, hotel…

Dar aseară…!

Ați ascultat vreodată Grenade al lui Bruno Mars? Că mie mi s-a întâmplat acum vreo două câteva săptămâni să fiu nițel atentă la ce lălăie băietul cela în cântecul cu pricina și de-atunci mă amuz teribil de fiecare dată când îl aud!

Dar, înainte de toate, materialul didactic:

Nu i-am înțeles prea bine niciodată pe cei care au o problemă cu despărțirile. Dacă ai dat cândva doi bani pe celălalt, și între timp nu ți-a călcat cățelul cu mașina, o să-ți fie destul de clar că îi datorezi o discuție față în față, civilizată, calmă, în care să-i explici ce simți și că nu-ți mai e bine în relația cu pricina.

Asta nu înseamnă, totuși, că sunt oameni care n-au curajul despărțirilor. Pentru ei, niște tipi (sau tipe, en fin, nu se știe) din Australia, au pus la punct o ofertă de despărțiri.

Pe ce mai cheltuim 6.535.888,10 lei (fără TVA), adică aproape un milion și jumătate de euro? Păi pe o campanie din care să aflăm că diversele chestii publice sunt, de fapt, pe banii contribuabililor. Suficient de ironic, ni se dau ca exemplu autostrăzi, chestiile alea care la noi se construiesc cu viteza melcului și prețuri nefiresc de mari, școli, și cu toții știm cum e educația în România, și asistență medicală, un alt subiect extrem de trist în frumoasa țărișoară.

Iată spotul, pentru edificare:

Printre altele (citiți aici), proiectul de informare propune și ???Derularea unui curs practic privind organizarea unor campanii media pentru 45 de funcționari publici (Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Oradea)??? – pardon?!

Bașca, mie mi se pare că la final se aude ???taxe letale???. Cred că se merge pe principiul Ce nu te întărește, te omoară!

Fiindcă săptămâna trecută Maxine Jazz a compus un manifest, dar și pentru că tocmai se termină Provocarea de trei săptămâni, astăzi am decis s-o țin de vorbă pe vedetă, poate mai aflăm câte ceva din lumea pisicească. Deci, un interviu. Cu dânsa: