pr intre randuri

Blog

  • Depeche Mode la Bucureşti: O călătorie în timp!

    Aseară, pe Arena Naţională, am călătorit în timp până hăt!, în vremea primilor ani de liceu, doar că, în loc să-mi ascult trupa preferată a acelor vremuri la boxele unui casetofon, am avut ocazia s-o aud live, alături de încă vreo 40.000 de ascultători. Cât de tare e asta?!

    Ce mai freamăt, ce mai zbucium, vorba poetului, când au început să cânte Walking In My Shoes, prima dintre piesele vechi incluse în setlist! Dar nimic nu s-a comparat cu nebunia de la Enjoy the Silence. Am stat în zona gazonului A, mai spre B, aşa, cât să fie respirabil şi să avem şi loc de bâţâit, deci practic eram cumva cam prin mijlocul stadionului. Băi, băiete! Când au început cu words like violence break the silence s-a simţit un vuiet aproape fizic, de parcă se dădea lumină, iar la reach out and touch faith a fost la fel, o emoţie aproape palpabilă!

    (more…)

  • Strada Ficţiunii

    Ştiţi Strada Ficţiunii? A fost construită acum doi ani şi mereu se mută acolo tot felul de personaje, care mai de care mai interesante şi pline de culoare. Singur, zona e foarte atrăgătoare, mai ales de când s-a deschis Magazinul de sinucideri, căci nu oricine are îndemânarea de a scrie epistole care încep cu Dacă citeşti asta înseamnă că am murit. Dar să nu vă întristaţi! La intrare, mare, e un afiş pe care scrie Mă sinucid altă dată.

    (more…)

  • Alifantis. Nicu Alifantis.

    Pe acest domn l-am cunoscut acum mulţi ani, la înregistrările primului album semnat AG Weinberger, sub cireşul din curtea Migas – unii prieteni vor fi oftând adânc amintindu-şi vremurile cu pricina, ne-am revăzut adesea chiar la concertele sale ori ale prietenilor comuni şi a fost pe scena tuturor ediţiilor de FolkYou de care m-am ocupat.

    Ştie că mă enervează “Ruxi”, dar îmi mai zice aşa, zâmbind, şi eu îl las fiindcă ştiu că mă necăjeşte cu drag, aşa că nu mai protestez nici măcar formal. Şi chiar dacă uneori e glumeţ pe scenă, chiar dacă se amuză cu prietenii şi face bancuri, rămâne unul dintre cei mai riguroşi profesionişti pe care i-am întâlnit.

    (more…)

  • Dragi advertiseri, nu rămâneţi proşti!

    Probabil asistaţi şi voi la tabloidizarea unor ziare odinioară serioase, cum ar fi Gândul sau Jurnalul Naţional, şi la felul în care presa, în general, a înţeles treaba asta cu social media: spui că e extraordinar, nemaivăzut şi click aici pe jumătate de ştire, iar restul e pe site. Iar când te duci pe site, că, deh, vrei să ştii şi tu informaţiile care schimbă lumea sau măcar oraşul în care locuieşti, vezi că, de fapt, e un mare fâs, iar statusul postat în reţelele sociale dezinforma la greu. Iar toată minciuna asta (că e o minciună!) ţi s-a servit pe post de informaţie pentru un click, adică pentru trafic, adică pentru bani!

    Pentru că, în final, despre asta e vorba, despre bani!
    (more…)

  • Concurs: două invitaţii duble la Depeche Mode!

    În 2006, când Depeche Mode a concertat pentru prima dată în România n-am putut pleca în timp util de la birou, başca eram atât de obosită încât tot ce-mi doream era un somn bun, aşa că am dat mai departe invitaţia. Şi, desigur, auzind ecourile post concert, după aia mi-a părut foarte rau! Dar, na, după concert, mulţi doritori se arată!

    De aceea, scurt pe doi, înainte de concertul din acest an, 15 mai, la Arena Naţională, vă anunţ cu drag că am pentru voi două invitaţii duble, în aşa fel încât patru fani ai britanicilor care, din diverse motive, nu au apucat bilete, să poată merge să-i vadă! Fiindcă sa-ţi vezi trupa preferată live mi se pare una dintre cele mai mişto experienţe – şi le mulţumesc mult celor de la Cosmote că-mi dau posibilitatea să-mi bucur în felul ăsta cititorii!

    afis (more…)

  • Când corpul tău te trădează

    Într-o bună dmineaţă te trezeşti uşor înţepenit. Tuturor ni se mai întâmplă asta, îţi spui. Iei ceva care să calmeze durerile şi îşi vezi de ale tale. După două sau trei zile, dacă ai noroc, muşchii se relaxează iar durerea dispare. Altă dată ai făcut febră, aşa, din senin! Nu mare, dar suficientă cât să te secătuiască de toate puterile. Mai ştii? E, lasă, a trecut şi aia. Dacă ai scăpa şi de sensibilitatea asta la lumină… Şi de oboseala care parcă nu te lasă niciodată.

    Toate astea sunt lucruri pe care le-am experimentat fiecare dintre noi, semne că organismul e slăbit şi că nu prea ne îngrijim aşa cum ar trebui. Chiar aşa! Cât timp a trecut de când ţi-ai făcut ultimul set complet de analize?

    Dar dacă ai lupus? Ce ştii despre boala asta?! Eu ştiu că poate fi letală. Şi ştiu asta pentru că am avut o prietenă, F., care a murit din pricina ei.
    (more…)

  • Tu ce-ai face ca să-ţi întâlneşti idolii?!

    În liceu, cel puţin în primul an, eram mare fan Depeche Mode. Mă îmbrăcam corespunzător, cu maletă, blugi evazaţi şi ciocate, aveam postere cu cei patru (Alan, Dave, Martin şi Andy) pe pereţii camerei, ştiam pe de rost cea mai mare parte a versurilor de pe orice album Best of DM şi făceam filosofie pe marginea lor. Aş fi mers chiar şi la depeşotecă, dacă m-ar fi lăsat ai mei!

    Ulterior, şi chiar destul de rapid, am virat-o spre rock, întâi oldies, apoi cel mai din zilele noastre, şi pe-acolo mă învârt şi acum, nu că n-aş asculta orice, indiferent de stil, atâta vreme cât mie îmi gâdilă plăcut auzul. Totuşi, am aşa, o nostalgie când ascult piesele primei trupe al cărei fan declarat şi convins am fost: Depeche Mode. Mă rog, mai degrabă piesele mai vechi. Încă le ştiu versurile :)

    (more…)

  • Un pic de atenţie!

    Guest post by Domnul Sony (adică motanul)

    Nouă, pisicilor, ne place să fim în centrul atenţiei. Dacă nu ştiaţi, termenul de “pisi” de la asta vine, nu de la silicon. Mă rog, siliconul e doar o cale de a te afla în centrul atenţiei, dar noi nu avem nevoie de aşa ceva deoarece o să ne băgaţi în seamă, fie că vreţi, fie că nu vreţi, exact ca în următorul clip:

    Un câine nu era în stare de atâta subtilitate, vă spun sigur!

     

  • Uneori aş vrea să fiu băiat! Sau pisică!

    Când m-am mutat în apartamentul meu din camera nu prea mare avută în casa părinţilor, mi-am promis că voi ţine absolut orice articol de îmbrăcăminte pe umeraşul lui fiindcă, îmi imaginam eu, chiar voi avea atât de mult loc. În definitiv, urma să trec de la un şifonier cu două uşi şi o comodă cu două rafturi, la două sifoniere, cinci uşi şi cinci rafturi, adică un spaţiu care, atunci, mi se părea mai mult decât generos pentru hainele mele.

    (more…)

  • Senzaţional! VEZI AICI FOTO: cum a distrus PR-ul presa!

    M-am abţinut, oh, cât de tare m-am abţinut să scriu ceva despre toată povestea cu PR-ul care a distrus presa şi earned media vs paid media fiindcă n-am vrut – încă nu vreau! – să pun paie pe focul ăsta. Fiindcă exact asta e: un foc de paie. Nici un jurnalist bun n-ar putea acuza PR-ul că a ucis presa, după cum nici un PR de bun simţ nu face confuzie între earned şi paid media.

    Şi nici acum nu scriu, de fapt, ci doar ilustrez această afirmaţie fără sens, în felul meu ironic, cu următoarea fotografie:

    JN
    Cine pricepe, pricepe! Cine nu, aia e!

    Din păcate, însă, există o mulţime de jurnalişti care poartă titlul ăsta doar pentru că au primit o legitimaţie pe care scrie, mare, PRESĂ, şi mulţi PRi care nu-şi pricep job-ul. Ambele categorii fac rău meseriei pe care pretind că o practică. Şi cu asta, basta!


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471