Pe acest domn l-am cunoscut acum mulţi ani, la înregistrările primului album semnat AG Weinberger, sub cireşul din curtea Migas – unii prieteni vor fi oftând adânc amintindu-şi vremurile cu pricina, ne-am revăzut adesea chiar la concertele sale ori ale prietenilor comuni şi a fost pe scena tuturor ediţiilor de FolkYou de care m-am ocupat.
Ştie că mă enervează “Ruxi”, dar îmi mai zice aşa, zâmbind, şi eu îl las fiindcă ştiu că mă necăjeşte cu drag, aşa că nu mai protestez nici măcar formal. Şi chiar dacă uneori e glumeţ pe scenă, chiar dacă se amuză cu prietenii şi face bancuri, rămâne unul dintre cei mai riguroşi profesionişti pe care i-am întâlnit.
Nu e ca şi cum nu i-aş fi cunoscut pe de rost majoritatea cântecelor şi, nu de puţine ori, muzica lui şi cuvintele lui Nichita au fost singurele care s-au potrivit unor stări prea nebuloase pentru a le găşi expresie cu propriile-mi vorbe.
Ce poţi să-i spui unui artist pe care îl respecţi şi iubeşti când împlineşte patru decenii de muzică? Mulţumesc, dragă Nicu, pentru toate momentele în care muzica ta a fost şi o să-mi mai fie alături!
Am ales Balada blondelor iubiri şi varianta asta pentru că-mi place mult că se aude publicul cântând. Versurile îi aparţin lui George Ţărnea, iar la chitară, alături de Nicu, e o tânără speranţă a muzicii şi arhitecturii, domnul Alexandru Andrieş :)
***
Cei 40 de ani de scenă consumați din existența mea, îmi dau senzația de toamnă, chiar și a vieții. Nu neapărat tristețe, ci mai degrabă privilegiul de a privi și medita cu oarecare detașare asupra a tot ce-mi amintesc că mi s-a-ntâmplat. E un exercițiu de memorie, un pas spre înțelegere și împăcare cu sine – spune chiar artistul.
Cu un Mozaic de gânduri şi muzică îl găsiţi la el pe site sau pe pagina de FB şi, live, îl puteţi întâlni pe 20 şi pe 21 mai la Opera Naţională din Bucureşti! De neratat.
Multi dintre noi am crescut pe muzica acestui om si trebuie sa-i multumim, el ne-a format pasiunea pentru muzica de calitate.