Ce urmează în creație și advertising? Foarte pe scurt, roboți. Ne-a zis-o Shun Matsuzaka, de la McCann Japan, ieri, la IAA Global Creativity Conference, chiar înainte să adauge, liniștitor, desigur, că în următorii zece ani se estimează că vreo 45% din munca celor care prestează în creație ar putea fi înlocuită de roboți.
Mai citisem niște analize din astea și am zâmbit ușor condescendent a ???n-are cum???…

Mă preocupă de ceva vreme creativitatea și mecanismele ei, fiindcă mi se pare fascinantă apariția unei idei și drumul până acolo, dar și ce se întâmplă cu ea după aia, cum ajunge, dacă ajunge!, să fie pusă în practică, dacă și cum se transformă și cum e percepută de alții. Pe-a mea o exerzez cât pot și, uneori, îmi și place ce iese, dar cel mai adesea îi admir pe alții. Cum ar fi, în cazul de mai jos, rezultatul fericit al colaborării dintre un client curajos care-și asumă propriile valori, o agenție de top și o execuție fără cusur semnată de un director de imagine multipremiat cu Oscar. Să urmărim împreună ce poate face o alcătuire de genul ăsta:

Pe vremea când eram Ilinca Dima (nu întrebați, e o poveste lungă, și deja e noapte), adică pe la începuturile mele de blogger (unșpe ani, copii! când au trecut?!?!), povesteam diverse întâmplări din viața mea, un fel de aventurile mele povestite chiar de mine. De obicei, în cheie comică, că așa-s eu, fac mișto, și în primul rând de mine.
N-am prea mai scris așa după aia, nu musai pentru că mi-am propus să scriu altfel, ci pentru că așa m-a dus inspirația și, dincolo de altceva, e important pentru mine să rămân autentică (și) pe blog. Dar în seara asta facem o excepție. Ca să nu râd singură. De mine, desigur. Deci cum a fost ziua mea de azi.

Azi am citit zeci de statusuri cu #metoo, și asta e doar ce mi-a arătat Mark cu algoritmul lui. În realitate cred că sunt zeci de mii în .ro și milioane în lume. Am citit poveștile prietenelor mele – virtuale sau nu – și, mai spre final de zi, când s-a mai ostoit ritmul treburilor, cumva, nu știu clar de unde a venit, dar am plâns.

Sunt dintre cei care nu apasă instant pe telecomandă când începe un calup publicitar, pentru că-mi place să știu cine ce campanii mai face și îmi plac reclamele. Din păcate, în ultima vreme la noi reclamele sunt un șir lung de prostii, prejudecăți, sexisme, lipsă de responsabilitate sau educație – vezi aproape orice supliment alimentar care-ți promite să te facă să te simți bine după ce mănânci mult și aiurea. Din fericire, mai sunt și excepții , iar campania VEKA România – Calendarul de 50 de ani – e una dintre ele.

Am scris acum câteva zile un text care a strâns o mulțime de reacții de la foarte mulți oameni care sunt parte din industria autohtonă a comunicării și, promit, voi reveni asupra lucrurilor scrise acolo pentru că, din păcate, ce s-a întâmplat ulterior publicării a demonstrat că problema e chiar mai serioasă decât estimasem eu inițial. Totuși, până ajung să scriu din nou despre ce-i la noi, zic că are rost, mai ales în context, să discutăm puțin despre ce au făcut alții.
Mai precis, despre cum și de ce The Public Relations and Communications Association (PRCA), cea mai mare organizație de profil din Europa, reprezentând peste 20.000 de membri din UK, a exclus, ieri, din rândurile sale, firma Bell Pottinger, una dintre cele mai mari.

NB: Am sintetizat cât de bine s-a putut informațiile despre acest scandal după ce am citit lejer peste o sută articole – sunt câteva linkuri și în text – sper că e clar. Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii.

România e frumoasă. Îmi amintesc de asta la fiecare călătorie prin țară, și trebuie să-mi amintesc, da, fiindcă zi de zi, acasă, aflu tot felul de știri care-ți taie avântul și optimismul și cheful de a mai observa și ce-i frumos. Dincolo de ecranele telefoanelor sau laptopurilor, dincolo de ferestre.

Mă oftic că nu mi-am luat pelerina de ploaie la mine și-a trebuit să plec de la protest, deși, la ce furtună s-a pornit, nici mama pelerinelor nu cred că făcea față, iar umbrelă – am mai zis – nu folosesc. Am așteptat un pic la adăpost, sub niște pomi, poate se liniștește. Până la urmă, stau la doi pași de Guvern, cât de tare putea să mă ude?!
(Am o idee în legătură cu asta acum)

Se apropie, începe pe 2 septembrie, și vom mai povesti despre asta. Acum, însă, e vorba de un anunț care trebuie publicat repede pentru că site-ul festivalului a fost ținta unui atac informatic și e picat, astfel că publicul nu mai are acces acum la program și la informații.

Sunt convinsă că sunteți la curent cu isprăvile medicale ale doctorului Burnei. Este medicul ortoped despre cazurile căruia Luiza Vasiliu, de la Casa Jurnalistului, s-a documentat vreme un an, după care a scris ce-a aflat. Sunt niște materiale pentru care îți trebuie un stomac tare și nervi de oțel, fiindcă e vorba de suferințele a zeci de copii schilodiți pe viață de experimentele unui doctor care s-a crezut (mai presus de) Dumnezeu*.