June 7

Helmut Sturmer la TIFF 2012: Trebuie să existe o ramă

Ieri la TIFF a avut loc vernisajul expoziţiei “Spaţii imaginate”, o retrospectivă ce marchează peste 40 de ani de carieră artistică a scenografului Helmut Stürmer, cel care este colaborator fidel al regizorilor Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Lucian Pintilie şi Tompa Gabor. De-a lungul activităţii sale, a semnat scenografia şi costumele pentru mai mult de 200 de filme, spectacole de teatru şi operă.

Expoziţia (o găsiţi la muzeu, în centru, în spaţiul TIFF Art gazduit de Master Card) este o incursiune în „lumea nevăzută”, în laboratorul de creaţie şi elaborare al universului teatral şi cinematografic. Traseul transpunerii imaginarului în real se dezvăluie prin schiţe de concepţie, fotografii de machete, imagini din spectacole, ce conturează astfel un proces creativ fascinant (sursa)

Pentru că în ultima vreme creativitatea şi procesul creativ devin subiecte din ce în ce mai prezente printre rânduri, nu am putut rata ocazia de a-l întreba pe creatorul scenografiei de la Faust (printre multe altele), cum reuşeşte să nu-şi înfrâneze creativitatea.

Zâmbind, mi-a spus că, de fapt, i se întâmplă asta, odată cu termenele de realizare ori cu bugetele.

La ce facem noi, scenografii, Slavă Domnului, ni se pun nişte frâne la imaginaţie, că altfel cred că din trei în trei zile aş distruge tot ce am lucrat. Dar aşa, că am nişte termene, atunci, automat, creierul selecţionează şi dă la o parte tot adaosul pe care îl ai în cap tot timpul.

Sunt două feluri de creaţie care mi se întâmplă mie: ori este una pe care de la bun început o prinzi, şi e important pentru tine, şi ştii că aia e soluţia, nu alta!, şi o alta în care te chinui luni de zile: inventezi, arunci, inventezi, arunci. Amândouă sunt valabile, nu poţi să faci nici un fel de regulă. Singura regulă care funcţionează este regula ramei şi, în acelaşi timp, principiul surealismului.

Dacă totul este liber, totul este o fantezie, devine plicticos. Trebuie să existe o ramă, trebuie să existe un spaţiu absolut logic în care se întâmplă ceva ilogic. Abia atunci ilogicul are un sens, te provacă. Dacă totul este ilogic ajungi la un “Şi ce dacă?”

Cum sunt regizorii?

O colaborare ideală cu un regizor e când te întreabă lumea “A cui a fost ideea?” şi nu mai ştii nici tu. Ca la Faust, de exemplu, cu Silviu Purcărete. Atunci eşti sigur că ai lucrat bine cu regizorul.

În condiţiile în care teatrul te limitează, totuşi, la spaţiul de joc, este filmul o provocare mai mare? Cum a fost Undeva la Palilula?

La film există o altă limitare, aia financiară. Şi acolo eşti limitat (n.m. au existat două variante de buget înainte ca cea finală să intre în lucru). Varianta pe care am găsit-o până la urmă pentru Palilula a fost o combinaţie de studio şi o hală distrusă. Pe de altă parte, bugetul limitat provoacă soluţii artistice, adică la început trebuia să facem totul înr-un studio, dar ideea de a combina a fost mai bună.

Când am văzut hala, m-am gândit că asta ar trebui făcut aşa, nu neapărat a la Greenaway, dar cam aşa, să nu mai ştii care este adevărul real şi cel inventat, ci să ai o simbioză între astea două. Şi cred că ne-a reuşit, mie şi lui Buhagiar, (n.m. Dragoş Buhagiar, co-scenograful Palilulei), că fără el n-aş fi reuşit să fac decorul ăsta niciodată, m-a ajutat enorm, enorm, cu multe lucruri.

Dar Dragoş şi cu mine am lucrat extraordinar, suntem prieteni la cataramă, mergem la ski împreună, ne batem în slalomuri, care are echipament mai şic, de-astea!

Vor mai fi proiecte comune?

Eu cred că da. Dragoş lucrează mai mult cu Silviu (n.m. Purcărete) în România, eu lucrez cu el în Franţa, la operă, dar cine ştie ce aduce viitorul. Suntem prieteni, lucrăm amândoi cu Silviu şi nu există nici un fel de concurenţă, decât una pozitivă, constructivă. Când văd ceva bun făcut de el îmi zic “Ia să fac şi eu”.

Aţi văzut Călătoriile lui Gulliver?

Nu, nu, din păcate nu am putut ajunge, şi nici la Edinburgh nu-l văd pentru că eu încep un proiect la Timişoara cu Herta Muller, după primul ei roman ( vorba de Ţinuturile joase), cu Niki Wolcz ca regizor, şi care trebuie să fie gata la toamnă. Dar sigur voi vedea Călătoriile lui Gulliver, neapărat! 

Nu l-am reţinut pe Helmut Sturmer mai mult decât preţ de o ţigară, pe care mi-a şi aprins-o, galant, fiindcă avea musafiri mulţi şi importanţi la vernisaj. Dar sper că e suficient cât să vă atragă la proiecţia Undeva la Palilula, de la 18.45, la Casa de Cultură a Studenţilor, însă şi la ora 17, la TIFF Lounge, când Mihnea Măruţă îl are ca invitat pe Constantin Chiriac, de data aceasta în ipostază actoricească, de interpret al rolului Trotzki în filmul produs de Tudor Giurgiu, după cum urmează:

June 1

Călătoriile lui Purcărete în lumea lui Jonathan Swift

Silviu Purcărete este unul dintre oamenii pe care îi admir aproape necondiţionat, atât pentru ceea ce sunt cât şi pentru ceea ce oferă publicului prin munca lor. Dar, dincolo de asta, căci astfel nu e singur în această galerie personală, îl admir, de data asta total, plenar şi necondiţionat, pentru capacitatea uluitoare de a nu-şi îngrădi imaginaţia. Noi, ceilalţi, facem asta în fiecare zi. În loc să ne lăsăm imaginaţia să zburde pentru a crea lucruri şi împrejurări, îi punem oprelişti – cel mai adesea formate din bugete, lipsă de timp, şi, fir-ar să fie, logică! Şi e ATÂT de greşit!

Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012

Recunosc, sunt unul dintre puţinii care nu s-au îndrăgostit iremediabil de Faust la prima vizionare. Am fost copleşită, era prima întâlnire cu marele regizor român, iar mintea mea căuta repere logice, pământene, reale, când, de fapt, tot ce ar fi trebuit să fac era să stau cuminte, open mind şi să mă las sedusă, cucerită, zăpăcită. My bad! S-a întâmplat abia la a doua vizionare, duminica trecută, şi tot cred că au scris alţii mai bine decât mine*.

Desigur, acel prim exerciţiu s-a dovedit util la Metamorfoze şi D’ale Carnavalului şi capital, aş zice, la Undeva în Palilula. Dar asta e altă poveste, şi nu despre asta vreau să vorbesc acum ci despre Călătoriile lui Guliver**. Nu un spectacol de teatru în adevăratul sensul al cuvântului ci exerciţii scenice – cel puţin aşa pretinde regizorul.

Să intrăm în sală. E aglomerat, foarte aglomerat, dar am un loc, marginal, ce-i drept. E ok, zic mersi. Oricum, ca parte din organizare, nu eu trebuie să văd bine ci invitaţii şi, mai ales, invitaţii străini.

Credit foto: Mihaela Marin | FITS 2012

Pe scenă, câteva “iepe”, tinere fete cu costume albe, mulate, sprijinite în cârje, albe şi ele, cu cozi stufoase prinse de costum fix acolo unde ar trebui să stea cozile. Nechează şi se mişcă pe scenă, se aleargă. Pe jos sunt paie, baloţi întregi, iar în sală miroase, înnebunitor, a vară şi a păcat.

În fine, fiecare spectator îşi ocupă locul, luminile se sting şi începe spectacolul… cu un cal! Un cal (adevărat!) vine blând pe scenă ţinut de căpăstru, iar iepele umane nechează uşurel. Din start, mintea mi s-a teleportat prin alte dimensiuni ale spaţiului de joc. De bună seamă şi de bună credinţă mintea mea, poate şi pentru că urma, azi, 1 iunie, a acceptat, aşadar jocul. Şi pe Houyhnhnmi.

Doar că în Călătoriile lui Guliver, Purcărete nu e prea ludic, nu e nici un joc, e viaţa noastră trăită în viteză, cu aceleaşi zâmbete la care revenim, nişte yahooi nesuferiţi şi scârboşi, puşi pe desfătarea imediată a simţurilor, marii nătângi ai lumii. În sală s-a râs, nu mi-e clar de ce, fiindcă mie îmi venea să plâng tot spectacolul, cred că de emoţie şi de bucurie şi de tristeţe că vedeam în faţa ochilor lumea în care trăim, înfăţişată aproape aşa cum e ea.

Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012

Am zâmbit la jocul de lumini şi umbre, la bărbatul umflat cu pompa şi mi s-a părut foarte tare şi felul în care s-a realizat momentul prostituatelor. De fapt, mi-a plăcut tot spectacolul din secunda 1 până la final şi, deşi ştiu povestea întreagă a Călătoriilor, când ajung acasă o voi reciti. Cu siguranţă o să-mi apară  în altă manieră acum.

Credit foto: Mihaela Ştefănescu | FITS 2012

***
Aşa cum aveam să aflu azi la conferinţa de presă, Călătoriile lui Gulliver se bazează nu doar pe cărţile trei şi patru din lucrarea omonimă a lui Swift, ci şi pe alte texte ale sale, poezia despre o prostituată, The Lady’s Dressing Room, pe ironicul său epitaf şi pe O propunere modestă care este, aşa cum spune Silviu Purcărete, “o invitaţie foarte politicoasă şi savantă la canibalism”. Muzica îi aparţie lui Shaun Davey, iar scenografia poartă semnătura extrem de inspirată a lui Dragoş Buhagiar. Mergeţi să-l vedeţi când revine de la Edinburgh – încununat de laude, sunt sigură!

* Nebuloasa, Hoinaru, Anne-Marie, Victor , Nihasa, Chinezu, Andrei, Andreea

** Pentru mine e spectacolul acestei ediţii a FITS. Chiar dacă n-am văzut prea multe, pur şi simplu ştiu că ăsta e, atât de tare mi-a plăcut!

December 13

Pentru că ne pasă. Ne pasă, da?

Ideea tombolei cu Brăduţ pentru Salvaţi Copiii a plăcut multora, avem si câţiva înscrişi, dar eu cred ca biletul până în Thailanda de la Air France, ghidul Florescu şi, mai ales, copiii de la Salvaţi Copiii merită încă şi mai mulţi participanţi, aşa că nu lăsaţi agenda încărcată să stea în calea generozităţii, da? Vă puteţi înscrie AICI :)

În acelaşi sens, vă amintesc că am scos la licitaţie şi un copac cu daruri irezistibile, numai bun de luat acasă. Banii, fireşte merg tot la Salvaţi Copiii, mai precis pentru programul de integrare şi/sau reintegrare a aproape 8000 de minori în sistemul educaţional.

Să recapitulăm ce găsim sub acest pom:

1. & 2. abonamente pe trei luni la revistele Tabu , cea mai curajoasă revistă de femei, şi Money Express, publicaţia care a semnat recent un parteneriat în exclusivitate cu prestigioasa The Economist. Mulţumesc Cristina Bazavan şi Beatrice Weber pentru acest cadou.

3. invitaţe dublă la primul concert Events din 2011 – mulţumesc, Sorina Burlacu & Co, şi abia aştept să văd ce pregătiţi la anul!

UPDATE: primul concert Events în 2011 este Gotan Project, pe 28 februarie, la Sala Palatului! Rezolvaţi şi dar de mărţişor cu ocazia asta, deci hai cu licitatul! :)

În 2010, Events a organizat concerte cu Bloodhound Gang, Aerosmith, Gotan Projet, The Cranberries, Morcheeba, Gabrielle, Melanie Fiona, şi urmează Vaya con Dios, pe 23 decembrie.

4. VIP pass la ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel mai tare din România şi #3 în lume printre manifestările de arte ale spectacolului, după Avignon şi Edinburgh. În 2010, toate spectacolele s-au cam jucat cu casa închisă şi uneori a fost nevoie de poliţia comunitară pentru a stăvili setea de cultură a publicului, aşa că pentru orice iubitor de artele spectacolului acesta este garantat cel mai bun şi mai plin de atenţie dar. Îi mulţumesc lui Constantin Chiriac pentru oferta-i generoasă.


5. Pentru că decembrie e şi luna poveştilor, perioada în care copiii sunt cei mai cuminţi, exemplar de cuminţi, am pentru cei care licitează pomul cu daruri şi un pachet de cărţi cu poveşti, oferit de Jurnalul Naţional – multumesc, Sorin Stoian şi Marius Tucă!

Aş zice că-s daruri faine şi, vă rog, nu uitaţi: banii merg direct la Salvati Copiii. Avem o primă ofertă de 100 de lei. Cine dă mai mult?

UPDATE: avem 150, 170, 200,250, 270, 300350 400 450 de lei. Cine dă mai mult? :)