Am citit uluită azi într-un cotidian românesc despre cum mi-aș fi pierdut eu umanitatea. Bine, bine! Articolul nu e despre mine, eu, Ruxandra, ci despre cum eu și cei care gândesc la fel ca mine pe tema asta ne-am fi pierdut umanitatea.

E vorba despre executarea pedepsei la care a fost condamnată definitiv Monica Ridzi, fost ministru al frumoasei noastre țărișoare.

Ideile pentru un spot destinat promovării unei case de producție pot fi multe că, vorba aia, posibilități sunt. Dar canadienii de la 1one Production au ales ce vedeți mai jos. Și mi se pare foarte amuzant și pe brief.

Sunt dreptace. Atât de dreptace încât până și stângăciile mele sunt comise tot cu dreapta. Prin urmare, o să înțelegeți și iertați pauza de scris pe blog dacă vă spun că mi-am rupta mâna dreaptă acum zece zile, nu?

Toată lumea mă întreabă cum am reușit. Să știți că nu e greu. Trebuie doar niște lipsă de atenție și de considerare pentru varianta în care s-ar putea să cazi dacă te urci pe un scaun și nu te asiguri că ăla stă pus ca lumea, că raftul pe care te sprijini suplimentar, că unghiul, că… Putea să fie și mai rău!

La recentul Super Bowl, Coca-Cola a lansat o campanie care mi s-a părut simpatică, nu pentru că ar fi vreo super idee sau realizare de manual ci pentru că #MakeItHappy, că așa se cheamă campania, propunea un internet cu mai puțină heităreală. Ceea ce pe mine, una, nu m-ar fi deranjat, ba dimpotrivă.

Iată spotul pe care l-au avut la Super Bowl:

Am povestit un pic mai devreme de o campanie care mi-a plăcut mult de tot. Și cum eram eu așa încântată și mă gândeam că ce mișto ar fi dacă și la noi s-ar face așa ceva, dau de asta:

Îmi place mult de tot noua campanie pe care McDonald’s a lansat-o în State cu ocazia Super Bowl, de-aia am și zis că despre asta – ca și despre cea făcută de Coca-Cola – o să scriu separat, fiindcă amândouă îndeamnă la lucruri faine și parcă niciodată nu-s destule din astea!

Iată spotul celor de la McDonald’s, cel care anunță campania, și care a fost realizat de Leo Burnett Agency:

Am impresia că multă lume e mai puțin interesată de meci și mai mult de reclamele care se difuzează în timpul Super Bowl și de ce se întâmplă la pauză. Apropo, meciul a fost câștigat de Patriots, care i-au bătut pe cei de la Seahawks cu 28 la 24. Mă rog, dacă interesează pe cineva.
Cât despre reclame, anul ăsta mi s-a părut mai slabă treabă, aproape deprimante. Și dacă tot dai milioane (4,5 milioane, în medie) pentru alea 30 de secunde pe TV nu pricep de ce naiba nu mai dai niște bani să le faci memorabile. Dar, mă rog, fiecare cu strategia lui. Să vedem reclamele – en fin, alea care mi-au plăcut mie și cele care au istorii în spate.

Nu e prima dată când văd un spectacol Cirque du Soleil, așteptările nu erau câtuși de puțin mici, dar artiștii au reușit să se ridice la înălțimea lor, ba chiar să treacă dincolo de ele.
În primul rând, a fost punctualitatea. Spectacolul a început la ora 20. Fix, nici un minut în plus sau n minus, tot așa cum și pauza a avut exact 20 de minute. La Cirque unul dintre secrete e rigoarea și nu de dezmint la nici un nivel, în nici un detaliu.

Azi am fost în culisele Quidam, al treilea spectacol semnat Cirque du Soleil care vine în România după Saltimbanco și Alegria. Am fost și în anii trecuți (Saltimbanco, Alegria – și mai bine le citiți, dacă n-ați făcut-o deja, pentru că n-o să repet detaliile despre organizarea Cirque în turneu) și m-am simțit cam ca Alice în Țara Minunilor. Plus toată organizarea lor care nu seamănă cu nimic din ce-am citit ori văzut în poveștile lui Lewis Caroll și minus iepurii și celelalte viețuitoare: Cirque du Soleil a fost și va rămâne un circ fără nici un număr de dresură de animale.

Acuma, sigur, poate că în al treilea an cu backstage la Cirque știam deja cam cum se pun toate cele prin culise, unde e garderoba, unde e spațiul de antrenament/repetiții, unde își instalează bucătăria, cabinele, garderoba și mașinile de spălat, dar asta nu înseamnă că a fost mai puțin Țara Minunilor.

Acu’ vreo săptămână mi-am amintit că tot nu găsesc o anumită ojă de la Farmec prin magazine, așa c-am zis să intru pe site si să mi-o comand. Asta:

Nu e ca și cum n-aș avea vreo zece tonuri de roșu și roz inchis de la Farmec deja. Dar n-o aveam pe asta, na!, iar damblalele (cel puțin cele de acest tip) nu se chestionează ci se execută! Așa că zis și făcut!, am intrat pe site să-mi completez colecția fiindcă știam – de la comenzile anterioare – că e foarte simplu. Și când colo…