În culisele Alegria: o metaforă a vieţii!

Sub cupola de la Romexpo era destul de întuneric ieri după amiază, dar pe măsură ce coboram spre scena Alegria, m-am surprins emoţionată că aveam să intru, din nou, în culisele Cirque du Soleil. Undeva, la înălţime, se repetă pentru numărul de acrobaţie aeriană. Câţiva artişti sunt la 15 metri de pământ, fac prize şi salturi.

Deodată se aude un zgomot asurzitor, ca un tunet. Unul dintre acrobaţi sărise în plasa de sub ei. Însă, pentru ca talcul de pe palmele lor să nu se aşeze pe scenă, lipită de plasă, sub ea, e un plastic imens care face zgomotul cu pricina. Ai senzaţia că se rupe cupola. “Îi doare când fac asta?”, o întreabă cineva din grupul de jurnalişti pe Vanessa, PR-ul Alegria. “Nu. Câtuşi de puţin. Şi o să vă obişnuiţi cu zgomotul în câteva minute. Cred.. “, adaugă zâmbind.

Mie nu mi-a ieşit, tot îmi sărea inima de fiecare dată când acrobaţii îşi dădeau drumul pe plasa aia, doar pentru ca, imediat, să urce din nou la înălţime. Vorbesc încet între ei, nu se strigă, iar noi nu avem voie să folosim blitz-ul de la camere, nici măcar lumina de focus, ca să nu-i deranjăm. Vanessa e foarte clară şi foarte insistentă în direcţia asta. Ne povesteşte despre spectacol, cum Alegria este o înfruntare între vechi şi nou, între bătrânii, odinioară apropiaţi ai fostului rege, The Old Birds, şi tineri, unii rebeli, alţi boemi.

În turneu, 100 de oameni

Aflu că tot bagajul Alegria, scenă, culise, tot, se strânge în trei ore (o să vedeţi la spectacol de ce e atât de impresionantă chestia asta), că se circulă duminică noaptea până la destinaţia următoare, apoi luni şi marţi toată lumea are liber, miercuri se repetă, uneori şi joi, în ziua spectacolului, dacă montarea e integrală, în locaţiile fără nici o structură preinstalată, care impun aşa ceva – cum e şi Romexpo.

La Alegria nu exista doar backstage ci şi… understage. De aici se controlează tot.

Călătoresc cu patru bucătari, echipă de catering, dietetician, terapeuţi care se ocupă de condiţia fizică a artiştilor, echipă pentru costume, maşini de spălat, călcat, cusut, cei care se ocupă ca încălţările artiştilor să fie revopsite în fiecare săptămână. De altfel, sunt 100 de oameni în acest turneu: 45 în culise, 55 pe scenă. Cel mai tânăr artist are 21 de ani, cel mai în vârstă are 49 şi e acrobat, majoritatea, 80 la sută, sunt bărbaţi.

– Ce o să se întâmple cu toţi aceşti oameni, după ce Alegria nu se va mai juca?
– Aşa cum avem un program amplu de pregătire pentru toţi artiştii Cirque du Soleil, cu lecţii de engleză (pentru că vin din toată lumea), coregrafie, teatru – mult teatru, pentru că e foarte important ca ei să transmită o emoţie spectatorilor, avem şi asistenţa după ce un spectacol nu se mai joacă. Mulţi dintre ei devin antrenori, sau rămân să joace ori să fie în echipa de suport pentru alte spectacole, le facilităm relocare, relaţia cu bancile, dacă e nevoie.

Desigur, cineva întreabă cât câştigă. Desigur, Vanessa nu răspunde. Nu înţeleg interesul pentru detalii de genul ăsta. Mă rog, poate sunt eu defectă.

700 de elemente de vestimentaţie pe scena Alegria

Intrăm în culise. Chiar în faţa noastră repetă cele două contorsoniste din Mongolia. Sunt mărunţele şi se pliază de zici că ai putea să le bagi într-un buzunar chiar acum. În spatele lor, antrenoarea. Are nişte muşchi abdominali de invidiat. Nici ea nu ţipă, nu se agită. Stă foarte liniştită pe un scaun şi, din când în când, înclină uşor capul către eleve.

Înaintăm până în zona de pregătire fizică unde îl vedem pe Mark, unul dintre artiştii care se antrenau mai devreme pe scenă. Mark face tracţiuni. Mark are nişte bicepşi de înnebuneşti. Nu ştiu cât e show, aşa, de ochii noştri, sau dacă avea chef să se antreneze pe bune. Mai târziu ridică nişte gantere. Puf! Puf! Câte una în fiecare mână. Şi o face cu atâta uşurinţă încât întreb, mai în glumă, mai în serios, dacă sunt gonflabile.
– Wanna try?, mi se sugerează, cu un zâmbet.
– Not really, zâmbesc şi eu.

Old Birds

Ajungem în zona de costume, cea mai colorată. Sunt peste 700 de elemente din acest departament în spectacol. Fiecare se calcă, aranjază, completează, fiecare are etichetă. Un dulap cu măşti, unul cu farduri, altele cu încălţăminte, suporturi nenumărate încărcate cu haine. Totul e lucrat manual, inclusiv culorile. Noi cumpărăm materiale albe, le vopsim şi le coasem în atelierele din Montreal. Fiecare artist are un mulaj după chipul său, pentru ca să i se poată realiza peruca, masca ori pălăria. Absolut fiecare element vestimentar are o etichetă cu numele protagonistului şi al spectacolului în care acesta joacă.

Un costum de Old Bird se compune dintr-o salopetă neagră de lycra, o vestă cu burta falsă, pantaloni care îi fac să pară graşi pe artişti, peste care se pun pantalonii movulii cu care îi vedem noi pe scenă, o jiletcă pe care mie îmi e greu s-o ţin pe-o mână, pe umeraş, are cam cinci kilograme şi, în fine, masca. Unui artist îi ia între trei şi cinci minute să intre în toată costumaţia asta. Presupun că se antrenează şi pentru asta! :))

Vanessa Napoli, publicist Alegria

O metaforă a vieţii

– Mai e de actualitate această diferenţă atât de mare între generaţii, ca acum aproape 20 de ani?, o întreb pe Vanessa, în scurtul interviu pe care mi-l oferă după ce se termină turul prin culise.
– Probabil că nu mai e atât de clară diferenţa asta acum, dar ea va exista mereu.
– Însă nu şi Alegria care să ne amintească despre asta…
(Show-ul are programată ultima sa reprezentaţie în acest an, la Madrid)
– Mereu va exista un spectacol despre asta (zâmbeşte)
– Cum se naşte un spectacol la Cirque du Soleil?
– Nu ştiu care e geneza fiecăruia, dar pot să-ţi spun cum a apărut Alegria. În 1994, când Internetul începea să ajungă în vieţile şi casele oamenilor, creatorii show-ului s-au gândit cum o să ne afecteze asta, cum o să fie comunicarea şi conflictul pentru putere între generaţii. Pe urmă se face o echipă de creatori, pentru diferitele elemente din spectacol: costume, regie, coregrafie, muzică, acrobaţii…
– Cum apar momentele dintr-un spectacol, uite, cum e cel cu clovnul trist?

– Ăla e un moment pe care am decis să-l cumpărăm de la Slava Poloniun. Ni s-a părut că s-ar integra perfect, aşa că l-am cumpărat. Altfel, te uiţi în “banca de artişti” şi vezi cu cine ai putea să lucrezi.
– Adică faceţi numerele pornind de la artiştii disponibili în Cirque du Soleil?
– Nu, nu neapărat. Adică se poate proceda şi aşa, dar şi invers. Ne gândim la un act şi apoi vedem cine ar putea să-l interpreteze aşa cum ne dorim, cu cine putem lucra.
– Nu e puţin ciudat că există un clovn trist într-un spectacol care se numeşte Alegria?
– Numărul la care te referi e acolo tocmai pentru a face loc bucuriei. Trebuie să se duci în jos, trebuie să experimentezi asta din când în când, ca să preţuieşti şi mai mult momentele de bucurie.
– Ce-i drept, e un moment minunat, cu furtuna, cu ninsoarea, cu primăvara…
– E o metaforă a vieţii. Există momente în care suntem singuri în faţa sorţii, când nimeni nu te ajută, şi trebuie să rezişti, de unul singur. Furtunile trec. Întotdeauna.

***
Cam astea ar fi câteva detalii din culisele Alegria. Spectacolul se joacă la Bucureşti, începând din această seară şi până duminică, inclusiv, este organizat de Events şi susţinut de Orange România. Încă mai sunt bilete, nu multe şi nu la VIP, dar mai puteţi găsi. Scena e gata, să cânte Alegria!

Şi după ce vedeţi spectacolul, puteţi intra pe pagina lor de Facebook să le spuneţi că a fost frumos. Orice artist se bucură când ştie că e apreciat, iar cei de la Cirque du Soleil merita toată aprecierea!