Sunt dreptace. Atât de dreptace încât până și stângăciile mele sunt comise tot cu dreapta. Prin urmare, o să înțelegeți și iertați pauza de scris pe blog dacă vă spun că mi-am rupta mâna dreaptă acum zece zile, nu?
Toată lumea mă întreabă cum am reușit. Să știți că nu e greu. Trebuie doar niște lipsă de atenție și de considerare pentru varianta în care s-ar putea să cazi dacă te urci pe un scaun și nu te asiguri că ăla stă pus ca lumea, că raftul pe care te sprijini suplimentar, că unghiul, că… Putea să fie și mai rău!
Oricum, pentru prima (sper că și ultima!!!) fractură am reușit chiar una cu deplasare, adică a fost necesară punerea la loc a oaselor. Not funny, va zic, nu încercați asta nici acasă și nici în altă parte. Punerea la loc doare mai rău decât ruperea, mai ales că la rupere mai vine și un val de adrenalină să te ajute.
Oricum, Jos pălăria! pentru medicul care a avut parte de mine la urgență, la Militar, și pentru amabilitatea cu care a îndurat totala mea lipsă de demnitate, că eu am urlat nițel (mai mult) la repunerea oaselor, dar și pentru că, la controlul de după o săptămână, n-am putut să negociez cu el scoaterea ???mânușii??? de ghips nici măcar pentru o igienizare! Așa că AMR 31 de zile până la liberare!
Apropo, dacă o pățiți, mergeți să faceți o radiografie, chiar dacă vi se pare că nu e mare lucru. Există entorse și chiar luxații care, netratate la timp sau corespunzător, pot duce la complicații urâte în timp. Deci, dacă vă loviți, mergeți la ortoped că nu-i de glumit cu oasele și articulațiile! Pe mine cel mai mult m-au ajutat în primele zile calmantele, ceaiul de tei (asta s-ar putea să fie doar în mintea mea, totuși, deși eram extrem de furioasă pe toată situația și acuma nu mai sunt!) și, mai ales, hazul de necaz.
Altfel, după ce durerile din prima săptămână au trecut, după ce am început să nu mă mai trezesc din somn la fiecare foială noaptea și să aflu câteva poziții în care mâna nu se umflă și nu mă doare, experiența nu e chiar atât de cruntă. Sigur că e frustrant să-ți faci duș cu o singură mână iar pe una să n-o speli ca lumea vreme de șase săptămâni, sigur că e complicat să tastezi cu stânga și să folosești mouse-ul cu stânga și să faci tot ce poți să faci cu aceeași mână care nici măcar nu e vreo mână prea folositoare, după cum ziceam mai sus.
Pe de altă parte, pe lângă prieteni și ai mei care au grijă de mine în perioada asta și ???Ce vrei să-ți aducă mama???? (Awwwww moment), e și un fel de experiență-lecție în care realizezi că, de fapt, ne plângem pentru o grămadă de rahaturi și uităm să fim recunoscători pentru simplul fapt că suntem întregi. Adică eu știu că o să-mi primesc dreapta înapoi și chiar dacă o să fie mai bleagă și nițel defectă, o să pot face din nou toate lucrurile firești pe care le facem fiecare și nu ne gândim ce bine că putem să le facem, totuși! Dar sunt oameni care răman fără o mână sau fără să se poată mișca tot restul vieții. Față de ei, cu tot cu fractura mea, parcă simt că ar trebui să mă consider norocoasă.
Ceea ce vă doresc și vouă! Dar fără fractură, dacă se poate! :)
Îți urez multă sănătate Ruxa, să te faci bine repede și să ai grijă de tine și de Maxine mică! E urâțică un pic experiența, eu mi-am rupt mâna dreaptă în anul 2 de facultate și sunt pictoriță :D. Nu-mi imaginam pe atunci tragedie mai mare decât să-mi pierd, chiar și temporar, posibilitatea de a scrie sau de a picta… (de, fiind tânără luam foarte multe lucruri mai în tragic decât era necesar), dar experiența în sine m-a învățat multe. Am fost uimită de cât de repede m-am adaptat, am reușit să trec peste faptul că-mi purtam mâna dreaptă atât de dragă imobilizată și am învățat să tastez, să scriu de mână și chiar să pictez cu stânga (lucru pe care îl credeam imposibil). Unul dintre lucrurile învățate a fost că așa numitul talent nu stă în mâna dreaptă, ci în felul în care interpretez și văd lucrurile și asta mi-a dat multă încredere…
Și una amuzantă, așa, de final de comentariu lung… După ce mi-am scos ghipsul, am mers împreună cu mama la masă la un restaurant, unde mi-am pus frumos pe masă proaspăt-dezvelita mână dreaptă reparată și am început să mânc cu stânga; atât de tare mă obișnuisem. :))