Nu știu când au trecut patru ani, cu bune și cu rele, cu emoții și toate experiențele frumoase pe care mi le-a adus blogul ăsta. Și povești. Și, cel mai important, cu oamenii frumoși pe care am ajuns să-i întâlnesc datorită faptului că scriu aici.
Mă gândeam azi dimineață că e cel mai lung job full time pe care l-am avut până acum și, deși am o grămadă de șefi (adică cititorii), le mulțumesc în fiecare zi pentru (încă) uimirea și bucuria de a vedea numărul de unici. Care, apropo, e în creștere constantă.

Dar ăsta nu e un post despre statistici și cifre, după cum nici altele nu vor fi pentru că nu cred că asta contează. Adică, da, e măgulitor, dar, până la urmă, când apăs publish eu trebuie să fiu mulțumită înainte de toți și toate – iar asta probabil e cel mai dificil lucru și, trebuie să admit onest, nu se întâmplă de fiecare dată.

Cum v-am spus, am fost câteva zile la Strasbourg pentru o documentare legată de funcţionarea şi, mai ales, comunicarea Parlamentului European. Aş fi vrut să am răgaz pentru a scrie din timpul călătoriei dar, chiar şi dacă aş fi reuşit să înghesui câte o oră de scris în programul extrem de plin, nu cred că ar fi ieşit ceva de care să fiu mulţumită întrucât experienţa asta s-a întâmplat până în ultimele ore ale călătoriei, în care, ultimele pe lista de discuţii a plenului PE au fost situaţiile din Djibouti şi Nigeria – în ambele state fiind vorba de încălcări al drepturilor omului şi libertăţi civile.

Nu ştiu când au trecut, dar, iată, sunt doi ani de când printrerânduri.eu îmi face mie program de scris iar vouă, sper, de citit! Au trecut repede, de-acum vorbim, ne deplasăm mai mult dar şi muncim mai mult… Mult mai mult. Blogul ăsta m-a învăţat disciplina mai sever decât au făcut-o mulţi ani de muncă, parol!, fiindcă la birou poate te mai fofilezi, dar aici, dacă nu scriu, nu apare! E cu adevărat atât de simplu! :)

Anul trecut pe vremea asta făceam o retrospectivă a campaniilor importante din care fusese parte blogul meu, dar acum nu vreau să fac asta fiindcă, deşi satisfăcător ca idee, ca recunoaştere, cel mai important pentru mine rămâne conţinutul: da, şi articolele din campanii, fiindcă am muncit şi pentru ele, să fie intresante pentru voi, dar mai ales festivalurile de care v-am povestit aici, filmele văzute în avanpremieră, cărţile despre care am scris, ştirile, exclusivităţile, poveştile strânse de peste tot şi interviurile pe care le las la urmă pentru că presupun cele mai multe ore de muncă.

M-am străduit să găsiţi în fiecare zi ceva nou de citit printrerânduri şi, de obicei, să fie lucruri faine, care să vă facă să zâmbiţi ori să vă ajute în munca voastră, în special pe cei care lucrează în comunicare şi joburi adiacente, am încercat să scriu de bine, fiindcă e destul “de rău” în realitatea fiecăruia dintre noi şi pentru că eu cred că se face primăvară cu fiecare floare! :)

Totuşi, nu pot să nu mulţumesc şi companiilor care au avut încredere că aici pe blog povestea despre produsul ori campania lor poate fi scrisă în aşa fel încât, voi, cititorii, să găsiţi ceva util, ceva interesant de citit şi de aflat şi, nu în ultimul rând, concursuri. Vor mai fi, fără îndoială, iar până la următoarea aniversare îmi propun să bifez mai ales colaborări de lungă durată fiindcă mi se pare mai constructiv pentru toată lumea: cititori, proiecte, autor. Deci mai multe reportaje cu oameni faini, mai multe interviuri, festivaluri şi, da, mai multe poveşti şi concursuri.

De altfel, party-ul aniversar printrerânduri.eu o să ţină ca-n poveşti, o săptămână, şi, în fiecare zi, cu ajutorul partenerilor o să aveţi ocazia de a câştiga câte un cadou, sau mai multe, aici, pe blog. Ziua, povestea şi cadoul pentru o săptămână în care vă premiez, dragi cititori, pentru că sunteţi aici, la întâlnire, în fiecare zi, mai mulţi şi mai frumoşi. Vom avea, aşadar, cadouri frumoase pentru voi de la IKEA, Porsche România, Colour – Beautiful Things, Biblionet, Redds, alinturi de la Farmec, cărţi faine de la Univers, Nemira şi All, şi, desigur, surprize, aşa că vă aştept cu drag la petrecerea de doi ani, tot aici, printre rânduri!

printreranduri.voi! :)

Când am propus – iar ei au acceptat! – proiectul cu poveştile orădene celor de la Cosmote nu mă gândisem foarte clar la ce poveşti minunate o să descopăr în oraşul de pe Criş, nici nu aveam cum să-mi imaginez că există un dascăl atât de minunat ca domnul profesor Tifor sau că Oradea o are pe doamna Maricica şi cartea de onoare cu autografe de la atâţia artişti şi alţi oameni faimoşi din ţara asta! Cum aş fi putut?!

Au fost o încântare, toate, şi ar mai fi cel puţin una, de şi-o găsi răgazul să fie scrisă şi ea, cândva, fiindcă e o poveste în care se întâlnesc viaţa şi moartea, în care se vorbeşte despre un erou al timpurilor moderne. Dar să nu anticipăm…

În 2006, când am început eu treaba asta cu bloggingul, nu aveam nici planuri şi nici aşteptări, mai ales că era o formulă nouă de comunicare pentru multă lume. Între timp eu am început să învăţ, bloggingul a început să se dezvolte, şi am ajuns, aproape şase ani mai târziu, printre rânduri.

Nici aici nu aveam planuri şi aşteptări, iar “strategia editorială” mi-a luat-o un pic înainte, în sensul că s-a dezvoltat într-o direcţie la care nu mă gândisem iniţial, cu toate seriile de interviuri, concursuri şi alte evenimente, ale mele sau ale altora. Şi muuuultă comunicare, atât de multă încât uneori am senzaţia că mă pierd printre rânduri şi uit că ăsta e, totuşi, un blog personal.

Dar cum cifrele îmi spun că blogul creşte, probabil că ceva-ceva fac cum trebuie, aşa că acum am nevoie să vă rog să mă ajutaţi, voi, cei care citiţi toate cele pe frumosul blog, după cum urmează: observaţi, în partea dreaptă a paginii, un banner mare, verde, care vă îndeamnă să participaţi la un sondaj, unul la care, dacă răspundeţi, o să mă ajute pe mine să ştiu mai multe despre ce vă doriţi să citiţi aici, iar pe cei de la Standout, care fac studiul, o să-i ajute să compileze un material despre blogosfera noastră (şi a voastră!) cea de toate zilele.

Durează câteva minute, cu siguranţă mult mai puţine decât mi-a luat mie să scriu oricare dintre posturile pe care voi le-aţi citit aici. Ştiu că sunt niţel escroacă sentimentală la faza asta şi că apelez la şantaje emoţionale (miau!), dar dacă treceţi pe aici, dacă vă plimbaţi uneori printre rânduri, faceţi-mi hatârul şi completaţi ca să mă ajutaţi să ştiu mai multe despre ce vă doriţi. Studiul e AICI.

Vă mulţumesc!

PS Trebuie să pun şi o poză cu domnul Sony ca să vă conving? Bine, fie! Poftim!