În 2006, când am început eu treaba asta cu bloggingul, nu aveam nici planuri şi nici aşteptări, mai ales că era o formulă nouă de comunicare pentru multă lume. Între timp eu am început să învăţ, bloggingul a început să se dezvolte, şi am ajuns, aproape şase ani mai târziu, printre rânduri.
Nici aici nu aveam planuri şi aşteptări, iar “strategia editorială” mi-a luat-o un pic înainte, în sensul că s-a dezvoltat într-o direcţie la care nu mă gândisem iniţial, cu toate seriile de interviuri, concursuri şi alte evenimente, ale mele sau ale altora. Şi muuuultă comunicare, atât de multă încât uneori am senzaţia că mă pierd printre rânduri şi uit că ăsta e, totuşi, un blog personal.
Dar cum cifrele îmi spun că blogul creşte, probabil că ceva-ceva fac cum trebuie, aşa că acum am nevoie să vă rog să mă ajutaţi, voi, cei care citiţi toate cele pe frumosul blog, după cum urmează: observaţi, în partea dreaptă a paginii, un banner mare, verde, care vă îndeamnă să participaţi la un sondaj, unul la care, dacă răspundeţi, o să mă ajute pe mine să ştiu mai multe despre ce vă doriţi să citiţi aici, iar pe cei de la Standout, care fac studiul, o să-i ajute să compileze un material despre blogosfera noastră (şi a voastră!) cea de toate zilele.
Durează câteva minute, cu siguranţă mult mai puţine decât mi-a luat mie să scriu oricare dintre posturile pe care voi le-aţi citit aici. Ştiu că sunt niţel escroacă sentimentală la faza asta şi că apelez la şantaje emoţionale (miau!), dar dacă treceţi pe aici, dacă vă plimbaţi uneori printre rânduri, faceţi-mi hatârul şi completaţi ca să mă ajutaţi să ştiu mai multe despre ce vă doriţi. Studiul e AICI.
Vă mulţumesc!
PS Trebuie să pun şi o poză cu domnul Sony ca să vă conving? Bine, fie! Poftim!
off-topic – pe pisicul tău îl cheamă sony, ca marca de electronice? sau e numele unguresc care se scrie sanyi?
numele complet e Domnul Sony, iar raspunsul la intrebare ta e aproape “da” :)) in sensul ca atunci cand l’am cules de pe strazi si l’am facut om, cum ar veni!, abia cumparasem apartamentul si nu prea aveam bani de electronice ca lumea, asa ca pisica a capatat o denumire “de firma”. asta, si pentru ca era, inca e, sonat :))
(raspuns scris de pe un sony vaio, brand cu care am o oaresce afinitate, dupa cum se vede treaba!) :))
:))))) foarte drăguț.
eram curioasă doar pentru a știi cum să-l citesc. tentația mea era să-l pronunț în varianta ungurească; bine că mi-ai zis – nu mai fac :))
uneori nici nu trebuie. vine singur daca aude zgomot de crantanele, simte plic sau activitate prin bucatarie :))
a! si mai vine repede-repede cand suna telefonul. habar n’am de ce. pe el nu’l suna nimeni, niciodata!
completat survey-ul, dat like !
sar’naaaa!
completat!
sar’naaaa! :*
vai dar in ce hal creste blogul asta , wow, e de speriat :)
http://www.alexa.com/siteinfo/teamcomm.ro#