Nu e prima dată când văd un spectacol Cirque du Soleil, așteptările nu erau câtuși de puțin mici, dar artiștii au reușit să se ridice la înălțimea lor, ba chiar să treacă dincolo de ele.
În primul rând, a fost punctualitatea. Spectacolul a început la ora 20. Fix, nici un minut în plus sau n minus, tot așa cum și pauza a avut exact 20 de minute. La Cirque unul dintre secrete e rigoarea și nu de dezmint la nici un nivel, în nici un detaliu.

Azi am fost în culisele Quidam, al treilea spectacol semnat Cirque du Soleil care vine în România după Saltimbanco și Alegria. Am fost și în anii trecuți (Saltimbanco, Alegria – și mai bine le citiți, dacă n-ați făcut-o deja, pentru că n-o să repet detaliile despre organizarea Cirque în turneu) și m-am simțit cam ca Alice în Țara Minunilor. Plus toată organizarea lor care nu seamănă cu nimic din ce-am citit ori văzut în poveștile lui Lewis Caroll și minus iepurii și celelalte viețuitoare: Cirque du Soleil a fost și va rămâne un circ fără nici un număr de dresură de animale.

Acuma, sigur, poate că în al treilea an cu backstage la Cirque știam deja cam cum se pun toate cele prin culise, unde e garderoba, unde e spațiul de antrenament/repetiții, unde își instalează bucătăria, cabinele, garderoba și mașinile de spălat, dar asta nu înseamnă că a fost mai puțin Țara Minunilor.

Nu e nevoie de operaţii dureroase şi costisitoare ca să ştergi mulţi ani din calendarul personal. Tot ce-ţi trebuie e un spectacol perfect în care muzica, elementele acrobatice, culoarea, umorul şi un praf magic de nostagie se îmbină perfect. Aşa a fost Alegria şi, pentru două ceasuri şi-un pic, am redevenit copil, cu oooo-uri şi aaaa-uri rostite cu sinceră uluire şi încântare.

Văzusem, fireşte, spectacolul înregistrat, chiar de mai multe ori, dar nimic nu se compară cu doza de bucurie pe care ţi-o oferă reprezentaţia live, când chiui alături de ceilalţi copii din sală, strigi Up!, că aşa spune clovnul mov, şi te străduieşti să prinzi o fărâmă de confetti din furtuna care l-a surprins pe Tristulică – aşa l-am botezat pe clovnul gri. Celălalt, al treilea, a primit numele de Portocală – şi ei au fost preferaţii mei, fiindcă, nu ştiu de ce, dar nu mă aşteptam ca poantele unor clovni, fie ei şi de la Cirque du Soleil, să mă facă să râd cu poftă.

Sub cupola de la Romexpo era destul de întuneric ieri după amiază, dar pe măsură ce coboram spre scena Alegria, m-am surprins emoţionată că aveam să intru, din nou, în culisele Cirque du Soleil. Undeva, la înălţime, se repetă pentru numărul de acrobaţie aeriană. Câţiva artişti sunt la 15 metri de pământ, fac prize şi salturi.

Deodată se aude un zgomot asurzitor, ca un tunet. Unul dintre acrobaţi sărise în plasa de sub ei. Însă, pentru ca talcul de pe palmele lor să nu se aşeze pe scenă, lipită de plasă, sub ea, e un plastic imens care face zgomotul cu pricina. Ai senzaţia că se rupe cupola. “Îi doare când fac asta?”, o întreabă cineva din grupul de jurnalişti pe Vanessa, PR-ul Alegria. “Nu. Câtuşi de puţin. Şi o să vă obişnuiţi cu zgomotul în câteva minute. Cred.. “, adaugă zâmbind.

Nu cred că trebuie să mai spun cât îmi place şi cât admir performanţa celor de la Cirque du Soleil, aşa că m-am bucurat mult de invitaţia la avanpremiera filmului Worlds Away, regizat, scris şi coprodus de Andrew Adamson (Shrek & Cronicile din Narnia) şi avândul-l pe James Cameron (Titanic & Avatar) ca producător executiv.

Ca de obicei, nu m-am documentat despre film înainte, habar n-aveam la ce să mă aştept, dar fiind un produs marca CdS, cu aşa regizor şi producător,  ştiam că nu poate fi decât pe placul meu. Şi aşa a şi fost!

Cu multă, multă bucurie vă anunţ că Cirque du Soleil revine în România, între 5 şi 8 septembrie 2013, pentru cinci reprezentaţii ale spectacolului Alegria, unul dintre cele mai faine pe care trupa le are în repertoiu şi, nu întâmplător, unul dintre cele mai populare: de la premiera sa, în 1994, a fost jucat de peste 5000 de ori şi aplaudat de peste zece milioane de spectatori din 65 de oraşe din toată lumea!

Aşa cum v-am povestit, Saltimbanco, spectacolul celor de la Cirque du Soleil m-a cucerit: am bătut din palme, am râs, mi-am ţinut răsuflarea, am ţinut pumnii artiştilor la unele dintre numerele grele pe care le văzusem la repetiţii, am râs şi am aplaudat cu bucurie! Dar, dincolo de asta, nu mă pot abţine să nu disec un pic ceea ce văd. Poate şi pentru că am avut acces în backstage, pentru că i-am cunoscut pe unii dintre artişti şi-i recunosc în spectacol, dincolo de machiaj.

Aşadar, m-am bucurat de Saltimbanco întocmai ca un adult care n-a uitat să fie copil. Am vrut, însă, să aflu şi să vă arăt şi vouă, cum se vede magia Cirque du Soleil şi prin ochi de copil, aşa că mai jos puteţi citi un guest post scris de Ana Maria U., de 9 ani şi jumătate, şi căreia îi mulţumesc foarte mult pentru articolul ei!

Exista un moment in viata in care toti oamenii vor sa fie distrati. Atunci este momentul in care vrei sa mergi la circ. Pe data de 11.02.2012 si eu am mers la faimosul “Cirque du Soleil”, unul dintre cele mai celebre circuri, care a venit in Bucuresti sa dea o reprezentatie la Romexpo. Faimosul circ a avut o reprezentatie magica in fata a peste 100* de oameni. 

Parerea mea este ca aceste circ este fantastic, chiar daca nu are animale, deoarece ei pornesc de la faptul ca nu vor sa le chinuie, iar atunci cand le dreseaza le chinuie putin. Eu iubesc animalele, deci cred ca acest circ este un circ exceptional, la care mereu as vrea sa ma duc cu cea mai mare placere.

Iubesc circul!

* în sală au fost, ca de obicei, 4000 de oameni :)

Săptămâna asta am mâncat Cirque du Soleil pe pâine. Aproape toate orele în care n-am dormit au fost petrecute aici, la Romexpo, sau documentând despre Saltimbanco şi Cirque – aşa îi spun cei implicaţi. Nu există altul, acesta este Circul. Sunt 22 de spectacole care se joacă în toată lumea, în loc fix ori în turneu, 5000 de angajaţi din peste 50 de ţări.

Încă sunt puţin uluită de faptul că, dincolo de spectacol, lucrurile funcţionează corporatist, matematic. Totul este gândit şi plănuit până în cele mai mici detalii, de la felul în care se crează un spectacol nou, până la felul în care sunt (re)ambalate cele mai vechi. Nici un detaliu nu este lăsat de-o parte. Sunt sigură că n-aţi băga de seamă dacă pantofii celor de la Prăjinile Chinezeşti n-ar fi vopsiţi înainte de fiecare reprezentaţie, dar ei sunt vopsiţi, exact aşa cum spun, înainte de fiecare reprezentaţie. Ca să fie perfecţi!

Detaliile sunt cheia succesului

Nu există make-up artist la spectacole, ci doar un departament care face design de make-up pentru fiecare personaj în parte, urmând să elaboreze, apoi, câte un document cu indicaţii minuţioase despre cum fiecare artisttrebuie să îşi aplice, singur!, fardul: culori, texuri, instrumente. Astfel, atunci când se împachetează tot, fardurile nu sunt împărţie pe categorii, creioane la creioane, mascara la mascara, ci pe cutii aparţinând fiecărui personaj şi artist, aşa cum se întâmplă, de altfel, şi cu costumele. Tot o treabă de culise, şi tot apropo de costume, maşinile de spălat au şi ele porecle. Fiindcă, uneori, şi matematicienii au umor! :)

Cineva m-a întrebat care e secretul şi am întrebat şi eu, la rândul meu. Răspunsul este: “MUNCĂ, MUNCĂ şi iar MUNCĂ. 2-3 antrenamente şi până la 10 spectacole pe săptămână, hrană sănătoasă, somn şi o atitudine pozitivă!”, iar asta cu munca este valabil pentru absolut toate departamentele Cirque du Soleil, ăsta e secretul lor. Organizare perfectă, practică şi multă muncă!

În altă ordine de idei, astăzi şi echipa de organizare a funcţionat mai mult decât perfect în ciuda frigului care stăpâneşte holul de la Romexpo, locul unde stau cei mai mulţi dintre ei atunci când începe accesul spectatorilor.

Glumele din cartierul general

Acum, pe seară, când al doilea spectacol al zilei a început deja de vreo trei sferturi de oră, Mateea Petrescu, coordonatoarea plasatorilor, îi cheamă pe şefii de echipe şi le spune că pot merge în sală să asiste la spectacol, cu condiţia ca la pauză să fie la datorie.

– Chiar putem să mergem?
– Mergeţi odată! Haide!, face Mateea, şi ştiu că, dincolo de tonul sever, zâmbeşte, pentru că ţine la oamenii ăştia şi le apreciază munca.

Poate e inutil să spun, dar sunt sigură că unii dintre voi nu vă daţi seama de asta: mulţi din echipa de organizare n-au apucat să vadă nici una dintre reprezentaţii de la început şi până la sfârşit.

Cei care rămân fac glume. Se râde. Tot Mateea scoate nişte cornuleţe făcute în casă: Haide, luaţi şi voi!

Încă o oră, încă o seară lungă, şi încă două spectacole. Şi apoi, “Cirque du Soleil în România” devine parte din istoria showbusiness-ului autohton.

A treia zi a turneului Saltimbanco în România mă găseşte în cartierul general pe care organizatorii, cei de la Events, îl au la Romexpo. O cameră mare, unde se ţin şedinţele, una în care e cea mai mare vânzoleală, şi una care, teoretic, ţine loc de bucătărie. Practic, însă, nu prea are nimeni vreme să mănânce.

Cu puţin timp înaine să înceapă accesul celor care au bilete la spectacolul cu numărul patru (a fost, azi, de la ora 16), lucrurile încep să se precipite. Voluntarii sunt trimişi la locurile lor, unii la intrare, alţii în foaier, se reaplică, unde e cazul, pe ici-pe colo, banda adezivă peste mocheta de deasupra treptelor, ca să se evite orice potenţial accident.

Au apărut şi fetele de la Skittles, în costumele lor roşii, mulate, cu peruci multicolore… Cam tremură, săracele, dar continuă să zâmbească. Şi, pentru prima dată, văd o fată în uniformă BGS. E drăguţă şi mai şi zâmbeşte!

Echipa permanentă Events e mai mică decât v-aţi putea imagina şi este formată din: Sorina Burlacu (General Manager), Laura Muscalu (Project Manager), Andreea Andreescu (PR Manager), Dan Duminică (Production Manager) şi Alexandra Bisceanu (Financing). Lor li se alătură, la fiecare spectacol, în funcţie de mărimea acestuia, alţi oameni responsabili cu producţie, ticketing, sponsorship, food & beverage court, merchandising, site management şi voluntari.

Pentru turneul Cirque du Soleil în România, asta înseamnă peste 200 de persoane şi fiecare dintre acestea are nevoie de training special pentru a-şi face treaba cât mai bine! Indiferent de ceea ce au de făcut, însă, tuturor celor implicaţi, chiar şi mie!, le sună mereu telefonul cu cereri de bilete sau invitaţii. Invitaţii nu prea s-au dat, iar bilete nu mai sunt!

Cel mai important lucru de rezolvat azi este aspectul spectatorilor care vin târziu. Cu toate că accesul la Romexpo este permis cu o oră înainte de fiecare reprezentaţie, din păcate mulţi dintre cei care au bilet nu reuşesc să ajungă la timp…

Din acest motiv organizatorii vor ca accesul spectatorilor să nu mai fie permis după începerea reprezentaţiei, dar acest lucru trebuie discutat şi cei de la Cirque du Soleil. În final, decizia e să se permită accesul şi celor întârziaţi, însă în grupuri de câteva persoane, în aşa fel încât să nu fie deranjaţi spectatorii punctuali. Înainte de accesul la spectacol din această seară, voluntarii trec printr-un nou training, sunt relocaţi la porţile de acces şi, astfel, lucrurile merg mai bine.

La 19.50, dinspre intrarea principală în complexul expoziţional Romexpo încă se văd oameni venind. În fine, un sfert de oră mai târziu, toţi spectatorii par să se fi aşezat iar pe scenă începe Addagio, numărul cu cei trei contorsionişti. Sunt aplaudaţi puternic, la final, la fel ca şi numărul Chinese Poles care urmează. Totul e în regulă, aşa că revin în cartierul general Events de la Romexpo, unde are loc şedinţa care analizează măsura luată şi reacţiile. În weekend, când lumea nu mai merge la serviciu, se aşteaptă ca spectatorii să fie şi mai punctuali!

În ceea ce priveşte spectacolul, Danny, bufonul, a găsit parteneri la fel de buni de pantomimă, iar numărul lui e la fel de amuzant de fiecare dată. Astăzi după amiază, însă, cei din primul rând n-au vrut să se joace cu el – păcat, cred că e o experienţă foarte tare! Ca să fiu onestă, după primul spectacol, am crezut că în partea a doua persoana din public cu care se realizează numărul de pantomimă e aleasă de dinainte, fiindcă s-a descurcat foarte bine, dar nu e! În fiecare spectacol a fost altcineva! Românii au talent, vă spun! :)

Lume multă la Romexpo, părinţi şi copii nerăbdători să-i vadă pe cei mai buni dintre cei mai buni în lumea circului performând pentru prima dată în România. Înainte ca toată lumea să se fi aşezat, că, deh, românii n-au învăţat treaba asta cu respectul pentru artişti, spectacolul a început!

O mulţime de personaje vesele, zgomotoase şi colorate erup parcă, în faţa publicului, cu tumbe, sărituri şi strigăte. Merg printre primele rânduri, salută publicul, mai ales copiii, interacţionează cu ei, le strâng mâinile, îi prind ghiduş de nas, fac puppy eyes, totul pentru a te introduce în atmosferă, totul pentru a-ţi construi starea şi emoţia pentru a asista la cel mai longeviv (şi clasic!) spectacol Cirque du Soleil. Începe Saltimbanco!

Saltimbanco e povestea oraşului cucerit de acrobaţi şi personaje pitoreşti, e povestea evoluţiei viermilor (les vers) multicolori şi a celor cu măşti, birocraţii care încurcă lumea, către îngerii de mai târziu, acrobaţii bungee. În deschidere, ni se spune, într-o română despre care ştiu că a fost învăţată ieri, cine sunt sponsorii spectacolului (Orange) şi turneului (Infiniti), suntem rugaţi să nu facem fotografii, deloc, nici cu blitz şi nici fără, şi să ne bucurăm de universul Cirque du Soleil! Şi gata! Acum chiar începe!

Îl cunoaştem pe Baron, ghidul acestui univers colorat al cărui stăpân se crede dar asupra căruia nu are, de fapt, nici o autoritate, poate şi pentru că vorbeşte într-o limbă inventată (special pentru show, o combinaţie între arabă, suedeză şi germană), apoi pe plângăciosul Ringmaster, cu costumul lui galben şi capa albastră, care ţine, de asemenea, să atragă tot timpul atenţia asupra lui, şi pe Visătorul cu coadă albastră care adoră să doarmă şi care n-are, săracul, nici un pic de răgaz pentru pasiunea lui!

Încep numerele de acrobaţie! Adagio, o demonstraţie de echilibru şi graţie

apoi cei care se caţără pe prăjinile chinezeşti sfidând gravitaţia, susţinându-şi întregul corp în balans perfect la o înălţime de câţiva metri cu uşurinţa cu care cineva ar ţine în mână un stilou

Un moment de respiro, apoi intră în scenă Eddie, bufonul, unul care arată altfel decât v-aţi putea imagina, nici măcar nu are nasul roşu, dar a cărui imaginaţie este nelimitată. Un mim excepţional, Eddie interacţionează cu publicul în ambele sale momente, câte unul în fiecare parte a spectacolului, şi noi râdem toţi, adulţi sau copii!

Vedem jonglerii care ne amintesc cu cât de multe lucruri trebuie să ne descurcăm, în acelaşi timp, în jungla oraşului, urmăriţi şi încurcaţi de viermii cu măşti. Domnul pe care-l vedeţi mai jos a jonglat cu opt bile săltăreţe, în variate ritmuri, ba chiar a şi dansat niţel în acelaşi timp. Totul cu super viteză şi fără să-i scape nici o bilă, nici o secundă!

N-a lipsit, desigur, numărul Russian Swing, cu toate salturile ameţitoare pe care le văzusem şi la repetiţii, şi nici boleadorii – ai, ai, ai! – care au făcut dintr-un vechi instrument de vânătoare, un accesoriu de bază pentru un show incendiar, aveţi mai jos un video scurt din care vă puteţi face o idee cât de cât:

Boleadorii au închis prima parte, iar în cea de a doua am fost uluiţi de cele două gemene de la Duo Trapez şi de careul de la Bungee. De asemenea, Eddie, bufonul, a revenit, spre încântarea noastră, şi, de data asta, a nimerit un foarte talentat tânăr din public, iar împreună au făcut super show!

E greu de povestit cum e Saltimbanco şi, de fapt, cred că nici nu se poate! Fiecare are propriile amintiri din copilărie, unele la care circul, şi cu atât mai mult cel mai bun circ din lume, face apel. E suficient să spun că în două ore mi-au redefinit întrucâtva noţiunea de performanţă în arta spectacolului şi că emoţiile sunt atât de frumoase încât cel mai bine e să le trăieşti tu însuţi fiindcă orice-aş scrie eu nu se compară cu experienţa live!

La final, Cristina şi cu mine am mai stat de vorbă cu Andreea Andreescu, PR-ul Events, până s-a scurs toată lumea din Romexpo, vedete şi oameni obişnuiţi. Scena nu e goală, cum v-aţi putea aştepta, pentru că un acrobat… repetă! E un număr pe care nu l-am văzut în spectacol, nici nu cred că e din Saltimbanco, dar e ora 11 trecute, iar acrobatul se leagănă încoace şi încolo, rotindu-se pe coarda lui.

Şi apoi am început să sunăm după taxiuri, fără succes, însă. Două fete, care ne-au auzit chinuindu-ne să găsim o maşină cu care să plecăm de acolo, ne-au invitat să împărţim taxiul cu ele, lucru pe care l-am şi acceptat. Fireşte, în maşină am discutat despre spectacol, cum altfel?! Le-am lăsat lângă casa lor, apoi ne-am dus şi noi acasă.

Nici n-am deschis bine laptopul şi am primit un mesaj pe FB: “fain ce-ai scris pe blog de ei… ştiam că te cunosc de undeva!”. Era una dintre fetele din taxi iar pentru mine a fost încheierea perfectă a unei zile cu adevărat magică!

PS dacă sunteţi printre norocoşii care au văzut sau urmează să vadă spectacolul, pagina sa de pe facebook e aici şi vă garantez că mesajele voastre de mulţumire şi apreciere ajung la artişti, aşa că lăsaţi-le un gând bun. Eu zic că merită, la fel cum merită şi organizatorii (pagina lor e aici) să le spunem Mulţumesc pentru că i-au adus în România!

Credit foto: Mihai Cismas pentru Events