Nu e nevoie de operaţii dureroase şi costisitoare ca să ştergi mulţi ani din calendarul personal. Tot ce-ţi trebuie e un spectacol perfect în care muzica, elementele acrobatice, culoarea, umorul şi un praf magic de nostagie se îmbină perfect. Aşa a fost Alegria şi, pentru două ceasuri şi-un pic, am redevenit copil, cu oooo-uri şi aaaa-uri rostite cu sinceră uluire şi încântare.
Văzusem, fireşte, spectacolul înregistrat, chiar de mai multe ori, dar nimic nu se compară cu doza de bucurie pe care ţi-o oferă reprezentaţia live, când chiui alături de ceilalţi copii din sală, strigi Up!, că aşa spune clovnul mov, şi te străduieşti să prinzi o fărâmă de confetti din furtuna care l-a surprins pe Tristulică – aşa l-am botezat pe clovnul gri. Celălalt, al treilea, a primit numele de Portocală – şi ei au fost preferaţii mei, fiindcă, nu ştiu de ce, dar nu mă aşteptam ca poantele unor clovni, fie ei şi de la Cirque du Soleil, să mă facă să râd cu poftă.
Mă aşteptam, în schimb, ca rebelii din Bronx să mă încânte cu salturile lor, acrobatul de la coarda elastică să danseze graţios (şi periculos!) în aer, cei de la prăjinile ruseşti să mă uluiască cu îndemânarea lor de a face tripluri salturi şi de a ateriza, apoi, pe prăjinile late de nici zece centimetri. Ştiam că cele două contorsioniste mă vor ului şi, de asemenea, că gimnasta are un număr frumos cu panglica şi cercurile. Ştiam şi că o să-mi dea lacrimile la final, fiindcă se cântă Alegria, toţi artiştii revin pe scenă, unii dintre ei îşi scot măştile şi ne lasă să-i vedem aşa cum sunt în realitate: nişte oameni generoşi care muncesc pentru bucuria altora şi care au ridicat actul artistic la rang de perfecţiune!
Plouă cu sperlative în texul ăsta, ştiu, dar am văzut spectacolul acum două zile şi încă sunt sub efectul lui. Ieri seară, în ciuda faptului că ziua mea de lucru a început pe la sase jumate şi s-a terminat 16 ore mai târziu, am răsfoit pozele postate pe pagina Events şi am zâmbit din nou ca pe la şase ani. Hai, poate şase ani şi jumătate, că pe ăştia i-aş împlini acuş, pe 12 septembrie…
Azi şi mâine mai sunt patru spectacole. Pe ici, pe colo în sală, mai găsiţi bilete. Nu vă refuzaţi bucuria de a redeveni copil pentru câteva ceasuri. E atâta încrâncenare în jur încât avem, cu toţii, nevoie de asta, avem nevoie de să ne amintim că nu totul trebuie să fie în alb şi negru!
PS am şi o poveste din culisele Alegria!
Leave a Comment