Pe clape albe şi negre

Ştiţi deja, am mai scris printreranduri, că toamna e anotimpul meu preferat, anotimpul în care mă plimb prin Bucureşti, prin parcuri, ori pe străzile cu case vechi şi copaci bătrâni, ca să mă împrietenesc din nou cu oraşul. După câteva luni de vară toridă, un strop de răcoare e binevenit iar lumina caldă filtrată de frunzele colorate îmi încarcă bateriile. Şi, uneori, mă însoţeşte şi muzica, leneşă, poate un Nouvelle Vague, poate Igor, că se potriveşte.

Niciodată nu m-am gândit cum ar suna, aşezată pe un portativ de raze târzii de soare, muzica frunzelor care cad din copaci alergate de vântul uşor de toamnă şi nici nu mi-am imaginat că ar exista o compoziţie la pian care ar putea să-mi deseneze în minte exact un tablou similar cu asta:

Am ascultat-o dumincă seara, fix ca pe o coloană sonoră a frunzelor risipite de vânt, prima dintr-o serie de 7+1 cântece compuse şi interpretate, într-un concert live pentru pian şi prieteni, de Teo Milea. Nu mă uitasem în program ca să văd cum se cheamă, aşa de tare m-a dus în tabloul de mai sus, dar am verificat, totuşi, curioasă: se numeşte Adiere :)

Înainte de concert, Teo Milea ne-a povestit una-alta despre începuturile lui cu pianul, despre cum a fost rebel într-ale compoziţiei încă de la 12 ani, despre clape albe şi negre, ce înseamnă data de 26 noiembrie pentru el şi multe altele. Un tip cu umor, cu vorbe molcome de ardelean la el, modest, cu talent şi mare dragoste de pian. Se vede, se simte, din felul în care îşi aşază mâine pe clape, din mimică, din tot limbajul corporal, iar pasiunea cu care cântă ajunge până la public: când cântă erupe o energie pe care, din vorba calmă, n-o intuiam. De altfel, şi cântecele lui încep lin, pentru ca mai apoi să te surprindă în forţă:

Fiecare piesă scrisă de el are o poveste şi un nume şi le-am aflat pe toate: Adiere, Povestea lor, Amintiri, Agonie şi extaz, Nostalgia, Sarabanda şi Irversibil. De la întâlnirea cu Teo Milea “pe clape albe şi negre” am aflat că între alb şi negru există 110 griuri – nu ştiam asta! Aş mai adăuga, de la mine, că pianul, dacă e bine stăpânit, poate să “deseneze” orice culoare cu note muzicale!

Nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult, spun sincer, fiindcă îmi imaginez că ar fi trebuit să-i descopăr talentul şi compoziţiile de ceva vreme, deja! Însă Teo Milea e abia la un prim produs discografic, mai mult pentru prieteni, cu doar două cântece: Nostalgia şi Ireversibil. Eu vă recomand să mergeţi să-l ascultaţi live, când aveţi ocazia. Şi să vă luaţi şi prietenii! Iar ca să fiţi la curent cu concertele, puteţi intra pe site sau pe pagina de FB.

Mulţumesc, Mădălina, că m-ai convins să vin la concert!