Asta e ca în comunicatul pentru Billy Idol, “Vine. Gata!”, că ce naiba introducere să-i mai faci?! Şi de ce, la o adică, fiindcă cine nu ştie, n-a ascultat şi n-a fost sedus(ă) de chitara lui Satriani…

Zău aşa, e cineva care nu?!

Le-a fost mentor lui Steve Vai şi Hammett Kirk  de la Metallica, a lucrat cu Alice Cooper, l-a însoţit pe Mick Jagger în primul său turneu solo internaţional, şi a cântat alături de Deep Purple în turneele în Japonia si Europa, iar din 2009, a facut echipă cu Sammy Hagar şi Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) formând trupa Chickenfoot, urmându-şi, în paralel, şi cariera solo.

Joe Satriani vine la Bucureşti pe 20 mai, la Sala Palatului, iar biletele se pun în vânzare începând din 21 ianuarie la preţurile de 250 lei, 200 lei, 160 lei, 130 lei şi 100 de lei, în functie de distanţa faţă de scenă. Pre-sale: până pe 27 ianuarie inclusiv, cumpărătorii au 10% discount la toate categoriile de bilete. Tichetele se pot cumpăra online  sau prin reţeaua Eventim.

Show-ul e organizat de Events.


Share: