De ani de zile, la FITS, o categorie de evenimente care nu-mi lipsește niciodată din agendă este gospelul. Au fost ediții în care ne-am dus la chiar toate reprezentațiile, practic am făcut turul bisericilor și catedralelor din centrul orașului, acolo unde au fost concerte de gospel.
De obicei în programul FITS se află mai mereu un grup sau două de gospel, fiecare cu măcar 2-3 concerte, așa că s-a strâns o colecție frumoasă de experiențe.
Nu vă imaginați că se cântă cap-coadă repertoriul binecunoscut din Sister Act 1 și 2, sunt și imnuri pe care nu le-am mai auzit, dar bucuria aia specifică muzicii gospel e prezentă, fără excepție, la toate concertele de genul ăsta. Se cântă, se aplaudă în ritm, se dansează, atmosfera e demențială.
Și nu pot să nu mă gândesc că dacă ar fi așa și la noi la biserică m-aș duce săptămânal. Fără apăsare și amenințările specifice bisericii de la noi, Gizăz te vede dacă nu ești cuminte, dacă nu slăvești biserica, dacă nu respecți tradiția, dacă nu te apleci până la pământ, în genunchi, târâș pe coate, să te doară și să te umilești, să te apese vina imperfecțiunii tale versus sacrificiul divin și stresul că dacă nu ești exemplar te ia mama dracu’ și nu mai pupi viață eternă cu lapte și miere.
Dar la gospel nu e așa. La gospel totul e cu iubire necondiționată, cu ajutor și speranță și comunitate, cu oameni și energie bună care-ți stau alături și te sprijină ”when you’re not strong”, e despre zile fericite și ”amazing grace”, cu dans și cu o atmosferă care te încarcă pozitiv de pleci cântând de-acolo – true story, fix așa s-a întâmplat și aseară după ce am fost la concertul celor de la The Birmingham Community Gospel Choir de la Biserica Reformată Calvină. 
Dacă aveți vreodată ocazia să mergeți la vreun concert de gospel, nu ratați!
Leave a Comment