După o primă zi, în care am ales străzile festivaliere în „dauna” sălilor de spectacol, m-am îmbrăcat frumos și m-am dus să văd un spectacol de flamenco la Sindicate.
(Da, știu că-i zice Sala Ion Besoiu, dar pentru mine rămâne Sindicate, tot așa cum MyConti rămâne IBIS. Aia e!)
Am fost un pic îndoită, pentru că aveam de ales între asta și Cavalerul rușilor pe care l-am abandonat vineri fiindcă era prea mișto pe pietonală iar mie prea dor de hărmălaia aia. Și, chiar dacă rușii au fost ireproșabili pe scena TNRS, nu-mi regret alegerea.
Cred că toată lumea știe de-acum că dansul nu e doar normal la vârsta mea ci și o pasiune, când vine vorba de spectacole. Coregrafiate și dansate de alții, desigur!
Mai ales dans contemporan, dar nu-mi scot din program nici alte forme de expresie coregrafică și chiar eram curioasă să văd cum îmbină cei de la Barcelona Flamenco Ballet dansul tradițional cu jazz-ul și elemente din dansul modern, contemporan.
O provocare aproape curajoasă, aș zice, dar de care muzicienii, că a fost muzică live, și dansatorii s-au achitat mult peste onorabil. 
La numai 27 de ani, David Gutiérrez Molina, coregraful și solistul acestui spectacol, este unul dintre cei mai apreciați (și premiați) dansatori de flamenco. Dincolo de talentul evident și pasiunea pentru dans, care erup pe scenă, coregrafia lui a avut elemente recognoscibile de dans contemporan și un pic de jazz, subtil și foarte bine îmbinate cu mișcările clasice din flamenco. De altfel, spectacolul se cheamă Puterea de a renaște și chiar la asta se referă, la reinventare. 
Și cred că fix acest aport de modernism și contemporaneitate într-o artă ce vine la noi taman din secolul al XV-lea i-au permis și câteva momente de interacțiune cu publicul – aplauze, ritm, ba chiar urale în vreo cateva momente. La rigurosul flamenco clasic n-am văzut genul ăsta de abordare până acum și, în beneficiul spectatorilor, mi se pare binevenit. 
Apropo de spectatori, în sală, pe rând cu mine, care era primul de după o alee de trecere dintr-o parte în cealaltă a sălii, deci cu spațiu mai generos până la următorul rând de scaune, un domn a ținut isonul dansatorilor și muzicienilor cu atâta patos și ritm încât am crezut ca e parte din spectacol!
La final, sala în picioare, bisuri, improvizație și alte câteva rânduri de urale și aplauze. Și, în timp ce toată lumea poza scena, eu știam că o să primesc super poze de la domnul Marcovici, așa că am făcut o poza cu sala. Pentru că și de săli în picioare îmi fusese dor și nu știam că așa de tare. Tare. Mi-au dat lacrimile de emoție că suntem în sală, chiar dacă cu măști și un pic distanțați, însă împreună, vibrând la aceeași emoție. Perfecțiune!
Foto spectacol: Sebastian Marcovici | FITS 2021
Foarte frumos, bravo!