June 18

FITS 2015, jurnal de festival (VI): Fotopasiune pentru teatru

”După cum la scenografie nu mă tem să mă las pe mâna lui Buhagiar, tot așa la fotografie nu mă tem să mă las pe mâna lui Bulboacă, fiindcă respectă ce se întâmplă pe scenă” – Radu Afrim.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, dacă aș fi fotograf de teatru și unul dintre cei mai importanți regizori de la noi ar spune asta despre mine, în fața prietenilor și a presei, la chiar vernisajul expoziției mele, m-aș super emoționa!
Continue reading

Category: FITS, Teatru | LEAVE A COMMENT
May 26

O fotografie cu viața!

Acum niște ani, pe vremea când eram la Jurnalul, am făcut un mini ziar pe post de broșură de prezentare a evenimentelor, cărților, CD-urilor și albumelor pe care urma să le lansăm la targul Gaudeamus din acel an. Pentru că timpul era limitat, am rugat vreo doi-trei colegi din redacție să-mi dea o mână de ajutor.

Unul dintre ei, V.I., s-a oferit să scrie despre Fotografie de Jurnal, albumul în care reuneam, an de an, cele mai bune imagini făcute de fotoreporterii ziarului – la vremea respectivă, cea mai tare echipă de fotoreporteri din presă! A scris un text atât de fain despre poze și, mai ales, despre fotoreporterii JN-ului și cum îi frecam noi la cap cu tot soiul de cereri de ilustrație, încât cred că-mi aduc aminte și acum pasaje din el. O singură problemă a fost atunci: titlul era prea lung, așa că am fost nevoită să-l măcelăresc un pic și, în loc de ”Vreau o fotografie cu viața!”, a ieșit ”Vreau o foto cu viața!”. M-a certat colegul meu, dar până la urmă a înțeles (sper!) că rigorile spațiului tipografic nu sunt negociabile de fiecare dată!
Continue reading

September 23

Malkovich by Sandro Miller

Sandro Miller e un fotograf american cunoscut pentru multe campanii publicitare dar și pentru fotografiile artistice și alte proiecte. Munca lui a apărut în The New Yorker, GQ, Esquire, Russian Esquire, Time, Forbes, Details, Stern, Wired, Newsweek, Vibe, Communication Arts, Graphis, New York Magazine, Eyemazing, and ESPN Magazine și a avut expoziții cam peste tot n lume.

S-a apucat de fotografie după ce a văzut imagini realizate de Irving Penn și Richard Avedon într-o revistă, a muncit câțiva ani ca ucenic prin studiouri foto și spune că muncește mult la pregătirea fiecărei sesiuni foto, pentru că ”Ești exact la fel de bun ca cea mai recentă poză a ta” – mi-a plăcut mult treaba asta.

Continue reading

Category: Foto | LEAVE A COMMENT
May 10

Cum arată lacrimile

V-aţi întrebat vreodată cum sunt lacrimile noastre? Dacă cele de bucurie sunt diferite de cele provocate de tristeţe ori de cele provocate de interacţiunea cu o ceapă sau de vânt? Ei bine, sunt. Şi ştiu asta pentru că există o fotografă care a fotografiat, cu ajutorul unui microscop, detaliile a peste o sută de lacrimi “obţinute” de la diferiţi voluntari în variate ipostaze plângăcioase. Numele ei e Rose-Lynn Fisher şi nu este la primul proiect de fotografie microscopică (aşa i-o zice?!), însă pe mine ăsta m-a fascinat.

tear
Continue reading

October 21

Fotografii sălbăticiei

Ieri dimineață ziceai la Londra vine măcar o apocalipsă, ceva. Cerul negru și ploaia hotărâtă nu lăsau loc de optimism pentru cineva care are mai puțin de patru zile să se plimbe pe-aici. Totuși, trebuie c-am făcut și fapte bune în viața asta, de vreme ce, până să termin de băut a doua cafea, era soare și frumos, taman la timp pentru o plimbare prin Kensington Gardens și Hyde Park spre Royal Albert Hall și Natural Science Museum – unul dintre locurile aflate pe lista foarte scurtă de must see, pentru că vineri taman s-a deschis expoziția Wildlife Photographer of The Year.

afis WPY

Și după ce am văzut cele mai bune 100 fotografii cu sălbăticiuni și locuri atît de uluitoare încât nici imaginația nu le poate desena la fel de perfect cum poate natura am avut și ultra bafta de a ajunge față în față cu doi dintre finaliști, Per-Gunnar Otsby și Andrew Walmsey.

Continue reading

December 27

Fetiţa şi pisoiul

În decembrie 1931, o fetiţă îşi ducea puiul de pisică la expoziţia anuală de la Chrystal Palace, în Londra. Primul cat fancy londonez a avut loc în iulie 1871 şi a fost organizat de Harrison Weir, un gentleman pasionat de animale.

Habar n-aveam că istoria defilărilor de pisici e atât de veche şi atât de serioasă. Dar am găsit poza asta şi mi-a plăcut tare. Nu am reuşit să descopăr autorul, dar fotografia e de la Hulton Archive via Fox Photos | Getty. Şi mi s-a părut prea drăguţă ca s-o pun doar pe FB.


Singurul lucru pe care nu-l pricep e cum de umbla copila (doar) cu şosete iarna!

 

August 20

Love Story la Ideo Ideis

Acum trei ani, un tânăr fotograf care se ocupa de imaginile oficiale ale Ideo Ideis se simţea atras, inexplicabil, de o serie de fotografii făcute în cadrul festivalului. S-a tot uitat pe ele, întrebându-se de ce i se par atât de speciale şi ce anume din grupul fotografiat îl atrage atât de tare, dar nu şi-a dat seama. Misterul a rămas nedezlegat.

Peste aproape un an, acelaşi tânăr fotograf se afla tot la un festival de teatru, într-un oraş de prin capătul ţării. Într-o seară a zărit o figură familiară.

Continue reading

August 17

La bâlciul din Orbeasca

Dacă n-aş fi citit presa locală (un obicei vechi şi din ce în ce în ce mai prost) n-aş fi aflat – singura informaţie interesantă – că la Orbeasca e bâlci de Sfânta Maria. Fireşte, până şi ştirea asta era eronată: bâlciul începuse de sâmbătă şi, dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus în după-amiaza aia, când e mai multă lume, mai hărmălaie, mai colorat. Dar n-am ştiut, aşa că ieri, în zi de sărbătoare, am “sacrificat” vreo două ceasuri ca să merg întru vizionarea culorii locale! Şi ce culoare!

Sigur, mă aşteptam ca totul să fie ţipător, că de-aia e bâlci, dar am fost un pic dezamăgită. Majoritatea tarabelor aveau produse Made in China, papuci, bumbace, brăţări de plastic şi, în general, mult, foarte mult, deranjant de mult plastic.

Primul lucru pe care l-am văzut a fost “parcarea” – adică locul în care caii înhămaţi la căruţe luau o pauză şi-o gură de coceni uscaţi – fără prea mult chef, aparent. Nu le place “benzina” asta.

Continue reading

June 8

TIFF 2012. Expo Cosmin Bumbuţ şi povestea unei fotografii

Aşa cum scriam, pe lângă filme, la TIFF se petrec o mulţim de chestii interesante. Printre ele, alături de cele despre care am scris deja, expoziţia lui Cosmin Bumbuţ “Cuba continuă” pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă şi care are şi un volum scris cu Elena Stancu, însă pe care nu l-am zărit pe nicăieri de cumpărat, însă o găsiţi online, şi chiar la ofertă, cu reducere considerabilă.

Întrucât expoziţia de la TIFF nu are, la faţa locului, un explicativ, ceva, dar şi pentru că Mihaela Mureşanu, care a fost cu el în Cuba, mi-a urma să-mi povestească aventura ei cubaneză, poftim de citiţi mai jos cum a fost, povestea îi aparţine. Şi mergeţi la expoziţie la TIFF, fotografiile sunt wow!

Ce am învățat de la Cosmin Bumbuț
de Mihaela Mureşanu

Am plecat în Cuba anul trecut să particip la cursul de fotografie ținut de Cosmin Bumbuț acolo. Mi-am cumpărat biletul de avion marți și aparatul de fotografie – primul meu DSLR – joi. Viza mi-am luat-o vineri. Am plecat sâmbătă dimineața, direct de la birou unde mă întorsesem la 11 noaptea să mai lucrez un pic. Mi-am scos aparatul din cutie și l-am asamblat în avionul de Paris spre Havana. Atâta tehnică fotografică stiam eu atunci. Nu aveam nici o așteptare. Doar fotografia asta în cap.


Este prima fotografie de Bumbuț pe care am văzut-o. Se întâmpla în revista Tabu când era Cristina Bazavan redactor-șef și ceruse să lucreze cu el. În fiecare lună când primeam revista căutam poza de Bumbuț și mereu mi se punea un nod în gat când o vedeam. Întotdeauna foarte simplă, era vorba de  mai mult decât de o imagine, era o stare pe care o transmitea.

În Cuba i-am spus lui Cosmin că de la poza cu valul mi se trage venirea acolo. Mi-a zis că a așteptat o grămadă valul ăla. Mie fotografia aia mi se părea cumplit de simplă, nu m-aș fi gândit niciodată că a fost construită. Și nici nu m-aș fi gândit vreodată să aștept un val ca să construiesc o stare.
Una din cele mai reușite poze din Cuba este asta:


Dar nu este a mea, chiar dacă eu am declanșat.



Lecția e simplă: găsești fundalul, stabilești unghiul și aștepți. Și o zi întreagă dacă e nevoie. Asta dacă ești fotograf. Eu nu sunt încă.

Fotografii și stări din Cuba puteți vedea în expozițiile organizate la Cluj și la București cu ocazia lansării la Editura Art a cărtii Cuba continuă de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.

February 29

Poftiţi la mărţişoare! Anul ăsta se poartă pisicile!

Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.

Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.

Poftim de le vedeţi!

Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!

În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:

Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:

Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)

Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:

Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:

Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:

Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!

Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))