Ieri am fost la un eveniment organizat de UniCredit, respectiv premierea întreprinderilor sociale care au câștigat la competiția națională organizată de NESst și care vor fi premiate de bancă, generos, aș zice, cu granturi de aproximativ 30.000 de euro.
Cunoșteam deja unele dintre cele cinci proiecte câștigătoare dar am fost interesată mai ales de unul dintre ele, respectiv ???Made in Roșia Montana???, fiindcă, așa cum am mai scris, e ușor să protestezi, dar asta nu înseamnă că viața celor de-acolo se schimbă cu ceva. Proiectul ăsta, însă, e ceva concret!
Fără să fiu vreo pasionată de decorațiuni interioare ci mai degrabă comodă și preocupată de confortul în propria casă, răsfoiesc uneori pagini virtuale cu idei de aranjat spațiile nu prea întinse din casele oamenilor. Apartamentul meu are două camere dar, cumva, în timp, a devenit neîncăpător, mai ales din pricini de haine, cărți, pantofi și încăpățânarea mea de a păstra biblioteca desenată de mine. E drăguță, dar complet nepractică, așa că a trebuit să pun rafturi suplimentare pentru cărți în altă parte!
Prin urmare, prea multe schimbări nu am a face: oricât de bine aș încerca să organizez lucrurile pe aici și oricât aș arunca din ele din când în când (vine acuma o tură serioasă de golit casa, ca în weekend mi-am propus program administrativ), spațiul e tot cât e!
Totuși, există un loc în casă unde pot să mă joc cât de cât (deși nici acolo prea mult): balconul.
E greu după Sărbători. Revenirea la programul normal de somn și la cel de birou sunt complicate. Eu încă nu pot adormi înainte de ora 2 trecute, ceea ce înseamnă că nici cu trezitul matinal nu stau prea grozav. Și peste toate astea, plus că în ianuarie, zic unii, e Blue Monday, adică cea mai tristă zi din an, trebuie desfăcut și, dacă e natural, aruncat bradul de Crăciun.
Eu am avut în ghiveci, un brad mic și care trebuie să mai stea o vreme la mine în balcon până poate fi replantat la moșie că, deh, e cam înghețat pământul și complicat cu sapa, așa că anul ăsta n-am a face cu acțiunea dezolantă a bradului uscat aruncat în spatele blocului. Dar nu e musai să fie așa!
Sunt printre cei care consideră că alegerea cadoului perfect e un fe de alchimie care pornește de la câteva ingrediente principale și nici unul dintre ele nu e bugetul. Aș zice empatie și atenția la detalii, astea sunt lucruri care ajută. Și, desigur, să-ți pese de adrisant/ă suficient cât să-ți bați nițel capul. În plus, eu nu cred că există cadouri rele. Adică, da, de exemplu, mie nu-mi plac pijamalele, nu port, dar pentru altcineva poate că o pijama cu personajul favorit de desene animate ar putea fi un dar inspirat.
Despre cadouri mai mult sau mai puțin inspirate au făcut un studiu și cei de la MasterCard, iar rezultatele sunt, pe alocuri, surprinzătoare. De exemplu, 47% dintre români consideră că obiectele de papetărie sunt un cadou neinspirat. Say whaaat?
Ieri am fost la Future Communities, conferinţă şi expoziţie, ambele organizate la Biblioteca Naţională a României. De la conferinţă nu am prins decât ce a spus Raed Arafat despre prezentul şi perspectivele medicinei de urgenţă şi cât de mult ajutor poate veni, (şi) în domeniul ăsta, din direcţia tehnologiilor comunicaţiei. Spre exemplu, pentru că nu toate ambulanţele sunt dotate cu medic, o conexiune bună la internet şi o cameră video ar putea salva viaţa unui pacient prin sfaturile primite de la centru. Am făcut şi noi paşi spre telemedicină, unii dintre ei chiar unici în Europa, cu Vodafone şi Smurd, şi sper că vom mai face, mai mulţi, mai mari.
Însă în sănătate – şi nu numai – se pot face multe lucruri bune cu ajutorul tehnologiei. Ca de exemplu, pentru cei care au diabet şi care, cu ajutorul unui kit special, îşi pot monitoriza glicemia, iar datele sunt trimise automat într-un program care, în caz de valori anormale, alertează pacientul, medicul, un prieten sau un membru al familiei, ajutând la gestionarea bolii. Sau o bază de date prin care fiecare pacient are o fişă pe care orice medic, de oriunde, o poate accesa. Astfel, dacă nu eşti în stare să spui la ce eşti alergic, în caz de urgenţă, când nu e vreme de astfel de teste, medicul se uită în fişa ta şi află că nu trebuie să-ţi facă penicilină, de exemplu.
Acum nouă ani, când mi-am cumpărat apartamentul, IKEA era prezentă în România doar la modul inspiraţional şi aspiraţional, fiindcă ştiam de obiectele lor drăguţe şi funcţionale, dar nu aveam de unde să le cumpăr, aşa că marile obiecte de mobilier din casa mea nu provin de acolo, dar cele mai multe dintre accesorii şi alte câteva lucruri menite să-mi ordoneze casa au pe ele eticheta companiei suedeze.
Îmi mai place IKEA şi pentru felul în care comunică, pentru că Fundaţia lor cheltuie anual sume foarte importante pentru diverse cauze, pentru că ştiu că au super programe de comunicare internă, dar nu ştiam, să-mi fie ruşine, de proiectul PS, adică exact aşa cum ştiţi, post scriptum, o reinventare a trecutului în termeni de mobilier şi accesorii, cu materiale noi si funcţii noi, curaj, creativitate.
Anul acesta, la a şaptea ediţie a IKEA PS, cei 19 designeri au (re)creat 46 de obiecte (vedeţi mai jos câteva), folosind bambus, plastic reciclat, lemn şi plastic compozit sau pânză pentru că reinventarea ideilor şi produselor vechi şi adoptarea ideilor, materialelor şi tehnologiilor actuale înseamnă reducerea impactului asupra mediului.
Mie mi-au plăcut cel mai tare comoda de mai jos, ale cărei componente pot fi rearanjate şi căreia i se pot adăuga şi alte elemente:
cuierul ăsta, pentru că e colorat şi pentru că e foarte deştept, “bumbii” pe care se agaţă diverse pot fi mutaţi mai sus ori mai jos, în funcţie de nevoile voastre:
şi poliţa asta, perfectă pentru cărţi, de exemplu, şi pe care cred că am s-o şi cumpăr la următoarea vizită în magazinul din Băneasa:
Odată cu informaţiile despre această colecţie am mai primit un stick (făcut din hârtie şi metal) pe care sunt detaliile despre întreaga colecţie, poveşti (de exemplu, o tânără care a reinventat un scaun creat de tatăl ei, tot designer Ikea), dar şi un aparat foto, designer: Jesper Kouthoofd – KNÄPPA, pe numele lui – cu carcasă de carton şi stick USB integrat, ca să pot fotografia cu el ce e IKEA în casa mea şi să adaug folografiile la această colecţie. Pentru că trebuie să-l ţii nemişcat în timp ce captează imaginea, nu prea mi-a ieşit cine ştie ce poză, dar perseverez. Vedeţi “minunea tehnicii” mai jos:
Am citit prima dată despre acest eveniment după ce am vrut să aflu ce-i cu seria de tricouri cu nas roşu şi colecţia Vivienne Westood, fiindcă mi-a plăcut tare mult ăla cu Shakespeare zărit în treacăt pe TV. Şi am aflat că e un proiect super super fain, organizat de Comic Relief din UK, odată la doi ani. Pe scurt, ideea e de strângere de fonduri, dar nu oricum, ci cu umor. Să faci ceva fun şi să strângi bani.
În 2011, banii donaţi – şi se adună mulţi, milioane şi milioane de lire! – merg în Marea Britanie şi în Africa, pentru a schimba puţin în bine viaţa oamenilor care trăiesc abia supravieţuiesc din pricina sărăciei. Proiectul e uluitor de simplu şi de eficient, a implicat multe vedete de-a lungul anilor, BBC îi acordă spaţii ample, iar site-ul e foarte bine făcut, de la FAQ, la idei de strângere de fonduri şi obiecte personalizate de cumpărat. Şi nimeni nu rămâne indiferent de Red Nose Day.
Noi de ce nu putem să facem chestii d’astea mişto în loc de mitinguri?!
