Ieri am fost la un eveniment organizat de UniCredit, respectiv premierea întreprinderilor sociale care au câștigat la competiția națională organizată de NESst și care vor fi premiate de bancă, generos, aș zice, cu granturi de aproximativ 30.000 de euro.

Cunoșteam deja unele dintre cele cinci proiecte câștigătoare dar am fost interesată mai ales de unul dintre ele, respectiv ???Made in Roșia Montana???, fiindcă, așa cum am mai scris, e ușor să protestezi, dar asta nu înseamnă că viața celor de-acolo se schimbă cu ceva. Proiectul ăsta, însă, e ceva concret!

Știam doar numele inițiatorului, Tică Darie, și, nu știu de ce, dar mă așteptam să întâlnesc un bărbat nu chiar la prima tinerețe. Nu mică mi-a fost mirarea când în locul acestuia am cunoscut un băiat blond, cu ochi mari, albaștri, și zâmbet cât toți munții Roșiei! Seamănă cu Micul Prinț din desenele lui Exupery.

– Câți ani ai tu, de fapt?
– Acuma am 23.

tica
Trei sute de comenzi pentru o pereche de șosete

Povestea ???Made in Roșia Montana??? a început la finele lui 2013, chiar înainte de Revelion, cu o pereche de șosete pe care tanti Eta din Roșia i-a adus-o lui Tică. ???Ia, mamă, să-ți țină de cald???. De cald, și nu prea, căci Tică s-a gândit mai departe și a întrebat femeia cam cu cât ar vinde ea perechea aia de șosete, dac-ar fi să găsească un cumpărător. 20 de lei, a zis femeia, și cu 20 de lei a vândut Tică prima pereche de șosete de lână ???Made in Roșia Montana???. La fel și pe următoarele 300, pentru că, odată ce s-a dus vestea, comenzile au curs una după alta.

Așa a aflat tânărul antreprenor social că prețul nu acoperea materia primă, manopera, taxele poștale, ambalajul și nici timpul pe care el îl investea în toată nebunia asta: ???Noroc că aveam eu niște bani strânși???. A căutat lână, a mai căutat și femei care să tricoteze mult-doritele șosete, un alt localnic le-a confecționat andrele, și așa a onorat toate comenzile până pe 6 februarie:

– A fost ceva târg la Muzeul Țăranului Român și am venit atunci cu un sac de pachete cu șosete. Erau ultimele comenzi!
– Ai avut vreun retur?
– Nu. De fapt, doar unul, pentru că nu-l găsiseră pe om acasă, dar le-am trimis din nou și nu s-au mai întors. Deci, de fapt, nu am avut nici un retur.

Un nou început

Câteva luni după asta s-a documentat serios despre ce înseamnă o întreprindere socială, despre surse de materie primă și soiuri de lână, modele, tricotaje, a lucrat la site, a căutat mai multe femei care să lucreze, și a dat drumul la producție.

made in RM
Lucrează acum cu aproximativ 30 de femei din Roșia Montana. Cea mai tânără are 28 de ani, iar cea mai în vârstă 76, și aflu că se întâlnesc uneori să mai schimbe modele și tehnici de împletit.
– La început le plăteam după ce vindeam, acum încerc să le asigur un venit constant. De altfel, grantul ăsta o să fie folosit pentru dezvoltare, dar și pentru ca cele care lucrează să poată primi mai mulți bani.

Alături de el sunt două fete la fel de tinere, cu care lucrează la dezvoltarea afacerii. Au în plan produse mai multe, mai variate, produse premium, iar entuziasmul acestui băiat blond cu ochi albaștri e atât de autentic și onest încât știu cu siguranță că povestea asta va continua și va crește frumos.
Apropo, acum pe site găsiți ciorapi, bentițe, mânuși, căciuli, covorașe, jambiere și chiar păpuși. Toate sunt lucrate din lână, toate sunt lucrate de femei din Roșia. Și tot Tică se ocupă și de cercetașii de la Roșia, organizând evenimente mai ales pentru copiii din zonă.

Și, în timp ce povestim, îmi aduc aminte de plimbările cu mii de oameni pe bulevardele asfaltate din marile orașe și zâmbesc: băiatul ăsta de 20 și ceva de ani reușește să facă pentru Roșia infinit mai mult decât miile de oameni care ziceau că sunt preocupați de ce se întâmplă acolo.
Bravo lui!

***

Celelalte proiecte câștigătoare sunt Woodjoy, Gradina Sociala AMURTEL, Asociatia Merci Charity Boutique și Asociatia Phoenix Speranta. Încă nu le-am aflat poveștile, mai mult decât să știu ce fac și ce mai vor să facă, mai ales, acum, că au primit niște fonduri, dar nu e timpul pierdut.

Ideea e că încep să apară astfel de povești, de la oameni dintr-o comunitate care sunt atenți la resursele și nevoile acesteia și care se străduiesc să le valorifice, oferind astfel locuri de muncă și venituri celor din respectiva comunitate. Poate sunt pași mici, dar drumul ăsta nu duce decât înainte, spre un viitor mai bun.

Share: