Foarte simpatic cântec, clip mişto şi îmi place şi colaborarea cu Irina-Margareta Nistor. Trupa Taxi nu se dezice. N-o avea Dan cea mai voce din lume, dar compensează prin umor! Îmi place!
Şi, da, e şi ăsta un subiect. Şi nu e vorba neapărat de cum se traduc înjurăturile ci chiar replici care nu au vorbe cu beep. Cat despre ce guvernează România, pudibonderia sau ipocrizia, aş zice că la noi sunt un pic sinonime :D
Aseară, în drum spre concertul Robin and the Backstabbers din Fabrica (foarte mişto, btw, şi o foarte plăcută surpriză trupa de deschidere, PIMP, chiar nu mă aşteptam să sune aşa bine!), s-a vorbit un pic de Alex Velea, motiv pentru care mi-am adus aminte de nefericita virgula tatuată între omoplaţii domnului fix într-un loc în care virgula n-ar avea ce căuta.
Mi-a plăcut muzica celor de la Vunk de când erau mai tineri (!) şi cântau “Lângă inima ta vine inima mea” cu Maria Radu, iar Cornel Ilie o ardea studenţeşte, prin Club A, pe vremea când la şcoală te mai duceai, dar dacă lipseai din Club A te întreba lumea dacă eşti bine.
N-am ţinut aproape, dar au avut grijă băieţii să producă hituri pe care le-am auzit la radio şi cândva, nu mai ştiu când, am cumpărat şi nişte CD-uri cu muzica lor, ba chiar am fost şi la un concert din seria SECântă Rock într-un club din Regie despre care nu-mi mai aduc aminte cum se cheamă. Oricum, ştiu că s-a lăsat cu cântat până la ore mici da’ vesele.
După cum am mai spus deja, mâine, când e gata Festivalul de la Sibiu, pornesc cu drag şi dor către Cluj, ca să mă alătur găştii vesele de la TIFF şi chiar în prima (mea) zi am parte de super seară de muzică, TIFF Music Night pre numele ei, cu un afiş ce promite un spectacol de zile mari: Baba Zula, Nôze, Nico de Transilvania, Buscemi si Sekuoia, eveniment la care sper să nu lipsească prea mulţi clujeni, şi iată de ce:
În acest sens, ca blogger oficial ce sunt, am voie să vă ofer o invitaţie la acest super eveniment muzical din TIFF! Ce trebuie să faceţi? Să-mi spuneţi ce coloană sonoră, a cărui film, vă gâdilă cel mai plăcut urechile! Câştigătorul şi câştigătoarea mai are parte şi de guest post aicea, printre rânduri, de voieşte, desigur, ca să vază lumea cât s-a bucurat!
Concursul e aşa, mai fulger (trebuia să scriu de ieri, dar ieri… a fost o zi din aia), aşa că diseară, la 21.30, o să aleg câştigătorul sau câştigătoarea.
Tiff Music Night are loc mâine, pe 4 iunie, incepand cu ora 21.30 si pana tarziu înspre dimineaţa, la Hala Flacara. Bilete (40 de lei până mâine, 50 de lei mâine) găsiţi aici sau la Casele de Bilete TIFF şi aveţi şi o ofertă specială: 3+1! Bun aşa!
În culise la Eurovision, în camera verde, locul în care stau toţi artiştii înainte şi după ce ajung pe scenă pentru a-şi cânta piesa, aşa că vom avea parte de manifestarea tuturor emoţiilor. De altfel, parte din ele se observă deja, încordarea, dar şi aparenta siguranşă pe sine.
Miza nu e chiar mică, toţi îşi doresc să obţină statutul de reprezentant al României la Eurovision, pentru că asta înseamnă şi multă expunere media. Eu doar sper să avem o piesă foarte bună la Baku! Şi, gata, începe concursul!
Cătălin Josan e primul, piesa se numeşte Call My Name – nu e rea, dar abia a început competiţia!
Cum se votează?
Publicul va putea vota piesa preferată apelând 0900 16 09 XX (unde XX este numărul fiecărei piese în ordinea intrării în concurs) din reţelele Romtelecom, Cosmote, Orange, Vodafone sau pot trimite un SMS la numărul 1267 cu numărul piesei preferate în reţelele Cosmote, Orange, Vodafone, tariful fiind de 0.37 E (TVA inclus). Fiecare piesă va putea fi votată de 11 ori de pe un număr de telefon, indiferent de modalitatea aleasă (apel sau SMS).
Ana Mardare – If You Find Simple Words To Say – drăguţă Ana, slăbuţă piesa… Cam 1980-istă, după gustul meu. Clar, nu!
Viki Red (pas mal!), cu If you Ever Feel , şi RPK – Singura care. Nu cred că e singura care nu se va califica :)
Lucian Oros are voce ok, şi nici piesa nu e rea, The Best a Man Can Get, dar parcă n-are zvâc – deşi a primit reacţii bune din public, live! Încă aştept ceva care să mă dea pe spate!
Între timp, artiştii din camera verde s-au concentrat în primul rând de canapele. Unii chiar cântă refrenele celorlalţi, unii pozează în relaxaţi, alţii fac glume… Oricum, e clar că toţi au emoţii!
Raluca Ocneanu acum, am văzut-o la repetiţii, până acum mi se pare cea mai ok, însă ea şi un pian + incă două fete pt backing vocals nu prea promit sow pe scenă. Dar, oricum, până acum, mie mi se pare cea mai ok. Time is on my side.
În sfârşit, piesă cu zvâc! Electric Fence – Şun-ta se cheamă piesa şi, da, a rupt!
(revin!)
De fapt, aici s-a terminat live-ul Eurovision din Camera Verde pentru mine. Dar e de bine!
Şi, da, în caz că n-aţi aflat deja, a câştigat Mandinga, că aşa a vrut publicul. Eu i-aş fi trimis la Baku pe cei de la Electric Fence, cred că ar fi avut şanse mai mari la un loc fruntaş. Dar, asta e, avem o piesă, şi sper să facă treabă cât mai bună la finala din 26 mai!
TVR organizează din nou preselecţie naţională pentru cântecul ce urmează să reprezinte România la Eurovision, concursul internaţional care, în acest an, se desfăşoară la Baku.
Sunt 15 piese înscrise în concurs iar ieri am fost la repetiţii, în culise: unele nu se aud rău chiar deloc! Bune sau mai puţin bune, oricum, în seara asta au parte de jurizare, atât din partea publicului cât şi din partea unor specialişti, oameni de radio şi reprezentanţi ai caselor de producţie muzică.
Vom urmări împreună, sper, comptiţia din seara asta, pe TVR1, de la ora 21. Eu mă voi afla în Camera Verde, adică în culise, şi vă povestesc, live, aici, printre rânduri, ce nu se vede la televizor. De asemenea, mai puteţi urmări detalii de culise pe pagina de facebook a concursului Eurovision în România sau pe Twitter, #eurovisionro.
Apropo, mie mi se pare că România a avut, în timp şi piese foarte bune la acest concurs. Una dintre preferatele mele este Let Me Try, Sistem & Luminiţa Anghel:
Alte informaţii despre Eurovision găsiţi aici şi… fie să câştige cei mai buni diseară!
Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste fără Nothing Else Matters sau Nebun de alb în interpretarea tecucenească alături de all social media stars :p
Şi taman de aia, ca reminder pentru orele mici şi cântecele mari, l-am rugat pe Ionuţ să povestească de unde până unde “PR-ul face muzica”, la propriu, şi să spună mai multe despre concertul lui. Şi vă reamintesc, dragi colegi de tabără, că i-am promis să-l ajutăm cu promovarea concertului, aşa că… do your best, că şi el ne-a cântat până i s-a rupt coarda!
Muzicalitatea PR-ului
Cineva spunea că muzica nu este o pasiune, este un diagnostic. Nu voi scăpa niciodată de muzică şi nici nu-mi doresc asta. La un moment dat, prietenii mă întrebau cum de am reuşit să mă ţin de ea, cum de nu m-am lăsat, mai ales că acum fac cu totul altceva. De fiecare dată răspundeam că nici nu mi-am propus să mă ţin de muzică, totul a fost natural, nu era ceva de genul “ok, am ajuns acasă, mănânc, citesc ceva şi exersez 30 de minute la chitară“. Nu, încă de la 16 ani, de când am început să cânt, nu trecea zi în care să nu pun mâna pe chitară, să nu încerc lucruri noi sau să experimentez. Mai târziu, am început canto, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să îmi perfecţionez vocea.
Nu pot trăi fără muzică, o am tot timpul în căşti, pe stradă, acasă, în metrou. Cred că aveam patru sau cinci ani când m-am îndrăgostit de magnetofonul tatălui meu şi săptămânal ascultam benzile cu Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Abba, Status Quo şi multe altele. Luam o coadă de mătură şi simulam timp de două ore nişte solo-uri de chitară de-l intimidam şi pe Ritchie Blackmore!
Acum cânt ori de câte ori am timp şi cel mai mult îmi place să cânt celor apropiaţi mie. Muzica mi-a scos în cale oameni extraordinari, de care acum mă leagă o prietenie strânsă. Ca orice manifestare artistică, muzica e sinceră, nu te lasă să minţi, este un tip de „discurs??? în care adevăratele emoţii nu se pot ascunde. Cel puţin aşa cred eu.
În urmă cu aproape doi ani, am început să cânt într-o trupă hard-rock, ca solist vocal. Cu băieţii de la Solid Rock am trăit primele momente de magie pe scenă şi am învăţat cum se simte muzica live atunci când ai un band în spatele tău. Momentan, Solid Rock este în pauză, dar numai pentru a-şi pregăti o revenire de excepţie.
Încă din vara acestui an, mi-a încolţit în minte ideea de a pregăti un concert de Crăciun. Nu neapărat unul cu colinde ci un concert unplugged, cu piese dragi mie, pe care să le cânt prietenilor mei şi tuturor celor care vor să le asculte. M-am bucurat când Ştefan Opriţa, un chitarist foarte talentat, a acceptat în octombrie anul acesta să cânte împreună cu mine în acest concert. Aşa s-a născut The Runaways. De curând, ni s-a alăturat şi Anca Duma, care îşi va aşeza vocea alături de a mea.
Vă aşteptăm pe toţi, pe 20 decembrie, la 21:30, în The Floor Club & Culture, pentru două ore de live acoustic covers.
Pe Francesco Agnello l-am cunoscut la Sibiu, anul trecut, la conferinţa de presă care a precedat spectacolul Warum Warum regizat de Peter Brook. Am fost vrăjită, ca toţi cei prezenţi, de muzica eterică ce venea din instrumentul muzical, un hang. Între timp aveam să aflu istoria instrumentului şi să am bucuria de a asista la două concerte ale lui Francesco.
Mi-a plăcut atât de mult încât am încercat, anul trecut, să fac un concert de hang la Bucureşti. Din păcate, însă, faptul că instrumentul nu e prea cunoscut nu m-a ajutat şi a trebuit să renunţ… pentru o vreme. Zilele acestea, însă, Francesco a venit la Bucureşti pentru un alt proiect artistic şi m-am bucurat foarte tare că a acceptat să petreacă vreo două ore în compania unor oameni frumoşi pe care i-am invitat alături de mine în această seară şi cărora le mulţumesc pentru că m-au creditat când le-am promis o întâmplare pe placul lor. Sper că am şi reuşit să le ofer asta!
Evenimentul – deşi mie nu-mi vine să-i spun aşa, fiincă a fost mai degrabă, vorba lui Francesco, un happening – nu a fost un concert propriu-zis, ci o poveste pe muzică de hang. Francesco ne-a spus, emoţionant, cu modestie şi umor, povestea întâlnirii lui cu teatrul şi, mai apoi, cu hangul, pe o stradă din Avignon, cum a aşteptat multe luni ca să ajungă să aibă propriul său instrument, cum i-a cunoscut pe creatorii hangului, Sabina şi Felix, care azi îi sunt buni prieteni, şi cum aceştia l-au îndemnat să petreacă câteva ore cu mai multe instrumente pentru a şi-l alege pe cel potrivit lui.
Am ascultat, de asemenea, cum i-a cunoscut pe trei dintre cei mai mari regizori de teatru din lume, Peter Brook, Eugenio Barba şi Pippo del Bono (toţi trei prezenţi cu spectacole la FITS!) şi cum un regizor de film l-a auzit într-un concert şi a trimis nenumărate mailuri pentru a da de el şi a-i propune să lucreze ceva pentru coloana sonoră a următorului său film. Pe regizor îl cheamă Pedro Almodovar.
Şi pe urmă a desfăcut hangul din învelişul său şi a început să cânte. Aşa:
Live, sunetul e încă şi mai impresionant, mai amplu, mai profund şi vă doresc mult să aveţi experienţa asta fiindcă este incredibilă, uluitoare, extraordinară!
Şi gata! Acum, daţi-mi voie să reiterez mulţumirile pentru cei care au venit în seara asta, Cristinei Bazavan pentru tot ajutorul, lui Mimo, care ne-a ajutat să ne înţelegem mai bine cu Francesco, Nicoletei Gavrilă şi gazdelor, The Institute, o cafenea piartistică unde găsiţi cele mai colorate creioane şi super atmosferă îmbogăţită cu cărţi şi reviste de comunicare, publicitate şi marketing, că doar nu degeaba locul ţine de Millenium People!
M-a pocnit Tomata c-o leapşa în absenţă, aşa că proaspăt revenită acasă, ma conformez mintenaş după cum urmează. Mai ales că e vorba despre muzică, iar eu îmi pot imagina viaţa fără multe, dar nu şi fără muzică!
1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ti-a plăcut când erai mai tânără
Nu există aşa ceva. M-am gândit, m-am gândit din nou, pur şi simplu nu găsesc nici un nume de care să mă jenez. Adică nici măcar seria interpreţilor de muzică uşoară românească, ştiţi voi, Angela Similea, Mirabela Dauer şi alţii de genul. Aia era muzica, aia auzeam, aia îmi plăcea. Pe unele am descoperit că le ştiu şi acum, cu versuri cu tot.
2. Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori
The Cure. Sau Pixies. Sau rockurile mai supărate un pic, categorie la care s-ar înscrie Rammstein – între timp m-am dus să-i văd live şi la Lisabona şi la Bucureşti! La începutul liceului, eu eram Depeche-istă, deci în oarece conflict cu rockul şi rockerii. După aia mi-a venit mintea la cap – nu singură ci cultivată de gaşca de la Radio Nova 22 – şi am început să ascult şi de altele. Cocteau Twins ar fi un alt exemplu, dar cam tot ce ascult acum are rădăcinile sădite în perioada aia.
3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum
Cred că Michael Jackson ar putea fi un exemplu. La fel şi Madonna (apropo, azi împlineşte 53 de ani pe care îi aniversează cu un domn de 24! WTG!), Abba… În fine, sunt mai multe! Depeche Mode se află, de asemenea, pe listă.
4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare
Uhm… să vedem, asta e grea, fiindcă bâţâitul depinde mai puţin de muzică şi mai mult de starea mea. Pe vremuri era, inevitabil, indubitabil, Torn – Natalie Imbruglia, acum am un întreg playlist cu din astea mai săltăreţe, de la Gigi D’Agostino şi Sash până la Pet Shop Boys, Şuie Paparude, Armin Van Buuren, Faithless şi alţii de genul ăsta. Drept e: mă bâţâi mult.
5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie
S&M – Metallica, Life in Cartoon Motion – Mika, No Need to Argue – Cranberries, Violator – DM, Two Shoes – Cat Empire – am o întreagă listă, iar astea sunt doar albumele reascultate mai recent. Apropo, încerc să-mi cumpăr albumele care îmi plac: mi se pare un gest de respect faţă de artiştii pe care îi apreciez, acela de a plăti pentru munca lor.
7. Numește o formație sau un cântăret de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el
Enrique Iglesias e primul nume care îmi vine în minte.
8. Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi
9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta
Nu există aşa ceva. Dacă ascult ceva înseamnă că prefer să fac asta. Dacă nu-mi place, nu ascult. Dar, ok, de dragul jocului, încă mă inspiră şi defineşte asta:
Fireşte că poate scrie oricine are chef despre acest subiect, dar sunt chiar curioasă ce mai ascultă zilele astea Nebuloasa, Auraş Mihai şi Alina Constantinescu.