pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
FITS, Obiceiuri sănătoase

Sibiu cu Obiceiuri sănătoase

May 22, 2012 by ruxandra 3 Comments

A plouat astăzi la Sibiu, iar mie mi-a mers netul cand călare, când pe jos. Nu e soare, dar e bine, şi pe Cibin n-am văzt fum. Bine, ca să fiu sinceră, nici pe Cibin nu l-am văzut, de fum ce să mai zic?! Poate mâine, de sus, că zbor acasă pentru a-mi lua rămas bun de la un om special.

Sunt încă multe de făcut, iar programul mai suferă schimbări: azi, dintre spectacolele anulate pe motive de subfinaţare, au mai revenit trei – Maladype, Need Company (Deer House) si Divna Ljubojevic – fiindcă Guvernul a aflat, inclusiv din străinătate, că nu se face să promiţi nişte fonduri la un eveniment atât de importaţant precum FITS şi apoi să nu le dai, aşa că a mai scos de la teşcherea 300.000 de lei. Ergo, trei companii sunt înapoi în program, ceea ce a dus, fireşte, la câteva alte permutări – programul final se găseşte pe site.

Pentru de dimineaţă, Hotel Continental, gazda mea în aceste două săptămâni festivaliere, are Activia în meniu. Cu de toate, ce-mi pofteşte inima. Şi cum micul dejun aici chiar e cea mai importantă masă a zilei – fiindcă e singura pe care am certitudinea că apuc s-o servesc! – iată cum am eu obiceiuri sănătoase matinale.

Apropo de asta, n-am apucat să vă povestesc despre Programul Activia, cel în care m-am înscris deja, şi prin intermediul căruia primesc, zilnic, vreme de 14 zile, diferite sfaturi despre dietă, stil şi exerciţii fizice. Pe care, cu toată nebunia din ultima vreme, of, nu prea le respect. Dar voi să nu faceţi ca mine! Înscrieţi-vă şi respectaţi sfaturile specialiştilor fiindcă, după câte am citit pe Forum, de la cele care îl urmează serios, nu ca mine, acum, chiar funcţionează!

Combinaţia muncă multă şi puţin somn nu aduce chiar a obicei sănătos, dar cea în care îţi place atât de mult ce faci şi oamenii cu care lucrezi e sănătoasă pentru minte şi exact asta este ceea ce mi se întâmplă în aceste zile la Sibiu. Multă, multă informaţie pleacă spre voi, şi încă sunt multe detalii de pus la punct, mailuri de trimis şi altele, iar timpul este scurt. Dar îmi place fiecare moment! E cu adrenalină multă!

Printre picături – la propriu! – azi am avut şi o aniversare în echipă, aşa că în timpul sedinţei cu echipa, printre taskuri, am mâncat căpşune şi cireşe oferite de sărbătorit – şi erau bune, dulci şi parfumate! Deci, cum vă spuneam, deşi n-am când să mă ţin de program (despre stil, cel puţin, nici nu poate fi vorba – “comod” e cheia!), practic, totuşi, obiceiuri sănătoase! Nu doar pentru că, asa cum v-am mai spus, campania continuă, ci pentru că aşa e bine!

Şi fotografia zilei. Din curtea Teatrului Radu Stanca, după şedinţă, un petec de cer.

PS Danone a considerat că FITS intră la categoria Obiceiuri sănătoase şi mi-a dat o mană de ajutor pentru una, pentru alta, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare fiindcă îmi doresc atât de mult ca tot ce ţine de comunicarea online (şi nu numai!) la FITS să iasă brici!

Share:
Teatru

Chutney: poftă bună la teatru!

May 8, 2012 by ruxandra No Comments

Chutney ăsta, în caz că nu ştiaţi, e o dulceaţă/murătură cu iz indian, savuroasă oricum ar fi, pe baza de fructe sau legume, cu un pic de oţet şi zahăr, scăzute mult sau nu chiar atât de mult. Chutney se poate face în felurite moduri şi feluri, imaginaţia poate zburda.

De altfel, cineva a făcut Chutney cu teatru, experimental un pic, recunosc, dar nu mai puţin plăcut auzului, văzului, mirosului şi gustului, că la pipăit nu m-am băgat fiindcă părea lipicios! Nu, nu e nimic forţat în comparaţia mea! În anul de graţie 2012, Vitalie Bichir dimpreună cu Valentina Popa şi Istvan Teglas au pus la cale un spectacol de teatru intitulat chiar aşa: Chutney!

Am văzut spectacolul aseară şi pot să vă spun că e… picant! Şi aromat! Şi… altfel, pentru că are loc într-o încăpere nu foarte mare, în care nu există , reflectoare şi nici măcar scenă, cei trei actori sunt la acelaşi nivel cu publicul şi chiar interacţionează, când şi când, cu acesta.

Chutney, sosul dulceaţă/murătură, se găteşte în faţa noastră pe măsură ce spectacolul îşi urmează cursul, se spun replici, se arată sentimente şi legături între cele două personaje principale, cu nişte găselniţe foarte cool prin care textul iniţial, Kitchen, de Banana Yoshimoto, devine piesă de teatru.

Un băiat şi o fată suspendați pe o scara, deasupra iadului, privesc cu frică către cazanul care clocotește. O privelişte amețitoare, limbile de foc pârjolesc totul ȋn cale, căldura e insuportabilă şi totuși, ei doi nu se țin de mănă. Chiar dacă sunt cele mai apropiate persoane de pe lumea asta, chiar dacă sunt cei mai buni prieteni, oricât de trişti şi singuri ar fi, ei vor să stea pe propriile lor picioare. Dar totuși dintr-o parte se vede că sunt un cuplu, o femeie şi bărbatul ei, chiar dacă ei nu se comportă aşa.

Iar actorii… sunt şi ei oameni! Pentru ca să se poată concentra perfect asupra personajelor pe care le joacă, au nevoie de un spaţiu al lor, adică de scenă şi de reflectoare care să facă diferenţa între lumina scenei şi întunericul sălii. De pe scenă, actorii nu ne văd şi, deşi simt energia care vine dinspre public, fie că e bună sau mai puţin bună, faptul că nu au contact vizual cu noi îi ajută să se concentreze. Ei bine, aseară, la Chutney, nu a fost vorba despre aşa ceva fiindcă actorii erau printre noi, la o întindere de braţ distanţă. Sigur, asta ajută la transmiterea unor emoţii, ajută la firescul jocului, dar sunt convinsă că face actoria încă şi mai dificilă decât e!

Dacă să vă duceţi la spectacol?! Da, să vă duceţi! Pentru emoţie, pentru a experimenta teatrul cu vreo patru simţuri, pentru artă teatrală parfumată cu scorţişoară. Următoarea reprezentaţie e tot la Green Hours, pe 21 mai. Enjoy!

Share:
De suflet, Teatru

Despre zbor, teatru şi pescăruşi

November 29, 2011 by ruxandra 1 Comment

“Era dimineaţa şi un soare nou ţâşnea auriu din pliurile unei mări calme”

Citeam mult în liceu, spre deosebire de acum, când nu prea mai am vreme. Aşa am descoperit, dintr-un transport de “ajutoare” de la francezi, cartea Jonathan Livingston, de Richard Bach. M-a atras pentru că avea un pescăruş pe copertă. Am luat-o, am citit-o în câteva ore şi apoi i-am scris traducerea în jurnalul meu din acea vreme. Integral. Atât de mult mi-a plăcut.

Pescăruşii, cred că ştiţi, nu ezită niciodată, nu cad niciodată.

Peste vreun an eram acasă la prietena mea (cu care împart cele mai dubioase coincidenţe din viaţa asta) şi vorbeam despre cărţi. Îi povesteam despre pescăruşul “meu” şi cât de faină e cartea şi ce păcat că nu i-o pot oferi, s-o citească şi ea. Diana, prietena mea, dispare un pic la ea în cameră, vine c-o carte, mi-o întinde şi mă întreabă, sclipind din ochi: “Asta e?”. O primise de la un străin care îi spusese c-o să-i placă. Vă ziceam de coincidenţe…

Fond sonor :)

Mai mult decât orice Jonathan Livingston Pescăruş iubea zborul.

Între timp, cartea a fost publicată şi în română, la Humanitas. Aşa am aflat că autorul e… aviator şi poate asta explică subiectul: pentru pescăruşul Jonathan Livingston zborul între mal şi bărcile de pescari nu e suficient. El vrea să atingă perfecţiunea în zbor şi, astfel, iubirea şi bunătatea, să se autodesăvârşească şi să împărtăşească celor din jur bucuria zborului de dragul zborului!

Nu există ieşire. Sunt un pescăruş. Sunt limitat la propria mea natură.

Acum vreo opt ani, am cunoscut o regizoare de teatru care mi-a spus că i-ar plăcea să pună în scenă cartea asta şi povestea lui Jonathan iar eu, cu nedisimulată admiraţie, i-am spus, scurt, că e nebună. Pe regizoare o cheamă Chris Simion, compania ei de teatru se numeste D’aya, iar aseară am fost la premiera spectacolului Omul pescăruş sau Drumul spre frumos şi am avut parte de o experienţă inedită: primul spectacol de teatru acrobatic, fiindcă regizoarea chiar a făcut oamenii pescăruş să… zboare! (Felicitări, Chris!)

Pescăruşii nu zboară niciodată pe întuneric.

Pe scenă sunt membrii trupei Xtreme care se mişcă fantastic, vocile care spun povestea şi replicile personajelor aparţin unor actori îndrăgiţi (Marius Manole e unul dintre ei), muzica poartă semnătura celor de la Nouvelle Vague iar proiecţiile pe ecranul imens  de cinema întregesc un spectacol-experiment-experienţă.

Zborul înseamnă cu mult mai mult decât să dai din aripi pentru a ajunge de colo, colo! Şi… un ţânţar poate face asta!

Nu are sens să vă spun mai mult decât că puteţi vedea spectacolul în fiecare marţi, la Grand Cinema Digiplex de la Băneasa – detalii. Da, chiar şi acesta e un experiment: un spectacol de teatru într-o sală de cinema! Să spun că e frumos n-are sens. V-am spus, până la urmă, povestea! Restul… ţine de gândurile fiecăruia:

Nu crede ce-ţi spun ochii tăi. Tot ce pot vedea ei este limitat. Priveşte cu mintea ta, descoperă ceea ce ştii deja, şi vei găsi calea pentru a zbura. Povestea aceasta nu are sfârşit


Share:
Barbatii. Ghid de buzunar, De-ale fetelor, Teatru

Opusele se atrag… degeaba!

August 30, 2011 by ruxandra No Comments

Am crezut ceva vreme în teoria asta, că ce are ea trebuie să nu aibă el, iar ce are el ar trebui să nu se regăsească la ea. Cum ar veni, dacă ea e ordonată, e ok ca el să-şi arunce o şosetă în dormitor şi pe cealaltă s-o vâre, pitită bine, în pantof, dacă ei îi place marea e ok ca lui să-i placă muntele, aşa, pentru variaţie, dacă lui îi place rock-ul e absolut în regulă, recomandat, chiar, ca ea să fie fan disco. Gen “se completează”.

Dar e greşit. E atât de greşit încât ar trebui să se inventeze cursuri despre asta şi un cuvânt special!

Oamenii, ca şi animalele, de altfel, trebuie să fie în mediul lor, cu oameni care le seamănă. Hei! E ok ca tu să te zbânţui şi pe disco atâta vreme cât lui nu-i curge sânge din urechi la Modern Talking, dar dacă tu preferi să stai la hotelul de pe malul mării, buda din pădure, confort îndeobşte întâlnit la cazarea din cort în vârf de munte, n-are cum să fie în regulă, nici măcar de dragul amorului. Şi, în ultima instanţă, cum să poţi trăi cu cineva care are gusturi şi obiceiuri opuse faţă de ale tale?!

Nu, nene! Lucrurile pe care le puteţi face împreună tre’ să placă amândurora!  Stăm acasă, ne uităm la film, ieşim la terasă, ne vedem cu prietenii, împreună sau separat, ascultăm muzică care ne gâdilă amândurora urechile într-un mod plăcut şi aşa mai departe.

Aseară, în cadrul Undercloud, am văzut Autobahn după Neil LaBute. Unul dintre cele trei cupluri din spectacol era format dintr-un asistent universitar serios şi o vânzătoare de supermarket sărită, şi nu în sensul bun al cuvântului! La început s-au pupat romantic dar când ea (personajul ei, mă rog) a început să vorbească,  m-a enervat atât de tare încât îmi venea mie s-o pocnesc! Ea vorbea de şoricei de câmp morţi trimişi fostului iubit, iar el vorbea despre Buikul lui de colecţie. Probabil că dacă eram cu ei în maşină i-aş fi zis vreo două! El, săracu, nu apuca, era prea siderat! Dar la început se pupau de mama focului, da?

Poate că opusele se atrag, totuşi, “aspiraţional”. Dar în final se vor respinge cu o forţă direct proporţională cu durata timpului petrecut împreună! În unele cazuri, două ore în maşină sunt suficiente :)

Share:
Cântece şi încântări, Teatru

Festivalul Undercloud:trei recomandări şi-o rugăminte!

August 29, 2011 by ruxandra 2 Comments

Îmi place Chris Simion, aparenta ei fragilitate şi faptul că, dincolo de asta, se ascunde o forţă de care, am impresia, nici ea nu e mereu conştientă. Îmi place fiindcă face proiecte minunate, după texte la care nici nu te-ai fi gândit că pot deveni spectacole de teatru, cum ar fi Pescăruşul Jonathan Livingstone şi pentru că e frumoasă, pe dinăuntru şi pe dinafară.

Aşa că mă bucur că a reuşit să facă Undercloud, un festival de teatru independent (de orice), care propune, vreme de 12 zile, 20 de spectacole alese pe sprânceană,  printre care şi o premieră, O femeie singură, după un text descris de Dario Fo (laureat Nobel, apropo) şi Franca Rame, cu Maia Morgenstern jucând rolul Mariei. Cum Dario Fo foloseşte sarcasmul şi ironia într-un mod savuros, iar Maia Morgenstern e minunată, acest spectacol este una dintre recomandările mele din festival.

(click pe poză pentru programul complet)

Cealaltă recomndare este pentru seara asta, respectiv Te iubesc! Te iubesc?, spectacol regizat de Chris şi în care puteţi vedea, cu lacrimi în ochi, garantez!, radiografia unei iubiri dar şi pe Manuela Hărăbor jucând teatru. Apropo, lacrimile ar fi de râs şi, poate, un pic, doar un pic, la final, de emoţie.

Aveţi, aşadar, o recomandare pentru prima zi şi una pentru ultima zi. În rest, faceţi cum vreţi, doar încercaţi să rataţi cât mai puţine spectacole din acest Festival!

Ah, nu, e fapt, nu mă pot abţine, mai fac o recomandare, pentru mâine seară, la Cum m-am lăsat (de gândit), spectacol realizat (mă întreb cum?!) după cartea cu acelaşi nume semnată Hannes Stein şi care e una dintre preferatele mele pentru umorul demenţial: “Viaţa este o impertinenţă solitară şi, de fapt, totul se reduce la un truism: gândirea scade forţa de atracţie erotica şi însingurează!”- v-am spus că e foarte mişto textul! Cei doi care-şi asumă rolul de a vă convinge să vă lăsaţi de gândit sunt Anca Sigartău şi 1-Q Sapro.

În fne, o rugăminte, în special pentru twitterişti: sunteţi invitaţi să lăsaţi gânduri bune şi sentimente legate de  teatru pe hastagul #undercloud fiincă ele vor fi adunate într-un ebook ce va ajunge la mai mulţi actori. Pentru bucuria pe care ne-o dăruiesc jucând cred că nu e mare lucru să le dăm şi noi înapoi o colecţie de emoţii, nu?

Share:
Teatru

Extemporal! Scoateţi o foaie de hârtie!

August 3, 2011 by ruxandra 3 Comments

De când n-aţi mai auzit aceste vorbe?! De mult, nu-i aşa? Şi la mine trecuseră nişte ani şi nici nu mă aşteptam să le aud prea curând… până aseară!

Ieri am fost la prima zi de Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr despre care vă povesteam acum câteva zile, iar ceea ce am experimentat acolo mi-a întrecut cu mult aşteptările – şi nu erau mici, că eu nu recomand orice, se ştie!

În primul rând am văzut o expoziţie de artă – o găsiţi la Muzeul Judeţean din Alexandria. Artă tânără, curajoasă şi interesantă, dar care nu m-a sedus întru totul, admit! Două dintre proiectele prezentate compensează, însă, şi pentru restul, fiindcă mi-au plăcut foarte mult! Mă refer la fotografiile Cristinei Minea şi la Index, proiectul lui Daniel Djamo legat de Revoluţia de la 1989 – şi nu, nu e nimic cu tricolor găurit, eroi sau mai ştiu eu ce. E cu oameni şi poveşti neîncrâncenate.

(asta e fotografia din expo care mi-a plăcut cel mai tare, aparţine Cristinei Minea)

După expo, am fost la terasa Festivalului unde toate alea au preţuri mai mult decât prietenoase, dar singura bere fără alcool e Schlossgold – nu bun! – şi apoi la evenimentul ce a marcat deschiderea festivalului. Plin de tineri super veseli şi entuziaşti, simţeai emoţia plutind, dar şi încântarea, aproape că ne-au transmis şi nouă bucuria şi nerăbdarea lor!

În sală, full! Pe scenă, trei scaune tricolore şi o masă. Se face linişte, intră Andreea Borţun şi Alexandru Ion, cei doi directori ai festivalului, apoi un announcer, apoi revin cei doi şi… Scoateţi o foaie de hârtie! Rumoare în sală, foşnete, foieli, ok, toată lumea pare că a produs o foarte de hârtie şi ceva de scris (chiar şi eu!): “Dăm extemporal la Ideo Ideis!”

Primele două întrebări, cu variante cu tot, sunt foarte simple, ştiu! Daaaaar! Ele sunt întrebările de nota 5, dacă vreţi 10, zice Andreea, scrieţi după dictare! Şi începe să dicteze partenerii, sponsorii, organizatorii, în fine, pe toţi, din ce în ce mai repede! Şi, cel mai tare, la final, începe, fraţilor, o bătaie cu cocoloaşe de hârtie între sală şi trupa Shtanga Boyz apărută pe scenă şi “înarmată” cu un sac de guguloaie de hârtie, de ziceai că e o clasă de şcoală fără profesor. Am aruncat şi eu, prea era distractiv! Apropo, afişele festivalului sunt şi ele în ton:

Ne liniştim, vedem un trailer, ba nu-l vedem, că sunt probleme tehnice, ba îl vedem, ba nu!, din nou, hai că se vede ceva, dar numai o parte. Nu ştiu dacă erau regizate momentele cu probleme tehnice, înclin să cred că nu, dar erau şi ele foarte foarte haioase, chapeau bas pentru prezenta de spirit! Bref, am râs şi m-am binedispus teribil, ca să nu mai spun de super energia cu care m-am încărcat. Desigur, la final, iar s-a încins o bătaie cu cocoloaşe de hârtie!

Iar asta a fost doar festivitatea de deschidere! Cu adevărat, cea mai amuzantă la care am participat vreodată în toţi anii mei de viaţă, şcoală şi festivaluri! Aşa că, reiterez, vă rog, mergeţi la Ideo Ideis pentru o porţie sănătoasă de spirit şi teatru tânăr!

Share:
De suflet, Din casă, Teatru

Când viaţa şi fericirea te secţionează

July 1, 2011 by ruxandra No Comments

Aseară am fost la teatru. Bulandra, sala Izvor, spectacolul “Îngropaţi-mă pe după plintă”. Fusesem avertizată că e un spectacol puternic, că o să plâng, râuri de lacrimi, o pădure de serveţele. N-am plâns. M-am înduioşat, m-am înfuriat peste măsură, dar nici măcar o lacrimă nu s-a scurs pe obraz.

Spectacolul este, fără îndoială, puternic, şi unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut, prin puterea textului, a unei foarte foarte bune scenografii şi regie de lumini şi, cel mai mult, prin jocul excepţional al doamnei Mihuţ şi al lui Marian Râlea, cel care interpretează o dedublare mai mult decât un (dublu) rol: este Saşa care îl joacă pe Saşa cel de 8-9 ani.

Unu, doi, unu, doi… numele meu este Saşa Saveliev. Sunt elev în clasa a doua şi locuiesc cu Bunica… Şi cu Bunicul. Mama m-a schimbat pe un pitic vampir şi m-a părăsit. De atunci atârn ca un crucioi de gâtul Bunicii. Şi asta se întâmplă de la patru ani.

Am urât-o pe Bunică, am urât-o cu pasiune, chiar, fiindcă eu însămi am fost obiectul unei iubiri ce trece peste limitele sentimentului frumos şi se duce în obsesie, în posesivitate, în a cere celor din jur să facă pentru tine mai mult dacât faci tu însuţi, cu titlul de “trebuie să primesc pentru că iubesc”. Trebuie şi iubirea nu au nici o legătură. Niciodată.

(îmi dau seama acum că, pe măsură ce scriu, mă încarc cu stările pe care, încordată fiind aseară (din alte motive), am refuzat să le las să mă cotropească)

Am înţeles-o pe Mamă, incapabilă să ţină piept Bunicii, împărţită între iubirea de femeie, cea maternă şi cea filială, egoistă şi ea, sacrificându-şi copilul pentru a-şi salva propria imagine despre sine…Din perspectiva asta, pentru mine Bunicul şi Tolea, au doar rolul de a creiona încă şi mai bine personajele Mama şi Bunica, pentru ca acestea două să explice desăvârşit personajului Saşa, cel împărţit între Viaţa reală şi Fericirea rară.

Restul e istorie. Istorie foarte personală a fiecăruia: toţi avem nişte demoni prin dulap. Vă recomand insistent spectacolul, ca exerciţiu de exorcizare. Doare, da. Însă, uneori, e necesar.

În fine, de aseară, ascult asta pe repet. Nu e întâmplător şi are legătură cu tot ce am scris mai sus… printre rânduri.


Share:
De suflet, FITS

Claire Cunnigham. Atât.

June 7, 2011 by ruxandra 2 Comments

Duminică, în ultima zi de FITS, am văzut spectacolul lui Claire Cunningham. Îl aşteptam cu emoţie aşa cum rareori mi-a fost dat să aştept întâlnirea cu vreun artist nemijlocită de gaşcă, amintiri sau vreo călătorie ataşată de eveniment. Şi, da, pentru mine, a fost Warum Warum-ul acestei ediţii a Festivalului.

A venit sâmbătă dimineaţă la conferinţa de presă şi a aşteptat cuminte pe un scaun, în public, să-i vină rândul să meargă în prezidiu. E aşa de măruntă încăt ar fi putut trece neobservată şi nu exista în atitudinea ei nici cea mai mică urmă de vedetism deşi, la câte premii are, şi la ce reuşeşe să facă, uman şi artistic vorbind, e superlativ.

Când i-a venit rândul, s-a ridicat şi a mers în faţă, alături de moderatorul conferinţelor de presă.  A vorbit cu multă modestie, dar nu fără pasiune, despre dansul şi munca ei. Claire are osteoporoză şi încă o boală congenitală legată de articulaţii. A descoperit acest lucru la 14 ani, când a căzut de pe bicicletă şi şi-a fracturat picioarele. Până la 18 ani, a suferit încă vreo câteva fracturi. A trebuit atunci să poarte cârje, şase luni, un an… şi le va purta mereu. I-a luat cam 15 ani să se obişnuiască cu acest gând, dar când a făcut-o, schimbarea felului în care se raportează la cârje a fost atât de dramatică încât s-a lăsat de cântat şi s-a apucat de balet, de dans.

Continue reading
Share:
Dileme

Jurnal de Festival (VIII)

June 4, 2011 by ruxandra 3 Comments

Aşa cum am spus, am încercat, pe cât posibil (şi în măsura în care au existat solicitări şi deschidere în acest sens) Bloggerii acreditaţi la Festival, musafiri la Sibiu, au primit, fiecare, tricoul lui personalizat, în termeni de culoare, nume blog şi citat din piese celebre postat la vedere, pe piept. Singurul lucru imprimat pe toate tricourile a fost “Blogger acreditat”.  Citatele le-am ales eu şi cred că majoritatea bloggerilor s-au amuzat de alegerile mele. Acum, aşa, ca o joacă, va poftesc sa potriviţi citatul şi bloggerul. Cine face cele mai multe potriviri corecte, câştigă nu doar un tricou personalizat cum ziceam mai sus, dar şi o poală de obiecte personalizate cu sigla FITS. De la SmartGifts, se ştie!

Aşadar, iată purtătorii de tricouri: Bogdana, Daniela, Bogdan, Andreea, Roxana, Auraş, Cristi, Diana, Dragoş, Oltea, Raul, Cetin, Cristina, Andrei, Adrian, Alexandru şi, cu voia voastră, ultima pe listă, blogger neoficial, Ruxa.

Iată şi citatele:

1. My love’s more richer than my tongue

2. Shall I compare you to a summer’s day?

3. Give me my robe, put on my crown.

4. Dacă nu simţi nu are nici un rost.

5. Amice, eşti… idiot!

6. Cum să mă cotorosesc de republicana? Vrea să mă bage în primejdie!

7. I will buy with you, sell with you, talk with you

8. The devil can cite Scripture for his purpose.

9. Friends, Romans, countrymen, lend me your ears

10. Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă?

11. There are more things in heaven and earth, Horatio

12. A horse, a horse! My kingdom for a horse!

13. What’s in a name? That which we call a rose

14. We know what we are, but know not what we may be

15. Când mă magnetizez, mi-e cald! Pfu! Şi când mi-e cald, pfu, tachinez!

16. My words fly up, my thoughts remain below

17. Do you not know I am a woman? When I think, I must speak.

Hai, să vă văd! :)

Share:
FITS, Foto, Teatru

Jurnal de Festival (VII)

June 4, 2011 by ruxandra 1 Comment

E penultima zi de Festival, deja începe să-mi pară rău că se termină. De fapt, mie îmi pare rău că se termină cu mult înainte ca FITS să fi început şi, dacă n-aş crede că mă trezesc fugărită prin Piaţa Mare de-o parte din echipa organizatorică, aş zice că mi-ar plăcea ca la anul să dureze mai mult. Pe de altă parte, fiindcă ştiu cât se munceşte în FITS, mă abţin. Zece zile de teatru, ateliere, conferinţe, dans, circ, evenimente de stradă… E foarte bine!

Ieri am văzut Yukio Suzuki – Confronting Silence, spectacol de dans pentru a cărui înţelegere am avut maaare nevoie de lămuririle din conferinţa de presă de azi, şi încă nu sunt sigură că am priceput ce-am văzut şi am văzut ce am priceput. Interesant şi incitant – prietenii înţeleg de ce :)

După dans, am fost în Piaţa Mare unde am mai prins un pic de Iris şi tot show-ul celor de la Voleo Project – faaaabuloooos! Iată câteva fotografii:






(N8 rulz, apropo!)

Share:
Page 11 of 12« First...«9101112»

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu