Actorii sunt o specie aparte, dăruiţi şi… dăruinzi, trăiesc cel mai adesea prin(tre) personajele lor, prea puţin preocupaţi de concret din ăla de-al nostru, cu noţiuni complicate precum excel! Sunt mereu pe fugă, între repetiţii sau spectacole, mai trag o voce, un spot, mai joacă într-un club, spre bucuria noastră, dau un interviu… se împart şi, mulţi dintre ei o fac cu multă generozitate!

O viaţă de om jucată, repetată, intervievată. Dar şi actorii îmbătrânesc, obosesc, iar reflectoarele încetează să-i mai urmărească, iar pensia de actor nu arată preţuirea pe care o avem pentru aceşti oameni: mulţi dintre ei nu au nevoie de susţinere. De aceea, 12 teatre şi Capitală şi alte 19 din ţară îşi vor dona încasările unui spectacol pentru ajutorul artştilor retraşi din activitate.

Mi se pare un gest de frumoasă reverenţă, unul pe care şi noi, spectatorii, îl putem susţine, mergând la aceste spectacole – găsiţi lista completă a spectacolelor, cu date şi ore aici. Iar dacă nu puteţi ajunge, e şi un cont în care puteţi dona cât vreţi voi, chiar şi contravaloarea unui bilet la teatru…

Dar eu aş prefera să fie pline sălile!

Campania Artistii pentru Artişti este organizată, din 2002, de UNITER.

Anul trecut, la ultima conferinţă de presă a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, purtătorul său de cuvânt, Dan Suciu (un om foarte ok, de altfel), vorbea despre regretele viitorului fost premier enumerând, printre altele, pe acela ca “n-a mai apucat să semneze hârtiile prin care aloca o sumă de bani Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu”.

Adică a vrut, mă-nţelegeţi, dar n-a mai apucat, mă, atât de brusc a venit schimbarea Guvernului peste el că n-a mai apucat să respecte nişte promisiuni făcute nu “ieri”, ci cu nişte săptămâni în urmă. Cultura nu e nicicând o prioritate, ci doar un regret politic. Dar nu mor caii când vor câinii. Beteag de nişte buget pe care se bazase, FITS a avut, totuşi, loc, şi a fost grozav, dar eu ştiu că, din pricina banilor doar promişi nu şi plătiţi, organizatorii au fost nevoiţi să anuleze câteva evenimente din program.

Mi-a plăcut mult un interviu cu Ducu Darie, realizat de Robert Raţiu şi publicat în Beau Monde, ediţia pe care o mai găsiţi preţ de vreo săptămână pe tarabe, cea cu Penelope Cruz pe copertă. Discuţia dintre cei doi domni a fost mai lungă şi vă recomand s-o citiţi pe de-a-ntregul. Eu vă ofer – cu acordul autorului! – un fragment despre construcţia unui spectacol de teatru, D’ale carnavalului, pe care Ducu Darie îl pune pe scena de la Bulandra în acest an.

Pentru un regizor există mai multe stadii atunci când vine vorba de montarea unei piese, există un moment de alegere a textului, care poate să aibă loc la ani distanţă de lecturarea acestuia și, apoi, există construcţia efectivă a piesei. Ducu Darie se află momentan în faza de investigare, în care, asemeni unui detectiv dramaturg, caută în text și în alte documente ale vremii tot felul de informaţii ascunse și lucruri noi, nedescoperite încă.

Acum doi ani, la FITS, am apucat să văd fix două spectacole: unul românesc, underground, care mi-a făcut harcea parcea timpanele, şi un altul, care a compensat multe lucruri: Warum Warum (De ce? De ce?) în regia lui Peter Brook şi interpretarea excepţională a lui Miriam Goldschmidt, acompaniată de Francesco Agnello la hang, unul dintre cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am văzut vreodată – încă mă bântuie!

Pe 6 şi pe 7 noiembrie, Warum Warum a fost prezent în cadrul unui festival internaţional de teatru moscovit care durează ceva mai mult de o lună de zile şi care a reunit spectacole, trupe şi regizori faimoşi printre care Meno Fortas şi Eimuntas Nekrošius, Lev Dodin sau Amid the Clouds, multipremiatul spectacol scris şi regizat de Amir Reza Koohestani. Revenind la Warum Warum, am citit pe site-ul festivalului câteva cuvinte de la Peter Brook care mi-au pus nişte lucruri într-o altă perspectivă şi m-am gândit să le redau aici, poate vă inspiră şi pe voi (Merci, Francesco, pour me montrer ces pensées et de me faire sourire!)
Din nou, fără traducere, de data asta pentru că n-aş putea cuteza să interpretez vorbele marelui regizor!

George Banu şi Silviu Purcărete: amândoi se află într-o strânsă relaţie şi armonie cu teatrul, amândoi sunt personalităţi recunoscute la nivel mondial într-o lume care, dincolo de scenă, nu prea iartă şi, mai ales, nu uită nimic, şi, în fine, fiecare dintre ei este minunat în felul său.

Faţă în faţă într-o cameră de hotel din Nancy, acolo unde Silviu Purcărete se afla pentru premiera spectacolului L’Artaserse, (capod)opera barocă a lui Leonardo Vinci, pe care a pus-o în scenă la Opera National de Lorraine. Scenografia e semnată de Helmuth Sturmer, cel alături de care Silviu Purcărete mai are câteva proiecte memorabile, printe care şi celebrul Faust – aici un interviu în care îmi povestea cum sunt regizorii, vorbind, desigur, şi de Silviu Purcărete.

Oricine a auzit, în copilărie, un “Tineretul din ziua de azi!” rostit pe un ton îmbufnat, cel mai adesea de vreo tanti prea împrietenită cu murăturile. Zâmbesc atunci când îmi amintesc neastâmpărările generaţiei mele, mai ales dacă le compar cu haosul de azi… Iată! Păcătuiesc şi eu prin a mă uita dojenitor spre tineret şi prin generalizare. Dar ieri, aici, la Toamna Orădeană, am dat un pic în mintea copiilor!

Ce sunt părinţii lui, cu ce se ocupă?

Ştiţi întrebarea asta? Am auzit-o, unii dintre noi, de la părinţii noştri, când mergeam la o petrecere, când venea să ne ia vreun băiat de-acasă ori când voiam să invităm o prietenă acasă. Mă revoltam adesea, fiindcă mi se părea nedrept să judeci pe cineva în funcţie de asta. Încă mi se pare, deşi am înţeles, în timp, că educaţia primită în cei şapte ani de acasă e foarte importantă pentru dezvoltarea ulterioară.

Marţi, înainte de spectacolul “Love Stories“, am stat un pic la poveşti cu trei din cei patru actori din spectacol. Mai mult cu Maia. Da, Maia Morgenstern. Înaltă, dreaptă, volubilă, deferentă, politicoasă, aprinsă, cu gesturi largi şi gesturi mici, cu schimbări de ritm, Maia îşi joacă, pe scena vieţii, propriile roluri. de femeie, actriţă, manager de instituţie artistică. Şi, cum se zice, are sala! Am luat notiţe:

Nu prea cred în horoscop, alinierea planetelor sau soartă, pe sistem “aşa i-a fost scris!”, ci mai degrabă într-un design personal, ale cărui linii le poate trasa oricare dintre noi, chiar şi inconştient uneori. Mă rog, asta dacă nu punem la socoteală felul în care am ajuns eu să fac jobul ăsta de comunicator. Privind în urma, cred că acolo chiar ar putea fi vorba de o aliniere planetară… dar asta e altă poveste! Acum vorbim despre soartă sau, mai bine zis, despre Fortuna! O, Fortuna, velut Luna, statu variabilis,… Ascultaţi:

Aceasta este o scrisoare deschisă adresată domnului profesor Vasile Nicoară, director al Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa

Domnule director Nicoară,

vă rog să-mi permiteţi să vă felicit pentru rezultatelele pe care CN “Mircea cel Bătrân” le-a obţinut la evaluarea naţională şi la Bac, fiind cotat ca cel mai bun liceu din judeţ şi în top 10 naţional. Mai mult, rezultatele elevilor dumneavoastră la Olimpiadele naţionale şi internaţionale vă fac, de asemenea, cinste.

Din această vară, însă, aveţi încă două premii cu care vă puteţi lăuda, şi anume cele obţinute de NOI, trupa de teatru a liceului, cu spectacolul “Visul unei nopţi de vară”, în cadrul Festivalului Ideo Ideis. Ştiu sigur că nu i-aţi văzut la Alexandria – au fost grozavi, apropo! – şi mai ştiu că nici nu-i ajutaţi suficient de mult, de aceea îmi propun să vă conving că merită un sprijin mai susţinut din partea dumneavoastră.

foto: Adi Bulboacă | Ideo Ideis 2012

Poate n-aţi aflat, domnule director, că trupa NOI repetă într-o sală de clasă, cu băncile puse la perete, că repetă uneori chiar şi pe holuri, şi că nu prea au unde să joace, că şi-au plătit singuri taxele de înscriere în festival, că şi-au plătit singuri costumele, că au reuşit să obţină premii şi aplauze fără susţinerea serioasă a liceului din care provin. E chiar atât de greu pentru o instituţie de învăţământ cu rezultate atât de bune să sprijine un model demonstrat de educaţie alternativă?

N-am să vă vorbesc despre performanţă acum (în teatru, ştiţi, nu este vorba de medalii) ci de ceea ce înseamnă teatrul pentru elevii din NOI, exact aşa cum am aflat de la ei. Astfel, unora le-a schimbat opţiunea asupra viitorului şi acum se pregătesc pentru admiterea la Actorie, pentru alţii înseamnă mai multă încredere în ei, să asculte cu mai multă atenţie ce spun cei din jur, să fie mai deschişi, mai apreciaţi de prieteni, să nu le mai fie teamă de ridicol, să stea de vorbă cu oameni speciali la care nu ar fi avut acces altfel, să înveţe importanţa fiecărui cuvânt şi că există diferenţe mari în funcţie de felul în care îl rostesc – şi astea sunt doar câteva din lucrurile pe care mi le-au spus.

foto: Adi Bulboacă | Ideo Ideis 2012

Sunteţi, din câte am auzit, un dascăl dăruit şi îndrăgit de elevi şi, sunt sigură, experienţa de director dar şi vechimea în sistem, v-au arătat clar că, aşa cum e acum, sistemul autohton de învăţământ nu este chiar cel mai bun – ca să folosesc un eufemism! – pentru dezvoltarea personală a tinerilor. Poate că învaţă carte, unii dintre ei, dar prea rar sunt învăţaţi să aibă curaj, să îşi asume şi să se descurce cu provocările vieţii, să-şi găsească locul pe harta propriei existenţe şi deveniri.

Aţi crescut şi educat generaţii întregi, oameni de nădejde, unii dintre ei, oameni care, de bună seamă, păstrează amintiri frumoase cu anii de liceu. Nu trebuie decât să-i căutaţi şi să-i rugaţi să susţină, atât cât poate fiecare, această trupă de teatru a liceului, una care, repet, vă face cinste. De asemenea, sunt sigură că aveţi contactele şi influenţa necesară pentru a convinge directorii teatrelor din Constanţa să ofere acestor tineri un spaţiu de joc în schimbul banilor pe bilete, asta ca să punem şi un preţ concret pentru bucuria de a sprijini o iniţiativă frumoasă a liceenilor constănţeni.

NOI merită din plin susţinerea dumneavoastră. A demonstrat acest lucru la Ideo Ideis şi o demonstrează în fiecare zi, prin simplul fapt că se încăpăţânează să existe, să gândească noi spectacole, decoruri, distribuţii şi, cel mai important, să-i ajute pe elevi să înveţe mai multe despre sine şi voi urmări cu drag evoluţia trupei de teatru a liceului pe care îl conduceţi.

Vă mulţumesc,

Un spectator al trupei NOI