December 17

Luni. Ba cald, ba rece.

Partea bună în freelancing, așa cum o apreciază toată lumea care NU e freelancer, ar fi că poți să-ți faci singur programul. Partea rea e că programul nu se termină niciodată. Dar e o parte bună și în asta: ziua de luni nu se resimte atât de diferit ca alea de weekend. Pierzi ceva, câștigi ceva.
Și așa a fost toată ziua asta de luni.

M-a trezit mama c-un telefon (cam de) dimineață, drept urmare mi-a fost poftă de cașcaval la capac, cum îmi făcea ea când eram io mică. Am luat cașcavalul, l-am măcelărit, am luat tigaia, am pus unt, s-a topit, am pus cașcavalul, am pus capacul, s-a topit, miam-miam, să băgăm o chiflă în unt. Untul era de capră, îl luasem acum vreo lună, cred, c-a zis internetul că e delicios, dar mie mi s-a părut oribil și, în loc să-l arunc la gunoi, l-am pus în frigider și am uitat de el. Am aruncat cașcavalul și chifla, am dezinfectat tigaia și castronul și furculița, sper să fie bine. Am aruncat și untul. E oribil. Bleah.
Oricum, toată construcția avea un catralion de calorii. Mai bine!

***

Un client mi-a cerut un draft de contract să plătească anul ăsta deși, tehnic, nu s-a terminat proiectul – penultima plată de încasat pe 2018, amin, doamneajută, să fie primit!
Am căutat un contract de prin vară, că nu mă învăț minte să păstrez un draft necompletat. Când să-l completez, mi-am dat seama că ăla din vară nu e încasat. Și uitasem de el. Am sunat. Știți… Aoleu, da, scuze, scuze! Am uitat! Într-o oră au intrat banii! M-am simțit ca și cum am găsit o comoară în buzunarul interior de la geaca de iarnă. De vreo zece tirbușoane d-alea.

***

Vineri, parcă, mi-am comandat, cu teamă și speranță un tirbușon electric din marketplace-ul emag. N-am mai făcut asta – cu marketplace-ul zic – de ceva vreme după niște experiențe pe care nu vreau să le repet. Vreodată. Dar după ce m-am chinuit joi seară să desfac o sticlă de vin – pe cuvântul meu dacă înțeleg de ce ceri o sută de lei pe un vin, altfel bun, dar te zgârcești și îi pui un dop de căcat, ca să se sfărâme și să fie greu de scos și să beau eu vinul cu draci! – îmi trebuia neapărat și chiar urgent un tirbușon din ăsta efortless. De care emag n-are, aveau numai niște băieți din marketplace. Ok, bine, am comandat, cum ziceam, cu teamă și speranță. Și plata la livrare, că nu ne-am născut ieri. He. He.

Băi, și de dimineață am primit ca SMS că țuști!, comanda vine azi. M-am bucurat.

Dar e livrată cu Urgent Cargus. M-am întristat.

Și a venit. Cu un curier nou pe zonă. M-am bucurat.

Dar nu apucasem să scot cash. M-am întristat.

Și totuși mi-am amintit că am ”cutia milei”, aia în care pun hârtiile de 1 leu, uneori și pe alea de 5 lei, dacă-s multe, că pare că am bani, dar în realitate n-am, și mă derutez. Cu ce mai aveam în portofel, am strâns suma.

Am numărat banii în fața domnului*, în speranța că-mi ajung. Ajungeau chiar și de o atenție la domnul. Ne-am bucurat amândoi.

*domnul curier, nu Ăla.

Foarte mulțumită, am vrut imediat să probez unealta, dar mi-am stăvilit entuziasmul când am văzut că înainte de orice trebuie încărcat complet, adică 8-10 ore.
După care am citit și intrucțiunile, și am aflat că se poate opera și cu baterii chioare, nu musai cu acumulatorii cu care vine. Am scos, am schimbat, am înfiletat, am procedat la deschis sticlă de vin. Am așteptat să se facă ora 17.

Hai, că nu e chiar așa nasol lunea! Peste două ore plec la un chef.  Afară ninge.




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 17/12/2018 by ruxandra in category "texte de tot râsu'

1 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *