December 1

Săptămâna cu daruri printre rânduri: azi, muzica românilor

Nu cred că sunt o naţionalistă, fiindcă acum îmi pare rău că mi-am ratat şansa de a fi plecat din România cu zece ani în urmă. Totuşi, pentru că sunt conştientă că pretextul pe care mi l-am oferit atunci pentru a refuza şansa emigrării e doar un pretext, mă gândesc că, bună, rea, cum e, mie îmi place România.

Îmi plac locurile şi liniştea de la sat, îmi plac prietenii mei români care sunt mai frumoşi decât prietenii lor din alte ţări, îmi place că aici e acasă. Sigur, nu-mi plac o groază de lucruri, alea de care mă lovesc aproape zilnic, dar îmi imaginez că nici prin Canada (locul unde ar fi trebuit să ajung dacă nu spuneam “pas!”) nu e totul perfect. Şi ştiu că mi-ar fi fost prea dor de casă şi probabil că aş fi rugat toţi prietenii să-mi trimită ce muzică a mai apărut, iar când aş fi ascultat Balada lui Porumbescu ori pe Gheorghe Zamfir probabil mi-ar fi dat lacrimile.

Acesta e motivul pentru care astăzi, împreună cu MasterCard, vă ofer trei CD Box-uri cu cele mai frumoase piese interpretate de marele artist român. Pentru că să ai o zi liberă e bine, să ai un weekend prelungit e şi mai bine, dar să-ţi reaminteşti de ce te bucuri că trăieşti în ţara ta, măcar odată pe an, e nepreţuit!

Şi, da, conform obiceiului, pentru a câştiga unul dintre cele trei daruri, aş vrea să-mi spuneţi, la comentarii, de ce ne place România. Măcar astăzi să vorbim doar de bucuria de a fi român!

IMPORTANT

Mâine, blogul printre rânduri împlineşte frumoasa vârstă de un an, motiv pentru care am decretat aceasta Săptămâna cadourilor pentru cititori fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc cumva pentru că îmi sunteţi alături, că citiţi, comentaţi, recomandaţi şi toate cele, iar de ieri şi până vineri, inclusiv, puteţi câştiga în fiecare zi un alt cadou.

Atfel, luni am avut un bestseller cu autograful autorului, marţi am avut vouchere de la sosetaria.ro, iar ieri am oferit câte un produs de la Mio Bio, prin tragere la sorţi, celor care mi-au împărtăşit cum se relaxează după o zi grea. Câştigătoarele sunt Cătălina, Rococo şi Andreea! Felicitări, sper să vă bucuraţi de răsfăţurile de la Mio Bio :)


November 30

Gala Internetics 2011 = Gala Redescoperă România!

Scurt, clar, cuprinzător: Redescoperă România a luat cele mai multe premii (de depaaaarte cele mai multe!) iar o parte din haită a fost prezentă în sală şi ne-am bucurat ca pe vremuri, la şcoală, când ne strigau la careu să ne luăm coroniţele!

Felicitări şi mulţumiri Anca, Ana, Bobby şi… Mergem mai departe, coleeeegiiiiii!

Parazitii – Arde feat Mr Levy

Asculta mai multe audio diverse

 

Pentru ultima dată în acest an, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

 


November 18

Muzică şi chimie: interviu cu Raluca Van Staden

Miercuri am ajuns la conferinţa prilejuită de lansarea ChemGeneration, un proiect BASF ce-şi propune să creeze şi să susţină o platformă de comunicare (mai ales) pentru tinerii interesaţi de chimie.

N-am fost niciodată fan al acestei materii, în ciuda celor patru ani de chimie intensivă prestaţi în liceu. Totuşi, anii ăştia, de ce să mint, mi-au folosit mult când am lucrat la RMGC, de exemplu, şi-i uimeam pe inginerii străini cu faptul că puteam pricepe şi discuta despre chestii îndeobşte considerate “limbi străine” pentru un om de comunicare. Dar asta e altă poveste…

La evenimentul organizat miercuri de Premium am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Raluca Van Staden, chimista din România care a inventat un dispozitiv ce poate detecta cancerul în doar şase minute, pe baza unei probe de sânge. Deocamdată e vorba de doar patru tipuri de cancer, dar şi cele mai frecvent întâlnite: cancerul de sân, de ovare, gastriontestinal şi de prostată. Am avut plăcerea de a o asculta şi anul trecut, laTEDx, când şi-a început prezentarea cântând (bine!!!) la pian, un instrument de care doamna Van Staden este pasionată în aceeaşi măsură în care este pasionată de chimie.

Pentru că am avut un răgaz de cinci minute cu dânsa, i-am adresat, după conferinţă, câteva întrebări, într-un mini interviu.

– Am auzit şi chiar am asistat la spectacole ce demonstrau legătura între matematică şi dans, de exemplu, dar muzică şi chimie… De unde până unde această relaţie, poate nefirească pentru neavizaţi?

– Pentru mine e o relaţie firească şi cred că ţine de creativitate şi de rigoare. Aşa cum într-o compoziţie o notă greşită poate strica un întreg ansamblu, tot aşa şi în chimie, un element greşit poate deforma tot experimentul. De altfel, există foarte multe exemple de chimişti celebri care sunt şi muzicieni foarte buni, fără să fie profesionişti, dar făcând, totuşi, performanţă şi în acest domeniu (nota mea: true story, am documentat acest aspect după interviu, aveţi aici un exemplu). Cred că legătura cea mai facilă ar fi prin matematică.

– Doamnă profesoară, aveţi o carieră mai mult decât impresionantă, sunt convinsă că aţi primit oferte şi burse de cercetare în multe institute faimoase ale lumii, aşa că aş vrea să vă întreb de ce aţi ales să reveniţi în România şi, mai mult decât atât, doriţi ca dispozitivul pe care l-aţi inventat să fie lansat, la scară largă, ca produs românesc.

– Nu cred că mi-aş fi găsit locul în altă parte şi oricum mi se pare normal să revin aici si să contribui cu ce pot la societatea românească. Îmi doresc să fac cercetare aici, în România, îmi doresc ca studenţii români să beneficieze de tot ce ştiu şi pot să-i învăţ. Sigur, sunt foarte legată şi de studenţii din Pretoria, încă ţin legătura cu unii dintre ei, au ajuns oameni de ştiinţă reputaţi, dar România este ţara mea.

– Când estimaţi că dispozitivul de depistare a cancerului pe care l-aţi creat ar putea ajunge pe piaţă, accesibil oricui doreşte să-l cumpere?

– În medicină este greu de estimat timpul în care un produs ajunge pe piaţă. Sunt foarte multe lucruri la care încă se lucrează, inclusiv ce tipuri de cancere vor putea fi depistate cu acurateţe, încă lucrăm cu biomarkerii care fac posibil acest lucru, dar ideea este că întâi trebuie omologat, apoi făcute o serie de teste clinice şi, în acelaşi timp, trebuie dezvoltat şi aparatul.

Beneficiem, totuşi, de sprijinul multor oameni, şi nu numai din România ci din toată Europa, care îşi doresc c acest produs să fie omologat cât mai curând.

– Aveţi în plan continuarea cercetărilor acestor biomarkeri, în aşa fel încât să faceţi posibile analize la fel de rapide şi pentru depistarea altor maladii?

– Da, acesta este planul meu, să lucrez în continuare în acest domeniu al biochimie cu aplicabilitate în medicină, nu doar pentru alte maladii, ca atare, dar şi pentru a se ajunge la realizarea unui set complet de analize într-un timp foarte scurt. Este foarte mult de muncă şi este nevoie de resursă umană extrem de bine pregătită şi pasionată de acest domeniu, dar orice început este greu.

– Dacă ar fi să spuneţi ceva tinerilor care nu ştiu încă ce drum să aleagă în viaţă, ce le-aţi spune ca să-i atrageţi spre chimie?

– Le-aş spune că tot ceea ce ne înconjoară are legătură cu această materie, viaţa însăşi e legată de chimie, medicamentele, aerul, apa sau chiar analizele pe care ar trebui să le facem în mod regulat, chit că ne simţim sau nu bine, toate acestea au în comun elemente chimice şi, inevitabil, orice drum urmează, se vor întâlni cu chimia. Chimia poate să fie şi cool, poate fi chiar foarte amuzantă uneori şi, cu siguranţă, poate oferi oricărui profesionist în domeniu satisfacţii nemăsurabile.

***

De final, vă propun să ascultaţi o compoziţie intitulată “Ionization” (Edgar Varese este autorul), despre care Frank Zappa spune, în autobiografia sa, că l-ar fi inspirat să înceapă să scrie muzică.

foto


November 9

Joaca de-a timpul şi toamna

Azi după amiază am fost la Muzeul Ţăranului Român pentru vernisajul expoziţiei Joaca de-a timpul.

Luaţi un ziar.
Rupeţi-l în bucăţi mici.
Puneţi bucăţile de ziar la înmuiat într-o găletuşă.
Agitaţi-le încetişor.
Scoateţi bucăţile una după alta.
Aplicaţi-le pe mulajul de lut în ordinea în care le extrageţi.

Nu, nu e dada… este atelierul de măşti din papier-mâché, este Joaca de-a timpul – aşa îşi prezintă organizatorii… joaca!

Exponatele sunt realizate de un grup de copii si mai mulţi voluntari şi sunt inspirate de o parte din tradiţiile încă practicate prin satele româneşti.Găsiţi acolo păpuşi din fân, măşti, tot soiul de forme lucrate în lut, în fine, o mulţime de lucruri faine.

Despre unele dintre aceste tradiţii s-a scris şi în campania Redescoperă România iar acesta e motivul pentru care o mică parte din haită a fost prezentă la vernisaj azi. Copiii artişti erau foarte veseli şi bucuroşi să-şi arate opera pe care o realizaseră şi, cumva, emoţia şi entiziasmul lor erau contagioase.

Vernisajul n-a durat prea mult şi a fost urmat de poza de grup şi de… gogoşi, dar o parte din copii erau deja ocupaţi să facă o cursă la perete şi chiotele lor mi-au atras atenţie. Şi atunci am dat cu ochii de asta:

E ca un goblen perfect ţesut în culori de toamnă, un mozaic, o hartă a acestui anotimp. Fiecare frunză e mărturia unei raze de soare. Mi-a plăcut la nebunie.

Am stat apoi la poveşti cu cei câţiva colegi #dinRomânia care au venit la MŢR, am băut câte-o nefiltrată şi uite-aşa ne-am bucurat împreună de una dintre ultimele zile blânde de toamnă. Cică de mâine vine urgia. Ceea ce e neplăcut fiindcă, nu ştiu cum, dar parcă n-am apucat să mă bucur de toamna asta. În orice caz, nu cât aş fi vrut. Dacă e frumos sâmbătă, îmi fac un termos de ceai şi mă duc să citesc în Grădina Botanică.

PS Joaca de-a timpul este la MŢR până pe 20 noiembrie, în sala Acvariu. Mergeţi să vedeţi ce-au lucrat copiii fiindcă, dincolo de talent, e mult suflet în fiecare exponat. Nu uitaţi să vă bucuraţi de toamna (ex)pusă la perete în curtea interioară şi, dacă aveţi un pic de răgaz, vă dau un pont: la terasă au must :)


November 3

Doru Panaitescu, un marketeer şi biodiversitate lui

Îmi place Doru Panaitescu şi îl admir pentru pasiunile “sălbatice” pe care le are, pentru răbdarea cu care ne-a explicat în detaliu cum s-au format Cheile Sohodolului şi pentru că rămâne fidel principiului de a-şi păstra sfârşitul de săptămână doar pentru el, călătorii şi prieteni. Tot Doru, acelaşi Doru, ştie publicitate online cât să predea şi la alţii, se pricepe să învârtă o mâncare #laceaun şi mai şi cântă la chitara. În rest, cred că are şi nişte defecte pe undeva :))))

De asemenea, ca pasionat de fotografie, Doru urmăreşte tot felul de vieţuitoare, mai ales păsăret, pentru a le surprinde în habitatul natural. Aşa a adunat mii de imagini, iar pe unele dinre ele le expune, până în decembrie, inclusiv, la F64 Studio din Bulevardul Unirii 45, sub numele de Biodiversitate. Îl găsiţi acolo în fiecare săptămână ca să vă povestească detalii despre fiecare fotografie (urmăriţi-l pe Twitter ca să aflaţi în ce zi), şi mai jos aflaţi câteva lucruri despre aplecarea lui pentru ştiinţe… naturale! L-am întrebat despre asta şi alte câteva lucruri, iar acum vă spun şi vouă ce am aflat. Enjoy! (intenţionat, prietenii ştiu de ce!)

De unde şi până unde pasiunea asta pentru a (sur)prinde animalele, păsările, în special, la ele acasă?

Pasiunea pentru natură şi ştiințe naturale o am de mic. La patru cinci ani deja desenam toate animalele din Atlasul Zoologic. Mai târziu am pierdut darul desenului, dar m-a ajuns din urmă cheful de a imortaliza animalele vii, nu doar pe cele din planșele atlasului.

Care a fost prima vieţuitoare urmărită și trasă într-o fotografie de care să fii mulţumit?

Prima?? Nu mai țin minte… probabil că primii lilieci din peșterile în care mergeam în anii 2000-2001. Nu știu dacă mai am filmele pe acasă…

Şi fotografia pentru care ai muncit cel mai mult? Distanță parcursă, ore de urmărire etc

E greu de spus. Pentru multe din ele m-am chinuit, iar efortul nu se vede neapărat în rezultat. De exemplu în 2010 am mers de două ori până în Devavanya (Ungaria) petnru o fotografie cu o dropie în libertate. Fotografia nu mi-a reușit, am trei cadre ușor mișcate și neclare. Am mers pentru ele 3200 de kilometri (800 km dus întors de două ori), dar nu regret nici măcar o secundă sau un metru. La anul voi veni cu trofeul pe cardul foto (un dropioi în postură nupțiala). Îmi doresc prea mult fotografia asta să nu ajung să o fac, mai ales că turele de anul trecut au însemnat o acumulare de informații cruciale pentru reușita de anul viitor.

Există animale pe care le’ai urmărit și nu le’ai (sur)prins? Încă le cauți?

Da, mufloni, acvile, cerbi, lista e destul de lunguiață. Lucrez la câteva specii frumoase, remarcabile, pe care sper să le fotografiez în următorii ani. Nu mă grăbesc, animalele nu pleacă de acolo.

În afară de fotografie, ai în plan și alte acțiuni care vizează biodiversitatea, cum ar fi acțiuni pentru protejarea vreunei specii ori pentru a educa nițel poporul din punctul asta de vedere?

Da, am în plan editarea unui album foto, dar și a unui ghid de buzunar cu dublă funcție. Deocamdată sunt doar proiecte, dar veți afla mai multe despre ele la momentul potrivit.

Ai fost vreodată în pericol când ai fotografiat? Vreun risc sau chiar păţanie semnificativă?

Propriu-zis nu, pentru că știu ce înseamnă o întâlnire cu un animal sălbatic, toate sunt imprevizibile. Faptul că am “aranjat” o viperă cu mână pentru o fotgrafie perfectă se pune? (nota mea: DAAAA!)

Practic nu pot vorbi de pericol, deși pentru un om neavizat apariția unei vipere e un motiv suficient să urle din toți rărunchii sau să o rupă la sănătoasă. Pentru mine însă e o șansa deosebită, pe care nu o pot rata.

Ce note aveai, în sc generală, la științele naturii? :)

Bune. Mi-au plăcut și biologia, și chimia, și fizică, și geografia, și geologia. Aveam note bune, azi mă bucur că am învățat la aceste materii. Și un secret: încă mai învăț. Am acasă mai multe tratate de geologie carstică, de mineralogie, tratate de ornitologie, studiez și puțină taxonomie. Trebuie să fii pregătit să înțelegi ce este deja în jurul tău…

În  fine, cum reușești  împaci marketerul din tine, fiindcă, se știe, asta presupune cifre exacte şi exceluri, cu pasionatul de fotografie, când trebuie răbdare şi să stai nemișcat ore întregi,  să te “machiezi”, camuflezi,  îţi trebuie ochi format pentru ceva artistic (vezi foto cu rățuște şi irizații de ape sau cormoranul leneş pe care stătea un ţânţar) :)

Nu e neapărat răbdare. E mai mult vorba despre o serie de tehnici de apropiere, respectiv de încadrare. Unele învățate din cărţi de specialitate (puține ce-i drept), restul pe propria piele sau, mai degrabă, din propriile eșecuri. Ce nu  te înfrânge, te face  face  puternic. Gasiti la mine pe blog câteva tutoriale ale unor reuşite, cat despre etologie (comportamentul animalelor) mă documentez în permanenţă pentru a fi mai aproape de speciile salbatice…


November 1

Băieţeii

Sâmbătă, după amiază, împreună cu trei colege şi Peugeotul cu acoperiş de sticlă (să mă ierţi, Mihai, “pavilion vitrat” nu mă inspiră deloc!), am pornit hai hui prin împrejurimile Sâmbetelor, atât cea de Sus, cât şi cea de Jos. În prima există un castel brâncovenesc, o construcţie despre care am aflat ulterior că a fost lăsată ani de zile să se degradeze iar acum a ajuns să fie, nu se ştie clar cum, proprietate privată.

Poate că a fost cândva mândru şi frumos, însă acum, văzut din drum, nu m-a sedus nimic la el. Ne-am oprit, totuşi, pentru că fetele voiau să vadă mai de aproape castelul, iar mie îmi atrăsese altceva atenţia. Pe drumul prăfuit de sat, un copil mai mare conducea un mijloc de transport rudimentar pe patru roţi. În “maşină”, un altul.

Cum drumul se oprea aproape de maşina noastră şi pentru ca să întoarcă “maşina” lor ei trebuiau să oprească, m-am dus spre ei, sperând că nu se sperie de străini şi mă trezesc cu tot satul pe cap că vreau să le fur copiii!

Bună ziua, am zis, ce mai faceţi voi?

Uite, ia, îl plimb pe ăsta micu’, spuse cel mai răsărit.

Da’ ce-i maşinăria asta, cu ce-l plimbi?

E o maşină de curse, răspunde prompt prâslea.

Mi-au spus că-i cheamă Bogdan, pe cel mare, de opt ani jumate, şi Octavian, pe cel mic de şase. Cel mic, mai înfipt, mi-a povestit că merge la grădiniţă.

Şi ce faci acolo?

Păi… mă joc.

Doar asta faci, te joci?

Nuuuu! Mai şi desenez şi mai şi colorez.

Şi ce-ţi place mai tare, să te joci sau să colorezi?

Octavian se gândeşte un pic, apoi îmi spune, foarte serios că îi place mai tare să coloreze.

Şi tu?, îl întreb pe celălalt. Ţie ce-ţi place?

Mie nu-mi place să colorez. Eu aş vrea o maşină.

Mi-am amintit instant cât de mult îmi dorisem, la vârsta lor, o maşinuţă din aia cu pedale şi volan aşa cum văzusem eu odată la mare la un copil, una pe care să o conduc eu.

Păi eu cred că o să ai o maşină când mai creşti puţin. Până atunci poţi să te mai joci. Ai căţel?

Am.

Şi te joci cu el?

Mă joc, că nu e rău. E mare şi latră, da’ nu muşcă pe nimeni.

Cum îl cheamă? 

Bobi.

Am zâmbit larg. Fetele terminaseră de explorat castelul, iar noii mei prieteni s-ar fi dus şi ei pe drumul lor. Le-am dat 5 lei la fiecare, să-şi ia cărţi de colorat sau bomboane sau ce vor ei. Au spus amandoi “Mulţumesc”. De pe drum mi-au făcut semn de La revedere.

Nu ştiu de ce, dar m-au înveselit tare!

PS Înainte să plec în Redescoperă, în martie, i-am spus lui Bobby că mie mi-ar plăcea să scriu despre oameni, să fac interviuri, fiindcă aşa mă gândeam eu să prezint locurile pe care urma să le văd. N-a fost, în nici o zi, răgaz pentru stat la poveşti cu oamenii locurilor, aşa că, dacă nu greşesc prea tare, acesta e unicul şi singurul meu interviu din Redescoperă. Şi nici măcar nu e senzaţional, dar erau aşa de simpatici puştii aia doi încât a trebuit să vă povestesc şi vouă de ei.

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.


October 31

Redescoperă România, redescoperă emoţiile

Voi scrie despre weekendul de la Sâmbăta ca despre o continuare a excursiei din martie, să fie, aşadar zece zile de Redescoperă România. Mai mult, fideli scopului nostru, vineri am trecut pe la Palatul Cantacuzino de la Buşteni, iar sâmbătă am vizitat cea mai mare herghelie de lipiţani de pe la noi, aşa că am ce povesti.

Despre vizite şi obiective turistice, însă, e vreme de scris, România nu pleacă nicăieri, aşa că azi postul meu e depre emoţii şi despre ce a însemnat Redescoperă România pentru mine.

Cum să încep?! Cu telefonul de la Bobby şi ezitarea de a mă alătura proiectului în prima tură, fiindcă se brodea să pice peste ziua mea pe care, de când mă ştiu, o petrecusem cu prietenii şi familia, acasă. Am acceptat, totuşi, pentru că mi se părea o experienţă de neratat. Până la urmă, o să am parte de aniversări în fiecare an, dar de câte ori o să mai am ocazia de a asista la sărbătoarea Făşangului, de exemplu?! E inutil să spun că nu-mi regret decizia, pentru locuri, dar, în primul rând, pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care au reuşit, cum necum, să treacă de crocodilii bulimici, lucru deloc simplu. Şi, nu în ultimul rând, am avut o aniversare de neuitat!

Pentru mine, Redescoperă România e despre oameni, în primul rând, despre emoţii şi bucurii împărtăşite cu cei din jur, lucrul cel mai de preţ pe care mi l-a oferit această experienţă, iar weekendul trecut a confirmat acest lucru fiindcă a concentrat starea noastră de “împreună”.

Vineri seară, îmbrăţisări şi pupături şi o euforie generală. Aproape că nu a contat cine cu cine nu se ştia – puţine cazuri, de altfel – fiincă oricum toţi ne cunoşteam prin intermediul posturilor de pe bloguri din timpul fiecărei excursii. Toţi şi fiecare eram “colegul” sau “colega”. S-a dansat şi s-a petrecut de voie.

A doua zi am fost în teste. Echipaţi toţi cu tricoul oficial al revederii, am făcut şase echipe şi ne-am întrecut în probe care mai de care mai haioase. De fapt, dintru început, la proba cu ţeava, am făcut o criză de râs şi nu m-am oprit câteva zeci de secunde. Cu chiu cu vai am reuşit şi ne-am reorganizat după înălţimea fiecăruia pe o ţeavă, fără să coborâm de pe ea şi fără să vorbim. La râs cum ziceam, însă, am avut permisiunea juriului.

După aia au urmat nodurile. Zece, adică, făcute de Doru, pe care a trebuit să le reproducem. Mie mi-a picat unul strâmb, care a fost înlocuit cu altul, dar pe care tot nu am reuşit să-l fac, of! După noduri, a venit proba de tras la poartă. Unii au nimerit, unii nu, de distrat, însă, ne-am distrat corespunzător. La fel şi la proba de foc, la propriu, când Augustin ne-a pus să facem focul cu o cremene şi, ce să vezi, am reuşit! La ultima probă, cea la care trebuia să nimerim o doză turtită de bere cu nişte bile grele de metal, am fost trolaţi la greu de cei care terminaseră parcursul înaintea noastră. Dar câteva lovituri norocoase tot am izbutit, ceea ce a clasat echipa “Cireşarii. Gen” pe un onorant loc patru, după cum aveam să aflăm în aceeaşi seară.

După prânz am dat o fugă prin împrejurimi şi am ajuns, printre altele, la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos. Nu în ultimul rând, am avut plăcuta ocazie de a-i cunoaşte pe Octavian şi Bogdan, doi tineri de nădejde din localitate care se plimbau cu o autoutilitară de teren.

Seara am avut parte de (încă) o surpriză pusă la cale de organizatori, respectiv o festivitate de decernare a premiilor Redescoperă România în care toţi am primit o diplomă pentru un accomplishment personal pe fundalul muzical al unui refren special ales pentru fiecare dintre noi. A fost un moment emoţionant pentru fiecare, mai ales la final, când au fost premiaţi Bobby, Anca şi Ana, oameni pentru care ne-am ridicat cu toţii în picioare. S-a lăsat cu lacrimi la final de festivitate şi cu Mulţi ani trăiască pentru energicul Bunescu a cărui zi de naştere am sărbătorit-o.

După festivitatea de premiere, au urmat, ei bine, un alt fel de artificii! Adică am ieşit cu toţii afară, în câmp, să lansăm stele…călătoare sub forma de lampioane. A fost minunat! (foto by Zdeto)

Aşa cum spuneam şi pe twitter, dacă ar fi fost să aleg eu noaptea din an care să dureze cu o oră mai mult, n-aş fi ales o alta! Şi cum ora 4 s-a făcut 3, iată cum am avut parte de şi mai multă veselie şi antren în noaptea ce a urmat. Am dansat de ne-am tocit pingelele, am râs şi ne-am distrat şi, unii dintre noi, am apucat să completăm şi Oracolul Redescoperă România. De altfel, tot evenimentul a fost, aşa, ca un soi de banchet de final de şcoală, tot aşa cum Redescoperă România a fost un curs intens despre locuri frumoase şi oameni faini.

Şi să nu uităm de imn!

Duminică, înainte să ne răsfirăm pe la casele noastre, ne-am tras în poză, întru amintire. Deşi, zău nu văd cum oricare dintre cei prezenţi ar putea uita vreodată această experienţă, atât de intensă, atât de frumoasă şi emoţionantă.

În fine, mulţumesc  Petrom şi partenerilor Redescoperă România, BCRDaciaRomtelecomParalela 45Muzeul Ţăranului Român pentru o experienţă minunată. Redescoperă România este o iniţiativă ce nu se va termina, indiferent dacă proiectul continuă sau nu. Fiecare dintre noi – cei implicaţi direct în RR sau nu – vom mai hoinări prin ţară şi vom povesti ce am văzut, aşa că acesta nu este o încheiere, ci doar un alt început :)


October 30

Cum “sună” liniştea

Sâmbătă dimineaţă, la hotel Diana din Sâmbăta de Sus, pe balconul camerei. Bate soarele, de nu poţi sta cu ochii deschişi şi, cu toate că, probabil, nu-s mai mult de 10 grade afară, pe balcon stau în pijama şi desculţă, dimpreună c-o cafea şi cu viciul meu de toate zilele. Şi e numai bine.

Îmi e somn încă. Vineri a fost o zi lungă, cu multe emoţii şi un eveniment urât (mama, coaste, trei, fracturate), harmălaie de mailuri, un bagaj printre picături şi, până seara, puţin loc de destindere, cu toate că drumul a fost superb. Mihai zice că a aranjat detaliile până la frunza ruginie ce ne-a însoţit, o vreme, pe parbriz, şi mărturisesc onest că eram deja sedusă de plafonul panoramic al maşinii lui. Revederea cu colegii din Redescoperă România a fost, de asemenea, mult-aşteptată şi emoţionantă.

Închid ochii şi inspir aerul bun. E ceva, nu pot să spun exact ce, care mă seduce iremediabil la momentele astea, parcă aş fi pisica din desene animate dusă pe sus de aroma vreunui deliciu. Nu doar soarele prietenos ori cuibăreala mea pisicească din scaunul comod. E altceva. Şi deodată îmi dau seama că e… sunetul liniştii. Spre deosebire de dimineţile oraşului, aici, la Sâmbăta, nu se aud decât trei vrăbii (sau ceva zburătoare cântătoare), care fredonează nişte muzică de înviorare, pasămite. Pe undeva, mai departe, aud zgomotul făcut de o roată ce trece peste pietriş. Poate e o maşină sau doar o roabă, nu ştiu, nu mă interesează, dar îmi place cum se aude. Însă acum s-au oprit, vrăbii şi roată, şi totul e mut, ca un peisaj frumos pe care-l vezi la TV cu sunetul oprit.

Deschid, leneşă, un ochi. Soarele dă buzna şi pentru doar o fracţiune de secundă văd cum trei case de mai încolo trimit tot atâtea fuioare de fum să lege prietenie cu cerul senin, lacrimă. Aproape că pot auzi cum trozneşte lemnul în sobe.

Cu greu mă urnesc din picoteala asta plăcută. Mă aşteaptă o zi lungă şi o noapte pe măsură: cea mai lungă din an! Şi tocmai am avut parte de un început perfect!

Vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.


September 10

Branduri si bloggeri la Cluj

Pe scurt, după o zi istovitoare dar frumoasă, prima zi din cadrul evenimentului Cluj Brands Tour organizat de TVdece.

Am fot în vizită la Jolidon, unde am vizita linia de producţie şi am văzut cam ce va să însemne migala şi munca la un obiect care, de multe ori, nu se vede. Apoi am mers la deja-prietenii de la Farmec unde am revăyut-o pe doamna Jofi, dar şi pe Cristina şi pe fetele de la marketing şi unde am făcut un parfum, parfumul meu, farmec by ruxa, asa i-am zis. După asta am fost la Vitacom şi am aflat câteva lucruri despre ce va să însemne business-ul unuia dintre cei mai mari distribuitori de materiale şi componente electronice, produse şi accesorii IT&C de la noi.

Desigur, din program nu putea lipsi o vizită pe la Crocodilul trilulilu unde am aflat că se pregăteşte ceva, o lansare, adică, nu se dă din casă, o să aflaţi la momentul potrivit. După trilulilu şi după masa de prânz am pornit-o spre .. ee, nu chiar fabrica Napolact ci o linie de producţie mai… specială a clujenilor ocupaţi cu produsele lactate, respectiv linia de producţie brânzeturi cu mucegai de la Ţaga. Practic, o peşteră în care, de sute de ani, o bacterie prietenoasă,acoperă brânza transformând-o în cinci soiuri. Toate delicioase, după cum avea să demonstreze momentul degustării.

Povestesc mai pe larg despre toate acestea când revin acasă, probabil, fiindcă mâine iar trebuie să ne trezim devreme. Eu, masochistă, şi mai devreme decât restul pe motiv de alergat; noroc că Best Western-ul în care stăm are sală de fitness şi pot sa alerg pe bandă fiindcă nu ţin neapărat să cunosc puterea brandurilor locale canine!

Pe seară am fost şi la berăria Ludwig unde am descoperit berea casei tratată cu miere de salcâm care mi-a plăcut tare: prietenele mele MŢRiste, ştiţi voi care!, n-am putut să fur reţeta, dar cred că s-ar putea să nimerim şi noi vreo combinaţie, acum, că am pontul! :)

În rest, gaşcă foarte faină, ziua lui Gaben – La muuulţi aaaaani!!!, azi (sâmbătă), când mergem la Banca Transilvania şi la Ursus + o surpriză de la Starbucks. Dar până atunci, nişte somn se cere! Ruxa over and out!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.


September 7

Cluj Brands Tour – abia aştept!

Băi, da’ Ruxa nu scrie şi ea de Cluj Brands Tour odată?! Ba scrie :)

Când #florica şi #zicu mi-au trimis invitaţia la eveniment am răspuns din start că da, vin, pentru că ştiam, n-avea cum altfel!, că se lasă măcar cu o vizită la Farmec, unde pot revedea echipa cea drăguţă care ne-a alintat un weekend întreg la Sighişoara şi pe îndrăgita doamnă Jofi.

În plus, mai sunt nişte branduri de la Cluj pe care mi-aş fi dorit să le cunosc mai îndeaproape. Nu ştiam, atunci, ce companii sunt pe listă, acum ştiu şi sunt încă şi mai încântată de perspectiva acestui final de săptămână în care o să am ocazia să aflu mai multe despre Jolidon, Napolact, BT, Vitacom sau Ursus. Şi, da, nu lipseşte nici Farmec, iar acestea nu sunt singurele companii pe care le vizităm. Spre exemplu, ar mai fi, printre altele, cum ziceam, şi unii, Trilulilu, da’ nu cred că aţi auzit de ei :))

Singurul regret e că, din păcate, nu vom putea petrece prea mult timp la fiecare gazdă dar ideea proiectului e foarte faină şi mă bucur că multe dintre companiile de top care au sediu la Cluj au acceptat provocarea de a deschide porţile pentru bloggeri, la fel cum mă bucur că Primăria Cluj-Napoca s-a implicat în aşa mândreţe de iniţiativă 2.0.

Ce mai încolo şi’ncoace?! Vă zic cu mâna pe inimă şi pe taste că abia aştept şi, mai în glumă, mai în serios, fac câte un pic de documentare pentru fiecare din companiile pe care le vom vizita, că aşa e frumos când te duci la brand acasă!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar parteneri sunt: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks şi Webfactor.