March 3

PR de criză: ColonHelp, WordPress şi bloggerul anonim

Am o mică diferenţa de opinii cu musiu Chinezu referitoare la procesul Zenyth Pharmaceuticals, compania care deţine ColoHelp, şi Automattic Inc, firma-mama lui WordPress, mai precis dacă toată povestea este, sau nu, o catastrofă de PR. Cristi zice că e o catastrofă de PR, mie, însă, nu mi se pare.

Pe scurt, povestea e aşa: un blogger anonim a făcut o serie de afirmaţii nu prea simpatice la adresa produsului ColonHelp, citând variate surse (deja publicate în online) şi studii şi concluzionând că, de fapt, produsul ar pretinde că rezolvă o problemă care nu există în realitate – citiţi aici întreaga istorie.

Continue reading

October 30

printrerânduri, pentru cei mai minunaţi cititori!

Când am început să scriu pe blog, pe un blog, acum mai bine de şase ani, am pornit de la ideea de jurnal online şi, deşi tot ce scriam acolo era personal, nu tu interviuri, nici gând de petreceri online sau aşa ceva, nici măcar nu-mi semnam posturile cu numele meu ci cu pseudonimul – oarecât consacrat, ce-i drept! – de Ilinca Dima. Şi până n-am ajuns printrerânduri, tot Ilinca am rămas online, cu supărările şi bucuriile mele personale, vorbind, adesea, codificat, mai ales când mă supăra vreun coleg sau, mai rău, vreun şef!

Blogul ăsta pe care-l citiţi acum – şi vă mulţumesc pentru asta! – e altfel, e mai puţin personal şi mai mult un produs publicistic, dacă vreţi, legat de ceea ce iubesc şi de ceea ce mă face să reacţionez, mai mult decât legat de ceea ce fac. Încerc să aplic lecţiile învăţate de la Darly şi să scriu de lucuri faine pe care vreau să le arăt cu textele mele, şi să ajut, pe cât pot, tinerii care încearcă să lucreze în comunicare, cu oricâtă experienţă am căpătat eu în ăştia zece ani de când lucrez în acest domeniu şi ce mai adun şi de la alţii – de exemplu, seria de interviuri cu şefi de agenţii de PR!

O să fiu onestă cu voi: uneori e dezamăgitor să vezi că articole la care ai muncit de ţi-au sărit capacele, ore de interviu sau de documentare, se bucură doar de câteva aprecieri, iar altele, cu subiecte poate mai facile, se rostogolesc pe net din recomandare în recomandare. Ieri, după ce am postat interviul cu domnul profesor Tifor şi am văzut că nu are comentarii şi nu prea e recomandat, m-am întrebat dacă nu cumva e ceva greşit la aşteptările mele de la voi ori la articol, pentru că dom’ profesor e atât de minunat! Iar azi, când am revenit acasă după o întâlnire matinală, şi am văzut că sunt şi comentarii şi multe recomandări, am avut pornirea asta să vă spun că sunteţi cei mai minunaţi pentru că îl iubiţi pe domnul profesor!

Aşa că, dragilor, acest post e, mai mult decât altele, special pentru voi, cu dedicaţie, aşa, fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc pentru că reacţionaţi la lucruri faine, poveşti şi oamenii atât de frumoşi pe care eu încerc să-i aduc aici, printrerânduri. Mulţumesc!

(poza asta e făcută la Sibiu, în 2008, când nu-mi era tocmai bine, şi mă uit la ea de fiecare dată când am nevoie să-mi aduc aminte că ne trebuie şi văi, tocmai ca să putem simţi mai bine culmile!)

May 10

Câteva gânduri în jurul Top Social Brands

Poate ştiţi, poate nu, dar Revista BIZ (iar) a făcut Top Social Brands, adică un clasament al companiilor campioane în Social Media de pe la noi. Treaba asta se află la ediţia cu numărul patru şi a tot evoluat de atunci, tot asa cum a făcut-o şi industria, iar topul se află aici.

Am auzit că ar fi fost oaresce discuţii privind ordinea în clasamentul propus de BIZ, poate justificate, poate nu, asta e mai puţin important. Ceea ce este important, însă, e că sunt companii care investesc, şi nu puţin, în social media! E important pentru că se apropie de noi – şi când zic noi, nu zic (doar) bloggeri ci consumatori – e important că investesc, e important că învaţă cum arhitectura comunicaţională se redesenează, că vechile fortăreţe construite în jurul brandurilor trebuie să devină, odată cu şi în Social Media, prietenoase case deschise. Bucuroşi de oaspeţi?

Sigur că interesul final în toată împrietenirea asta e dat de nişte obiective de business – cu toţii o ştim! Dar interesul ăsta e comun pentru toate brandurile, chiar şi tanti Florica de la care iau eu brânză în piaţă e interesată de asta, la fel buticarul din colţ, însă, cumva, eu simt nevoia să le felicit pentru cele care îşi asumă riscurile deschiderii către comunicarea directă cu publicul.

Şi, fix din perspectiva asta, dragi social media users, mai ales bloggeri şi mai ales cei care au ceva influenţă prin mediul ăsta, poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ardem smetii campaniilor pe care companiile le fac în Social Media, cu sau fără activare pe bloguri. Nu pentru că, dacă îi criticăm, ne-am lins pe bot de buget data viitoare, ci pentru că, dacă îi criticăm, s-ar putea să ridice podurile la fortăreaţa aia de care ziceam mai sus.

Companiile învaţă Social Media, şi la fel şi noi.  Zgomotul de pe FB sau Twitter poate fi amuzant, la fel şi nenumăratele poze #yola şi #yocu, dar, din când în când, mie chiar îmi place să aflu ce mai fac brandurile mele preferate. Aşa că,  în loc să le criticăm tentativele de apropiere, nu mai bine încurajăm această apropiere şi, fireşte, când e cazul, le atragem atenţia asupra a ceea ce nu fac bine?

Nu de alta, dar presupun că fiecare dintre noi ar prefera nişte explicaţii în locul smetiei, nu?

PS Dragi branduri, azi v-am luat apărarea, fiindcă am pus accent pe faptul că faceţi lucruri în Social Media, şi nu neapărat pe ce şi cum faceţi asta. Totuşi, e bine să ştiţi că nimănui nu-i place să primească invitaţii fără rost sau, şi mai rău, fără respectarea regulilor gramaticale! Nu ne subestimaţi inteligenţa şi, pe alocuri, nici bunul simţ! :)

April 23

Bezna din bloggers’ relations

Cu o sapitamana in urma am fost la Universitatea Bucuresti, la invitatia Mihaelei Mureşanu, pentru a discuta cu masteranzii de la cursul ei despre cum să abordezi un blogger. În mod corect. Si pprietenos. Şi am primit un mail.

Cu vreo doua saptamani in urma (sau aşa ceva( am primis de la Coca cola HBC si Nect advertising următoarea provocare

Cum se leaga toate astea? se leaga. Fiindca scriu blond acum, si asta e si motivul petru acare am renuntat la diacritice, sa pricepeti, totusi, ceva din ceea c escriu. sper!iar subiectul de care vreau sa scriu e taman felul in care anordezi bloggerii.

de exemplu, next si coca cola hnc – ASA DA! mi/au oferit o experient, respectic posibilitatea de a intra la Targsor, puscaria de femei. apoi mi’au trimis informatii despre resursele limitate de apa ssi banca de apa. apoi scrisarea pe are o vedeti mai sus, insotita de cea mai simpatica blind ceva, chestia aia care se [une l ochi sa impiedice lumina sa te deraneze dimineaa. stiti voi ce zic! apopo, cea pe care am primit’i eu are pisici pe ea, deci cu atat mai eprsonalizat. si, poftim, scriu despre asa, chit ca scriu, sunt sigura, cu o tona de greseli.si pe urma am primit, tot e la ei, o invitatie, si si aia avea schepsis.

exemplu de Assa NU vine de la o adresa de yahoo, foarte profi, un butic de cratie, sapte idei prenumele sau, care mi’a trimis un mail nepersonalizat, atat de nepersonalizat ca nici macar nu are o formula de adresare! i mail sunt anuntata ca sapte idei astia s’au desis sa fie alaturi de cultura iar eu sunt intrebata aca stiu de noaptea muzeelor si daca as vrea sa fac parte din campania de promovare online a evenimentului. tot ce am d facut e sa scriu un articol frumusel si sa’l postez pe blof.

dara alte detalii despre evniment in afara de o harta cu muzeele implicate. si data. fara link la un site, fara semnatura, dara nimic. si, promit, fara alt efect in aara acestui post. sper ca e destul de frumusel! :D

vreti sa stiti ce le’am spus celr de la mster depre felul in care se construieste relatia cu un bloffeR? le’am zis asa: personalizai si targetati. cu exemple concrte. asa cum a remarcta si mihaela, profesoara lor.

linkurile l/am pus uitandu’maa, nu de alta, dar imi era teama sa nu sterg tot postul!

PS am mai scriu despre asta si aici, tot ca reacţie la un mail foarte inspirat.

April 8

roblogfest 2012

Roblogfest e un fel de concurs de like-uri, la unele categorii, şi unul jurizat, la altele. Anul ăsta s-a câştigat şi cu 109 voturi (categoria Site-uri), ceea ce… well, e cam puţin, ca să nu zic foarte puţin. Apropo, juriu format numai din domni. Păi se poate aşa ceva?!

N-am priceput dupa care criteriu, la Bloguri politice, deşi locurile 1 şi 2 aveau acelaşi punctaj, un blog a fost pe primul loc şi un altul pe locul secund. Probabil a fost în ordine alfabetică – un criteriu extrem de bun când vine vorba de judecat bloguri, nu?! Bine, nu că asta ar fi dăunat hăhăielii de după, vezi #sutufacts şi update-ul de la Costin.

Cel mai popular blog e unul de care n-auzise nimeni, dacă e să mă iau după comentariile de pe Twitter, Facebook şi cele live. Probabil că geoge minus damian punct ro şi-a dorit mai mult victoria, ce să mai zici?! Bravo lui, până la urmă! Treaba asta e valabilă pentru cei mai mulţi dintre câştigătorii de la nejurizate. Abia la locurile doi şi trei sunt bloguri de care ştiu sau pe care chiar le citesc. Nu mă pricep, e clar!

Totuşi, parcă a fost ceva mai bine decât anul trecut.

Party. Super Şuie, ca de obicei, “din difuzoare până-n sânge”. Andrei “Spada” Roşca avea un tricoul roşu, Claudia Tocilă nu mai e blondă, Andrei Cismaru a fost premiat ca Andrei Crivăţ, spre deosebire de Andrei Dobra aka Maka Albanezul, care a fost premiat ca el însuşi. Gabriel Oană aka Gaben a împărţit nişte balonaşe înscripţionate cu pălincă, iar Bogdan Epure aka Nihasa a stricat unul pe sticla de bere! BitDefender a împărţit, de asemenea, balonaşe, doar că erau în nişte cutii mici.

Alex Ciucă aka Hoinaru ştia mult mai mulţi oameni decât mine, Julius Constantinescu era căzut din pat (cf propriei declaraţii), Adi Ciubotaru a participat prin neprezentare. Costin Cocioabă a luat premiul 1 (pentru Orlando Nicoară), Anca Bundaru era în vervă, Andreea Burlacu era în mini, iar Cristina Chipurici aka Pyuric era în adidaşi… Mă rog, de fapt, nu m-am uitat, dar aş pune pariu că aşa a fost! :)

După Party a fost (şi mai) mişto, că un grup exclusivist (!!!unununuDOI!!!) s-a reunit cu nişte hohote de râs, pe  terasa “La 2 picături de ploaie”, pentru un guguloi de papanaş, salată de ceapă şi limonadă plus alte mizilicuri! Se zvoneşte că evenimentul ar fi fost transmis pe Antena DOI!!!, dar cum nimeni nu se uită la acest post, l-aţi ratat, cu siguranţă! După asta, un grup încă şi mai restrâns s-a retras unde-i era locul, adică… la Expirat! Dar asta nu (mai) are nici o legătură cu Blogfest :D

Câştigătorii, în caz că vreţi să vă edificaţi în legătură cu tonul meu uşor ironic. Şi gata, că am o uşoară durere de cap, iar vânzătoarea de covoare de la Târgu Mureş nu vindea aspirine. Păcat de toată tevatura.

PS Totuşi, cine erau toţi oamenii ăia de la party?!

March 13

GET OVER IT!

Nu mai pot cu discuţiile de pişcotari şi ce să faci şi cum să faci la evenimente, după evenimente şi înainte de evenimente, dacă le faci, de ce le faci, dacă nu le faci, de ce nu le faci! Putem, naibiului, să depăşim momentul ăsta penibil şi meschin şi să revenim la scris?! Ştiţi voi! Conţinut, alea alea!

Cât despre petreceri, Felicitări, Manafu!, că le faci, indiferent de cârcoteli, şi bravo, Vodafone!, că le faci, de asemenea, indiferent de cârcoteli! Eu, una, mă bucur când am ocazia să socializez cu (unii) oameni, nu cu URL-uri şi useri, iar cui nu-i place, n-are decât să nu vină. Pentru ce atâtea discuţii?!

Acum putem să revenim la scris, sens, conţinut, poveşti, gramatică etc?! Vă mulţumesc foarte mult, readerul şi timeline-ul vor sări în sus de bucurie la auzirea veştii!

February 29

S-a terminat cu Blogging in the wind!

În 2006, când am început joaca asta cu bloggingul, eram director de comunicare la cel mai citit – pe vremea aia – cotidian quality din România. Îmi făcusem blog pe defuncta reţea yahoo360 mai mult din joacă, din dorinţa de a experimenta un mediu nou de comunicare în nume propriu dar, curând, ideea m-a cucerit şi, în octombrie 2006, lansam, pe aceeaşi platformă, un blog colectiv al unui proiect pe care îl desfăşuram împreună cu colegii mei: culisele unei aventuri ce avea să ne ţină pe Dunăre aproape o lună. În articolele care apăreau în ziar, pe print şi în varianta online, adăugam un PS cu blogul ăsta al nostru şi am fost foarte încântată când am avut primele comentarii acolo. Aşa, pe genunchi (şi pe invertor, prietenii ştiu de ce!), probabil asta a fost una dintre primele campanii în blogosferă :)))

O pasiune cu istorie

Schimbările au venit greu, deschiderea old media către new media şi mai greu, iar eu admit că fac parte dintre cei mai degrabă tradiţionalişti şi am nostalgia hei-rup-ului jurnalistic pe print. Cu toate astea, am continuat să scriu pe blogul ăla şi, mai apoi, când 360 a murit, să mă mut pe blogspot şi chiar să merg la o întâlnire de bloggeri, ceva cu karaoke în Coyote Club, unde cred că ştiam maxim două persoane! Din offline!

Cumva, odată cu prezenţa tot mai constantă pe reţelele sociale, scrisul sub pseudonim pe blogspot nu a mai fost suficient, însă mi-a luat mai bine de şase luni să mă decid să-mi cumpăr un domeniu al meu, iar ezitarea asta nu era legată de “Cine naiba o să citească ce scriu eu şi de ce?”, ci de responsabilitatea pe care ştiam că mi-aş fi asumat-o odată cu un domeniu propriu. Aşa mi se părea mie, că dacă Ilinca Dima (pseudonimul meu) nu scrie trei zile, cinci, zece, nu e mare lucru, că e Ilinca Dima, o joacă, însă un domeniu propriu, asumat, mi se părea o super responsabilitate, aşa că mă tot foiam, chipurile, că nu mă decid la domeniu, ba că nu ştiu suficient wordpress şi tot aşa.

Primele posturi, prima campanie printre rânduri

Am făcut-o, în cele din urmă, şi chiar în mare grabă, odată cu demararea campaniei cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, una în care mă implicasem ca PR, atenţie, nu ca blogger, că blogger fără blog nu s-a mai văzut! OK, scriam pe Pandora’s, dar nu era acelaşi lucru! Şi mi s-a părut atât de incredibil atunci că eu, cu blogul meu de câteva zile, am obţinut ajutorul celor de la Air France! Sigur, strângeam bani pentru nişte copii, dar chiar şi aşa, Air France?! Da, pentru că le-a plăcut foarte mult ideea şi au avut încredere în buzz-ul pe care îl poate face licitarea lui Brăduţ Florescu pe post de brad de Crăciun. 

Am continuat să scriu pe blog aproape zilnic, am căutat alte unghiuri de abordare (cele mai multe legate de comunicare şi PR, pentru că asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine), am experimentat şi m-am jucat (Mr Twitter, #retroparty şi altele) şi am încercat ca tot ce se citeşte pe blogul ăsta, inclusiv articolele din campanii, să fie autentic. Au fost zile – ca şi asta, de altfel! – în care n-am avut chef să scriu sau am fost prea obosită, dar m-am documentat şi am scris, ca exerciţiu de autodisciplină… ceea ce mă duce la una dintre concluziile acestei experienţe, şi anume că una dintre condiţiile pentru a face blogging pe bune este (auto)disciplina, iar asta, apropo de starea actuală a blogosferei, despre care m-a rugat Cristi să scriu un post, e ceva ce nu se vede pe toate blogurile.

E o introducere lungă, dar am scris-o fiindcă aş vrea să fie destul de clar care e experienţa mea cu şi în lumea asta şi că, deşi rămân PR, dintr-o joacă am ajuns să tratez blogul cu o constanţă la care nici măcar eu însămi nu mă aşteptam. Şi fiindcă acum urmează să scriu chestii care nu vor pica bine unora şi care ar putea părea întrucâva arogante. Totuşi, ele sunt bazate pe experienţă şi observarea atentă a blogosferei.

Cum se văd lucrurile de printre rânduri

Sunt convinsă de faptul că pentru mulţi bloggingul ăsta e (încă) un hobby, unul care le aduce poate nişte venituri suplimentare şi câteva beneficii:  filme în avanpremieră, ceva produse de testat, poate nişte servicii, petreceri… Nu e rău! Dar nu e suficient dacă pretenţiile cresc!

Mulţi dintre cei care au blog vor mai mult decât un film sau o pungă de pufuleţi: vor bani, iar cei care au şi sunt dispuşi să plătească aceşti bani vor să li se livreze calitate la schimb. Nu în ultimul rând, şi cititorii vor mai mult: să ştie că au pentru ce să revină pe un blog, să ştie că acolo unde azi citesc un text sclipitor se pot întoarce şi mâine şi nu doar că vor găsi un text nou, dar şi ăla o să fie sclipitor, egal cu autorul şi cu stilul său consacrat.

O mulţime de Dacă, şi încă nu sunt toţi

Ai blog? Atunci gândeşte-te, te rog, dacă blogul este pentru tine un hobby sau e o responsabilitate constantă, asumată ca un (al doilea) job. Dacă e doar un hobby, atunci nu mai avea pretenţia să faci bani cu el. Dacă scrii din an în Paşti, uită de bani. Dacă advertorialele tale sunt un pomelnic de minunat! şi extraordinar! doar ca să mulţumeşti clientul, uită de bani. Dacă nu (mai) eşti autentic şi SEO te preocupă mai mult decât conţinutul, uită de bani. Dacă nu pricepi de ce, atunci când eşti chemat la un eveniment, trebuie să povesteşti repede pe blog, uită de bani. Dacă siluieşti limba română şi mai faci şi aroganţe pe tema asta, uită de bani! Dacă nu respecţi o minimă igienă a comunicării publice, uită de bani!

Poate îi faci acum, dar asta n-o să mai dureze prea mult!

Bloggingul nu mai e Terra Nova, deja nu doar agenţiile s-au prins de cum e treaba ci şi clienţii (de cititori nu mai spun!), aşa că profesionalizarea asta despre care se tot vorbeşte o să se impună din ce în ce mai mult, blogosfera se va împărţi între bloggeri şi oameni cu blog, iar influenţei i se va fi adăugat o nouă componentă, cea de implicare.

Perioada Flower Power în blogging se apropie de sfârşit fiindcă, până la urmă, “how many times can a client/agency/reader turn his head pretending that he just doesn’t see?”. Not so many times!

Curând, blogging in the wind n-o să mai fie fredonat nici de clienţi, nici de agenţii şi nici de cititori.

(va urma)

February 8

Vlad Petreanu: Mi-aş fi făcut blog în liceu şi aş fi intrat în bucluc cu el!

Când nu poartă perucă afro, Vlad Petreanu (blog/ FB/ twitter) pare un tip serios, are, vorba aia, chiar  şi ghiocei pe la tâmple. Vlad e mucalit chiar dacă la serviciu poartă cravată şi mină serioasă ca orice ştirist respectabil, iar scriitura lui e unanim recunoscută ca fiind printre cele mai bune din online-ul autohton, iar asta am auzit-o de la oameni din online, ceea ce, zău, nu e puţin lucru. Nici unanimitatea, nici recunoaşterea!

(Petreanu, ştii ce-am vorbit de berea aia? Make it double!)

Aşa stând lucrurile, Vlad părea cumva o alegere firească pentru proiectul Nokia cu Şcoala de blogging, unul în care, alături de Victor Kapra, a acceptat să se implice, motiv pentru care l-am întrebat câteva lucruri despre tineretul din ziua de azi şi despre anii lui de liceu.

Credit: Foto Union. Mai multe foto cu Vlad aici

Cum percepi tu “tineretul din ziua de azi”?

Ah, e grozav cand incepi sa primesti intrebari dintr-astea, gen “ia spuneti, maestre, cum era in tineretea matale”, incepi sa intelegi de ce te dor salele dimineata fara sa fi facut altceva decat somn.
N-am suficienta informatie si observatie pentru o judecata de valoare. Mi se pare ca fiecare generatie are aceleasi probleme, de fiecare data – adaptarea la noi responsabilitati, de exemplu, chiar daca genul acestora se mai schimba.
Cred ca pustimea de azi s-a adaptat foarte bine la libertate, dovada ca asta-i starea naturala a fiintei, adica exact pe dos de cum au incercat parintii patriei comuniste sa-mi bage mie in cap, ca inregimentarea e viitorul si chestia veritabila – iar eu nu credeam.
Cred ca, la fel ca intotdeauna, valorile gasesc cai sa iasa la suprafata si nulitatile metode sa se scufunde, mai devreme sau mai tarziu.
Cred ca generatiile actuale vor descoperi si gustul implicarii sociale si politice, dupa adormirea din ultimii ani. Daca nu se vor implica si nu vor pleda pentru etica, adevar, onestitate si recompensarea valorii, suntem mancati.
Cred ca, oricum, se vor maturiza in vremuri formidabil de dificile dpdv economic si social, pentru ca paradigma economiei mondiale se schimba, asa cum s-a mai intamplat in istorie la trecerea dintr-o epoca in alta. Ultima data cand s-a produs o asemenea schimbare, in anii 30, cand agricultura a intrat in era performantei, zeci de milioane de oameni au ramas pe drumuri si societati intregi au trebuit sa se reinventeze – sau sa piara.

De ce crezi c-ar trebui să-şi facă blog?

Pai pentru ca e o cale de exprimare si de comunicare, iar omul, in sens de homo sapiens, este o fiinta sociala, care comunica in permanenta cu semenii sai, chiar si atunci cand se-nchide, bosumflat, in camera si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni: comunica, de fapt, ca nu vrea sa comunice… momentan :-)
Plus ca poate fi o minunata cale de a invata lucruri, de a descoperi prieteni si de a castiga bani. Poti vedea lumea, la 18 ani, cu banii castigati din blog – mai incolo vin alte costuri si devii comod, vorbesc din proprie experienta :-)

Tu ţi-ai fi făcut blog când erai elev de liceu?

Cu siguranta, si sigur as fi intrat si in bucluc cu el, ca as fi publicat extrem de agresiv si nu m-ar fi iertat nimeni. Asta cred ca trebuie sa le fie foarte clar elevilor care-si deschid blog acum, asta le spun si eu si insist – sa aiba mare grija ce scriu si cum scriu, sa se puna in locul subiectului lor de fiecare data, pentru ca-s minori si la scoala si in puterea unor profesori care, prea adesea, n-au nici umor, nici deschidere, nici mare cultura si nici cine stie ce rabdare, asa ca risca belele mari, care le pot schimba ireversibil viata.

Şi, de fapt, tu cum erai în liceu?
Eram incomod si neplacut si cam retras, ca citeam cu orele, zilnic, si cred ca paream foarte arogant, ca foloseam cuvinte complicate si nu ma integram in gasti deloc-deloc. Si invatam doar la materiile la care imi placea profesorul, asa incat primeam 10 cu felicitari intr-un an si ramaneam corigent anul urmator, daca venea alt prof care-mi parea antipatic. Si m-am simtit tradat de profa de romana, pe care o divinizam, care a murit de cancer cand eram in clasa a saptea, cred, asa ca toti profesoriii de romana pe care i-am avut dupa aceea au fost tinta unor nesfarsite hartuieli obraznice de adolescent furios, chestie care a ricosat in scaderi ale notei la purtare si varii deplasari parintesti la scoala.
Liceul a fost najpa. Abia la facultate m-am simtit liber.

Mulţumesc, Vlad, pentru răspunsuri!

February 2

Şcoala de blogging de la Nokia (interviu)

Pe vremea mea, în liceu, la vârsta la care te formezi şi cea la care (ar trebui să) înveţi o mulţime, şi nu mă refer doar la programa şcolară ci la viaţă, în general, nu şi-a bătut nimeni capul să ne înveţe lucruri care ne-ar fi putut folosi cu adevărat în viaţă: la orele de dirigenţie, de exemplu, făceam tot chimie…

Sigur, lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar încă nu pot scăpa de impresia că şcoala românească e lipsită de componenta ei vocaţională şi că nu-şi bate capul cu faptul că elevii sunt şcoliţi, dar nu şi învăţaţi.

Tocmai de asta mi se pare super ideea celor de la Nokia şi DC Communication, şi anume aceea de a face o Şcoală de blogging, e un lucru bun învăţat cu care rămâi. Deocamdată, un proiect pilot. Dacă rezultatele vor fi bune, însă, va continua. Pentru mai multe detalii şi pentru că mi s-a părut foarte mişto ideea, am trimis câteva întrebări la care mi-a răspuns Monica Stanciu, Marketing Activation Manager, Nokia Romania. 

Ce este, cum este si de ce este “Scoala de blogging”?
Scoala de blogging Nokia pentru tineri este un proiect dedicat liceenilor, pentru a le oferi un cadru sistematic de a invata despre blogging, despre cum poti scrie bine, atractiv, indraznet, relevant – in spatiul online. Daca vrei, este o completare a educatiei primite la orele de limba romana, de aceasta data cu o atentie speciala pentru mediul online.

Care este geneza acestui proiect si ce sperati sa obtineti?
Totul incepe de la celebrul “Connecting people”. Nokia ajuta oamenii sa sa fie in contact permanent cu lucrurile relevante si cu oamenii dragi. Proiectul nostru face exact acelasi lucru pentru o categorie de varsta care, altfel, trebuie sa “fure meserie”, pentru ca nu are inca o matrice asezata de predare despre online. Ne-am gandit sa oferim un cadru sistematizat in care tinerii sa primeasca informatia necesara pentru a putea comunica online cu nerv, creativ, inspirat si civilizat, de la bloggeri cu experienta.

Cati copii sunt in acest proiect si cum (pe ce criterii) au fost selectati?
Procesul de selectie  a avut o prima etapa de “chemare”. Celor care au raspuns, li s-a cerut sa compuna un mesaj de tip “postare” in care sa spuna de ce doresc sa urmeze acest curs, ce asteptari au etc. De aceasta etapa au trecut 21 de elevi.

Cum de s-a ales Gheorghe Lazar ca liceu in care sa fie implementat si care au fost reactiile profesorilor de limba si literatura romana?
Este un liceu cu traditie, se afla in Top 5 licee bucurestene si am identificat in conducere un profesor de limba si literatura romana. Era important pentru proiect sa primim sprijin pentru a orienta cursul catre continutul comunicarii, ca o completare a disciplinei clasice, mai degraba, decat spre latura tehnica. Am prezentat proiectul si am primit sustinere instantanee.

Cum au fost alesi “dascalii”?
Ne-am gandit la persoane experimentate in interactiunea specifica unui atelier de pregatire, cu experienta in activitatea de blogging, cu background si in sfera jurnalismului- pentru a putea fundamenta informatiile despre selectarea subiectelor si din acest unghi. Si Victor si Vlad corespund profilului si, in plus, au zone de excelenta care se completeaza.
De asemenea, au acceptat sa se implice in proiect si alti bloggeri experimentati*, care vor face la randu-le prezentari, in linie cu tematica si vor raspunde la intrebari, astfel incat experienta cursantilor sa fie cat mai diversa.

Cateva detalii despre lucrurile pe care urmeaza sa le invete copiii si cum decurge o “ora”? se face prezenta? Se dau note? :)
Sunt pregatite 8 module care acopera pasii de realizare a unui blog, de la alegerea temei si domeniului,  informatii despre interactiunea online, despre stil si scriere pana la elemente de grafica si viziual, strategie editoriala si ritm.
Modulele se desfasoara sambata, timp de aproximativ 3 ore. Da, se va face o prezenta – desi nu este obligatorie. Implicarea serioasa va fi unul dintre criteriile de acordare a premiului pentru cel mai bun cursant- un smartphone Nokia N9.
Cei doi coordonatori au elaborat, pe baza unei colaborari intre toti cei implicati, o structura de curs dedicata. Tinerii cursanti isi vor deschide sau ajusta blogurile in direct, cu asistenta si sprijin. La finele sesiunilor, bloggerii contributori, invitati ai celor doi traineri, propun un punct de vedere in linie cu la tema zilei si raspund la intrebari.

Daca proiectul va atinge obiectivele pe care vi le propuneti, este posibil sa-l extindeti la un alt nivel?
Da, exista intentia extinderii acestei experiente la mai multe licee din Bucuresti sau din tara. Partea de proiect pilot ne va ajutam sa aducem structura cursului cat mai aproape de interesul tinerilor si sa il perfectionam. Ulterior, cu toate lectiile invatate, intentia este sa il multiplicam.

Care sunt valorile brandului Nokia pe care v’ar placea sa si le insuseasca generatia elevilor de liceu?
Proiectul exprima deja valorile Nokia: implicare directa, reusita impreuna, pasiune pentru inovatie si abordare umana. Selectia s-a facut dintre tinerii care au optat sa invete ceva nou, sa se implice. Intregul proiect este un demers de colaborare intre companie, trainer, agentie, liceu. Raspunde ideii de a oferi ceva nou in educatia tinerilor si asigura un mediu deschis, incurajator.  Daca numai una dintre aceste idei se adauga informatiei din curs, este un bun castigat.

In fine, care este cea mai descarcata aplicatie Nokia (sau joc) pe aceasta grupa de varsta, 14-18?
In mare, cele mai cautate aplicatii specifice sunt din categoriile “Utilities” si “Entertainment”: Talking Cat, Talking Hamster, YouTube downloader, eBuddy messenger.

* Cristina Bazavan, Bobby Voicu, Cristian Manafu, Cristi Lupsa, Alex Negrea, Dan Dragomir.

Maine, pe blog, cateva vorbe despre acest proiect de la cei doi “diriginţi”, Victor şi Vlad.

January 23

Tehnici de comunicare în social media – cartea

La finele anului trecut, twittosfera discuta apariţia unei cărţi cu un titlu pretenţios: “Tehnici de comunicare în social media“, apărută la Polirom sub semnătura lui Horea Mihai Bădău. După cum spune pe propriul blog, autorul este asistent universitar doctor la FJSC din cadrul Universitatii Bucuresti, Catedra de Presa, Disciplinele: Deontologie, Tehnici de investigatie, Social Media, Jurnalism online, si Presedinte al Asociatiei Consumatorilor de Media” – lipsa diacriticelor îi aparţine.

Primul capitol: Social Media, prezentare succintă

Din câte ştiu, aceasta este prima carte ce tratează pe larg subiectul Social Media de la noi, aşa că am fost destul de curioasă. Am parcurs cartea printre picături şi chiar am subliniat diverse chestii care mi se păreau discutabile pentru a le expune pe blog… atâta doar că la final sunt atât de multe sublinieri încât nu mai ştiu despre care să mai vorbesc!

Poate dacă n-aş fi avut nici cea mai vagă idee despre ce este social media şi cu ce se mănâncă, volumul lui HMB mi s-ar fi părut (mai) interesant, însă fiindcă fac parte din lumea asta şi mai fac şi campanii care au o asemenea componentă, n-am putut să nu observ lucruri care, în teorie, s-ar putea să fie ok, dar în practică nu sunt. De exemplu: Un blog cu greşeli de scriere nu va fi luat niciodată în serios. Riiight!

De asemenea, cele mai multe surse bibliografice online* citate sunt texte scrise cam până în mai 2011 şi doar foarte puţine spre finele anului, ceea ce face cartea un pic… învechită, chiar dacă a tocmai apărut. Conform primului capitol, “la această oră, Facebook are peste 600 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună“, chestie cu care nu poţi începe o carte, fiindcă “la această oră”, deja sunt în jur de 750.000 de useri activi, aşa că, din start, oricine citeşte cartea, pleacă la drum cu informaţii greşite.

* funny thing, să citeşti url-uri în print! :)

În altă ordine de idei, din acelaşi motiv păcătos, şi anume că e o carte tipărită, am găsit menţiuni referitoare la Second Life, dar nu şi la Google Plus care a trecut, recent, de 90 de milioane de utilizatori. Adică…. hello! Nu poţi, în anul de graţie 2012, să (pro)pui pe rafturile librăriilor o carte despre Social Media care nu zice ceva despre Google Plus. De asemenea, sunt citate surse chiar şi din 2006! 2006?!

Subiectul cel mai amplu tratat este blogosfera.

Aici sunt chestii de bun simţ, de la lucruri de bază, cum ar fi alegerea numelui, platforma de blogging şi design, până la lucruri mai în detaliu, cum ar fi conţinut, titluri, stiluri de scriere, guest posting, interactivitate şi interacţiune. Cu mai multă curiozitate am citit despre influenţa în online (deh!) şi am aflat că dacă “ai fost perseverent, ai scris conţinut de calitate şi ai creat un blog social, care excelează în interacţiuni înseamnă că ai atins cel mai râvnit ţel online: ai obţinut influenţă online!” (treceţi peste repetiţie, lăsaţi un pic de la voi, haide!)

Iar influenţa, continuă autorul, “aduce mai multe venituri decât traficul (…) Dacă ai 2000 de unici pe zi, din care mare parte vin prin motoarele de căutare şi te citesc doar pentru amuzament dar nu vor urma nici una dintre recomandările tale, vei câştiga puţin. Dacă ai un număr mediu* de unici care urmează sfaturile tale, atunci vei primi o maşină de teren ca să te plimbi cu ea prin Europa, aşa cum i s-a întâmplat lui Bobby Voicu. Nu ştie nimeni, însă câte maşini au fost cumpărate de cititorii săi…

* nu se specifică ce înseamnă asta în cifre

În ceea ce priveşte veniturile din blogging, e foarte simplu: dacă urmezi recomandările din carte, în doi ani ar trebui să ajungi la un net de 2.000 de euro pe lună! Pe lună, aşadar, 2000. Pe Marte nu ştiu exact! :))

Facebook şi Twitter, capitole egale ca număr de pagini

Mi-a plăcut faptul că Twitter primeşte un capitol destul de amplu (3) pentru că mie îmi place mai mult Twitter decât Facebook, dar acum, că m-am uitat la cuprins, văd că şi reţeaua lui Mark (cap. 4) a primit tot 35 de pagini în carte. Fireşte, nici o vorbă despre Timeline!

În fine, ultimul capitol este dedicat Strategiei de PR în social media, adică iar o bună parte de teorie gen “socoteala de acasă” pe care, mărturisesc, l-am citit mai degrabă în diagonală, fiindcă e scris stil bloc, fără prea multe intertitluri, cu fraze lungi, fără spaţii între paragrafe şi, deci, dificil de urmărit.

O declaraţie scurtă a autorului

Merită menţionat şi faptul că autorul cărţii nu este un “actor” în social media de la noi, contul său de twitter având sub 200 de urmăritori, iar blogul său fiind găzduit de wordpress, iar eu nu cred că SM este un domeniu pe care îl poţi învăţa de pe margine. De altfel, l-am întrebat pe autor cum vine asta şi iată ce mi-a răspuns:

“nu stiu daca ai citit pe blogul meu, eu sunt cel care “a scos la lumina” bloggerii, inca din 2007, adica i-am invitat la dezbateri impreuna cu personalitati, intr-un moment in care nu-i baga nimeni in seama si i-am ajutat, in acest fel, sa ajunga in atentia mass-media si sa devina lideri de opniei. am organizat aceste dezbateri prin intermediul asociatiei consumatorilor de media. lista lor: aici (…) asadar am fost activ in blogosfera, inca din 2007, pana in prezent, dar nu ca si producator de continut, ci mai degraba ca un vector de networking. ii cunosc pe toti de cand erau niste adolescenti fara bani si i-am ajutat sa devina lideri de opinie cu bani :)”

Tot ce se poate, dar promovarea cărţii are, pe facebook, până “la această oră”, următoarele rezultate: un grup cu 14 oameni şi o pagină, de autor, deşi se cheamă precum cartea, cu 37 de fani. Cam puţini, aş zice, pentru cineva care a scris o carte menită să te înveţe cum te promovezi în acest mediu…

Câteva concluzii după parcurgerea cărţii

Încă o chestie care mi-a displăcut este că HMB are, în mod evident, ceva de împărţit cu Zoso şi se foloseşte de cartea asta ca să împartă. Şi împarte, nene! Ba că Vali e plătit de PDL, ba că a procedat gen “aşa nu” când a zis că Petcu de la sindicate e tatăl lui (deşi Vali n-a zis asta), ba că nici o firmă serioasă nu-şi mai asociază numele cu blogul său şi evocă, în mod repetat, un episod cu o anumită piscină… De altfel, tot din cartea asta am aflat că bloggeri cum sunt Zoso (şi alţii) “au început să piardă teren şi vor dispărea de tot în curând”. Şi marmota..!

Una peste alta, cartea nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane care nu a avut, până acum, nici o interacţiune cu acest mediu de comunicare şi vrea să afle, teoretic, ce-i aia. Sunt multe resurse acolo, inclusiv lucruri pe care poate aş fi vrut să le ştiu de la început, nu să le învăţ în timp. Problema – aşa cum o văd eu – este că această carte nu te face să-ţi placă mediul ăsta şi nu te convinge să intri în social media decât eventual, ca blogger, pentru ăia 2000 de euro sau ca să te plimbi cu maşina prin Europa ca Bobby, ori, ca PR, doar pentru că nu ai încotro şi, na, dacă tot există, tre’ să faci ceva.

Apropo, eu nu cred că e mai ieftină promovarea via SM, pentru simplul motiv că e un cost suplimentar care nu înlocuieşte (deocamdată nu poate şi cred că nici nu-şi propune s-o facă) alte costuri de publicitate, exceptând, poate, reclama în print – deşi am putea discuta şi pe marginea acestui subiect!

Am scris un text kilometric, sorry, dar mi s-a părut că e cazul: în definitiv, asta e prima carte despre Social Media de la noi. Aş fi preferat să fie mai bine scrisă şi să fie scrisă de cineva care nu are războaie de purtat dar care are, în schimb, experienţa utilizatorului. De asemenea, poate că era mai bine să fie în format electronic. Orice alte ediţii viitoare vor fi, de asemenea, depăşite în momentul în care vor apărea pe raft.

Până la urmă, SM a apărut tocmai pentru că noi am devenit mai dinamici şi ne place să ştim care e informaţia de mâine. Pe cea de anul trecut am disecat-o de multă vreme, deja, pe blog, twitter, facebook, google plus, flickr, youtube şi tot aşa…

PS încă o recenzie, cu mult mai multe citate comentate din carte, găsiţi la Auraş