July 21

Folk You, de la poezie la circ (III)

Am început, acum câteva zile (1, 2), un scurt serial despre Folk You!, festivalul de la malul mării, căruia i-am fost, pe rând, fan, PR şi producător general, o rememorare a ceea ce a însemnat şi ce, în opinia mea, nu mai este acum. De la o cântare curată, om şi chitară, pe plajă, la hip hop. Şi nici măcar nu e cale atât de lungă…

2009 – copacii fără pădure

În 2009 Folk You n-a mai fost “al meu” şi nici eu a Jurnalului. Lucram deja în alt trust media dar n-am putut sta deoparte când a fost vremea festivalului, aşa că m-am dus la Vamă. Cu emoţii, cu nostalgii. Am regăsit o parte din echipa cu care lucrasem, un festival de amploare, dar în culise atmosfera era diferită. Nu ştiu cum şi de ce, pur şi simplu era diferită. M-am întristat să constat lucrul ăsta, cu atât mai puţin s-o aud de la alţii.

Pe scena de la Vamă au urcat, atunci, cei de la Iris, primul concert, dacă nu mă înşel, după operaţia lui Cristi. N-a fost rău, îmi place Iris şi publicul i-a primit foarte bine, dar deja, pentru mine, tobele – altele decât ale ZAN-ului Biţulescu – erau prea mult pe scena Folk You. Prima dată pentru Iris şi ultima dată pe o scenă – cel puţin pe Pământ, sigur cântă în ceruri – pentru Tatiana Stepa, care a făcut un efort considerabil să se urce pe scenă şi să cânte. Nu peste mult timp avea să se stingă..

2010 – Mişcarea de rezistenţă

În 2010 n-am fost fiindcă am avut de ales între Faithless, Pink Martini şi festivalul din Vamă. De fapt, nici n-am avut de ales, Faithless e printre trupele mele favorite din toate timpurile, sunt un fan declarat Maxi Jazz, aşa că nici nu s-a pus problema alegerii. Dar am văzut, seară de seară, Folk You live la Antena 2.

Nu mai rămăsese aproape nimic din ideea de om şi chitară pe o scenă… Luna, marea, stelele făceau deja figuraţie, iar cortiştii din Vamă au fost nevoiţi să-şi mute locuinţele temporare pentru a face loc scenei. Folk You devenise deja Mişcarea de Rezistenţă, un concept de marketing (cu toate că, sunt mai mult decât sigură, MT este pe bune un rebel şi un idealist).

2011 cu Guess Who, Zdob şi Zdub, Holograf, Puya

Au fost incredibil de multe voci care au spus că anul ăsta Folk You e un bâlci. Nu simt neapărat nevoia să mă alătur criticilor, dar pentru cineva care ştie festivalul de când era mic, schimbările în ceea ce priveşte artiştii prezenţi pe scenă în acest an sunt cel puţin discutabile.

Înţeleg că a crescut, că s-a schimbat, că a evoluat, dar pentru mine FY a fost şi va rămâne cântarea simplă de pe plajă. Poate e un concept perimat, poate am rămas prea puţini care să fim tributari acestui gen de eveniment. Cu toate acestea, însă, când văd Guess Who şi Puya în “distribuţie” parcă ceva nu se leagă, parcă ceva nu e-n regulă.

Admir, totuşi, faptul că festivalul continuă să existe. Într-o perioadă de criză, cu bugete care sunt cum sunt şi cu un concept eminamente diferit faţă de cel original, Folk You rămâne o constantă în peisajul muzical live autohton. Dar parcă nu mai e Folk You “Florian Pittiş” ci, mai degrabă şi aproape exclusiv, Mişcare de Rezistenţă. Altă mâncare de peşte. Personal, aş fi preferat o seară de Folk You în cadrul festivalului Mişcarea de Rezistenţă. (Măcar) Una ca pe vremuri…

(uite, Iubi, de asta ziceam!)

Nu mă duc, mai ales pentru că am deja altceva în agendă pentru weekendul ăsta, dar şi pentru că nu mai e ce-a fost. Nu că nu mi-ar plăcea cei mai mulţi dintre cei aflaţi pe afiş. Dar nu la Folk You, îmi pare rău.

Asta a fost o scurtă istorie a unui festival iubit la care am muncit mult şi cu mult drag. Poate că ar trebui să existe aici şi o listă cu oamenii fără de care nu s-ar fi povestit dar ar fi prea lungă. E suficient să spun că le sunt extrem de recunoscătoare pentru că au acceptat să ne ajute în toţi aceşti ani. Nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare pentru că am fost parte din ceva atât de special.

Şi, cine ştie, poate la anul ne-om revedea prin preajma scenei… :)

July 20

Folk You, de la poezie la circ! (II)

Am început, acum câteva zile, un scurt serial despre Folk You!, festivalul de la malul mării, căruia i-am fost, pe rând, fan, PR şi producător general, o rememorare a ceea ce a însemnat şi ce, în opinia mea, nu mai este acum. De la o cântare curată, om şi chitară, pe plajă, la hip hop. Şi nici măcar nu e cale atât de lungă…

2007, fără Moţu. Sfârşitul nu-i aici.

În vara lui 2007 Moţu s-a dus să cânte în alte zări, dar Festivalul a continuat: Folk You în memoriam Florian Pittiş. Am organizat evenimentul doar în Vamă, fiindcă, stabilisem, nu fără greutate, că acolo e casa lui. Pe scenă, în toate cele trei zile, a fost un scaun gol, iar pe marginea scenei, între public şi artişti, au ars lumânări. A fost, cred, cea mai emoţionantă ediţie. S-a cântat până la ore mici din noapte şi, în fiecare seară, după concerte, mica mea echipă a curăţat plaja. Nimeni nu a avut voie să se sustragă acestei activităţi.

Au venit, la întâlnirea cu publicul, artişti consacraţi ai genului, cei mai îndrăgiţi. Îi regăsiţi, pe majoritatea, cu emoţii cu tot, pe compilaţia Folk You, apărută un an mai târziu şi, pentru a cărei realizare, am trecut prin multe peripeţii birocratice cu TVR-ul.

Nici anul ăsta n-a fost lipsit de peripeţii, care mai de care mai puţin amuzante, de data asta. Festivalul a ieşit bine, public mult şi frumos, vreme bună, care ne-a iertat de ploaie.

2008 – Dincolo de orice Vamă

“Ştiţi cum e cînd, cu cîteva zile înainte de Crăciun, te trezeşti că, ah, iar au venit Sărbătorile de iarnă şi ai uitat să te pregăteşti pentru că ai fost pre(a)ocupat de viaţa de zi cu zi? Cam aşa se întîmplă şi cu FolkYou! Deşi ştim, de la an la an, şi că mai urmează şi cînd o să fie, exact, abia cînd perioada cu pricina se apropie intrăm cu adevărat în febra pregătirilor. Sînt foarte multe de făcut şi foarte puţini spiriduşi pentru un festival care durează trei zile!” – aşa scriam în editorialul de acum trei ani, şi aşa a şi fost. N-am ştiut/crezut că ne iese FY fiindcă… deh, grele, nene, cu bugetul. Dar a ieşit. A fost prima ediţie cu scenotehnică realizată de Stage Expert – impecabili, de altfel, dar a fost şi prima ediţie în care distanţa între artişti şi public s-a mărit considerabil.  Scena era înaltă, nu doar un podium, pe nisip, luminile mai multe, şi parcă atmosfera de poveste se destrăma încet, ca o urmă de paşi pierduţi pe nisip…

 

Credit foto: © Diman Oshchepkov | Dreamstime.com

Ca de obicei, însă, publicul a fost la înălţime. La final de festival, m-am urcat pe treptele ce duceau pe scenă şi am rămas minute întregi, cu lacrimi de emoţie, plină de admiraţie şi drag pentru miile de oameni care au stat, în medie, câte şase-şapte ore pe seară să asculte, să cânte să se bucure de muzică. A fost, din câte ştiu de la alţii şi am simţit şi eu, ultima ediţie în spiritul consacrat.

Ştiu că a fost şi ambiţia mea să-l fac cel mai mare festival şi ştiu că am reuşit asta. Totuşi, îmi pare nespus de rău acum că nu m-am opus mai mult creşterii lui în termeni de amploare, scenotehnică şi “meniu” artistic. Ar fi trebuit să ştiu mai bine: fericirea e un lucru mărunt, iar FY trebuia să rămână pe o scenă mică: un om şi chitara lui. Poate greşesc, poate nu, poate sunt doar tributară atâtor ani de concerte şi de prietenie cu mulţi dintre artiştii genului.

Mâine termin acest serial. Tot mâine începe, în Vamă, a şaptea ediţie a Festivalului. Nu mă duc.

June 4

Jurnal de Festival (VII)

E penultima zi de Festival, deja începe să-mi pară rău că se termină. De fapt, mie îmi pare rău că se termină cu mult înainte ca FITS să fi început şi, dacă n-aş crede că mă trezesc fugărită prin Piaţa Mare de-o parte din echipa organizatorică, aş zice că mi-ar plăcea ca la anul să dureze mai mult. Pe de altă parte, fiindcă ştiu cât se munceşte în FITS, mă abţin. Zece zile de teatru, ateliere, conferinţe, dans, circ, evenimente de stradă… E foarte bine!

Ieri am văzut Yukio Suzuki – Confronting Silence, spectacol de dans pentru a cărui înţelegere am avut maaare nevoie de lămuririle din conferinţa de presă de azi, şi încă nu sunt sigură că am priceput ce-am văzut şi am văzut ce am priceput. Interesant şi incitant – prietenii înţeleg de ce :)

După dans, am fost în Piaţa Mare unde am mai prins un pic de Iris şi tot show-ul celor de la Voleo Project – faaaabuloooos! Iată câteva fotografii:

(N8 rulz, apropo!)