Eu nu prea sunt dusă la biserică. Nici la propriu şi nici la figurat. Ritul ortodox oricum nu-mi spune mare lucru şi, colac peste pupăză, un pic mi se face rău de la mirosul de tămâie şi de la opulenţa din bisericile ortodoxe. Adica, da, sunt unele în care simţi că e ceva special, dar prea puţine ca să reprezinte o regulă sau vreo chemare.
Cum bănănăiam eu festivalier prin Sibiu, miercuri, pierzând vremea până avea să bată gongul pentru Maestrul şi Margareta (a scris Chinezu de acest spectacol) , m-am întâlnit cu Dan Bartha, unul dintre cei care muncesc mult pentru ca FITS să se întâmple frumos pe străzile din Sibiu şi de la el am aflat că în câteva minute începea un concert gospel la biserica romano-catolică din Piaţa Mare. Pentru că anul trecut am suferit că n-a mai venit corul de gospel (ca efect al tăierilor de buget efectuate de ministerul culturii) m-am grăbit să mă bucur de acest concert, măcar un pic.
Am rămas datoare de ieri cu expoziţia de costume semnată Doina Levintza şi cu spectacolele de seară, Nunta şi Tatăl, aşa că mă achit mintenaş după cum urmează, nu înainte de a vă spune că şi dacă nu mai găsiţi bilete la multe dintre spectacolele din sală, că nu mai găsiţi, deh!, merită să daţi o fugă la Sibiu, măcar în weekend, ca să vă bucuraţi de atmosfera festivalieră. Nu e soare, dar e bine.
Azi la Sibiu am hoinărit pe străzi, prin centru. Nu erau spectacole, ba chiar a început şi ploaia, destul de repede. E fain că pe pietonală (dar nu numai) sunt terase una lângă alta şi te poţi adăposti imediat ce apar primii stropi. Iar spectacolul străzii continuă şi în ploaie, într-un fel sau altul, deşi marţi, pe la 11 şi ceva, oraşul nu e chiar aşa de animat.
Însă, cu puţină imaginaţie, poţi să întâlneşti un personaj din filmul preferat al copilăriei. Pentru mine şi, cred, pentru foarte mulţi din generaţia mea, acesta se numeşte Arabela, iar cel din fotografia de mai jos poate fi foarte bine Rumburak:
Scrisul are, fără îndoială, efecte terapeutice. Un jurnal poate face minuni. O scrisoare, fie că alegeţi s-o expediaţi, fie că nu, poate să vă scutească de nişte certuri. Plus că e o bună modalitate de a prinde curaj în exprimare. Încercaţi. Scrisul e bun!
Tocmai de-aia îmi pare rău că nu am ajuns la festivalul Scrie despre tine. Am, totuşi, un guest post despre asta. L-a scris Mihaela Mureşanu, un scriitor despre sine dar şi comunicator, atât pentru festival cât şi pentru alte evenimente şi proiecte despre care o să mai…scriem printre rânduri. Eu îi mulţumesc pentru post. Lectură plăcută!:)
Când am scris primul post legat de TIFF 2013, m-am uitat într-o doară şi la trupele invitate, unii de care am auzit, cum să n-aud?!, dar şi unii de care am aflat acum că există. Mi-a zis Flavia de unii dintre ei, ce-i drept, că cică “Ascultă, să vezi ce mişto sunt!”, doar că, mno!, ea se ocupă de buna comunicare a festivalului, ce era să zică?! :D
Drept urmare, am intrat pe YouTube şi am ascultat, trupă de trupă. Mi-au plăcut mai mulţi, dar austriecii de la Sofa Surfers au căpătat deja un fan şi, cu siguranţă, un spectator la concertul lor din 5 iunie, de la Hotel Continental – detalii aici, bilete aici. Show-ul lor va fi precedat de proiecția filmuluiTrains of Thoughts, un eseu vizual despre stațiile de metrou din marile orașe ale lumii, regizat de Timo Novotny pe muzica celor de la Sofa Surfers – un mix de rock cu electro, trip-hop, dub și acid jazz, cu tușe de R&B și soul. Abia aştept!
Dar nu e singurul concert de la TIFF, mintenaş vă mai zic! Căci în zilele noastre un film fără muzică e ca Titanicul fără Celine Dion!
Pentru că Festivalul Toamna Orădeană a început deja, chiar dacă eu nu sunt încă acolo (abia luni o să ajung), nu înseamnă că nu am ce să spune, de la faţa locului. Abia aştept să vă aduc şi eu poveşti de la festival, alături de Cosmote, partenerul printrerânduri pentru acest eveniment, însă, până atunci, m-a ajutat Alina Gâdoiu, căreia îi şi mulţumesc foarte tare pentru guest-post-ul ei! Mie mi-a plăcut mult cum a scris, şi sper să vă placă şi vouă! Lectură plăcută!
Începând de astăzi, pentru două săptămâni, Oradea îmbracă haine de sărbătoare şi aşteaptă oaspeţi la sărbătoarea Toamna Orădeană, un maraton cultural cu artişti unul şi unul, din toate genurile, pentru toate gusturile! Casa de Cultură şi Primăria oraşului îşi dau mâna pentru a îndemna orădenii să se bucure de toamna lor, de poveşti, muzică, teatru şi, sper, de mulţi vizitatori!
O mulţime de tineri, coloraţi şi veseli, trepidează pe scările Casei de Cultură din Alexandria, aşteptând să intre pentru a asista la evenimentul ce marchează deschiderea a celei de a şaptea ediţii a Ideo Ideis – festivalul de teatru tânăr.
foto: Adi Bulboacă
Întâi apăsaţi play şi după aia continuaţi lectura. E un fel de “imn” :)
Intrăm şi noi, începe. Pe scenă apar cei doi co-directori, Andreea Borţun (22 de ani) şi Alexandru Ion (25 de ani) – le spun şi vârstele ca să vedeţi ce tineri sunt. Erau elevi de liceu când a început Ideo Ideis, aşa cum sunt azi participanţii, membri ai celor nouă trupe de teatru care vor învăţa în această tabără… mai altfel. Amândoi au emoţii, mai ales Andreea: pe spatele mapei pe care o ţine în mână se văd urmele degetelor, acolo unde a strâns-o cu putere mai devreme.
foto: Adi Bulboacă
Un pic de istorie a Ideo Ideis, apoi aflăm care sunt partenerii, sponsorii – cei fără de care nu se prea poate face nimic de genul ăsta, trainerii, trupele de teatru invitate – nouă la număr, iar cel mai bun spectacol are onoarea de a fi selectat pentru ediţia viitoare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-una din trupe îl recunosc pe Vlad Bălan, unul dintre cei care au participat şi în proiectul 10 + 2 pentru film la TIFF.
Se aplaudă cu putere şi deja se simte atmosfera aia pentru care am venit aici, o efervescenţă, o energie specială care te încarcă, în timp ce băieţii de la Shtanga Boyz năvălesc pe scenă într-un moment artistico-sportiv legat de Jocurile Olimpice care tocmai s-au încheiat. Sunt haioşi, plini de imaginaţie. Şi filmul de prezentare a festivalului, prin prisma celor care trudesc în cadrul lui, an de an, e la fel de amuzant. În sală se râde din nou şi, cu toate că eu ştiu cât le e de greu şi câtă muncă e, nu mă pot abţine să nu urmez exemplul sălii.
E o ceremonie scurtă, pentru că-i urmează şi o petrecere cu concert The Mood şi baie în piscină. Pentru cine vrea, desigur, adică destui. Eu nu vreau. Stau la poveşti cu Nico, PR-ul festivalului, şi cu cele două fete care o ajută. Mira a terminat Moda, iar sora ei, Ioana, e elevă la Sf. Sava, în Bucureşti. Nu conchetează cu teatrul, dar îi place munca la festival.
Cândva, după miezul nopţii, mă întrept spre hotel. Afară sunt 13 grade, numai bine. Până dimineaţa dorm neîntoarsă. A început Ideo Ideis! :)
N-am găsit altă rimă! Ştiu. Dar e bună, fiindcă, de fapt, asta şi vreau să spun: nu daţi banii pe prostii, haideţi la Festival, adicătelea la Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis (site | FB). Anul trecut nu am ajuns decât la conferinţa de presă şi în seara deschiderii, dar am fost sedusă de bucuria cu care vorbesc organizatorii despre Festival şi de energia excepţional de bună strânsă la Casa de Cultură din Alexandria în seara deschiderii, anul trecut. Anul ăsta voi fi acolo pe toată durata Ideo Ideis, între 13 şi 22 august.
La Ideo Ideis e vorba despre trupe de teatru formate din liceeni şi ăsta e unul dintre motivele pentru care voi merge acolo, faptul că mă bucur să văd tineri care au şi preocupări din sfera clturală. Vor fi ateliere, poveşti, spectacole, cântări şi surprize! Abia aştept!
Mai multe despre Festival, însă, povesteşte Nicoleta Gavrilă, cea care se ocupă de comunicare acolo (şi nu doar!), şi pe care am rugat-o să scrie acest Guest Post fiindcă ştiu bine cât îi e de drag evenimentul ăsta.
Ideo Ideis e genul acela de proiect cu idee bună și echipă specială. Cine a fost măcar o dată la festival poate să confirme asta.
Ideea proiectului a apărut în urmă cu 8 ani, în Alexandria, în mintea unor liceeni care voiau să joace teatru în limba română. Și pentru că, la acel moment, nu exista niciun festival de genul acesta, au organizat ei unul. La ei acasă, unde nu exita un spațiu pulbic dedicat culturii. Ea (Andreea Borțun) era clasa a VIII-a , el (Alexandru Ion) a XI-a. Au scris completat formulare de finanțare, au strâns în jurul lor oameni la fel de entuziasmați, dornici să lucreze pro bono pentru un proiect dedicat copiilor pasionați de teatru, au convins autoritățile locale că proiectul trebuie să prindă viață și l-au făcut și pe Marcel Iureș să îi susțină. Sau pe Jeremy Irons.
Un an mai târziu băteau gongul pentru prima ediție. Într-o discotecă, îmbrăcată în pantaloni negri, în fața unei săli pline de liceeni veniți de prin toate colțurile țării, a propriilor părinți și a alexăndrenilor care au decis să vină și să vadă cu ochii lor care e treaba cu festivalul acela care umpluse orașul cu “afișe sataniste??? (afișul era cu o mână care ținea un craniu, pe model Hamlet, iar unii oameni din oraș l-au rupt pentru că au crezut că au venit sataniștii în oraș).
De șapte ani, gașca Ideo Ideis bate gongul festivalului în fiecare vară. Tot de șapte ani, Ideo Ideis aduce aproximativ 250 de liceeni din întreaga țară în Alexandria și le dă ocazia să își descopere și exerseze skilluri pe care sistemul educațional nu prea pune accent, deși ele sunt deloc de neglijat. Aduce piese de teatru pe care alexăndrenii le-ar vedeam mai greu sau chiar deloc. Aduce oameni cu greutate din spațiul cultural românesc (vezi Cătălin Ștefanescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu şi pe alţii) și îi face să revină an de an la Ideo. De drag. Tot de drag și tot an de an vin și băieții de la Iași care montează și demontează decorurile. Alexăndrenii nu mai rup afișele, ci le lipesc acolo unde se poate. Pentru că festivalul e acum un motiv de mândrie locală :)
Eu am intrat în gașca Ideo Ideis acum 4 ani și nu plănuiesc să ies prea curând. Pentru că ei îmi dau o gramadă de energie și pentru că sunt genul acela de oameni frumoși, deștepți și cu bun simț la care te uiți și-ți spui: “cum ar fi dacă ar fi mai mulți oameni ca ei????
Vă aștept cu drag anul acesta la Alexandria, în perioada 13-22 august, să-i cunoașteți personal pe toți oamenii aceștia faini și să simțiți spiritul Ideo Ideis. O să ne revedem cu siguranță și-n anii următori. Așa se întâmplă de obicei :)
După două săptămâni de FITS şi un drum cu fetele, Ale şi Nebuloasa, am ajuns la Cluj şi, mai mult, mai precis, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde primul loc în care am pătruns e Casa Tiff, un fel de club de zi al evenimentului, prin care, aparent, trece toată lumea de la festival. Atmosferă foarte faină, mai ales că parte din gaşca online de la Cluj e implicată în TIFF, aşa că n-a durat mult până să facem o găşculiţă la masă.
Chapeau bas pentru organizare, badge-urile au venit de îndată, dimpreună cu o “poşetă” în care domnul Vaio, aici de faţă, încape la marea artă, şi nişte apă plată plină cu cuburi de gheaţă, numai bună să mă rcorească niţel, că azi a fost cam arşiţă.
Eram aşteptată şi hotel Belvedere, unul situat nu neapărat în buricul târgului, dar care este demn de numele ce-l poartă, panorama este de vis, şi, deşi camera nu e chiar mare, are tot confortul necesar, plus şifonier – prietenii ştiu de ce mă bucur de asta!
După ce ne-am cazat am plecat din nou în oraş pentru un gulaş la nush ce târg de mâncăruri tradiţionale aflat la doi paşi de Casa Tiff, şi pe urmă la film, în aer liber, în Piaţa Unirii, la Odiseea Spaţială pe care, nu ştiu cum, n-am apucat niciodată sa-l văd complet, în ciuda faptului că a fost difuzat şi paradifuzat la Cinemax. Am primit pernuţe de scaun şi pătură (wow!), ne-am aşezat confortabil şi, după ce s-a înnorat, apoi s-a înseninat şi apoi s-a înnorat din nou, am plecat, speriaţi de perspectiva ploii, fiindcă fulgerele păreau din ce în ce mai aproape. Cam aşa se sfârşeşte prima zi de TIFF, nu înainte de a continua să bifez, în lista de filme, pe acelea pe care mi-aş dori să le văd. Deocamdată sunt vreo 15… probabil că n-o să am vreme de toate, dar îmi place până şi ideea de a (avea de unde) alege.
Revin mâine cu impresii mai fresh, după ceea ce sper să fie o noapte bună de somn, prima cu mai mult de 5-6 ore în ultimele două-trei săptămâni. Deocamdată, prin uşa deschisă a balconului, răzbate un vag miros de tei, răcoare plăcută şi o linişte de care îmi era puţin dor după toată hărmălaia din ultima vreme.