Îmi place Ideo Ideis. Fără să supăr pe nimeni – sper! – cred că e festivalul a cărei atmosferă îmi încarcă cel mai mult bateriile. Motivul e că acolo sunt o mulţime de tineri, elevi de liceu, care au şi alte pasiuni, diferite de cele pe care generaţia din care fac parte le cultivă, iar asta mă face să fiu mai optimistă – măcar o vreme! – în legătură cu ce şanse are ţara asta să-şi revină.
Oameni faini, poveşti frumoase, teatru tânăr, spectacole realizate de trupe de liceeni cap-coadă, cu decor, costume şi tot ce trebuie – nu vă imaginaţi că e vorba de nişte puşti care spun un text pe-o scenă, îmbracaţi cum s-o nimeri. Nu. Ei fac teatru, nu se joacă de-a teatrul. Acest mod de educaţie alternativă e baza pe care (se) construieşte Ideo Ideis.
Aparent, azi e zi de muzică aici, printre rânduri, dar dacă mă întrebaţi ce muzică îmi place n-o să ştiu ce să răspund, fiindcă nu există un gen preferat. Îmi place rock-ul dar nu orice e rock, ascult şi Pink dar şi Şuie Paparude, ascult Asaf Avidan dar şi Cindy Lauper, Sting, dar şi ACDC ori Rammstein.
Pe nemţii care fac dantz rock i-am detestat la început, recunosc, din pricina unui domn. I know. Stupid. Dar aşa e povestea, de ce să mint? Şi după aia, datorită altei persoane, am remarcat că, de fapt, Rammstein e o trupă care face mişto de toţi şi toate, că solistul şi clăparul nu sunt prea sănătoşi la cap (în sensul bun al cuvântului!) şi că, puf!, mie îmi place Rammstein. Tocmai de-aia, în 2009, m-am dus să-i văd la Lisabona (încă mai am biletul de la concertul ăla!) şi i-am revăzut şi în România, în 2010!
Eu nu prea sunt dusă la biserică. Nici la propriu şi nici la figurat. Ritul ortodox oricum nu-mi spune mare lucru şi, colac peste pupăză, un pic mi se face rău de la mirosul de tămâie şi de la opulenţa din bisericile ortodoxe. Adica, da, sunt unele în care simţi că e ceva special, dar prea puţine ca să reprezinte o regulă sau vreo chemare.
Cum bănănăiam eu festivalier prin Sibiu, miercuri, pierzând vremea până avea să bată gongul pentru Maestrul şi Margareta (a scris Chinezu de acest spectacol) , m-am întâlnit cu Dan Bartha, unul dintre cei care muncesc mult pentru ca FITS să se întâmple frumos pe străzile din Sibiu şi de la el am aflat că în câteva minute începea un concert gospel la biserica romano-catolică din Piaţa Mare. Pentru că anul trecut am suferit că n-a mai venit corul de gospel (ca efect al tăierilor de buget efectuate de ministerul culturii) m-am grăbit să mă bucur de acest concert, măcar un pic.
Am rămas datoare de ieri cu expoziţia de costume semnată Doina Levintza şi cu spectacolele de seară, Nunta şi Tatăl, aşa că mă achit mintenaş după cum urmează, nu înainte de a vă spune că şi dacă nu mai găsiţi bilete la multe dintre spectacolele din sală, că nu mai găsiţi, deh!, merită să daţi o fugă la Sibiu, măcar în weekend, ca să vă bucuraţi de atmosfera festivalieră. Nu e soare, dar e bine.
Azi la Sibiu am hoinărit pe străzi, prin centru. Nu erau spectacole, ba chiar a început şi ploaia, destul de repede. E fain că pe pietonală (dar nu numai) sunt terase una lângă alta şi te poţi adăposti imediat ce apar primii stropi. Iar spectacolul străzii continuă şi în ploaie, într-un fel sau altul, deşi marţi, pe la 11 şi ceva, oraşul nu e chiar aşa de animat.
Însă, cu puţină imaginaţie, poţi să întâlneşti un personaj din filmul preferat al copilăriei. Pentru mine şi, cred, pentru foarte mulţi din generaţia mea, acesta se numeşte Arabela, iar cel din fotografia de mai jos poate fi foarte bine Rumburak:
Scrisul are, fără îndoială, efecte terapeutice. Un jurnal poate face minuni. O scrisoare, fie că alegeţi s-o expediaţi, fie că nu, poate să vă scutească de nişte certuri. Plus că e o bună modalitate de a prinde curaj în exprimare. Încercaţi. Scrisul e bun!
Tocmai de-aia îmi pare rău că nu am ajuns la festivalul Scrie despre tine. Am, totuşi, un guest post despre asta. L-a scris Mihaela Mureşanu, un scriitor despre sine dar şi comunicator, atât pentru festival cât şi pentru alte evenimente şi proiecte despre care o să mai…scriem printre rânduri. Eu îi mulţumesc pentru post. Lectură plăcută!:)
Când am scris primul post legat de TIFF 2013, m-am uitat într-o doară şi la trupele invitate, unii de care am auzit, cum să n-aud?!, dar şi unii de care am aflat acum că există. Mi-a zis Flavia de unii dintre ei, ce-i drept, că cică “Ascultă, să vezi ce mişto sunt!”, doar că, mno!, ea se ocupă de buna comunicare a festivalului, ce era să zică?! :D
Drept urmare, am intrat pe YouTube şi am ascultat, trupă de trupă. Mi-au plăcut mai mulţi, dar austriecii de la Sofa Surfers au căpătat deja un fan şi, cu siguranţă, un spectator la concertul lor din 5 iunie, de la Hotel Continental – detalii aici, bilete aici. Show-ul lor va fi precedat de proiecția filmuluiTrains of Thoughts, un eseu vizual despre stațiile de metrou din marile orașe ale lumii, regizat de Timo Novotny pe muzica celor de la Sofa Surfers – un mix de rock cu electro, trip-hop, dub și acid jazz, cu tușe de R&B și soul. Abia aştept!
Dar nu e singurul concert de la TIFF, mintenaş vă mai zic! Căci în zilele noastre un film fără muzică e ca Titanicul fără Celine Dion!
Pentru că Festivalul Toamna Orădeană a început deja, chiar dacă eu nu sunt încă acolo (abia luni o să ajung), nu înseamnă că nu am ce să spune, de la faţa locului. Abia aştept să vă aduc şi eu poveşti de la festival, alături de Cosmote, partenerul printrerânduri pentru acest eveniment, însă, până atunci, m-a ajutat Alina Gâdoiu, căreia îi şi mulţumesc foarte tare pentru guest-post-ul ei! Mie mi-a plăcut mult cum a scris, şi sper să vă placă şi vouă! Lectură plăcută!
Începând de astăzi, pentru două săptămâni, Oradea îmbracă haine de sărbătoare şi aşteaptă oaspeţi la sărbătoarea Toamna Orădeană, un maraton cultural cu artişti unul şi unul, din toate genurile, pentru toate gusturile! Casa de Cultură şi Primăria oraşului îşi dau mâna pentru a îndemna orădenii să se bucure de toamna lor, de poveşti, muzică, teatru şi, sper, de mulţi vizitatori!
O mulţime de tineri, coloraţi şi veseli, trepidează pe scările Casei de Cultură din Alexandria, aşteptând să intre pentru a asista la evenimentul ce marchează deschiderea a celei de a şaptea ediţii a Ideo Ideis – festivalul de teatru tânăr.
foto: Adi Bulboacă
Întâi apăsaţi play şi după aia continuaţi lectura. E un fel de “imn” :)
Intrăm şi noi, începe. Pe scenă apar cei doi co-directori, Andreea Borţun (22 de ani) şi Alexandru Ion (25 de ani) – le spun şi vârstele ca să vedeţi ce tineri sunt. Erau elevi de liceu când a început Ideo Ideis, aşa cum sunt azi participanţii, membri ai celor nouă trupe de teatru care vor învăţa în această tabără… mai altfel. Amândoi au emoţii, mai ales Andreea: pe spatele mapei pe care o ţine în mână se văd urmele degetelor, acolo unde a strâns-o cu putere mai devreme.
foto: Adi Bulboacă
Un pic de istorie a Ideo Ideis, apoi aflăm care sunt partenerii, sponsorii – cei fără de care nu se prea poate face nimic de genul ăsta, trainerii, trupele de teatru invitate – nouă la număr, iar cel mai bun spectacol are onoarea de a fi selectat pentru ediţia viitoare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-una din trupe îl recunosc pe Vlad Bălan, unul dintre cei care au participat şi în proiectul 10 + 2 pentru film la TIFF.
Se aplaudă cu putere şi deja se simte atmosfera aia pentru care am venit aici, o efervescenţă, o energie specială care te încarcă, în timp ce băieţii de la Shtanga Boyz năvălesc pe scenă într-un moment artistico-sportiv legat de Jocurile Olimpice care tocmai s-au încheiat. Sunt haioşi, plini de imaginaţie. Şi filmul de prezentare a festivalului, prin prisma celor care trudesc în cadrul lui, an de an, e la fel de amuzant. În sală se râde din nou şi, cu toate că eu ştiu cât le e de greu şi câtă muncă e, nu mă pot abţine să nu urmez exemplul sălii.
E o ceremonie scurtă, pentru că-i urmează şi o petrecere cu concert The Mood şi baie în piscină. Pentru cine vrea, desigur, adică destui. Eu nu vreau. Stau la poveşti cu Nico, PR-ul festivalului, şi cu cele două fete care o ajută. Mira a terminat Moda, iar sora ei, Ioana, e elevă la Sf. Sava, în Bucureşti. Nu conchetează cu teatrul, dar îi place munca la festival.
Cândva, după miezul nopţii, mă întrept spre hotel. Afară sunt 13 grade, numai bine. Până dimineaţa dorm neîntoarsă. A început Ideo Ideis! :)