March 4

Aferim! e surprinzător și seducător!

Aseară am fost să văd Aferim!, cel mai nou film semnat Radu Jude și produs de Ada Solomon, taman întors de la Berlin cu Ursul de Argint pentru regie, ceea ce nu e fix puțin lucru. Ursul n-a venit, cred ca încă se adaptează la realitățile autohtone și, oricum, probabil are multe de discutat cu Ursul ălălalt, luat de Poziția Copilului!

Aferim! e alb-negru în teorie, dar, de fapt, are mai mult de cincizeci de nuanțe de gri, ceea ce, de altfel, îl și face foarte (da’ foarte!) frumos la imagine. La sunet s-ar mai putea lucra, zic, căci pe alocuri limbajul Țării Românești de la 1835 e destul de greu de bunghit, dar posibil să fie de vină și sala.
Continue reading

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
November 20

O lună în Thailanda: de mers, de văzut!

N-am fost în Thailanda, da’ am auzit că e mişto! Brăduţ aşa susţine şi dacă tot s-a cam mutat acolo, cred că aşa o fi!  Dar am fost (la) O lună în Thailanda, filmul, care va să zică, Made în România, şi care, deşi nu e o capodoperă, nici după nume nici după port, vorba poetului, a fost un film pe care l-am urmărit cap-coadă fără să mă plictisesc, fără să mă doară timpanele, mintea sau corneea de la vreo fază, oricare. Ceea ce e rar. Să urmărim împreună trailerul. 3, 2, 1…

Continue reading

November 3

Film de văzut: Şi caii sunt verzi pe pereţi!

Disclaimer: Mie îmi plac caii verzi pe pereţi, cred că uneori sunt deloc sau prea puţini în viaţa noastră alb/negru, ne-ar trebui herghelii întregi de cai din ăştia, nu neapărat ca să-i urmărim ori să plecăm în lumea mare împreună cu ei, ci pentru ca să nu uităm că, în viaţă, ne mai trebuie şi dor de ducă şi, în general, dor! Tâgâdâm!

Bun. Acum, că am lămurit simpatiile, să trecem la subiect! Filmul lui Dan Chişu, Şi caii sunt verzi pe pereţi, vorbeşte despre visul (românilor) de a se îmbogăţi uşor, peste noapte, fără să muncească prea mult, printr-o şansă nesperată, fie o tombolă, fie moştenirea nepereche a vreuni neam nigerian ori loteria organizată pe care, în mod miraculos, eşti anunţat că ai câştigat-o, chiar şi fără a fi participat!

Continue reading

September 14

Despre oameni şi melci. Şi-un concurs!

Acum nişte ani, când am conceput primul comunicat despre concertul Billy Idol la noi, am scris doar atât: “Comunicat de presă: Billy Idol vine la Bucureşti. Gata”, pentru că nu era nimeni care să nu-l cunoască pe artist. Mă rog, ulterior am dat şi nişte detalii, totuşi! :))

Mi-am amintit de asta pentru că, de vreo lună de zile, dacă nu şi mai bine, nu cred că mai e cineva care să nu ştie că e un film, Despre oameni şi melci, că e cu Dorel Vişan, Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu şi alţii (remarcat Clara Vodă şi Andreea Bibiri), că e făcut de Tudor Giurgiu şi că e, evident, un film românesc. E cineva? Nu şi nici nu mi-am închipuit asta. Aşa că, întocmai ca atunci, cu Billy Idol, aş putea să vă spun doar că de azi îl puteţi vedea în cinematografe şi basta! În rest, sigur ştiţi câte ceva, fiindcă Despre oameni şi melci are parte de cea mai amplă campanie de promovare făcuta la noi pentru un film românesc. Sau pentru un film – am citit pe undeva ca valoarea campaniei ar fi cam de o sută de mii de euro, dar eu ştiu că e mai mult.

Continue reading

June 13

TIFF 2012: Kiddo, primul film interactiv românesc

Oare de câte ori ţi-ai dorit să dai timpul înapoi, hm? Când replica cea mai bună îţi venea fix după ce momentul trecuse, când te-ai întâlnit din întâmplare cu băiatul care-ţi place şi tu erai ciufulită şi nearanjată, când ai spus o vorbă (g)rea şi după aia ai descoperit că destinatarul nu o merita şi, nu în ultimul rând, când citeşti o carte sau vezi un film şi i-ai schimba finalul ori măcar unele dintre alegerile pe care le fac personajele.

Cum ar fi fost să poţi să-i spui lui Romeo: Băăăă, nu bea otrava, că Julieta nu e moartă, de fapt!”, iar el să… te asculte?! Sau să-i şopteşti lui Scarlett să nu mai facă pe nebuna, că Rhett chiar o iubeşte, şi şi ea pe el, chiar dacă nu-şi dă seama, ori să-i explici lui Harry Potter o parte din ceea ce va să vină către el?! Să schimbi istoria literaturii!

Ei, am veşti pentru voi: Nu se poate! :)))

Se poate, totuşi, să-i schimbăm soarta lui Kiddo, numele primului film românesc interactiv şi al eroinei principale, peliculă văzută la TIFF, sâmbătă. Kiddo e o fată săracă dintr-un cartier împuţit (ar putea fi în orice oraş românesc), cu un tată (Adrian Titieni) care bea de stinge şi ultimul obiect din casă, şi cu un frate cu un sever handicap locomotor, care nici nu poate vorbi.Ca să iasă din mediul ăsta cumva, Kiddo (Anamaria Maier, f convingătoare) se apucă de box. În loc să-şi lovească tatăl şi soarta, dă cu pumnii în sacul de box, cu la fel de multă duritate pe câtă duioşie are atunci când îşi îngrijeşte şi protejează fratele.

Partea de interacţiune vine încă de la început, când primeşti două beţe fosforescente, roşu şi albastru, şi instrucţiuni. Pe parcursul filmului, din când în când, ecranul se împarte în două, iar spectatorii votează fie o opţiune de scenariu,  fie să dea filmul înapoi ca să fie puşi în situaţia de a schimba o decizie luată mai devreme. E distractiv, pentru că treaba asta se întâmplă relativ des, e distractiv pentru că, din câte povesteau realizatorii filmului, situaţiile sunt diferite de la o proiecţie la alta, şi o să fie şi mai distractiv la anul, când Kiddo o să devină film de lung metraj cu nenumărate variante.

Dacă-l mai prindeţi pe undeva, mergeţi să-l vedeţi, şi nu doar pentru faza cu interactivitatea ci şi pentru că se joacă bine, cu un Adrian Titieni atât de detestabil în rolul tatălui, încât până şi ţie, spectator în scaunul de la cinema, îţi vine să-l pocneşti!

April 20

Undeva la Palilula e o alta lume, nebună şi colorată!

Aşteptam de (prea) multă vreme un film românesc care să-mi placă mai mult decât Balanţa (1993) lui Pintilie şi, în fine!, miercuri seara l-am văzut! Şi nu oricum, ci chiar la avanpremiera-i de gală, dimpreună cu toată echipa de producţie şi toată distribuţia, alături de câteva sute de alţi invitaţi! Se numeşte UNDEVA LA PALILULA, iar scenariul şi regia poartă semnătura (şi amprenta) lui Silviu Purcărete! (un interviu, aici)

Aveam ceva emoţii dar şi aşteptări foarte mari, pe de-o parte pentru că ştiam că regizorul nu e pe deplin mulţumit de rezultat (nu cred că e vreodată!) şi, pe de altă parte, pentru că am o mare admiraţie pentru munca sa în teatru – cine i-a văzut spectacolele ştie despre ce vorbesc, iar cine nu… Să facă bine să le vadă!

UNDEVA LA PALILULA (site | FB | twitter | YT) mi-a întrecut cu mult aşteptările, însă, poate şi pentru că, în afara de ceea ce ştiam despre film de la regizor însuşi şi de la o parte dintre cei implicaţi în producţie, nu m-am uitat, înainte de proiecţie, la trailer, poze sau interviuri, la nimic, de fapt, pentru că am vrut să fiu influenţată. Filmul este, fără îndoială sau exagerare, o super realizare cinematografică şi, indiferent de reacţia pe care publicul mai puţin cult(ivat) o va avea, unul dintre cele mai mişto pe care le-am văzut!

Palilula asta e o amărâtă de comună din Dolj în care a primit repartiţie medicul pediatru Serafim (Áron Dimény cu vocea lui Marius Manole), cel care are dublu rol, de personaj, dar şi de povestitor. E noapte, ninge de rupe, iar Serafim se îndreaptă către Palilula, urmând o linie de tren din mijlocul nicăieriului. O locomotivă veche se opreşte milimetric până la el şi din ea coboară Ilie Tudorin (George Mihăiţă), administratorul spitalului, care a venit, cu locomotiva, să-l recupereze şi transporte la destinaţie pe bunul doctor.

De aici păşim pe tărâmul imaginaţiei realizatorilor filmului şi orice legătură cu realitatea pe care o (re)cunoaşteţi voi se cam întrerupe. E bine să ştiţi asta ca să nu căutaţi repere liniare, facile, banale şi meschine, pentru că o să vă stricaţi, voi înşivă!, plăcerea de a urmări acest film. Locomotiva în care intră Serafim e anticamera Palilulei, cu o parte din personaje, cu leandru şi lăutari, absolut orice te-ai aştepta să NU existe într-o locomotivă care traversează nicăieriul într-o noapte!

Odată ajuns la destinaţie, încet-încet, aştepările lui Serafim sunt alterate de Palilula şi personajele locului iar tu, ca spectator, cu logica ta de-acasă, cauţi nişte repere, cât de cât! Le găseşti şi nu prea, aşa cum v-am avertizat, dar dacă accepţi să intri în jocul propus, nu te mai poţi opri din zâmbit şi din râs. Nu că fresca imaginată de Silviu Purcărete ar fi neapărat o comedie, însă comicul nu lipseşte deloc, întocmai ca la Caragiale. Totul e o băşcălie mustind a balcanism, dar o băşcălie ale cărei tuşe sunt perfect trasate, uneori dramatică, alteori chiar duioasă, presărată cu frunze de leandru, futuluşi în poeniţă, un spectacol de operă ori un festin pantagruelic cu pui de baltă.

Fiecare caracter are povestea lui şi nu vreau să vă iau din plăcerea de a le descoperi singuri, în felul vostru dar nu pot să nu notez distribuirea Ofeliei Popii* în rolul Leana Mică, cea care tentează bărbaţii cu tocăniţă şi alte bunătăţi, “ba chiar şi cu icre”.

Altfel, oricât ar putea părea de aberante personajele sau întâmplările, nimic nu e nerotunjit sau lăsat la voia întâmplării, disecţia (nu autopsia!) acestui organism se face complet, plenar, iar lumea Palilulei se închide aproape matematic, ca o miniatură ce redă la scară un univers complex şi complet. Smintit, poate, dar nu mai puţin perfect.

La senzaţia asta contribuie din plin muzica lui Vasile Şirli dar şi extraordinarele soluţii scenografice şi decorurile propuse de echipa Dragoş Buhagiar – Helmut Stürmer, şi costumele Liei Manţoc. Filmările s-au realizat la Republica (alt univers!), într-o uriaşă hală dezafectată: acolo a trebuit să încapă toată Palilula, cu tot cu lac, prăvălii, Grandiflora, Boema, spitalul sau maternitatea, ba chiar şi locomotiva, măgarul şi broaştele!

Nu pot să vă spun că un actor joacă mai bine decât altul, fie pentru că distribuţia e fără greş, fie pentru că actorii aleşi oricum au intrat atât de bine în pielea personajelor pe care le interpretează. Mie mi-a plăcut în mod special Constantin Chiriac, dar s-ar putea să fiu un pic subiectivă, poate şi pentru că-l cunosc pe omul din spatele actorului***, şi mă gândesc că nu i-a fost deloc uşor să compună rolul tovarăşului Trotzky, idiotul secretar de partid al spitalului.

Apropo de comunism, care nu putea lipsi, fiindcă filmul e plasat, temporal, în perioada “luptei pentru pace” (cât de aberant sună sintagma asta?!), Silviu Purcărete nu se fereşte de el, ba dimpotrivă!, dar nici nu-l transformă în balaurul dialectic al vremii ci îl umple de un ridicol… multilateral dezvoltat şi dus pe cele mai înalte culmi ale progresului, absolut delicios***, care ajunge până la certări de genul “Înjuri partidul de lup?!”sau anunţul: “Din cauza vremii nefavorabile, lupta pentru pace se ţine la morgă”.

Aş putea să scriu încă pe-atât**** despre universul palilulian (sic!) însă nu vreau să ridic decât un pic cortina pentru a vă lăsa, fiecăruia dintre voi, plăcerea întâlnirii, descoperirii şi îndrăgostirii de acest loc, de vremea şi de oamenii săi. Şi când vă duceţi, fiindcă o să vă duceţi la Palilula, mai devreme sau mai târziu, să-mi trimiteţi şi mie o vedere de-acolo!

Începând de azi, filmul e pe ecrane, atât în cinematografe cât şi, atenţie!, în unele teatre. Eu vă urez drum bun spre Palilula! uuuu huuuuuu!

____________________

* Ofelia Popii a jucat rolul Mefisto într-unul dintre cele mai apreciate spectacole puse în scenă de Silviu Purcărete, Faust, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu.

** Constantin Chiriac, directorul celui mai important festival de teatru din România (FITS), joacă în filmul produs de Tudor Giurgiu, directorul celui mai important festival de film din România (TIFF), ha! :)

*** spre deosebire de cei mai mulţi dintre regizorii autohtoni care au făcut filme despre România din perioada comunistă şi care, în opinia mea, legându-se prea mult de trista realitate şi de moştenirea ideologică, au exagerat şi, astfel, eşuat lamentabil din punctul ăsta de vedere.

**** nu pot să nu felicit organizatorii pentru evenimentul de miercuri. În ciuda faptului că am îngheţat niţel în hala aia, detaliul cu broscuţele de hârtie primeşte o mare bilă albă!

April 5

Toată lumea din familia noastră sau Cu filmul la psiholog

Văzut aseară, în avanpremieră, Toată lumea din familia noastră – mulţumesc, Cristina Bazavan pentru invitaţie! – în ciuda faptului că îmi era teribil de somn şi-a trebuit să beau a doua cafea într-o zi, lucru care mi se întâmplă extrem, da’ extrem de rar! Anyway! Toată lumea din familia noastră tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt – am citat din (auto)prezentarea filmului. Film românesc, apropo!

Regizorul şi co-scenaristul, Radu Jude, propune un soi de comedie neagră dar care pe mine nu m-a sedus plenar, poate pentru că-mi era somn, sau poate pentru că mi s-a blocat mintea la nişte momente şi scene care mi s-au părut uşor neverosimile. Motivul principal pentru care vă recomand să vedeţi acest film, însă, e jocul actoricesc foarte ok! Dincolo de distribuţia unor artişti cu multă priză la public: Stela, Arşinel şi Tamara Buciuceanu Botez (Coca, şi minunată, ca de obicei!), îi vedeţi pe Şerban Pavlu (Marius), Mihaela Sîrbu (Otilia), Gabriel Spahiu (Aurel) şi o foarte plăcută surpriză, Sofia Nicolaescu în rolul fetiţei Sofia, care joacă foarte natural şi dezinvolt, aşa cum unii maturi nu sunt în stare s-o facă!

Pe scurt, Marius e divorţat de Otilia, care locuieşte împreună cu mama ei, Coca, cu fiica celor doi, Sofia, şi cu iubitul, contabilul Aurel (exact!). Marius vine s-o ia pe Sofia pentru a petrece împreună weekendul legal la care are dreptul după divorţ, iar Otilia nu vrea să-i dea copilul, după ce Marius are o altercaţie cuAurel. Marius ia foc, înjură, face urât, Otilia cheamă poliţia, Marius o ia razna, îi leagă pe cei doi iubiţi şi, în general, are o reacţie care e cam exagerată şi pe care au am găsit-o cam greu de explicat… clinic.

Din acest motiv, am rugat o amică psiholog să spună cum ajungi în asemenea situaţii, cum faci să NU ajungi şi cum protejezi un copil de conflictele dintre părinţi. Iată, aşadar, ce mi-a spus Roxana Scutaru, psihologul de serviciu!

Ce te poate impinge la asa ceva?
In acest cadru explicit : stres-ul divortului, pierderea controlului, pierderea rolului de putere din cadrul familie, nerespectarea cadrului comun agreat. Pe scala de masurare a stresului elaborata de Holmes and Rahe, in randul adultilor, divortul se afla pe locul 2, ca fiind unul dintre cele mai stresante evenimentele de viata.

Cum faci sa NU ajungi acolo?

Cel mai usor raspuns ar fi gestionarea relatiei de cuplu in asa fel incat divortul sa fie ultima reduta. Odata ajunsi la divort, atunci stabilirea de comun acord a unor reguli de impartire a responsabilitatilor, si respectarea lor!, poate asigura colaborativitatea in astfel de situatii. Trasati limite foarte clare luand in calcul propriile voastre limitari si cautati sa acceptati nevoile celuilalt. Stabiliti, negociati, clarificati, cadeti de acord.
Gestionarea corecta a unei situatii de separare nu e usor de facut, presupune comunicare si respectarea partenerului. In majoritatea situatiilor de divort, insă, comunicarea nu mai exista, respectul pentru partener dispare iar copilul devine camp de lupta si de manifestare a rolurilor de putere. Parintii se concentreaza pe frustrarile asupra partenerului si implica copilul intr-un razboi din care in final nimeni nu castiga.

Asumarea rolului de adult si intelegerea diferentelor dintre tine ca adult si copilul tau, poate sa asigure o trecere” lina” a tuturor celor implicati intr-un astfel de proces. 

Cum poti proteja un copil de asta?

Daca pentru un adult, pe scala de masurare a stresului, divortul este cotat cu 73 unitati, pentru un copil, stresul divortului parintilor este cotat cu 90 unitati. Raspunsul este ca in situatii de divort nu ai cum sa-l protejezi in asa fel incat sa nu resimta deloc presiunea separarii parintilor: tot universul copilului se schimba. Poti incerca sa tratezi situatia in asa fel incat separarea sa fie resimtita mai usor prin a purta discutiile cu tenta conflictuala intr-un cadru in care copilul nu este implicat.

Evita sa-l vorbesti de rau pe partener in prezenta copilului. Respecta spatiul copilului tau si intelege ca daca tu esti afectat la nivel de adult si ai, teoretic, mai multe resurse de a gestiona situatia, resursele copilului tau sunt limitate si de multe ori e pus in situatia sa aleaga intre parinti, in cadrul procesului de impartire a custodiei. Astfel,  se produce o scindare, in care copilul nu stie cum sa se imparta si experimenteaza sentimente de vinovatie fata de parintele care a parasit cadrul familiei.

Pentru copil e importanta pastrarea relatiilor cu ambii parinti, ca atare evita sa-ti impartasesti frustrarile legate de partener, copilului.  Nu il transforma in noul tau partener, deoarece nu e.

E, lucrurile astea nu se întâmplă aşa în film. Iar dacă sunteţi într-o situaţie conflictuală cu partenerul ori cu voi înşivă, am verde de la psihologul Roxana Scutaru să vă dau datele ei de contact pentru a stabili o şedinţă de consiliere. Prima e gratuită. Nu de alta, dar se ştie, viaţa bate filmul şi în film chiar s-a lăsat cu bătaie!

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
March 6

Scenariul “Bună! Ce faci?”

Lia Bugnar a fost atât de drăguţă încât mi-a trimis scenariul final imediat ce am rugat-o. Eram curioasă care-i treaba cu cămăşile de bărbaţi însuraţi, dar şi care sunt scenele picate la montaj despre care ne-au vorbit Dana Voicu şi Ana Popescu la seara S!MPA de 1 martie. Sper din suflet că aceste scene se vor regăsi ca bonus pe DVD, fiindcă sunt la fel de faine ca întregul film. Deci, fără alte introduceri, vedeţi mai jos una-alta, ce am selectat eu, în mod absolut subiectiv:

Dialog între femeie care plânge la Internet Cafe şi Gabriel

– Iartă-mă că… în fine, poate îţi stric dispoziţia. Ai venit aici să… şi mă auzi pe mine cum…
– Ei, asta-i bună! Nu vă faceţi griji de mine. Doar că imi pare rău să vă văd aşa de suparată.
– Iubitul meu… Şi-a găsit pe altcineva.
– Oooo… îmi pare rău. Asta-i foarte neplăcut. Eraţi de mult împreună?
– Doi ani.
– E ceva. Doi ani sunt … destui. E în străinătate?
– E etiopian.
– Uau! Şi cum v-aţi întâlnit?
– Nu ne-am întâlnit. Ne-am indrăgostit şi am trăit împreună pe net.
– Şi n-aţi apucat nici măcar să vă cunoasteti?
– Ne cunoastem perfect. Şi am avut cu el cele mai fabuloase orgasme din viaţa mea. Nici cu soţul meu nu…
– Uau! Şi soţul dumneavoastră stie?
– Sigur că ştie. M-a înţeles. E alături de mine si m-ajută să trec peste criza asta. Deseară facem dragoste. E singura soluţie de bun simţ.

Scena din spălătorie, Gabriela îi explică lui Toni cum e cu cămăşile

– Ce faci cu alea?
Gabriela se duce si-i ia din mina niste camasi lui Toni.
– Niciodata sa nu mai faci asta! M-ai auzit? Niciodata! Te uiti pe eticheta si vezi cit e bumbac, daca e. Asta n-are ce sa caute cu asta la un loc in viata vietilor ei. Asta are 60% bumbac si astalalta are 80%. Le pui la un loc?! Ia uita-te pe eticheta!
Toni ia camasile si se uita pe dos.
– 60% si 80%. Pai, de unde-ati stiut dinainte?
– Dupa atitia ani, inveti. Doar daca le vad, stiu ce calitate sint si cit costa. Si doar daca le pipai stiu.
– Mama! Cit de tare!
– Dar, daca le vad, stiu mult mai multe despre o camasa si despre cine-o poarta. Uie, aia de exemplu, e ingrozitor de scumpa.
Toni se duce si ia cu doua degete o camasa din gramada.
– Janghinoasa asta?
– E facuta sa para ponosita. Tocmai ponoseala asta costa asa de mult. Sigur e italieneasca si de firma ceva. Uita-te pe dos.
Toni citeşte eticheta.
– Armani. Minca-ti-as! Zici ca-i cirpa de sters prafu’!
– E a cuiva care nu e tinar. Vrea sa fie la moda. E posibil sa aiba o iubita mult mai tinara ca el.
– Haideti, sefa, faceti misto de mine?! De unde le mai stiti si p-astea?
– Dupa cum e murdarita. Tinerii murdaresc intr-un fel, batrinii altfel. Batrinii resemnati intr-un fel, aia care se mai agata de viata altfel. Uite, acolo, rochia aia! Tipa care-o poarta e trecuta de treizeci si-i nemaritata.
– Eee, na! Faceti misto?
– Vorbesc serios. E un model incomod si complicat. Il porti doar daca esti disperata. E o disperare intensa, proaspata, abia de citiva ani. Disperarea la 40 sau la 50 e altfel.
– Cit de meseriasa sinteti, sefa! Sinteti beton!

Şi o ultimă replică selectată, a lui Vladimir către Jipescu: “Jipescule, eşti cea mai stricată cunoştinţă a mea. Lasa-ma sa-mi vad de carte“. Eu zic c-o să vă placă întreaga scenă dar şi că e loc de “Bună! Ce mai faci?”, o urmare, care va să zică, pentru că e mult de explorat în relaţia celor doi tineri şi cred că nici Gabi şi Gabi nu şi-au terminat încă relaţia.

Despre cămăşile bărbaţilor însuraţi – ştiu că asta aşteptaţi! – cred că o s-o las pe autoarea scenariului să ne povestească, la o cafea… vedeţi aici ce şi cum, la PS! De asemenea, să ştiţi că replicile scrise pe taraba de fructe, dar şi alte mici detalii, nu sunt tertipuri regizorale ci au fost gândite aşa chiar din scenariu. Chapeau bas, Lia!

March 3

“Bună! Ce faci?” – deştept, delicios, de văzut!

De 1 Martie am ieşit cu fetele în oraş. Dar nu oricum, ci în variantă organizată, cum altfel decât tres S!MPA, de către Cristina Bazavan şi fetele de la Tabu. Am fost alintate cu mărţişoare, bere de fete (Redd’s), cafele de la Illy, Cointreaupolitans, ca să fim Cointreauversial, floooriceeeeeleeee, daruri şiiiiii… a, dar despre asta vă zic mai încolo un pic.

Din start, una din surprize a fost chiar locul, respectiv holul cinematografului Patria, refăcut ca spaţiu închis, cu canapele şi fotolii comode, albe. Aproape 50 de doamne (şi domnişoare – a adăugat Oana Brătilă, cea care ne-a adus mărţişoare confecţionate chiar de ea!) au produs un fond sonor vesel întrerupt pe ici-pe colo, de exclamaţii vesele “aaaaaa! ai ajuns şi tu, braavooo!”. După mingle am făcut linişte (da, se poate!) şi ne-am uitat la una dintre cele mai faine comedii pe care le-am văzut în ultima vreme.

S-a râs în hohote la film

“Bună! Ce faci?” (“bn, cf” – pentru adolescenţii atomici), este, fără discuţie, o comedie. Pentru că dialogul e fin, situaţiile mustesc de umor şi, de fapt, întreaga acţiune e o ironie a sorţii. La modul amuzant. Regia e semnată Alexandru Maftei, o semnătură despre care am aflat că, în timpul filmărilor, a fost îndelung exersată, fiecare scenă fiind refăcută până la perfecţiune. Şi se vede!

Gabriel şi Gabriela au un mariaj de vreo două decenii, trecut, nu fără urmări, prin “cine spală farfuriile” şi “adu tu borcanul cu hrean”. Amândoi şi-au redesenat visul din tinereţe în ceea ce prieşte cariera lor. Gabriela  (Dana Voicu) a renunţat la Facultatea de Psihologie pentru a-l creşte pe Vladimir, fiul celor doi, iar acum conduce o mică spălătorie de lux. Gabriel (Ionel Mihăilescu) a suferit un banal accident casnic, accident care a pus capăt unei promiţătoare cariere de pianist, iar acum se ocupă cu întorsul paginilor de partitură pentru un pianist care nu e nici pe departe atât de talentat ca el.

Doi rataţi, s-ar putea spune, cu o viaţă aparent banală, ternă. Internetul îi scoate din această aparentă banalitate, atunci când învaţă să intre pe chat şi ajung să vorbească… ironia sorţii, vă spuneam!, unul cu celălalt, însă fără să ştie acest lucru.

O comedie universaă “made in România”. Şi e de bine!

Deliciul filmului este dat şi de poveştile paralele, cea a “virilului” Vladimir (Paul Diaconescu), şi cea a “naivei” Toni (Ana Popescu), subalterna Gabrielei la curăţătorie. Amândoi visează să se realizeze în viaţă şi astfel ajung în tot soiul de situaţii prezentate cu super umor. Ca să nu vă stric bucuria de a urmări acest film, nu insist asupra scenariului mai mult decât pentru a vă spune că aprţine Liei Bugnar! Ceea ce, fireşte, e de bine!

Filmul e prima comedie romanească… universală, în sensul că e făcut în România dar subiectul nu are neapărat legătură cu realităţile româneşti pe care cinematografia autohtonă s-a obişnuit, facil, să le prezinte pe ecran: sărăcie, comunism, comunism, comunism, de parcă asta ar fi chiar singura sursă de inspiraţie! Ei bine, nu e, şi mă bucur că cineva a avut “curaj” să abordeze o “partitură” în care cheia sol nu are formă de seceră şi ciocan!

A! Da! Uite-o pe Jipescu Miruna, că nu m-am putut abţine. Miruna, tocilara clasei, care, ce să vezi!, era un vulcan nestins! :))) Vă daţi seama, da?, că asta e noua poreclă a lui anurim!

PS Public mai încolo explicaţia cu cămăşile, aşa cum am promis, dar şi alte detalii spumoase din scenariu! Refresh, zic :)