Aseară am fost să văd Aferim!, cel mai nou film semnat Radu Jude și produs de Ada Solomon, taman întors de la Berlin cu Ursul de Argint pentru regie, ceea ce nu e fix puțin lucru. Ursul n-a venit, cred ca încă se adaptează la realitățile autohtone și, oricum, probabil are multe de discutat cu Ursul ălălalt, luat de Poziția Copilului!

Aferim! e alb-negru în teorie, dar, de fapt, are mai mult de cincizeci de nuanțe de gri, ceea ce, de altfel, îl și face foarte (da’ foarte!) frumos la imagine. La sunet s-ar mai putea lucra, zic, căci pe alocuri limbajul Țării Românești de la 1835 e destul de greu de bunghit, dar posibil să fie de vină și sala.

Aferim! e un film istoric, un pariu curajos, aș spune, pentru că publicul românesc e mai degrabă iubitor de filme de acțiune și, la fel ca resul lumii, se pare, de ecranizări care promit scene cu sex. Totuși, e o scenă cu sex și în Aferim!, și chiar destul de explicită, numai bună să satisfacă genul care ar striga, în sală, uhm… Acțiune! (sigur că nu asta ar striga, dar printrerânduri nu scriem vorbe din alea!), iar denumirile populare ale daravelelor, alea de le folosim și azi în trafic, cu trimitere la origini, sunt prezente și ele.

Am mai zis, dar trebuie să repet, că e frumos, cu multe imagini care-ți rămân pe retină, cum ar fi, de exemplu, asta:

 photo credit: Silviu Ghetie

photo credit: Silviu Ghetie

și multe altele prin care descoperi o Românie parcă încremenită de secole. Doar codrii ce s-au mai împuținat, și se întâmpla și atunci, căci, așa cum spune și Costandin, unul dintre personajele principale, doar sunetul de topor ce se mai aude. E România copiilor ce umblă desculți pe ulițe pline de praf, a mămăilor ce-și plimbă omul pe la biserică, să pupe moaștele, că e bolnav de friguri, da’ poate se vindecă, o Românie profund misogină, xenofobă, rasistă și în care țiganii, robi, se cumpărau și vindeau la târg la vitele, cu prețul unei găini!

credit photo: Silviu Ghetie, Hi Film Productions

credit photo: Silviu Ghetie, Hi Film Productions

E absolut fascinantă (și foarte bine documentată) incursiunea printre filele de istorie propusă de Radu Jude în Aferim!, nu fără umor, o oglindă prin care am putea să ne privim ca nație și să vedem cât de mult ne-am schimbat mentalitățile… dacă! De exemplu, boierul Cîndescu (interpretat de Sandu Dabija) care are drept de viață și de moarte asupra a tot ce mișcă pe moșia lui, inclusiv asupra boieroaicei pe care o ține închisă într-un turn, păzită de-o țigancă bătrână și-un pisoi, după ce-a bătut-o de-a zăpăcit-o fiindcă l-a făcut de râs cu Carfin.

Carfin e țiganul rob, ???o cioară, o spurcăciune???, după care se preumblă prin țară zapciul Costandin, însoțit de fiu-su, Ioniță, pe care l-a băgat la dorobanți și care, deși are o sabie mai mare ca el, e abia un copil care învață despre lume, milos, căci viața încă nu l-a asprit. Nu lipsește nici un popă din peisaj, unul care drăcuie și vorbește despre ovrei cum că ar fi urmași de uriași, încercarea eșuată a lui Dumnezeu înainte să-i facă pe Adam și Eva, niște nerușinați care ar trebui stârpiți. De altfel, toate națiile îs rele și lăsate pe pământ să prade și să înșele, mai puțin românii al cărui rol e să iubească și să fie buni, sic!

Momentul Hamlet  Photo credit: Silviu Ghetie

Momentul Hamlet
Photo credit: Silviu Ghetie

Nu vă așteptați la urmăriri și acțiune, că din astea prea puțin o să aveți parte, însă filmul nu e mai puțin fascinant prin acest portret al omului din Țara Românească de-acum două sute de ani, surprinzător, subtil și absolut seducător, în același timp. Și, dacă e musai acțiune, Marioara îl lasă lat pe Vasilică, na!

Mi-a plăcut la nebunie!!!

A se nota apariția Luminiței Gheorghiu, alături de Victor Rebengiuc, a lui Șerban Pavlu, călător cu chef de petrecere, și o plecăciune adâncă pentru Marius Panduru, directorul de imagine al filmului! Aferim!

Mâine, 5 martie, în avanpremieră, în rețeaua CinemaCity, și din 13 martie în toate cinematografele. Recomand călduros.

Share: