Ce să te aştepţi de la locuitorii unei ţări în care însuşi preşedintele ei vădeşte, de multe ori, un mojicism vecin cu tembelitatea?! – îmi pare rău, în acest context, eu nu pot fi la fel de elegantă precum Cristina. Şi ce să te aştepţi, de pildă, când vezi, pe un drum naţional, un indicator mic ce-şi arată drumul către un palat numit nici mai mult nici mai puţin decât Micul Trianon?! Virezi la dreapta şi te duci să vezi ce e…
Ieri am ieşit c-o prietenă prin oraş, la terasă, şi am ajuns la Sinaia. Mi s-au mai întâmplat din astea, nu e prima dată, e foarte fain, şi a fost foarte fain şi ieri, chiar dacă la Cabana Schiorilor, unde ne-am oprit să mâncăm (bine şi destul de ieftin), erau cam 15 grade iar noi eram îmbrăcate de vară. La întoarcere, tributară cumva obiceiurilor lui Doru (salut, colegu’!), şi fiindcă văzusem un indicator, în loc să mergem înainte spre Capitală, am virat dreapta, spre Floreşti, să găsim Micul Trianon.
(Înţeleg că ar fi trebuit să ştiu deja de el. Nu ştiam, na!)
Trecând peste mica rătăcire şi ratarea unui ai doilea indicator (Palat la dreapta. Fă la dreapta! La dreaptaaaaaaa!), o altă descoperire în zonă (despre care vorbesc cu altă ocazie, că deocamdată documentez subiectul) şi un ocol pe la sanatoriul TBC însoţite de privirile insistente ale localnicilor, am pătruns pe-o uliţă lată de-o maşină şi-un căţel (ştiu dimensiunea deoarce câinele nu s-a mişcat din loc) şi am ajuns pe fostul domeniu al Cantacuzinilor.
Aşa cum aveam să mă documentez aseară şi azi dimineaţă, domeniul cu pricina avea cam 150 de hectare şi a aparţinut prinţului Grigore Cantacuzino, poreclit Nababul, fost primar de Bucureşti, ministru de justiţie şi prim-ministru. Nababul a avut mulţi copii, între ei fiind şi Mihai, căsătorit cu Maria “Maruca” Rosetti Tescani, cea care, după moartea lui Cantacuzino, avea să fie iubita lui Nae Ionescu şi, mai târziu, soţia lui George Enescu.
Pentru Alice, fiica Marucăi, Nababul avea să înceapă, acum 100 de ani, construcţia Micului Trianon de la Floreşti. Alice Cantacuzino îşi dorise un palat cu 365 de camere, însă arhitectul Dan Berindei a gândit o construcţie mult mai mică, în stil eclectic şi cu accente rococo şi neoclasice, o combinaţie între Micul Trianon şi Marele Trianon de la Versailles.
După numai doi ani, cu meşteri aduşi din Franţa, construcţia şi cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare sunt gata. Din păcate, Nababul moare înainte ca palatul să fie complet terminat, iar fiul său, Mihai, nu moşteneşte interesul pentru frumos al tatălui, aşa că nu duce la bun sfârşit Micul Trianon din Floreşti. Cele două războaie mondiale, comunismul şi nou-dobândita libertate de după ’89, fac din bijuteria arhitecturală un loc numai bun în care să ne plângem de… silă! De silă de oamenii care pot salva aceste locuri şi aleg să nu o facă.
Din Micul Trianon de la Floreşti s-a furat tot ce s-a putut fura, iar ceea ce a rămas acum e păzit, probabil, de frica de bacilul Koch – pe domeniul Cantacuzinilor, în conac, comuniştii au făcut un sanatoriu TBC: 50 de ani de tuberculoşi în zonă au dus, fireşte, la multe legende şi mituri. Pe unul dintre ele, şi cel mai important, mi l-a spulberat azi dimineaţă un medic de la Marius Nasta, dar mai bine să lăsăm bacilul Koch să păzească în continuare ruinele rămase în picioare, negru pe alb, iată: dacă furi din palat, mori de tuberculoză, şi încă repede!
Ca şi în primăvară la castelul Nopcsa #dinromania, si aici construcţia, odinioră nobilă, a ajuns la mâna localnicilor, care nu s-au sfiit să fure şi să prăduiască. Pe ziduri, pe coloane, vezi câte un “Te iubesc, Mimi” – sau alte urme lăsate de idiotus contemporanus! M-am simţit neputincioasă în faţa ruinelor şi extrem de furioasă la evidentele şi aproape agresivele încercări ale localnicilor de a se băga în seamă cu noi. Sunt o fire destul de paşnică dar probabil că, dacă nu o armă, cel puţin un câine mare şi rău mi-ar fi prins bine, să danteleze câteva jugulare de floreşteni.
N-am vrut să plecăm până nu am făcut fotografii din toate unghiurile, în ciuda faptului că localnicii ne-au urmărit şi parcă mă vedeam aşa niţel prin presa locală, “Două bucureştence jefuite (sau şi mai rău!) la ruinele Micului Trianon”, dar până la urmă, păstrând distanţa, cât s-a putut, am scăpat tefere. După cum vedeţi, totuşi, încercările de a se face observaţi au mers până la căţărarea pe ziduri:
(Ha! Cineva tot a găsit jugulara unuia dintre ei!)
Revenind la Micul Trianon, ieri şi azi, citind istoria palatului şi a Cantacuzinilor, m-a pălit o mâhnire de numa’, cum că avem lucruri şi poveşti atât de frumoase în ţara asta şi ne batem uite-aşa joc de ele cu o seninătate care nu are cum să însemne nimic bun! Zicea Grigore Cantacuzino acu’ un secol, şi e valabil şi azi: Noi, domnilor, facem legi foarte frumoase, pe hartie sunt minunate, dar cand vine timpul sa le ducem la indeplinire, nu avem cu cine le aplica” – Codul Penal prevede amenzi şi pedepse cu închisoarea pentru distrugerea şi degradarea monumentelor istorice!
Pe de altă parte, dacă preşedintele dă dovadă de lipsa de respect faţă de Rege, de ce li s-ar rupe floreştenilor de castelul unui prinţ?!
O să caut și eu pozele de acolo. Poate dacă ne apucăm să le scoatem ochii se întâmplă ceva. Oricum, dacă nu facem nimic, tot acolo ajungem.
cristi, cred ca e prea degradata cladirea ca sa’i mai poti face ceva acum… doar ca m’am saturat de atatia ciobani si miorite made in romania!
Exista asa ceva in floresti?
Tre sa ma duc sa vad …
da, dupa cum vezi, exista. sau, ma rog, e un fel de a spune ca exista.. :(
Măcar ruinele să le conserve. N’o fi chiar forumul din Roma dar un picuţ de istorie tot a strâns. Pe măsura naţiunii…
Ma intreb de ce nu au revendicat domeniul mostenitorii, o fi si blestemat. Prin Moldova au primit muntii inapoi.
ca sa folosesc un status de FB, “it’s complicated” :)
Am obiectii certe la concluzia textului, alcoolicul nu s-a exprimat recent denigrator referitor la regalitate, ci dimpotriva acuzatia era impotriva individului care nu si-a respectat blazonul de Rege si statutul conferit de acesta si anume acela de simbol national, trebuia sa refuze declarativ abdicarea. Sunt de acord cu presedintele strict pe acest subiect, chiar daca imi dau seama ca foloseste un adevar pe care nu vrem sa-l acceptam, acela de lasitate nationala la momentul abdicarii( similar lasitatii de la momentul 1940, cedarea si ruperea tarii fara protest), deci chiar daca stiu ca foloseste acest truc pentru a-si mentine cat de cat frontul politic sunt de acord cu presedintele. Alcoolicul este atat de disperat incat a ajuns sa-si caute potentialii sustionatori si sa-i extraga cu penseta. Ideea de sluga la rusi este o exagerare, as fi folosit in locul lui expresia ca Mihai l este inainte de toate roman, si a incercat sa se fofileze. Nu i-a mers cu rusii, in cele din urma. Regele putea sa ajunga la radio la un moment dat, nu dupa ce i-a fost prezentata impunerea de a abdica ci inainte, a avut nesfarsite prilejuri, daca nu in tara putea face acest lucru din Anglia unde a fost inainte de a se reintoarce la momentul 1947. Trebuia sa spuna didactic natiunii cine este dumnealui, ce reprezinta, de asemenea cine sunt rusii, ce reprezinta ei si ce vor, sa enunte simplu idealurile nationale si mai ales faptul ca din aceasta postura nu va ceda de bunavoie niciodata in fata bolsevicilor. Nu a luat atitudine transanta impotriva bolsevicilor pana la momentul 1950, la radio, cand a tinut intradevar un discurs. Tardiv. Tara deja fusese abandonata, si mai ales oamenii, asa s-au simtit si a asa s-au comportat. Rezistenta romanilor impotriva comunismului a fost una de tip personal, nu una de tip unitar asa cum au avut alte natiuni. Cauza este ipocrizia lui Mihai l, ipocrizia elitei de atunci, ipocrizia bisericii la nivel inalt. Da, inteelctuali, multi, preoti, multi, legionari, multi, militari, multi, s-au impotrivit comunismului, ineficienta lor a fost cauzata de proasta croaiala a elitei fiecarei categorii. Nu securitate a dat fata hada a totalitarismului romanesc, ci responsabilitatea apartine elitei nobiliare, clericale, financiare si intelectuale care nu s-au opus unitar impotriva rusilor. De aceea exista azi indivizi ca Plesu, Patapievici, Liiceanu care tac complice cand un ceausist pur sange ca Basescu isi impune bazaconiile. Pedelistii de azi sunt copia fidela a partidului comunistilor de la inceputuri, nimeni nu indrazneste sa cracneasca nimic, iar cei care mai maraie sunt indepartati fara ezitare prin santaj chiar si santaj public si inlocuti cu unii mai obedienti si mai indobitociti.