Nu trăim prea sănătos, sper că ştiţi treaba asta, iar lucrurile care ne agresează zi de zi se văd, până la urmă şi pe faţa, pielea sau părul nostru. E drept, nici nu putem controla mereu provenienţa alimentelor pe care le consumăm, aşa că, în cazul ăsta, nu ne rămâne decât să găsim soluţii cât mai naturale pentru a ne proteja faţa, pielea, părul, adică exact lucrurile care, dacă sunt îngrijite, pot face diferenţa între o persoană de sex feminin şi o femeie care atrage atenţia.

Aşa stând lucrurile, aseară am fost la lansarea Sante, o nouă gamă de produse cosmetice bio, Made in Germany. Produsele au dublă certificare bio, ceea ce mă face să cred că sunt cu adevărat făcute din ingrediente active organice, având la bază plante rare şi populare: bobiţe de goji, schizandra, acai, camellie sau rodie. Fiecare dintre acestea are beneficiile sale şi a fost aleasă cu grijă pentru a fi încorporată într-un produs cosmetic numai bun pentru feţele (şi fetele!) care trăiesc în stres, fumul ţevilor de eşapament şi alte lucruri de asemenea drăgălaşe pe care natura urbană le oferă pielii noastre!

Cosmeticele Sante nu sunt cele mai ieftine de la raft, fireşte, pentru că ingredientele lor nu cresc chiar pe landurile nemţeşti şi, mai mult, păstrarea certificării bio cere niscaiva investiţii. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul compoziţia naturală, aş zice că nimeni nu face un târg prea rău.

De altfel, nici voi, cetitorii de printre rânduri nu faceţi un târg prea rău, pentru care am două produse din această nou lansată gamă, respectiv o cremă echilibrantă, cum zice pe cutie, una pe care o puteţi folosi atât dimineaţa cât şi seara, potrivită pentru tenul mixt şi care e pe bază de Açai, fructele unui tip de palmier care arată ca nişte afine.

Cel de-al doilea produs pentru voi este un fluid contur pentru ochi, pe baza aceleaiaşi plante, potrivit pentru toate tipurile de piele, de asemenea, şi îmbogăţit, printre altele, cu extract din rădăcină de lemn dulce. Pentru că hidratează foarte bine, produsul promite, pe lângă acest beneficiu, să lupte şi împotriva ridurilor mici şi fine ce apar în jurul ochilor. Bonus la concurs: un notes foarte drăguţ şi vesel.

Pentru a intra în posesia unuia dintre cele două produse (valoare totală aprox 150 de lei), facem tragere la sorţi cu doamnele (sau domnii, de ce nu?!) care îmi spun ritualuri cu produse naturale şi ponturi pentru îngrijirea tenului şi a părului. Eu voi testa şerveţelele demachiante, crema de mâini şi am mai primit câte o mostră de şampon şi gel de duş.

Produsele se gasesc în reţeaua City Pharma, iar luni anunţ câştigătorii :)

UPDATE: cele două câştigătoare sunt Alexandra (crema) şi Roxana B (fluidul corector). Şi pentru că tot vine Crăciunul, ambele primesc şi carneţel, ca să noteze, repede, repede, lista pentru Moş! Tuturor vă mulţumesc pentru ponturi, însă, şi, în măsur timpului, o să încerc să le aplic pe toate!

E una dintre puţinele reclame care mi-au atras atenţia în mod plăcut în ultima vreme, fiindcă e bine făcută şi fiindcă, ah!, există o alternativă la uciderea bietului iepuraş!

Şi pentru că mi-a plăcut, am întrebat (şi aflat) mai multe detalii despre spotul publicitar de sărbători al celor de la Romtelecom – şi nici oferta nu e rea!

Campania a venit ca un inceput de drum – chiar daca la sfarsit de an – pe care il vom parcurge de acum inainte impreuna cu o noua agentie de creatie. Brieful a fost “sa indrazniti, sa indraznim impreuna sa facem ceva diferit si simplu in acelasi timp, sa fim memorabili in peisajul aglomerat al Sarbatorilor de iarna”. Da, suna ca niste cerinte uzuale de la un client catre agentia sa, insa cu totii stim ca nu e atat de simplu de realizat.

Adevărat, în peisajul încărcat de azi parcă lucrurile simple au devenit cel mai complicat de făcut. Faceţi comparaţie cu “farmacia inimii” – e cineva căruia să-i placă reclama aia?! Din pricina ei, ca să nu cumva să încurajez lipsa cruntă a cretivităţii, eu ocolesc orice farmacie Catena.

Atunci cand au venit cu ideea de a “canta??? oferta Romtelecom, ne-am uitat unii la altii, zambind, si am spus da acestei idei indraznete. Asa au aparut colindele Romtelecom, cu artistii care sa transmita frumos si cu emotie mesajele noastre.

Rezultatele nu s-au lasat asteptate, avand in vedere ca am primit cu totii telefoane de la prieteni, colegi, parinti care ne spuneau – si inca ne mai spun – ca am facut o reclama frumoasa si “altfel???. Asadar, obiectiv indeplinit!

Conceptul creativ a fost construit pornind de la două dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde romaneşti, pe care le-am îmbracat în haine noi, special croite pentru a reda cât mai bine mesajele promoţiei Romtelecom: internet cu până la 100 Mbps şi router wireless inclus, televiziune cu 61 de canale şi serviciu de voce cu telefon inclus, totul la doar 59 lei, TVA inclus.

Mesagerii colindelor Romtelecom sunt Cleopatra şi Pavel Stratan şi corul „Accoustic???, dirijor Daniel Jinga iar agenţia care s-a ocupat de aceste două reclame este GMP.

Filmările s-au facut într-un studio din Bucureşti, unde s-a creat decorul de sărbătoare ce apare în cele două spoturi. Decorul alb, globul de preţ, sania şi fulgii, sunt, desigur, butaforie, dar am încercat, totuşi, ca cea mai mare parte din elementele ce apar în spot sa fie obiecte reale pentru un plus de autenticitate.

Iată şi versurile celor două colinde promoşionale:

Cleopatra si Pavel Stratan

Acum de va abonati
Florile dalbe
Calitate o sa luati

Doar cincizeci si noua lei
Florile dalbe
Trei servicii cum le vrei

Internetu-i iute tare
Florile dalbe
O suta de Mega are

Saizeci-si-unu` de canale
Florile dalbe
Telefon la abonare

Cor

Mergem sa ne abonam
Rom, Rom, Telecom
Pachetu`Anului sa-l luam
Rom, Rom, Telecom

Cu cincizeci si noua lei
Rom Rom Telecom
Calitate asa cum vrei
Rom Rom Telecom

Ai net cu viteza mare
Rom Rom Telecom
Saizeci-si-unu` de canale
Rom, Rom, Telecom

Ai gratis si telefonul
Rom Rom Telecom
Sa vorbesti cat o da Domnu’
Rom Rom Telecom.

Iar n-am apă caldă şi nici căldură fiindcă unii dintre vecinii mei nu şi-au plătit întreţinerea cam de prin epoca de piatră. Dacă astă vară, când s-a mai întâmplat odată pocinogul cu RADET-ul, era vară iar eu am fost mai mult plecată decât acasă, acum e nasol fiindcă e iarnă şi dacă cu apa caldă mai rezolv de un duş la mama (care stă la doi paşi, hai cinci!), cu căldura nu se poate rezolva la fel de uşor.

În principiu, metode legale ar fi, dar aşa de complicate încât nici măcar administraţia blocului nu poate face mare lucru – nu că s-ar strădui cine ştie cât oricum! Iar mie îmi vin, pe bune!, cele mai necreştineşti gânduri pentru şi către vecinii nesimţiţi care nu pricep că trebuie să-şi plătească dările, fir-ar ele să fie de dări!, şi că nu poţi, nene, să consumi la infinit fără să achiţi facturile!

Îmi vine să le fac rău, fizic, fiindcă şi nesimţirea lor îmi face mie rău, iar metodele legale sunt, cum spun, teribil de întortocheate. Adică da, există procese pentru ca administraţia să le ia apartamentele, dar în România procesele durează cu anii – true story, am avut şi eu un proces!

Pricep că viaţa e grea, dar nu toată lumea trebuie să stea în centru şi nu toată lumea trebuie să stea în două sau trei camere. Mi se rupe că au credite, mi se rupe că n-au ce mânca fiindcă igiena personală şi căldura sunt mai importante decât maţul gros!

Însă ceea ce mi se pare şi mai nasol decât nesimţirea celor care nu plătesc este resemnarea celor care o fac. Am încercat să vorbesc cu câţiva vecini, să facem ceva, să mergem la nesimţiţi la uşă şi, cu frumosul sau nu, să scoatem nişte bani de la ei. Vecinii, însă, sunt resemnaţi: Lasă, mamă, poate le e şi lor greu…

Mioriţa, ftw!

Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20  UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste fără Nothing Else Matters sau Nebun de alb în interpretarea tecucenească alături de all social media stars :p

(un video aici, la Zoso)

Şi taman de aia, ca reminder pentru orele mici şi cântecele mari, l-am rugat pe Ionuţ să povestească de unde până unde “PR-ul face muzica”, la propriu, şi să spună mai multe despre concertul lui. Şi vă reamintesc, dragi colegi de tabără, că i-am promis să-l ajutăm cu promovarea concertului, aşa că… do your best, că şi el ne-a cântat până i s-a rupt coarda!

Muzicalitatea PR-ului

Cineva spunea că muzica nu este o pasiune, este un diagnostic. Nu voi scăpa niciodată de muzică şi nici nu-mi doresc asta. La un moment dat, prietenii mă întrebau cum de am reuşit să mă ţin de ea, cum de nu m-am lăsat, mai ales că acum fac cu totul altceva. De fiecare dată răspundeam că nici nu mi-am propus să mă ţin de muzică, totul a fost natural, nu era ceva de genul “ok, am ajuns acasă, mănânc, citesc ceva şi exersez 30 de minute la chitară“. Nu, încă de la 16 ani, de când am început să cânt, nu trecea zi în care să nu pun mâna pe chitară, să nu încerc lucruri noi sau să experimentez. Mai târziu, am început canto, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să îmi perfecţionez vocea.

Nu pot trăi fără muzică, o am tot timpul în căşti, pe stradă, acasă, în metrou. Cred că aveam patru sau cinci ani când m-am îndrăgostit de magnetofonul tatălui meu şi săptămânal ascultam benzile cu Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Abba, Status Quo şi multe altele. Luam o coadă de mătură şi simulam timp de două ore nişte solo-uri de chitară de-l intimidam şi pe Ritchie Blackmore!

(poza e făcută de Şuţu, în caz că aveaţi dubii!)

Acum cânt ori de câte ori am timp şi cel mai mult îmi place să cânt celor apropiaţi mie. Muzica mi-a scos în cale oameni extraordinari, de care acum mă leagă o prietenie strânsă. Ca orice manifestare artistică, muzica e sinceră, nu te lasă să minţi, este un tip de „discurs??? în care adevăratele emoţii nu se pot ascunde. Cel puţin aşa cred eu.

În urmă cu aproape doi ani, am început să cânt într-o trupă hard-rock, ca solist vocal. Cu băieţii de la Solid Rock am trăit primele momente de magie pe scenă şi am învăţat cum se simte muzica live atunci când ai un band în spatele tău. Momentan, Solid Rock este în pauză, dar numai pentru a-şi pregăti o revenire de excepţie.

Încă din vara acestui an, mi-a încolţit în minte ideea de a pregăti un concert de Crăciun. Nu neapărat unul cu colinde ci un concert unplugged, cu piese dragi mie, pe care să le cânt prietenilor mei şi tuturor celor care vor să le asculte. M-am bucurat când Ştefan Opriţa, un chitarist foarte talentat, a acceptat în octombrie anul acesta să cânte împreună cu mine în acest concert. Aşa s-a născut The Runaways. De curând, ni s-a alăturat şi Anca Duma, care îşi va aşeza vocea alături de a mea.

Vă aşteptăm pe toţi, pe 20 decembrie, la 21:30, în The Floor Club & Culture, pentru două ore de live acoustic covers.

Time ne anunţă în seara asta despre un caz legal ce stabileşte un precedent cel puţin periculos în zona de blogging. E drept, în State, mai precis în Oregon, dar chiar şi aşa măcar o sprânceană tot merită ridicată şi de aici, de peste ocean.

Chrystal Cox, o bloggeriţă de investigaţii, după cum singură se defineşte, a pierdut procesul de calomnie intentat împotriva ei de către grupul financiar Obsidian ca urmare a unor articole despre acest grup şi despre co-fondatorul său, şi pentru obsidianfinancesucks.com, care aparţine aceleaişi Cox.

Cox a pretins că informaţiile despre Obsidian provin de la o sursă pe care a refuzat să o facă publică, invocând, la tribunal, The Shield’s Law, care permite jurnaliştilor să-şi protejeje sursele.

(foto)

Judecătorul, însă, a zis ceva de genul “Nu merge cu legea de care zici matale, Mrs. Cox, că aia e pentru jurnalişti, iar tu, bloggeriţo, nu eşti aşa ceva!”, şi apoi a lovit implacabil cu ciocănelul. Obsidian a dat-o în judecată pe bloggeriţă cerând 10 milioane daune iar suma finală pe care Cox ar trebui s-o plătească drept daune a fost stabilită la 2,5 milioane. Bloggeriţa a anunţat deja că va face apel.

Motivele pentru care judecătorul a respins referirea la Shield’s Law sunt după cum urmeză: Chrystal Cox nu are studii de jurnalism, nu are nici o afiliere cu vreo formă tradiţională de media, aşadar nu este jurnalistă şi, în consecinţă, nu primeşte protecţie pentru sursele ei conform Shield’s Law.

Drept e, am citit, legea nu face nici un fel de referire la blogging, şi te întrebi dacă e o scăpare voită sau nu…

***

Vouă cum vi se pare? Sunt (toţi) bloggerii în aceeaşi oală cu jurnaliştii atunci când vine vorba de răspundere legală referitor la ce scriu, publică, difuzează?

(ref conţinut si abordare am scris cu altă ocazie)

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

Aseară am fost în platou la Vocea României, pentru a experimenta la faţa locului emoţiile celor implicaţi în acest spectacol de televiziune.

Platoul e la studiourile MediaPro din Buftea, unde securitatea strictă te face să aştepţi un pic la poartă. Chiar şi aşa, publicul prezent în gradene era entuziasmat de prezenţa-i acolo, de apropierea de vedetele emisiunii, de experienţa live trăită de partea cealaltă a micului ecran. În plus, Pro-ul are un super coordonator de public, un actor, Cristi Rotaru pe numele lui. Înainte de începerea show-ului, Cristi s-a urcat pe scenă şi a vorbit cu publicul, un discurs de doar câteva minute în care a spus că show-ul e despre, cu şi pentru public, care i-a făcut pe cei prezenţi să reacţioneze la unison, dar şi să se simtă importanţi. Mi-a plăcut foarte mult felul în care i-a energizat şi motivat.

Şi… a început show-ul, cu Horia Brenciu înconjurat de echipa lui. Din culise, înainte să înceapă emisiunea, Horia zâmbea prietenos tuturor, afabil, dar dincolo de zâmbet se simţea concentrarea artistului de dinainte de intrarea în scenă. Zâmbea, dar zâmbetul era.. serios!

Nu am avut favoriţi înainte să înceapă emisiunea, îmi dau seama că toţi concurenţii au voce şi prezenţă scenică şi au evoluat, fiecare, foarte mult de când a început Vocea României, fiindcă maşinăria Pro ştie perfect cum să (re)inventeze oamenii.

Dacă v-aţi uitat la emisiune nu are sens sa reiau competiţia iar dacă nu, puteţi revedea un Best of aici cu mai multe explicaţii despre culisele fiecărui moment decât v-aş putea da eu, fiindcă noi nu am avut acces în backstage în timpul show-ului. Totuşi, am apucat să schimb câteva vorbe cu Anthony Icuagu într-una din pauze şi să-i spun că-mi place foarte tare cum i-a ieşit videoclipul NonStop al celor de la Taxi (dada, el l-a regizat!) şi să-l felicit de s-a fâstâcit! :)

De altfel, Anthony a fost unul dintre favoriţii mei aseară, dimpreună cu Irina care a cântat o piesă a Mihaelei Runceanu de mi s-au ridicat firele alea mici de la ceafă, şi Max, care a cântat Feel She’s The One a lui Robbie Wiliams, unul dintre artiştii mei favoriţi forever and ever! De altfel, am şi votat pentru ei!

În pauza mare, cea în care voi, cei de acasă, aţi văzut ştirile, am stat un pic la poveşti despre muzică şi despre show cu două doamne care reprezintă o importantă casă de discuri (importantă!), cu un om de radio şi cu… Mihai Petre, care venea de la Premiile TV Mania unde primise, în numele lui Horia Brenciu, trofeul pentru cea mai îndrăgită vedetă şi făcuse drumul până la Buftea pentru asta. De altfel, lui Mihai Petre i-am fost prezentată ca blogger, ceea ce a fost întrucâtva funny, deşi fix în calitatea asta eram acolo aseară. Mi-a plăcut, însă, reacţia lui Mihai Petre, care a zis, parcă cu un soi de regret, că admiră de la distanţă fenomenul, spre deosebire de colegul lui, Andi, care e foarte into it şi dă mesaje pe twitter toată ziua :)

Tot în pauză am discutat cu nişte doamne care se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor prin culise pe care le-am întrebat, la cafea, dacă au favoriţi. După o scurtă ezitare, mi-au spus că din punct de vedere artistic nu prea, dar “Irina, mamă, cum să n-o iubeşti, că toată ziua e cu mulţumesc în sus şi în jos! Tare bun copil, tare bun!”

A, da! Să nu uit! Loredana şi Moga au repetat şi ei momentul cu duelul, ca să fie siguri că sună brici (a sunat!) şi mi-a plăcut teribil de Pavel Bartoş, se vede că e un entertainer desăvârşit fiindcă înainte de fiecare intervenţie pentru prezentarea următorului concurent repeta în surdină ba mimica, ba pozele, ba câteva cuvinte şi, în momentele libere distra publicul din preajma lui cu poante. Tot ca să ne amuze pe noi, când intro-ul lui a fost decalat cu 20 de secunde, a rămas în poza iniţială, cu mâna întinsă şi zâmbetul pe faţă, ca o statuie, toate cele 20 de secunde. Şi nici n-am mai intrat, spre hazul nostru!

Roxana Ionescu arată super bine şi, fără să fiu rea, deşi probabil aşa o să sune, cred că ăsta e şi rolul ei acolo. Nu ştiu dacă poate sau nu mai mult, dar propoziţiile scurte pe care le are de rostit pentru prezentarea concurenţilor nu prea o ajută să scape de porecla consacrată, Mama Natură. De arătat, însă, arată senzaţional şi mi-a plăcut mult şi outfit-ul ei de aseară. Apropo de asta, cea care se ocupă de costume, de la concurenţi şi până la dansatori, este stilista Eniko Szanto, aceeaşi care lucrează şi costumele de la Dansez pentru tine şi, cu excepţia lui Marcel, toate au fost super reuşite!

Dar Marcel a plecat acasă şi la fel şi Robert, pe drept cuvânt! Cum ziceam şi aseară, pe Twitter, “I’ll make love to you” trebuie să fie nu doar corect cântat ci şi interpretat în aşa manieră încât să… convingă o femeie! Din momentul telenovelistic al serii, pricep că a convins-o pe Cristina, o fostă concurentă, pe mine şi pe restul publicului din sală, însă, nu!

Una peste alta, Vocea României este mai mult decât o emisiune, este un spectacol în toată regula, aşa cum (numai) Pro-ul ştie să facă iar experienţa din platou aduce încă şi mai multă emoţie decât simpla urmărire la TV. Următoarea ediţie este vineri, pe 9 decembrie. Vizionare plăcută!

PS Cel mai probabil, marţea viitoare voi fi iar acolo. Spuneţi-mi ce v-ar plăcea să ştiţi şi promit să revin cu cât mai multe răspunsuri!

Mie nu-mi place să mi se facă poze. Arareori mă mulţumeşte cum ies în ele, nu sunt nici vreo miss ceva şi deloc fotogenică şi există doar vreo doi ori trei oameni care mi-au făcut poze mişto în viaţa asta, parte şi pentru că mă cunosc suficient de bine încât să fiu chiar eu în pozele alea. Restul celor reuşite le pun pe seama norocului.

Cum particip destul de mult la evenimente la care se produc kile de poze, făcute cu te miri ce telefon, mă trezesc uneori în situaţia de a mă deztăgui ori chiar a solicita fotografilor de ocazie să scoată naibii pozele în care cine ştie cum sunt prinsă. Apropo, e de bun simţ să nu pui poze cu alţii în ipostaze în care ţie nu ţi-ar plăcea să apari. În principiu, mi se pare şi o încălcare a initimităţii, dar asta e un alt subiect.

Taman pentru că simpatizez aşa de tare cu nepublicarea ipostazelor nefericite în care poţi surprinde o persoană, mi se pare genială ideeea de promovare pe care au avut-o cei de la Del Campo Nazca Saatchi & Saatchi pentru berea Norte, şi anume Photoblocker. Voila de vedeţi cum funcţionează:

Practic, e un recipient pentru răcit berea, branduit, desigur, căruia i-a fost adăugată proprietatea de a bloca bliţurile aparatelor foto, bliţuri fără de care ceea ce se întâmplă la club rămâne naibiului la club!

Mi-a plăcut foarte foarte tare ideea şi cred că o să aibă succes la public. Probabil la noi n-o să apară fiindcă vedetelor autohtone le place la nebunie să pozeze prin cluburi, în ipostaze mai mult sau mai puţin decente dar, cu siguranţă, suficient de scandaloase pentru a oferi un subiect tabloidelor. Chiar şi atunci când nu există nici un subiect!

PS între timp m-am documentat şi am aflat că ar exista şi un spray care are proprietăţi de genul ăsta şi că ar merge folosit mai ales de şoferi pentru ca aparatele foto ale radarelor să nu le poată înregistra numărul. Mie mi se pare mai utilă ideea celor de la Norte, dar asta e pentru că bere mai beau dar de condus, până acum, niciodată :)

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

Aud că părerile sunt împărţite, dar mie îmi place. N-o avea Dan Teodorescu (cine ştie ce) voce, dar măcar e un tip cu umor, autoironie, iar piesele celor de la Taxi sunt suficient de funny pentru ca refrenul lor să devină memorabil. Nu în ultimul rând, “Cele două cuvinte” mi-a plăcut foarte tare, şi piesa, dar şi clipul. Şi, cum ziceam, îmi place şi NonStop, iar ideea clipului, cu toate cele 28 femei cunoscute în România + Răzvan şi Dani a dus clipul la peste 15.000 de vizionari într-un timp foarte scurt.

De remarcat că apar şi vedete de la Pro şi de la Intact, ceea ce nu vezi prea des într-o singură iniţiativă, fie ea şi clip de Taxi, şi mai apare şi ex doamna Teodorescu, nimeni alta decât Melania Medeleanu. Am căutat info despre clip, regie, scenariu, chestii d’astea, dar site-ul trupei e în construcţie… nonstop! :)

UPDATE: am vorbit cu agenţia lor de PR, Gala, aşa că pot să vă spun mai multe detalii despre clip.

A fost filmat la Miko Beauty Palace, în două zile, iar regizorul este Anthony Icuagu, cel pe care îl ştiţi de la Vocea României. DOP este Viorel Sergovici, binecunoscut mai ales pentru reclame, iar Smiley are şi el o parte de “vină” în toată tărăşenia, întrucât producţia piesei poartă semnătura la hahaha Production!

Lista completă a doamnelor prezente în videoclip: Andra, Crina Abrudan, Andreea Berecleanu, Bianca Brad, Carmen Bruma, Adina Buzatu, Corina, Corina Caragea, Gianina Corondan, Laura Cosoi, Diana Dumitrescu, Andreea Esca, Giulia, Andreea Ibacka, Elena  Ionescu (Mandinga), Jojo, Melania Medeleanu, Maia Morgenstern, Gina Pistol, Adela Popescu, Mihaela Radulescu, Dana Rogoz, Dana Savuica, Paula Seling, Sandra Stoicescu, Teo Trandafir, Iuliana Tudor, Iulia Vantur.

Şi nişte poze de la filmări: