dum dum dum

Ştiu că toată lumea a ascultat P.O.H.U.I. şi că multora le place. Mie mi-a trebuit un drum dus-întors la Timişoara (foaie verde de piper, să trăiască dom’ şofer…i!, c-au fost doi: dom’ Hoinaru şi dom’ Cismaru) ca să-mi placă, şi nişte chestii personale legate de diverse halate albe ca să-mi fie chef s-ascult, acum, piesa asta.

Habar n-am ce va să însemne pohui ăsta în capul celor de la Carla’s Dreams (în al Innei nici atât!), dar, în accepţiunea mea proprie şi personală, acu’ mi-e un fel de pohui. Şi nu-mi place.

Cred că o să-mi pun nişte vin şi nişte muzică. Şi, vorba Oltei, o să mă gândesc la astea mâine.

PS era bună nişte ploaie!