Ieri seară, un autocar cu turişti români, aflat în Muntenegru, s-a prăbuşit, cam 30 de metri, într-o râpă, lângă Podgorica. Într-un mormal de fiare, 18 (19?) români şi-au pierdut viaţa şi 29 au fost răniţi. Dintre aceştia, opt sunt în comă, iar identitatea unuia dintre ei încă nu este cunoscută. De asemenea, nici identitatea tuturor celor decedaţi nu e confirmată.
Înţeleg că autorităţile române şi cele din Muntenegru fac tot posibilul şi imposibilul să identifice cât mai repede pe toţi, că muntenegrenii au stat la coadă ca să doneze sânge şi, unii dintre ei, şi-au pus chiar viaţa în pericol ca să coboare, suspendaţi, prinşi într-o frânghie, pentru a ajuta la preluarea răniţilor sau la recuperarea celor decedaţi.
Nu-mi pot imagina nimic mai groaznic decât să nu ştii ce se întâmplă cu ai tăi, dacă sunt în viaţă, dacă sunt răniţi sau cum sunt. Speranţa de care te agăţi, dorind să ştii că ai tăi sunt bine, dar fără să ai nici o informaţie, nici o confirmare, nici o infirmare… Brrrr!
Totuşi, mi se pare prea politizat din partea autorităţilor române să declare doliu naţional în acest caz. Sunt multe victime, ce-i drept, dar, totuşi, e un accident de maşină aşa cum se întâmplă multe altele pe străzile României, zilnic. Mor mai mulţi români de cancer, zilnic, netrataţi, sau rau trataţi, pentru că sistemul nostru sanitar e vai de capul lui. Mor copii, prematur, pentru că nu se face educaţie suficientă a mamelor însărcinate. Şi mai sunt multe exemple, le ştiţi şi voi. Exemple de oameni care mor chiar din pricina nepăsării autorităţilor. Dar în cazul lor nu e tragedie, nu se deplasează la faţa locului nici o echipă de televiziune, nimeni nu-i întreabă pe cei rămaşi în urma lor dacă au nevoie de ajutor sau nu.
Faţă de toţi aceşti dispăruţi anonimi şi de familiile lor, mi se pare cam lipsă de respect să declari doliu naţional pentru victimele accidentului din Muntenegru, şi asta doar pentru că povestea lor e televizată.
Cei care au pierdut pe cineva drag în accidentul de la Podgorica au toată simpatia şi compasiunea oricărei persoane care a aflat de acest accident. Dar, cu tot respectul si simpatia, declararea de doliu naţional mi se pare doar un gest politic, populist, o măgărie de oameni politici neruşinaţi care capitalizează moartea!
Ai spus-o tu si sincer ma astept sa o spuna si altii. E trist, infiorator ce s-a intamplat, insa sa declari doliu national, mi se pare prea mult. In orice caz, Muntenegru a devenit noua natiune slavita de toata tara.
pe merit, as zice. si nu pe meritul ambasadorului nostru acolo, asa cum sustine domnia sa