Mă gândesc că poate aţi auzit de BBC, un fel de echivalent TVR şi SRR din Marea Britanie. Ei bine, de mai bine de trei decenii, ei au un program de caritate numit Children in Need prin care au adunat, în tot timpul ăsta, peste 600 de milioane de lire.

Sunt multe activităţi de strângere a fondurilor, cea mai importantă fiind un teledon care, anul trecut, a adunat puţin peste 26 de milioane. De lire. Anul ăsta,  există şi Children in Need Rocks, un concert cu nişte vedete, poate vă sună cunoscute numele lor: Robbie Williams, Kings of Leon, Dizzee Rascal, Little Mix, Barry Manilow, The Wanted, Ellie Goulding, Rizzle Kicks, Bastille, Passenger, The Lumineers, Tom Odell, Tom Jones, Madness şi Keane.

Mascota întregii campanii e Pudsey, un urs bandajat, care, anul ăsta, a beneficiat de personalizare din partea unor vedete, iar urşii astfel îmbunătăţiţi se vând la licitaţie cu preţuri destul de mari:

Sir Tery Wogan şi urşii unicat

Sir Tery Wogan şi urşii unicat

Au participat, în ordinea în care îi vedeţi în poza de mai sus, Coldplay, iar ursul lor are o hăinuţă croită din hainele membrilor trupei, Dame Helen Mirren, evident, cu un bikini roşu ca cel purtat de ea în poza faimoasă de acum doi ani, Sir Paul McCarthey şi al său urs Sgt. Pepper, Brian May, cu un urs pasionat, ca şi el, de astronomie, Dame Shirley Bassey cu ursul inspirat din cântecul Diamonds are Forever (mi se pare cel mai simpatic!), Sir Terry Wogan, care a făcut un urs spiriduş, Joanna Lumley cu ursul Pastsey, Dame Judi Dench cu un urs inspirat de calul ei, Smoley Oakey. Pe lângă ăştia mai sunt doi, unul de la Gary Barlow şi unul de la One Direction.

Autoironie de nota 20!

Autoironie de nota 20!

În cadrul aceleiaşi campanii, celebrităţile sunt îndemnate să iasă “bear faced”, adică fără machiaj – de bună seamă că presa o să vâneze asemenea apariţii, win şi pentru vedetă şi pentru presă şi pentru campanie  – great PR idea!!! Şi mai sunt şi alte evenimente organizate de BBC în cadrul campaniei, printre care o licitaţie care îi va aduce pe norocoşii dar şi generoşii câştigători în culisele programelor preferate de la BBC.

Din câte ştiu, la noi nu preia nimeni nici măcar Gala Brazilor de Crăciun organizată de Salvaţii Copiii. Cât despre potenţiale campanii de caritate făcute de instituţiile radioului şi televiziunii publice cred că nici n-are sens să vorbim. Şi nu, Eurovision nu se pune la socoteală, cu toate că e mult charity acolo, de la prezentatori, costume şi texte pentru aceştia, la unele dintre cântecele care au ajuns în finală…

Share: