Tăcerea din ochi

Statisticile spun că o femeie este victimă a violenţei domestice în România la fiecare 30 de secunde, că trei din patru astfel de cazuri nu sunt raportate la poliţie şi că aproximativ 60 la sută dintre români consideră că violenţa domestică e o chestiune privată şi că poliţia nu ar trebui să se amestece, deşi există, în ultimii ani, câteva sute de cazuri în care au murit femei ca urmare a violeţei domestice. De asemenea, avem de cinci ori mai puţine adăposturi pentru victimele violenţei domestice decât standardul european, lipsesc resursele pentru educaţie şi consiliere şi, în general, cam lipseşte interesul autorităţilor în acest sens.

© Godfer | Dreamstime.com

Manifestările agresive nu trebuie să lase urme vizibile pe piele ca să se încadreze la violenţă domestică, nu. Legea spune că există mai multe variante: verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială, spirituală – o întreagă paletă de instrumente de tortură, deci.

Iar “Da’ de ce stă? De ce nu pleacă?”  e doar o expresie a nepăsării şi ignoranţei. Problema violenţei domestice începe la agresor, nu la victimă, a aberant s-o învinuieşti tot pe ea! Stă pentru că nu are încotro, pentru că îi e frică, are un copil, doi, trei, e dependentă economic de partener, nu are unde să se ducă, nu poate convinge pe nimeni să depună mărturie sau nu există martori, îi e ruşine, crede că e vina ei, că aşa e normal să fie, şi, nu de puţine ori, stă pentru că nu ştie că, aşa puţine cum sunt, există, totuşi, alternative şi, din mai 2012, există, legal, şi un ordin de protecţie care le poate ajuta, cel puţin o vreme, până (se) găsesc soluţii permanente.

Azi cei de la Taxi au lansat o piesă nouă şi un clip sugestiv pentru problema violenţei domestice, Tăcerea din ochi:

Există un site cu ceva resurse aici şi aş vrea să vă rog să daţi (po)vestea asta mai departe. E nevoie de mult curaj pentru a-ţi înfrunta agresorul, pentru a face primul pas către ieşirea dintr-o relaţie abuzivă şi, poate mai mult decât orice, e nevoie ca aceste femei să afle că există, totuşi, alternative pentru situaţia lor. Pe site-ul indicat există consiliere psihologică şi juridică, ordinul de protecţie într-o variantă descărcabilă şi o listă cu adăposturile pentru victime, grupate în funcţie de judeţ.

Iar dacă voi cunoaşteţi asemenea cazuri, spuneţi-le acestor femei că nu trebuie să îndure tot acest coşmar şi că nu, mai bine cu un tată abuziv decât fără tată NU e, nici pe departe, o decizie bună pentru copilul lor.